Am vrut să realizez un ghid prin care să vorbim numai despre televizoarele de la LG și să încercăm să oferim sfaturi utile celor care doresc să își achiziționeze un astfel de televizor. Ghidul mare și general despre televizoare este aici. Aș vrea să vorbim, în rândurile de mai jos, mai mult despre LG față de alții. Nu greșește nimeni dacă reușim să îi comparăm cu alții, dar să plecăm de la premisa de LG versus X pentru a putea avea o evidență cât mai bună.
2024 e anul în care LG face mișcări majore pentru a concura pe miniLED și prinde foarte mult teren și pe piața OLED sau chiar microLED. Atacă pe toate planurile tot ceea ce Samsung Display propune. Sau invers, asta pentru că la anumite tehnologii LG a avut întâietate. Acum că Samsung produce QD-OLED e concurență directă și pentru panouri OLED. De reținut că au iar parteneriat cu cei de la DTS așadar, modelele din 2024 au codecul disponibil.
Să vedem și ce se întâmplă cu tehnologia QDEL, dacă o vor susține în vreun fel.
Am început să fac și recenzii video pentru televizoare. Am pornit cu telefoane crezând că nu am suficient de mult spațiu ca mai apoi să fac și materiale cu televizoare. Ca să pot primi și televizoare de la LG în teste pe Youtube am nevoie de susținerea voastră. Așadar, o abonare gratuită aici m-ar ajuta foarte mult.
După cum bine știm, cei de la LG sunt cei care produc cele mai multe display-uri de pe piață. Sigur, lumea nu știe că sunt 2 entități diferite, așadar, LG Display este diferit de LG Electronics, unii produc hardware, alții asamblează și vând televizoare. Competitor pe nișa asta este Samsung, dar mai avem și alte firme chinezești. În general, producătorii de televizoare nu vor să știm prea multe despre zona asta, așa că nimeni nu vorbește despre panelul televizorului.
Poate doar când vor să se laude că descoperă chestii noi, așa cum este cazul celor de la Panasonic, dacă ne referim la panourile OLED de anul acesta. Bine, chiar dacă nimeni nu a recunoscut, sunt ferm convins că pe undeva prin Asia este o fabrică ce face lucru ăsta.
Revenind la LG vreau să discutăm un pic despre modelele lor de televizoare. Nu vom insista pe unul sau pe altul pentru că au o ofertă destul de mare și e imposibil să nominalizezi pe fiecare în parte. Voi povesti mai mult despre serii și tehnologie. Deocamdată, reușesc să se mențină în competiție atât pe piața de LCD LED, cât și pe piața de OLED.
Aș putea să zic chiar că influențează destul de mult piața.
Ca să ne fie clar în minte. Avem 2 mari tehnologii:
- tehnologia LCD, la care avem mai multe tipuri de iluminare: LED, FALD, miniLED
- tehnologia OLED, la care avem mai multe tipuri de panouri: WOLED sau QD-OLED ori MLA. LG Display face MLA, în timp ce Samsung Display face QD-OLED.
Ce sistem de operare găsim la LG?
LG are unul dintre cele mai interesante sisteme de operare de pe piață. Ne vom întâlni cu WebOS. Cea mai nouă versiune a sistemului de operare este 24: WebOS 2024. Acestea este disponibilă doar pentru modelele din 2024. Celelalte modele mai vechi nu vor fi actualizate la cea mai nouă versiune, ci vor primi doar actualizări de securitate.
Modelele din 2024 sunt cu suport pentru:
- Apple TV+
- Dolby Vision și Dolby Atmos
- AirPlay 2
Ce înseamnă Nanocell?
Plecăm în cap cu schema de aici. Vedem că avem RGB-ul acela. Acolo se face o filtrare cu nanoparticule (chiar aproape de 1nm) pentru a avea o culoare cât mai vibrantă. Putem spune că este versiunea QLED a celor de la Samsung. Încearcă să obțină un negru cât mai bun, o culoare cât mai curată a imaginii cu ajutorul celulelor nano. V-am pierdut pe drum?!
Ca să identificăm modelele de la LG trebuie să fim atenți la:
- seria lor identificată prin: 9010
- SM: anul în care a fost lansat TV-ul
Ideea este că nu putem să comparăm LCD (implicit Nanocell) cu OLED. Am discutat în detaliu aici, nu mai are rost să reiau discuția. Nu vorbim de mere cu pere.
Ce televizoare LG am testat anul acesta?
Cel mai nou model testat de mine este LG C4. Am câteva impresii aici. Pe lângă LG C4 avem și alte modele OLED precum:
- LG M4
- LG G4
- LG B4
Aveți o detaliere mai exactă în articolul de mai jos:
- Citește și: Diferența dintre LG B4, LG C4, LG G4 și LG M4
Pentru celelalte modele, pentru că sunt prea multe, am încercat să le ordonez mai jos. Dacă aveți neclarități, putem să ne auzim în secțiunea de comentarii.
Televizoare LCD cu iluminare LED de la LG
Da, corect este să discutăm despre tehnologia LCD, dar cu iluminare LED. Sigur că oamenii din marketing preferă să spună că LED este altă tehnologie, dar de fapt, la bază, tot despre LCD discutăm, dacă vreți un LCD cu îmbunătățiri.
Au făcut adus în față o linie nouă bazată pe tehnologia NanoCell. Câteva modele suportă FALD sau mai bine zis Full Array Local Dimming și l-au îmbunătățit față de generațiile anterioare.
Când vorbim despre modelele de mai sus ne referim la cele din seria 8, cu NanoCell.
LG NANO81T3A
Sunt mai multe diagonale în 2024. Avem diagonale de la 108cm până la 218cm. Le vom identifica în felul următor:
- LG 43NANO81T3A
- LG 50NANO81T3A
- LG 65NANO81T3A
- LG 75NANO81T3A
- LG 86NANO81T3A
Televizoare de buget mediu
Dacă la primele discutam despre tehnologia NanoCell la seria asta discutăm despre panoul QNED. O altă tehnologie de iluminare a panoului
LG QNED86T3A
Seria asta se diferențiază prin faptul că panoul QNED este pe 100 de Hz. Panoul este VA, pe 10 biți. Ca opțiuni pe imagine avem: HLG, Dolby Vision și HDR10. Și aici avem diagonale de la 108cm până la 218cm.
- LG 50QNED86T3A
- LG 55QNED86T3A
- LG 65QNED86T3A
- LG 75QNED86T3A
- LG 86QNED86T3A
Televizoare ieftine de la LG
Gama U, de la LG, are 3 subserii. Putem să spunem că este vorba despre seria 9, seria 8 și seria 7.
LG UT91003LA
- LG 43UT91003LA
- LG 50UT91003LA
- LG 55UT91003LA
- LG 65UT91003LA
- LG 75UT91003LA
LG UT81003LA
- LG 43UT81003LA
- LG 50UT81003LA
- LG 55UT81003LA
- LG 65UT81003LA
- LG 75UT81003LA
LG UT73003LA
- LG 43UT73003LA
- LG 50UT73003LA
- LG 55UT73003LA
- LG 65UT73003LA
LG LED 43UR78003LK
E un super model pentru bugetul acesta. Ca imagine aveți acces la HDR10 și HLG. HLG-ul o să îl folosiți pentru a vedea pe Eurosport și Digi, în rest, nu sunt alte posturi TV. Suportă atât Netflix, cât și HBO GO sau chiar Amazon Prime. Rata de refresh este pe 50Hz, iar sunetul se aude tare, dar nu extraordinar.
Vedeți mai multe detalii despre ei aici.
Au foarte multe modele la preț mic și cred că puteți să vă aruncați un ochi spre ceea ce oferă ei.
Televizoare foarte ieftine, doar cu numele. 🙂
Le numesc pocnitori. Asta pentru că nu se va investi deloc în astfel de modele. Cumva, au ajuns la final cu îmbunătățirea tehnologiei și pur și simplu sunt modele la care nu trebuie să ai mari pretenții. Mă refer la cele de sub 80 de centimetri, unele dintre ele fiind recomandate de unii ca putând fi folosite ca monitoare.
Ca de exemplu:
- Televizor LG LED 32LQ63806LC, 80 cm, Smart, Full HD, Clasa F
- Televizor Smart LG 43UR73003LA, 108 cm, Ultra HD 4K
Folosiți-le într-o bucătărie, poate la bunici, dar nu sunt modele de la care să aveți pretenții foarte mari. Poate chiar un brand alternativ o să aibă mai multe dotări. Eu unul, pentru astfel de modele, m-aș uita la eficiența energetică și cât de Ok se văd programele HD. Atât.
Telecomenzi LG
Sunt mai multe modele. Cea mai nouă, de pe televizoare OLED este cea din poza de mai jos:
Alte modele sunt următoarele:
Sunt disponibile pe modelele cu webOS, inclusiv Disney+.
Cu siguranță este una dintre cele mai bune idei de a naviga pe un televizor de pe piață. Sunt foarte mulțumit de ideea pe care au avut-o cei de la LG cu genul acesta de telecomenzi. Din punctul meu de vedere, merită fără doar și poate.
Da, LG are acces atât la Dolby Vision, cât și la Dolby Atmos. Pentru televizoarele premium, din 2024 avem inclusiv DTS.
Hai să ne auzim în comentarii și să vedem informații despre viitoarele televizoare.
Bratu Cristian a zis
Salutare,
Ce parere ai de asta, Televizor NanoCell Smart LG 55SM8200PLA sau alta varianta in acelasi buget cu aceeasi diagonala?
Multumesc anticipat!
Marius Cucu a zis
Fă un efort până la LG 139 cm (55″) 55SM8600, Ultra HD 4K, Smart TV, WiFi. E pe 100 Hz și e mai ok față de LG-ul acela.
Stan Razvan a zis
Dintre LG55UM7400PLB si LG55SM8200PLA ce sa aleg,ma refer la calitatea imaginii.Si daca se merita sa dau ceva bani in plus pe cel de-al doilea pentru acea tehnologie noua nano cell.Multumesc anticipat!
Marius Cucu a zis
E ceva mai luminos cel cu nanocell, dar dacă aș face un efort m-aș duce spre modelul LG 55SM8600, în rest, nu cred că se justifică efortul.
Alex a zis
Cum e negrul pe panel-ul IPS al lui 8600?
Gabriel a zis
Bună ziua. Pentru o distanta de 3 m pentru vizionare, este ok un tv de 139 cm diagonala, mai exact un LG UM7610PLB 4k ultraHD? Mă refer la oboseală pentru ochi sau imagine distorsionată.. Mulțumesc.
Marius Cucu a zis
Nu, diagonala este ok pentru 3 metri. Distorsiune nu are de ce să fie din punctul ăsta de vedere. La ce bani ați găsit modelul? Mai bine zis, ce buget aveți alocat pentru TV?
Gabriel a zis
Multumesc pentru răspuns. Am gasit la 2300 lei, emag, bugetul de 2500.
Mihai a zis
Salutare!
Ce îmi poți recomandă pt un tv de 160-170cm ?
Mă interesează o imagine cat mai clara, un răspuns prompt al comenzilor și aplicațiilor.
ps buget 5000
Marius Cucu a zis
Poți mări un pic bugetul? Eu m-aș orienta spre LG 65sm9010pla, dar prețul e un pic mai măricel. Ai diagonală mare, ai 100 Hz, ai cam tot ce-ți trebuie. 🙂
Mihai a zis
Momentan mai pot mari cu un 500 – 800 ron. Sper sa pot pe viitor.
Mai poti sa imi recomanzi altceva un pic mai jos ca si buget , te rog?
Marius Cucu a zis
Un pic mai jos ai modelul LG 65sm8600pla, practic, e seria inferioară, dar tot cu Nanocell.
Aurora a zis
Bună.te rog sa ma ajuți în alegerea dintre un tv lg cu diagonala 177 model 7100PLA și un oled lg model 8600,mulțumesc
Costin a zis
8600
Aurora a zis
Mulțumesc
Marius Cucu a zis
Cu precizarea că 8600 nu este OLED 🙂
Nicky a zis
Va salut, apreciez foarte mult munca dvs. Felicitări.
Va rog o recomandare intre Samsung 50RU7402 sau Lg 49SM8200PLA sau ceva mai bun la bugetul de maxim 2300 ron diagonala de 123- 125 cm.
Multumesc anticipat.
Marius Cucu a zis
Fa un efort și alege 49SM8600PLA.
Filimon a zis
Salut.gasesc ceva mai bun la 3000 de lei de cat Lg 55SM8200PLA?
Aurel a zis
Cam la acelasi pret poti gasi 55SM8600PLA si este mult peste.
Filimon a zis
Problema este ca 8600 nu mai este in stoc la Altex si nici la media galaxy(il vreau in 40 de rate fara dobanda).cu ce este mult peste?
Marius Cucu a zis
Nu mă pricep la sisteme de rate, însă e disponibil și în alte părți.
Filimon a zis
Este mare diferenta intre ele?nu la pret ma refer
Marius Cucu a zis
Da, e foarte mare diferența pentru imaginile în mișcare. Pentru diferența de preț merită fără doar și poate.
Nicolae Marius a zis
Salutare Marius
Doresc sa achizitionez un smart tv 4k care mi l poti recomanda di cele două variante :
Samsung QLED67R
LG 55SMB2 multumesc.
Marius Cucu a zis
Samsung este mai ok. Totuși, cu o mică diferență de preț te poți orienta spre LG 55sm8600 care e net superior celor 2.
Cosmin a zis
Salut Marius,te deranjez cu o intrebare poate ma poti ajuta cu un sfat. Vreau sa iau un tv de 190 cm si buget 4500-5000 ron
Deocamdata am ajuns la 2 modele LG 75UM7110PLB versus samsung 75RU7172
Care ar fi mai bun? Pretul e similar , la LG am vazut ca vine cu telecomanda magic remote dar ca optiuni smart si mai ales ca panel si cum se vede nu ma pricep, samsungul vine cu panel VA dar va sta intr-o camera luminoasa si are reflexie mai mare ca LG ips ,desi sta mai bine pe black cand e intuneric. Tu ce recomanzi dintre cele doua modele? Multumesc
Marius Cucu a zis
Eu aș zice LG 75UM7110PLB
Cosmin a zis
Multumesc!
Andrei a zis
Salut
Ce model de 65 ” recomandați ? Buget 4000-4800 lei .
Il folosesc în dormitor pentru tv + netflix hbo go .
LG SM8600 = 4000 lei
LG SM9010 = 4800 lei
Panasonic GX810E = 4900 lei
Sony XG8577 = 4950 lei
Mulțumesc
Marius Cucu a zis
LG SM9010
Andrei a zis
Mulțumesc
Sorin Mihail a zis
Cand apare LG oled CX Diag 55 si la ce pret?
Marius Cucu a zis
Deja în afară a apărut. Doar că din ce am văzut au scos licența de DTS. Prețul cred că tot în jur de 6000-6500 o să fie. Probabil că la început o să fie ceva mai scump…
Sorin Mihail a zis
Intradevar nu are DTS. Are alte gaselnite software si dual tuner.
Catalin a zis
Salut,
Ce tv de 55′ sa-mi iau ?
Buget 2000-2500 lei
Marius Cucu a zis
Salut Cătălin, la banii ăștia ai LG 55SM8200. Dacă poți face un efort ar merge și LG 55sm8600.
Catalin a zis
Multumesc !
Apollodollce a zis
Salut
Vreau si eu un tv 4k cu diagonala de 123-127 cm (mi se pare suficient de mare pt. living si oricum nu incape mai mare in mobila).
Buget alocat: 2000 lei.
M-am gandit la LG 50UM7600, ca are si magic remote. Crezi ca e ok pt. emisiuni tv, filme Nerflix, filme 4k hard extern, etc? Recpmanzi altceva pana in 2000 lei?
Marius Cucu a zis
Da, este un model ok la banii ăștia.
COSTEA DANIELA a zis
Bună ziua! Vă rog să mă ajutați cu un sfat! Ce TV LG îmi recomandați să achiziționez dintre următoarele modele : LG55UM751C, LG55UN71003LB și LG55UM7450PLA ?!? Toate sunt 4k UltraHD de 139 cm.,iar prețul este aproape la fel, Dar diferă anumite specificații tehnice la care nu mă pricep. Vă rog o părere. Mulțumesc și aștept răspunsul dvs pe email.
Catalin a zis
Salut.
Ma intereseaza un TV de la LG cu magic remote, Bluetooth, de 126 sau 139 cm cu buget in jur de 2500 lei.
Am vazut ca sunt cateva modele Nanocell: LG 50NANO793NE sau 55NANO813NA.
Oare merita Nano cell versus LCD?
Ai ceva alternative mai bune ptr bugetul asta ptr LG?
Multumesc.
Marius Cucu a zis
Matricea Nanocell încearcă să îți dea uniformitate imaginii, să ai negrul cât mai aproape de real, nu gri. La bază vorbim tot de LCD, dar cu îmbunătățiri și filtre nanocell. Dacă ai ocazia să mergi pe seria 8, nu ar fi rău, chiar seria 9 dacă se poate suplimenta bugetul.
Catalin a zis
Adica si varianta asta 55NANO813NA este ok? Sper ca 813 din denumire se refera la seria 8.
Celelalte cu 9 vad ca sar de 4500 lei.
cele nanocell sunt cumva mai groase/voluminoase decat Led?
Multumesc.
Marius Cucu a zis
Păi da, pentru că seria 9 are panou pe 100Hz, nu pe 50 Hz ca seria 8 sau 7. De asta sunt mai scumpe un pic.
Maria a zis
Ma interesează un televizor oled cu diagonala de aproximativ 200cm.Am nevoie de ajutor pentru o alegere buna.
Menționez ca am cochetat cu LG .
Este o opțiune mai buna la un preț convenabil?
Marius Cucu a zis
Unde vreți să-l folosiți? Pentru acasă sau? Întreb pentru că mailul sugerează altceva și nu știu dacă ar fi potrivit un OLED pentru clienți. Ce buget aveți alocat?
Maria a zis
Da ,acasă in living.
Am unul cu diagonala de 136cm ,dar este prea mic.
Bugetul in jur de 15.000:
Ce părere ai de OLED 77C9PLA de la LG ?
Mulțumesc !
Marius Cucu a zis
Am testat C9, dar modelul de 65′, dacă țin bine minte. Este best buy 2019. Totuși, eu aș merge pe seria din 2020, dacă nu este necesar DTS-ul. Matricea este mai bună față de generația anterioară, sunt aduse îmbunătățiri. 2020 este acesta.
Maria a zis
Mulțumesc!
Nicolae Lazar a zis
Va salut domnul Cucu,
Ne dorin un tv nou.
Lg nano813 NA sau nano913 NA
Marius Cucu a zis
Seria 9, evident.
Andreea a zis
Saluatare,
Am dori un LG Nanocell , diagonala 123-126 , buget 2500 lei.Ce ne recomanzi?Noi am gasit acest model LG 50NANO753PA, 126 cm, Ultra HD 4K-2490 de lei ,dar suntem nehotarati..crezi ca este ok ?
Mersi!
Marius Cucu a zis
E foarte ok. La banii ăștia seria 7 e ce trebuie.
Radu Liliana a zis
Va rog sa-mi spuneti ce televizor smart de 80 cm, full hd sa aleg pt.bucatarie?
Marius Cucu a zis
Un buget există?
Radu Liliana a zis
Sa zicem aprox.1800 lei, dar sa fie cat mai bun
Elena a zis
vreau un televizor OLED ,diagonala 130-140 ,buget 5ooo ,care ar fi cel mai bun
multumesc
Marius Cucu a zis
Bună, ai LG C1 la 139 cm. E disponibil aici. Ai și câteva impresii cu modelul scrise de mine aici. Ceva mai sus ai și Philips 806, dar cam iese din buget.
Alexandru a zis
Salutare!
Mă gândesc să îmi achiziționez și eu un televizor de la LG
Modelul este 55NANO753PR varianta de 126 cm
Ce părere aveți? Este ok?
Mulțumesc anticipat și aștept răspunsul dumneavoastră
Marius Cucu a zis
Ar fi interesant să luați un model cu 100Hz. Cel mai ieftin ar fi acesta pentru ca subiecții în mișcare să fie foarte ok interpretați.
În rest, nu e deloc rău acel model cu Nanocell.