Ei bine, am întârziat un pic cu articolul ăsta și m-am gândit că este mult mai bine să povestim totul într-un articol general, nu să public comunicate din care să nu înțelegem mai nimic.
Nu am fost la CES, însă e destul de bine să vezi de acasă ce promite fiecare brand în parte. Că până la urmă despre asta este vorba.
La CES nu a fost Philips și văd că evită să mai meargă la vreun eveniment de genul. Nici la IFA nu merg, dar fac și ei eveniment în perioada aia. La fel și aici, mergem pe 23 să vedem noua serie.
În schimb, Panasonic, LG, Samsung, Sony, TCL, toată lumea a vorbit despre televizoare anul ăsta la CES.
Ca să fie și un pic mai greu articolul: au comunicat și Samsung Display, dar și LG Display despre ceea ce vor face în perioada următoare. Ca să scăpăm repede: sunt 2 tehnologii concurente: QD-OLED are Samsung Display și MLA are LG Display. Ca de fiecare dată vorbesc lumii că viitoarele panouri vor fi mai luminoase.
LG Display anunță că a 2 a generație de panouri MLA ajunge până la 3000 de niți în peak brightness. Sigur, e vorba despre pătrățele mici de 2-3% din suprafața ecranului. Pe suprafețe mai mari n-o să atingă valorile acestea. Luați-l ca un termen de marketing, dacă vreți.
Brandurile în sine iau panouri de la entitățile acestea și le pun pe seriile lor. Asta în cazul tehnologiei OLED, în restul cazurilor, LCD, e mult mai complicată situația, sunt mulți chinezi pe planetă.
Sony
Anul ăsta Sony a venit și a zis: băi, ce-ar fi dacă aș pune eu miniLED ca flagship și să las OLED-ul în urmă?! Și așa este mai luminos, iar OLED-urile prin natura lor n-ajung la luminozitatea unui OLED.
Așadar, la CES Sony a venit cu un prototip de miniLED. E interesant, dar nu știu dacă vă ajunge prin zonă, dacă va fi pe piață. A fost mult clickbait pe tot ce a lansat Sony, că renunță la OLED. Nu, nu e confirmată treaba asta, vor avea și modele OLED. Oricum, seria din 2023 nu mi-a plăcut, sper ca anul ăsta să le iasă mai bine.
Panasonic
Pare că au revenit și ei pe piață. Bine, anul trecut au avut lansare destul de mare, au adus foarte multe modele inclusiv pe piața europeană, diagonale foarte multe, însă aproape de Crăciun ele nu erau în stocuri. Am fost în Germania când s-a lansat linia lor și abia acum am văzut prima comunicare despre FireTV. Pare că doar comunică și atât, nu fac nimic.
Partea cea mai bună este că renunță la MyWebScreen al lor și trec pe FireTV. La conferința din Germania a fost ceva prezentare, e mai intuitiv decât vechiul sistem de operare, au în paralel și android, dar nu mai au sample-uri pe la noi. Deloc!
Și e păcat pentru că ei chiar inovează. Au parteneriat direct cu LG Display și pot aduce modificări panoului. Sunt singurii care fac treabă, dar… din păcate o fac doar cu flagship-ul.
Samsung
Anul trecut, la Frankfurt, Samsung a prezentat tehnologia lor pentru antireflexie. Sper să țin bine minte de atunci, dar este posibil să aibă patent pentru asta. Corectați-mă dacă greșesc.
Cert este că tratamentul ăsta pentru display-uri a fost pentru The Frame, The Serif și ce mai au ei din zona freestyle. Ei bine, anul ăsta au mutat și pe OLED-uri treaba asta.
E chiar interesant de văzut un comparativ și să vedem exact implementarea. Asta pentru că tratamentul ăsta anti reflexie vine și cu ceva costuri privind luminozitatea. OK, QD OLED-ul nativ este mai luminos, acum să vedem cât de mult se pierde. Și deja știm că luminozitatea unui OLED nu este chiar cea mai apreciată. S-ar putea să nu fie o decizie tocmai inspirată din partea lor.
Partea faină este că magenta specific televizoarelor OLED mai dispare, iar imaginea e mai mată, mai faină. Zic asta având în minte modelele de anul trecut. Bănuiesc că e aceeași tehnologie adăugată acum și pe OLED-uri. Rămâne de văzut când vor ajunge local.
Au prezentat și un ecran transparent. De fapt, mai toți au unul. Și LG a propus ceva, și la Panasonic am văzut…. Sincer, eu am văzut generația trecută la IFA și deocamdată n-o înțeleg.
Au prezentat și o versiune nouă de microLED. Ei bine, am văzut prima variantă la IFA și nu m-a convins. Sper ca aceasta să fie mult mai OK.
TCL
V-am mai zis despre ei, sunt mari în lume, dar momentan mici în România. Se axează destul de mult pe miniLED-uri. De fapt, ei se laudă că le au cele mai luminoase de pe piață. Au mai anunțat și în trecut câte ceva. Asta și pentru că folosesc aceeași tehnologie Quantum Dot ca Samsung.
Totuși, ce să faci cu 110′?
Eu sunt curios de ce modele vor ajunge în țară la noi pe parcursul anului. Nu i-am descoperit suficient.
Despre LG n-am mai comentat mare lucru pentru că am scris deja aici despre noua serie de OLED-uri. Deocamdată, nu m-am orientat spre LCD-uri și alte tehnologii, urmează să fac și asta în perioada următoare.
Ei bine, sunt multe de zis despre televizoare, despre ce face fiecare brand în parte. Am încercat să trec un pic peste treburile de marketing în care toți ne povestesc despre AI, despre cât de bună va fi imaginea. Nu neg, încă de anul trecut AI-ul chiar a făcut diferența, dar mai avem mult până departe. Totodată, anul ăsta parcă s-a mai calmat treaba cu 8K-ul, mai mult despre QD OLED și MLA 2.0, nu despre rezoluții.
Alesio a zis
Din păcate cu durere o spun mulți dintre noi doar o să ne spălăm ochii cu noile modele..Ca să fiu mai precis la prețurile ce tot cresc la tv in fiecare an impreună cu luminozitatea lor ?
Marius Cucu a zis
Absolut. Dar la evenimentele de genul se vorbește de prototipuri, de lider de gamă. Cele de buget n-o să fie niciodată în prin plan.
Mie mi se pare că n-au crescut atât de mult prețurile la televizoare, per ansamblu.
FLORIN a zis
Super rezumat. Multumesc!
ionică a zis
„Nu am fost la CES” nu te-a invitat Bufnici? ?
Marius Cucu a zis
Nu sunt convins că vreau sa zbor o zi pentru a vedea niste hale ?
Iolanda a zis
Mă tot uit și eu la niște televizoare și am găsit un articol în care spuneau că foarte mulți tineri închiriază televizoarele pentru câteva zeci de lei pe lună. Am făcut un calcul și ieși mai ieftin așa, decât cumpărându-l.
Marius Cucu a zis
Hah, chiar am zâmbit aseară când am citit comentariul. Telerenta le zice, vreau să fac ceva cu ei, să iau un iphone pentru review că tot n-am dat de nimeni.
finch a zis
Am văzut cu coada ochiului un tv in Auchan, ieșea în evidență imaginea colorată și luminoasă fata de restul obositelor LCD. Am văzut că scria TCL pe el. După câteva minute de căutare am descoperit cine e TCL. Modelul era QLED seria 635. După două săptămâni aveam unul în casa. 1500 lei. L-am pus lîngă OLED-ul LG (seria A, cea mai ieftina, 3300 de BF), l-am calibrat pe video-utile 4K HDR de pe YouTube de la Samsung și LG. Băi, incredibil, diferența era nesesizabilă. Apoi am mai luat unul pentru părinți. Acum au miniled QLED, ceva mai evoluat la contrast dinamic. Nu mă entuziasmez aiurea, TCL oferă mult mai mult decât Samsung la aceeași bani. Practic la 1800 lei acum poți avea un miniled QLED panel VA mai bun decât un Samsung de 2500-2800 lei. Cu Android, nu mizeriile Samsungi. Are și canal de filme TCL tv, am văzut că au toată colecția de filme chinezești și Hong Kong din anii 70-90. Aplicațiile merg impecabil.