Criza economică cred că a ajutat un pic la reglarea piețelor pe zona asta de dispozitive cu ecran OLED.
O să încerc, în curând, să fac o serie de articole prin care să clarific un pic ideea de tehnologii ce ne vor fi alături în anii următori. Asta dacă vom mai avea voie să trecem strada 🙂
Practic, de-a lungul timpului, am avut 3 tehnologii mari și late.
Atât.
În rest, e marketing. Băieții au început să pună denumiri tot mai pompoase la tehnologii deja cunoscute ca fiind revoluție sau ceva nemaivăzut. În fapt, totul se baza pe tehnologiile existente.
Evident, continuă tradiția și se vorbește despre miniLED și microLED. MiniLED-urile se bazează tot pe LCD-uri, într-o oarecare măsură, dar doar despre microLED putem spune că sunt alternativa la OLED.
Cel mai mișto este că la dezvoltarea microLED-urilor cercetează peste 100 de firme din toată lumea(dintre care foarte multe chinezești precum Konka sua LGE), dar marketing-ul Samsung a avut grijă să se lipească prin 2018 cu wall-ul lor ca fiind primii.
Unii băieți zic chiar că microLED-urile vor fi suficient de ok pentru realitatea augumentată, pentru VR și MR (mixed reality).
Altfel, până se dezvoltă microLED-urile, OLED-ul începe să devină tot mai bine primit. Pe mașini vedem tot mai multe derivate ale OLED-ului, POLED(plastic OLED), pe telefoane avem AMOLED(active-matrix OLED), dar și pe tot felul de gadgeturi mici: smartwatch-uri, brățări, etc.
E interesant să vezi că se vorbește pentru prima dată despre o tehnologie și rămâne în mentalul colectiv: „mi-am luat plasmă d-aia”.
Pe TV-uri, însă, nu prea trecem de 5% ca țară, în timp ce p-afară era dublă statistica, pe UE.
Marmureanuweb a zis
Planuiesc sa iau un TV in urmatoarea luna. Chiar ma intrebam ce sa cumpar, QLED sau OLED? Nu am apucat sa citesc foarte mult despre ele dar, cred ca ar fi util ceva investigatii in directia asta.
Marius Cucu a zis
OLED, dacă ai buget.
Stefan Sch a zis
Salut Marius! Daca tot e anul 2020 si cum un tv nu il cumperi pentru 2-3 ani, ma gandesc ca ar fi cazul sa investesc intr-un OLED. Sunt fan LG, avand deja un TV LG 4k UHD gama 2017, cred ca diagonala de 165 s-ar potrivi cel mai bine pt livingul meu, v-a fi o distanta a ochilor fata de tv de aproximatv 2,5m. Imi propun un buget in jurul a 10.000 lei. Te rog da-mi si o alternativa pentru 4k, as prefera tot LG, dar sunt deschis la propuneri. Ma mai macina o intrebare, in cazul in care vor fi 2 LG-uri, in 2 camere diferite, e posibil sa fie interferente pe telecomanda? Multumesc anticipat !
Marius Cucu a zis
La distanța aceea, pe 165, îți trebuie OLED ca să vezi ok. Și oricum sunt diferențe foarte mari. Interferențe în 2 camere nu sunt, să nu fie în aceeași cameră.
Dacă ai 10000 de cheltuit ai 2 variante: LG CX sau LG C9. Am testat C9, e foarte ok, iar CX are avantaje și dezavantaje. Tehnologia OLED s-a îmbunătățit, practic s-a modificat un pic matricea de realizare, dar au scos DTS-ul de pe modelul din 2020, în schimb au pus tehnologii viitoare pentru cei care vor să se joace.