Nu sunt un fan al taxiului. Merg destul de rar cu el, când sunt super pe fugă. Și asta se întâmplă tot mai rar în ultima vreme. Prefer să îmi planific cât pot de mult lucrurile.
În trecut, am reușit performanța să merg cu un taximetrist beat. Nu băut. Beat, beat.
Mi-am dat seama de asta după ce am ajuns într-un câmp, pe centura Ploieștiului. Mult prea noapte și prea târziu ca să pot să reacționez și să schimb taximetristul.
Accidente au mai fost și vor mai fi. Nici nu poți să faci comparație cu ce e în afară. Suntem departe.
Dar poți disciplina un pic haita de taximetriști. Regulile de circulație sunt pentru toată lumea, mai puțin pentru ei.
Ce ar fi dacă s-ar birocratiza un pic treaba cu autorizațiile și să se facă și ceva cursuri de conducere preventivă. Ca la școala de șoferi. La un interval limitat de timp. Poate așa se vor educa unii dintre ei.
Nu de alta, dar mor oameni. Nu doar ieri, ci mai mereu. Zici că te duci acasă și, de fapt, ajungi la altă „casă”.
Delia a zis
Sper! pentru ca m-am saturat de dubiosi care citesc ziarul in timp ce conduc sau trec pe rosu sau trec pe interzis
Marius Cucu a zis
Și tot mai mergi cu ei în mașină?! 🙂
Adi a zis
Totusi, vor sa interzica UBER.
Marius Cucu a zis
Păi dacă e ilegal…