Televizoarele sunt la putere în anii ăștia. Vor mai fi asta pentru că e piață. În ultimii ani, în România, au tot intrat mulți producători, mai mari sau mai mici. Putem să trecem pe listă și pe cei mai puțin renumiți pe zona de televizoare, cât sunt mai mult pe telefoane mobile.
[Citeşte mai departe…]Diferența dintre OLED și miniLED
Din start vă spun că nu pot face o chestie super științifică, în momentul de față, între miniLED și OLED, asta pentru că deh, sculele nu te ajută să redai totul așa cum trebuie.
Dar iată că am și primul miniLED pe mână, după ce, cred că am fost printre primii care a avut OLED și-a țipat cât de tare este.
[Citeşte mai departe…]La ce trebuie să te uiți când iei un televizor second hand?
Dacă anul trecut am schițat câteva idei despre aparatele foto, acolo unde vorbim de o piață destul de mare, din punctul meu de vedere, am zis să încerc și ceva pentru televizoare.
Nu știu dacă este o piață pentru așa ceva. Mie mi se pare ciudat să cumperi un TV second hand pentru că, așa cum ziceam anterior, tehnologia e făcută de așa natură încât culorile să nu mai fie ok în timp, indiferent de tehnologia aleasă: că era plasmă, că e LCD, că e OLED, toate se „consumă”. Nu știm ce va fi cu microLED-urile, poate că acolo lucrurile vor fi diferite. Pe de altă parte, noi ca nație abia începem să descoperim piața de televizoare. Până mai ieri aveam televizoare cu tub.
[Citeşte mai departe…]Inteligența artificială de pe televizoare s-a îmbunătățit
Am stat în ceva traininguri în ultima vreme, dacă tot am reușit să fac comparația între televizoarele din generațiile noi. Și e mișto să ai acces la chestii și să pleci din zona de marketing și să poată să ți se explice exact ce face unul sau altul.
La conferințe, oricât ai vrea să fie de tehnic totul, lucrurile se îndreaptă spre termeni de marketing, când vrei mai mult, lucrurile se schimbă un pic.
[Citeşte mai departe…]Ce știm despre VRR(Variable Refresh Rate) pe televizoare
Am vrut de mult timp să scriu despre VRR. Cumva, gaming-ul pe display-uri mari devine o realitate. Input lag-ul devine din ce în ce mai bun, HDMI 2.1 este din ce în ce mai prezent, iar lucrurile sunt din ce în ce mai bune pentru cei care vor să se joace de pe televizoare.
Da, nu cred că puteam să zicem asta acum câțiva ani.
[Citeşte mai departe…]DVB se pregătește de 8k
Știți că vorbeam despre 8K ca fiind viitorul, viitor ăla ce o să fie peste ani, asta pentru că nici cei pasionați nu se grăbesc încă să ia așa ceva.
Transmisiunile pe televizor se fac cu ajutorul cablului: satelit sau terestră. Tranziția spre nou nu este chiar simplă în cazul ăsta pentru că ai nevoie de echipamente foarte scumpe. Nu e ca pe Youtube, faci upgrade la internet și stai la mana buffer-ului.
[Citeşte mai departe…]Samsung Neo QLED, ecosistemul cu cea mai bună integrare
Am testat acum ceva timp noul Samsung Neo QLED. Practic, primul miniLED care mi-a trecut prin mână. Am insistat să văd până unde se duce tehnologia și, dacă ideile mele de dinainte sunt confirmate de ceea ce văd cu ochii.
Și mi s-au confirmat în mare parte lucrurile. Pe viitor chiar vreau să încerc și mai multe modele de buget de la ei pentru a vedea cum se descurcă și în categoria oamenilor obișnuiți.
[Citeşte mai departe…]Cât costă să faci o poză ca aia?
Tehnologia a simplificat un pic tot ceea ce înseamnă realizarea de poze. Cred că prin 2009-2010 când citeam pe alte bloguri că își iau oamenii DSLR pentru poze mi se părea că vorbesc de avioane. Eram pe modul: de ce să dau 6000 de lei pe un telefon?
Anii au trecut iar ideile și perspectiva mi s-au mai schimbat. Poate chiar și nevoile.
[Citeşte mai departe…]Prima impresie despre TCL
Și probabil ultima despre acest model. Un amic și-a luat un televizor TCL. A vrut să fie diferit și să meargă pe altceva. Bine, diagonală mică, buget mic, nu poți avea pretenții prea mari. Nici el. Dar… totuși!
TV-ul este un model din seria 6, de anul trecut. Mai exact TCL 43P615. L-a prins la ceva promoție și rulează decent.
Adică a sacadat un pic pe CATV, mai ales pe tot ceea ce ține de 4k, iar codecul HLG de pe Eurosport 4k era mirobolant. Dar cu un update de firmware s-a rezolvat cu sacadatul. Oricum, este pentru cineva în vârstă, nu mai vede omul dacă e magenta, dacă nu e uniform pe lateral.
[Citeşte mai departe…]Cel mai ieftin TV 8K: Samsung 75QN800D
Că tot v-am prezentat cel mai ieftin televizor OLED acum câteva săptămâni, iată că vine o altă ofertă de la eMAG. De data asta vorbim despre Samsung 75QN800D, ce pare a fi un televizor 8k.
[Citeşte mai departe…]






