logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Nu știu dacă mă pricep la făcut bani, dar dacă prietenii îmi spun că sunt zgârcit eu ajung să zic că sunt calculat, că știu să îmi economisesc banii.

Filosofia mea de viață este simplă. Cheltuiesc azi mai puțin decât am produs. Dacă depășesc o fac pentru sănătate sau urgențe. Niciodată pentru hobby.

Cred că este cel mai bine să facem acest lucru, pe termen lung.

Mai nou, am început să bag banii în tot felul de lucruri, să am surse pasive de venit. Nu mă pricep, nu am timp să mă ocup de toate, dar este bine să fie acolo niște bani. Nu se știe de unde sare.

Eticheta aceasta este despre bani, economisire și cum am economisit eu, de-a lungul timpului, ce pași am făcut. Nu prezintă rețeta succesului, însă, puteți învăța din experiența mea, a celorlalți colegi.

bani timp

Cum sunteți cu fondul de siguranță?

Actualizare: 4 februarie 2026 15 comentarii

De când am citit pentru prima dată de investiții mi s-a recomandat să fac un fond de siguranță. La mine a fost simplu, mult timp am gândit că pun banii deoparte și îi investesc ulterior. Cel mult, îi aveam în depozite, dar de multe ori rămâneau pe cardul de firmă și se erodau. Bine, era perioada aia cu inflație foarte mică și n-aveai mari avantaje. Oricum, BT a fost jalnic și acolo.

[Citeşte mai departe…]
bani timp

Situația ETF-ului după ~1 an de investit

Actualizare: 28 august 2026 13 comentarii

V-am zis că acum aproape 2 ani am pășit pe treaba asta cu investițiile. Am multe lacune în domeniu, dar citesc mereu și încerc să prind câte ceva. Am căutat să văd și prima discuție mai serioasă am avut-o în 2023.

[Citeşte mai departe…]
bani timp

Diversificare

Actualizare: 6 mai 2026 14 comentarii

Fie îmbătrânesc, fie devin mai experimentat. Așa se zice pe aici, pe lângă mine, așa sunt scuzele.

De ceva timp încerc să diversific veniturile pe cât se poate. Bine, din pandemie cumva le-am… eficientizat. Adică mai filtrez dintre ele. Refuz la greu pe unele, deși… știu că aș fi făcut mai mulți bani, per ansamblu. Însă, nu e totul despre muncă. S-au legat altele pe muncă mai… plăcută.

[Citeşte mai departe…]
bani timp

În chirie, dar cu 500 de euro la stele Michelin

Actualizare: 13 februarie 2026 4 comentarii

Prin prisma meseriei iau contact cu destul de mulți oameni. V-am mai zis, încerc să mă duc în mai multe bule pentru a fi un pic cu picioarele pe pământ. Generația Z, Ț sau cum se mai numesc generațiile ce vin din spate vin cu perspective și trăiri diferite.

[Citeşte mai departe…]
monede euro

De ce să cumperi aur de pe Emag?

Actualizare: 1 februarie 2026 9 comentarii

Se întâmplă ceva ciudat: am primit comunicare de la Emag. Mai rar. :)) Am și acces la dashboard. Șoc!

[Citeşte mai departe…]
bani timp

Bursa poate să nu fie sperietoare dacă îi aloci timp

Actualizare: 26 iulie 2026 Un comentariu

Am mai povestit pe blog despre investiții și discuțiile au fost destul de ample, de multe ori… și în contradictoriu. Mi se pare normal și mi se pare că asta înseamnă evoluție. Că reușim să vedem și lucrurile bune, cât și lucrurile rele.

[Citeşte mai departe…]
bani timp

Cum înveți tinerii să economisească?

Actualizare: 9 ianuarie 2026 13 comentarii

Ai mei, de mic copil, mi-au dat imbold să muncesc. Ai mei, pe lângă job, au făcut agricultură ani buni de zile și toamna vindeam în piață. Eu mai puțin, dar sor-mea și ei… la greu. Cumva, în clasa a 11 a am vrut să am primul job și am plecat de nebun la interviuri. Nu s-a pus niciodată problema de bani, mereu ne-au oferit tot ce-am avut nevoie. Evident, cu toate crizele prin care a trecut țara în momente cheie: `99, 2009.

[Citeşte mai departe…]
bani timp

Cum completezi formularul pentru retragerea titlurilor de stat

Actualizare: 9 ianuarie 2026 10 comentarii

Am pus titluri de stat. Am făcut drumuri la ANAF câte n-am făcut toată viața. E și relativ aproape trezoreria de mine, undeva la 20 de minute de mers pe jos, așa că nu întotdeauna mi-a displăcut plimbarea. Sau alergarea.

[Citeşte mai departe…]
cont salt business (4)

Am folosit Salt în Germania. Iată cum (nu) s-a descurcat

Actualizare: 5 februarie 2026 6 comentarii

Am plecat în Germania cu mai multe idei. Pe scurt, am luat 5 telefoane + al meu și am încercat să fac niște poze frumoase de acolo. Deh, să am pentru Youtube material. De câte ori mergi în Dusseldorf în viață? Ce să faci acolo?!

[Citeşte mai departe…]
bani timp

Lăcomia

Actualizare: 9 ianuarie 2026 18 comentarii

Vorbeam cu cineva de investiții. Eu-s la 11.7% profit și media generală a portofoliului este dată jos de titlurile de stat în euro. Dar eu zic că merg cu riscul la minim și 20 de ani de acum încolo nu vreau să mă ating de tot ce adaug. Poate se va aduna milionul. Acum ceva timp acea persoană îmi arăta procente de 50-60 % profit. Între timp, banii ăia au dispărut, s-au pierdut pe Forex. De asta pun mulți egal între bursă și pierderi. Nu aș pune nici egal pentru un profit garantat.

[Citeşte mai departe…]
« Pagina anterioară
Pagina următoare »

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

Ce am vizitat

aripa wizz air

O idee despre zboruri de avion și întârzieri la low cost

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Știați de InterRegional Călători?
  • Anda-Lucia la Știați de InterRegional Călători?
  • Doc la Nu cred că mai există echilibru
  • Postolachi Dumitru la Nu cred că mai există echilibru
  • Marius Cucu la Nu cred că mai există echilibru

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026