Prin prisma meseriei iau contact cu destul de mulți oameni. V-am mai zis, încerc să mă duc în mai multe bule pentru a fi un pic cu picioarele pe pământ. Generația Z, Ț sau cum se mai numesc generațiile ce vin din spate vin cu perspective și trăiri diferite.
Cred că sunt printre ultimele generații ce am trăit cu frica zilei de mâine, cu criza din 2008 și cu faptul că a 2 a zi poate n-aveai ce pune pe masă.
Ai mei au trăit mereu cu stresul că poate mâine nu vor avea ce mânca. Au prins mai multe în comunism: război mondial – bunicii au fost la război, li s-au confiscat bunuri, a venit colectivizarea și… cumva au dat mai departe stresul ăsta. Mă uit la ai mei, încă vorbesc încet anumite subiecte că… poate aude cineva.
Mereu le zic: băi, sunt bani legali, munciți de mine, care e problema să vorbesc deschis și… tare? De ce să mă feresc?!
Pe de altă parte, dacă problema legalității nu este, aș zice că e o problemă de invidie. De parcă nu renunți la anumite lucruri… pentru altele. Că 24 de ore avem cu toții.
Ei bine, printre persoanele din altă generație cu mine sunt și oameni care au alte perspective. Eu am vrut casa mea. Fie… apartament.
Am și pentru investiție, mai sunt și altele din urmă, vreau să îmi fac o bază. Dar am pornit cu 50mp, cât să nu am dependențe. Cât să pot închide mâine ușa și să îmi iau o vacanță. Am vrut libertate!
Totuși, număr pe degete experiențele extravagante. Da, posibil să greșesc, posibil să am o viziune oarecum diferită asupra lucrurilor pentru că anumite lucruri se fac la anumite vârste.
Dar, titlul este reprezentativ. Tocmai am văzut pe cineva care m-a anunțat că a cheltuit 535 de euro pe o masă la un restaurant cu stele Michelin.
Persoana respectivă stă în chirie și are o perspectivă diferită asupra caselor. Veniturile sunt OK și… probabil… constante.
Sigur, repet, vedem diferit lucrurile: între 35 și 25 de ani sunt 10 ani de viață și de experiențe diferite. Pe de altă parte, e o perioadă din ce în ce mai bună a țării. E un salt pe care acum 10-15 ani de zile oamenii din orașele mari nu l-ar fi crezut posibil.
Că am țipat noi ani de zile după infrastructură… am făcut-o. Dar acum nu mai poți comenta de asta că ușor-ușor se fac. Cu stângăcie, dar se fac. Cu mai multe taxe, dar cine credea că pică banii din cer.
Nu vreau să fiu pesimist, însă, generațiile care vin e clar că au alte perspective. Au total altă viziune asupra banilor și, pe de-o parte, banii se fac mai ușor. Primul semn este că manufactura nu o să mai fie aici, devenim scumpi pentru anumite servicii.
Cumva, e aceeași discuție despre consumerism de pe TikTok. Atâtea filmulețe cu haine de mii de lei când poți să stai foarte bine și cu haine de zeci, sute de lei.
O avea omu o listă d-aia cu lucruri de făcut într-o viață…
Poate că e pe modul: ce, când mai ajung eu vreodată acolo?
Am remarcat și eu tendința noii generații de a arunca cu banii în vânt fără stres, fără a pune deoparte ceva pentru zile negre sau o casa.
De la restaurante, Uber/Bolt/taxi, vacante și haine/încălțăminte scumpa, cheltuieli mari și extravagante, etc.
Și asta în condițiile in care nu au niște venituri pe masura cheltuielilor si stau în chirie și nu le ajung banii pana la sfârșitul lunii și apoi apelează la cardurile de credit sau la familie/prieteni/colegi/cunoscuti ca să supraviețuiască pana la sfârșitul lunii.
De parca vine Apocalipsa sau viata se sfârșește maine.
Nu zic ca e rău să te bucuri de viata, dar un pic de cumpătare nu strica și sa pui ceva deoparte pentru situații neprevazute ar fi un gest de responsabilitate.
Vad destui în jurul meu cu venituri de 2-3 ori sub mine, dar cu cheltuielile mult peste mine și de la jumătatea lunii vin cu cerșitul.
Părerea mea e ca vin vremuri grele și tumultoase și nu vreau sa ma bazez pe pensie.
E normal, au trecut ceva ani de la ultima criză, greul cu vechiul regim nu este.
Nu știu dacă ai observat, dar și la noi începe să fie trendul de a compara cu alte locuri mult mai nașpa. Și asta se întâmplă la cei de 20-25 de ani. Gândește-te că ei s-au născut în 2005+ când lucrurile deveneau acceptabile.
Prea a fost bine în ultimii ani.