logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Știați de Pasjaca?

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 21 februarie 2026 Comentează

În Dubrovnik mi-am luat cea mai mare amendă a mea. Primul oraș mare și prima țeapă. Bine, nu era chiar o țeapă în adevăratul sens al cuvântului, însă am fost turist începător: n-am verificat meniul și ne-au capsat bine. Îmi amintesc că o cupă de înghețată era în jur de 15 euro și din magazin nu o luai cu 1-2 euro pe vremea aceea.

Însă așa înveți, măcar o dată să te arzi.

În rest, n-am amintiri neplăcute despre Croația. E superbă, din orice punct de vedere. Sau bine, pot critica faptul că sunt multe plaje cu pietre, iar noi eram obișnuiți cu cele de nisip fin, de la Marea Neagră.

Dar te adaptezi când vezi cât de mișto e apa. N-am făcut chiar toată Croația, însă am văzut câteva orașe principale. Mi-a plăcut mult Rovinj pe atunci. E fix lângă orașul nostru preferat, Pula. E frumos și acolo, dar e incomparabil cu Rovinj. De acolo am făcut excursii de o zi și chiar au fost faine.

Acum, un amic a fost tot în Croația și mi-a trimis niște poze cu o plajă de acolo.

Plaja Pasjaca îi zice și este lângă Dubrovnik(30 de minute de mers cu mașina) sau 10 minute de Cavtat.(orașul ăsta este prea puțin vizitat, îi ia fața Dubrovnik-ul – dar pare fain, orice oraș port este interesant, din punctul meu de vedere).

N-am fost pe vremea aia, nici nu știam de ea, în plus, n-aveam eu puterea să schimb direcția grupului, am fost prea mulți pe atunci.

plaja croatia

Pentru poze, pentru dronă, e plajă faină. Am nimerit ceva zone și prin Malta, dar acolo nu aveai acces.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Vacanță Etichete: Croația, obiective turistice

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter

Alătură-te celor peste 3.400 de abonați activi

Primești o dată pe săptămână articolele noi de pe blog

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

veliere port atena

Unde te cazezi în Atena?

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Black Friday 2026: cele mai bune oferte, lista magazinelor, stocuri rămase
  • Pavel la Black Friday 2026: cele mai bune oferte, lista magazinelor, stocuri rămase
  • Marius Cucu la Mi se pare că Google se duce pe copcă în ultima vreme
  • Postolachi Dumitru la Mi se pare că Google se duce pe copcă în ultima vreme
  • Marius Cucu la Mi se pare că Google se duce pe copcă în ultima vreme

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026