logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Știați de existența aplicației Monitorul Prețurilor?

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 11 noiembrie 2022 11 comentarii

Nu știu dacă am învățat ceva din pandemia ce tocmai „a fost evaporată”. Când s-a dat gongul că vine războiul, în loc să stau la televizor m-am dus frumușel să-mi fac stoc de mâncare. Eu, oricum, funcționez pe modul ăsta, să fie și ceva neperisabil în casă. Eu am fost optimist și-am zis că nu vine războiul la noi, ci dar am zis că va fi inflație mare. Am făcut și ceva provizii de combustibil, nu cu canistra, ci plinul. Sunt și mai neconvențional, consum foarte puțin pentru că abia aștept să iau bicicleta sau să merg pe jos.

Eh, aseară a fost un ditamai fake news referitor la câteva lucruri. Cineva mi-a trimis unul legat de înrolare. Scris bine, frumos. Logic că l-am luat ca atare, ca fiind o glumă.

Seara s-a dus în subiectul combustibilului ce-a crescut până la cer. Am văzut pe grupuri oameni nemulțumiți că se trimite în Moldova, că se trimite combustibil la război și așa mai departe.

În fapt, băieții pare că s-au înțeles să producă mai mult combustibil, iar prețul a scăzut undeva la nivelul din 2008, doar că acum avem accize diferite.

Cred că rețelele astea sociale, oricare ar fi ele, ambalate cu ceva panică nu fac deloc bine turmei. Nu înțeleg nici treaba cu statul la coadă la orice. Ieri erau aproape 10 oameni la medicul de familie, am făcut drum întors și m-am dus să-mi fac alte treburi. De ce să stau la coadă?

Altfel, cu tot haosul de aseară am descoperit Monitorul Prețurilor. Logic că ai noștri au făcut puțin marketing pe aplicație, dar cred că vă puteți face o idee bună despre anumite prețuri, nu doar despre benzină și motorină.

În primă fază credeam că este doar un site, dar este și aplicație de sine stătătoare, pe android și IOS. Vă puteți arunca un ochi aici.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Educație financiară Etichete: cum sa economisesc bani

Comentarii

  1. Stefan a zis

    10 martie 2022 la ora 09:37

    Oamenii chiar cred orice nu e nevoie de nici un monitor pentru preturi…doar sa gândești logic atât trebuie.

    Aseară a fost dovada clara cât de proști pot fi românii.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      10 martie 2022 la ora 09:37

      Mai știți când râdeam de americani că se bat pentru orice? Cred că a ajuns și trendul la noi. Acum, pentru motorină!

      Răspunde
      • Daniel Bis a zis

        10 martie 2022 la ora 11:09

        A ajuns cu mult timp in urma, de pe vremea tigailor si bormasinilor 🙂

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          10 martie 2022 la ora 11:11

          Nu chiar, acolo erau altfel adunați oamenii. Acum e un pic diferită „coordonarea”.
          Înțeleg de la oamenii din presă că au fost ceva jurnale cu întrebări care să inducă panica.

          Răspunde
          • Daniel Bis a zis

            10 martie 2022 la ora 11:30

            Nu sunt de acord, strategia este in principiu aceeasi (sa induca ideea ca ACUM trebuie sa actionezi, ca maine nu va mai fi sau va fi prea scump), iar masa de manevra este aceeasi (aia multi si prosti).
            Cu riscul de a parea cinic, din pacate majoritatea romanilor sunt … imi este si jena sa spun cum.

          • Marius Cucu a zis

            10 martie 2022 la ora 11:56

            Majoritatea nu sunt trecuți prin viață, ca să fim un pic mai dulci.
            Pe de altă parte, alor mei le-am dat în brațe de la Youtube la Tiktok și toate formele de manipulare. Le zic mereu: nu luați totul de bun, chiar și știrile ce par a fi reale să le ia întâi cu scepticism, că întotdeauna poate să fie un om neinformat acolo.

          • Daniel Bis a zis

            10 martie 2022 la ora 12:25

            Oamenii cei mai afectati sunt din 2 din cele 3 categorii:
            1 – cei in varsta care au crescut multi ani in comunism, nu sunt flexibili, dar foarte creduli si nu se mai pot adapta la noile conditii de viata. Cei drept nu ii invinovatesc si nu pot sa am pretentii la ei
            2 – cei care au apucat ambele perioade si au avut capacitatea de adaptare la noua societate
            3 – cei foarte tineri care nu au apucat perioada comunismului si care cred ca tot ce zboara se mananca. De la ei am pretentii, dar din pacate nu si sperante.
            Din pacate cea de-a 3 categorie reprezinta viitorul … sumbru :((

          • Marius Cucu a zis

            10 martie 2022 la ora 12:28

            Înainte îi băgam și eu pe toți în aceeași oală, dar cred că n-aveam perspectiva, nu aveam întreg ansamblul. Eu zic că și din cei vechi sunt mulți care au reușit să se adapteze, dacă au avut o bază.

            Cu cei tineri e evident chiar și acum, în război, că faci revoluții, manipulări cu mineri, le vinzi criptomonede, credite cu buletinul, etc.

  2. Alexandru Ababei a zis

    10 martie 2022 la ora 15:14

    Nu știam, dar am aflat aseară dintr-un interviu cu ceva director de la Consiliul Concurenței. Eu mi-am descărcat aplicația, simt că-mi va fi de folos în perioada următoare. Ce s-a întâmplat aseară cu motorina a creat un precedent..

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      10 martie 2022 la ora 15:55

      Da, chiar e de ținut.

      Răspunde
  3. Perfu a zis

    10 martie 2022 la ora 19:26

    Aseara mi-am instalato si eu pentru ca nu stiam de ea

    Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

efes

Am vizitat Efes și mormântul Sfântului Ioan

Comentarii recente

  • Costin la Știrile zilei – 26 octombrie 2026
  • Marius Cucu la Discuția aia cu și fără AI dintre generații
  • dam167 la Discuția aia cu și fără AI dintre generații
  • John la Discuția aia cu și fără AI dintre generații
  • Postolachi Dumitru la Discuția aia cu și fără AI dintre generații

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026