În perioada asta am 3 pași pe zi. Scriu rândurile astea, totuși, cu 2 ore de vorbit la telefon pentru niște planuri, niște proiecte viitoare. Cred că am făcut minim 3000 de pași în casă. Prost eu că n-am reușit să pun un ceas la mână să măsor câți pași am făcut.
În fine, mă mișc foarte puțin, dar e perioada. E aproape mereu așa. Mi-asum. Sper să nu mai dau încă 8000 de lei pe o operație. Dar am tras mult ca să pun la punct ce n-am făcut în trecut.
Revenind.
Vreau doar să mai subliniez încă o dată, din 2 surse diferite, cât contează alimentația OK. Eu n-am ajuns nici acum să fac analizele. Dar nici n-am făcut anul și nu cred că am scăzut eu colesterolul atât de mult. Când știu că am un program mai organizat, la 2-3 luni distanță, o să mă duc să verific măcar tendința. Dacă nu, o să mai împrumut din pastilele alor mei, dacă tot am învățat ce-i cu statinele.
La ai mei s-a dat cu glicozilata de 6 luni. Sunt destule persoane cu diabet, inclusiv de tip 2 pe aici, așa că vorbesc și pentru ei. În toată perioada asta s-a făcut regim serios, cu program de ieșit, cu mișcare, cu de toate. Nu ca mine.
A ieșit glicozilata 6. Din 2 pastile primite la ieșirea din spital și cu peste 7, glicemia s-a stabilizat din regim. Sau și din mâncarea OK. De 3 luni a rămas cu o singură pastilă și mă bucur inclusiv că a fost una dintre insistențele noastre: „rezolvi din regim”. Eu sunt convins că ar dispărea diabetul dacă ajunge la -10 kg. (e greu, însă, mi se pare că nici eu nu mai pot scădea)
Și analizele asta zic: reduci pâine, mai puțin cartof, paste, chiar și în ciorbe iar corpul își revine pe cât posibil. E și noroc, cu siguranță, dar benzina și mișcarea contează mai mult decât credem. Că nah, nu avem gene prea bune. Nici eu, nici ei.
Doar zic.
Altfel, noroc. Sunt pe un grup de Facebook cu oameni cu AVC. Urât tare ce e acolo, ce probleme, inclusiv pentru aparținători.


Multă sănătate îți doresc. Dar, ai grijă, postând articole la ore neconforme, nu îți faci deloc bine