Sper să nu mai ajung la rubrica asta prea curând și doar să îmi amintesc de cum a arătat 2026.
Totul e bine după 3 luni și un pic. Acum după experiența RMN ne-am dat seama că și medicii mai greșesc. Au fost fel de fel de controale la ochi nici vorbă de span, toată lumea a zis doar de artefacte. Până la urmă au fost bune și investigațiile astea că de capul lor ajungeau numai la d-astea de cartier. Acum am descoperit oameni OK pe ochi și local. Oricum, „medicul meu de keratoconus” a tras aproape aceleași concluzii fără să îl vadă.
În fine.
Printre proiecte și una dintre cele mai grele luni ale mele, plus organizarea asta, am reușit să bifez și niște zile pe la țară. Agricultură d-aia ca acum 80 de ani fără utilaje, cu spatele, fără o mănușă, fără nimic. Probabil de acolo mi s-a format anxietatea că lucrurile trebuie să funcționeze. Că deh, s-a dublat terenul la bătrânețe, doar mintea s-a micșorat. A mea, evident. Că am zis că ciulinii nu pot intra printre adidași și șosete. Da, sigur. La degetele de la picioare, la genunchi, la încheieturi. Am dat cu bățul pe la țară încă din copilărie, nu mi-am luat-o niciodată așa. Cred că-s 50 de țepi d-ăștia pe mine. Mai fă Cucule cărare, mai fă!
Struguri, porumb, gutui, nuci. Din toate s-a bifat câte un pic. Totul la extreme.
Altfel, i-am plantat la țară, am acum liber p-aici de zici că sunt la 20 de ani, de când am plecat d-acasă.
Adaugă un comentariu