logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
aparat foto sony a7iv sony gm2

Sony a lansat obiectivul 24-70mm v2

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 2 iulie 2026 Comentează

La Sony cred că este o problemă mare cu leak-urile. Bine, au ei și probleme că nu știu să își vândă telefoanele. Primul obiectiv Sony pe care am pus mâna a fost un 24-70mm, F2.8. Cred că nu știam să îl folosesc prea bine, dar am rămas uimit de cât de bine punea în valoare A7III-ul la momentul acela. Era un tanc, iar mai apoi am descoperit obiectivele fixe și abia la final am mers și pe un Sigma 24-70mm, ca alternativă mai ieftină la prima variantă de G master de 24-70mm.

Anii au trecut și parcă am aceeași senzație cu Sony A7IV. Dar acum înțeleg mult mai bine seriile celor de la Sony și parcă aș tinde și spre Sony A7sIII, doar că eu fac destul de multe poze și ultimul e strict destinat filmărilor. Fun fact, am pus A7III la vânzare și vreo 3 persoane din cele care m-au întrebat de aparat au zis că mi-au citit deja recenziile pentru aparatele foto înainte să caute pe OLX. Mi s-a părut tare treaba. Altfel, după 3 ani, aș pierde maxim 1500 de lei la revânzare.

Am reușit să trec și prin filmarea din Malta și cu cât trag mai mult de slidere, cu atât îmi dau seama că se poate și mai mult, dar nu i-am găsit încă limitele. Îmi place!

Aruncă un ochi și pe canalul meu de Youtube. Link aici.

Revenind la obiective Sony astăzi a anunțat noul obiectiv: 24-70mm, G master. Practic, anul ăsta au rescris și 70-200mm, există un V2 și tind să cred că o să mai fie încă o lansare pe final de an sau poate la începutul anului viitor: cred că 90mm macro o să fie și el redesenat. Dacă Sigma mă mulțumește pe 24-70mm și nu cred că aș da prea curând peste 12000 de lei pe o lentilă cu zoom, cred că pe macro aș merge pe un eventual V2. Îl aveam în coș înainte de a mă întreba primul om dacă vând A7III.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Tehnologie Etichete: obiectiv foto, Sony

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

Ce am vizitat

rucsac Osprey Farpoint 40 (1)

Știați de Radical Storage?

Comentarii recente

  • Marius Cucu la De ce sunt așa de ieftine apartamentele astea din Italia?
  • Marius Cucu la eMAG vrea ca nimeni să nu mai aibă Genius
  • Kronwurst la De ce sunt așa de ieftine apartamentele astea din Italia?
  • Costin la Oare sunt oameni care să emigreze în Ungaria?
  • Marius Cucu la Oare sunt oameni care să emigreze în Ungaria?

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026