Citeam pe internet că unii au fost mai productivi de acasă față de momentele în care erau obligați să se ducă la muncă.
Alții povesteau că nu, de fapt, nu pot să fie productivi pentru că au copii și că îi bruiază.
Ambele sunt valabile și de luat în calcul. Nu e ca și cum aș avea copil, dar unii care stau acasă, pe termen lung, să zicem, preferă să aibă program separat de ceilalți pentru a se putea concentra și să fie productivi.
La mine e situație specială. Eu unul ieri nu am fost chiar atât de productiv pentru că, ce să vezi, au sunat o grămadă de oameni să întrebe lucruri sau să facă ceva conversație.
Mie îmi este foarte ok cu liniștea, mă pot concentrat și sunt mult mai productiv singur, între 4 pereți. La fel, am învățat că treaba cu pauzele e mai importantă, iar sportul își are locul lui. Pe termen scurt, entuziasmul este ok, mamă sunt mai productiv de acasă, pe termen lung intri într-o plafonare, automulțumire și nu îți mai arde de d-astea.
Redoo a zis
Mda..nevasta zice ca baga mai bine acasa, au dispărut sedintele alea de le tineau degeaba zilnic. Bine, se apuca de treaba ceva mai devreme si o cam lasa si fetele sa-si vada de treaba ei..
Marius Cucu a zis
Să vedem și peste 2 săptămâni. Toți am fost entuziasmați la început 🙂
ionica a zis
E un pic mai greu ca nu sunt si colegii, dar chat online cu ei si se rezolva. Da, piticii te bruiaza ?
ice4you a zis
Un an jumate, de acasa am lucrat, dupa o viata la birou. Bine, alta Marie cu alta palarie, dar experienta e aceiasi. A fost greu la inceput in sensul ca pe mine nu ma bruia nimeni, ca nu indrazneste nici dracu sa miste in front cand am treaba in spatiul meu :)) … insa era naspa treaba cu normatul muncii, acelasi spatiu devenid si casa si birou. Incetul cu incetul insa am invatat sa imi fac rutine si sa le despart una de alta, chiar daca orice am facut, mi’am dat seama ca intr’un final tot muncesti ceva mai mult decat intr’un loc unde la o anumita ora rupi usa. Partea proasta este ca dupa ce te inveti asa, este extrem de greu sa mai lucrezi, din nou, intr’un birou. Am facut o saptamana treaba asta la un moment dat ca a trebuit si a fost al dracului de greu, abia asteptam sa revin in vizuina mea, la rutinele mele de acolo, desi oameni cu care lucram fizic acolo, erau tot aia cu care lucram si virtual in rest. Pana la urma treaba asta o sa fie si o chestie interesanta din punct de vedere sociologic, multi avand acum sansa sa vada „cum ar fi daca …” si s’ar putea ca la fel de multi sa inceapa sa isi schimbe viziunea, intr’un fel sau altul. Pana la urma eu oricum de multa vreme predic faptul ca e momentul unei schimbari importante de paradigma, telemunca trebuind sa fie mult mai serios luata in seama si probabil ca va fi altfel considerata dupa ce o trece iuresul asta si mai ales ce urmeaza dupa el dpdv economic. Om vedea, am o postare in lucru, probabil ca o sa ating pe parcusul ei si subiectul asta. 🙂
Marius Cucu a zis
Depinde foarte mult de ceea ce faci, depinde și de tine ca individ, cum te pliezi pe treaba asta. Economic, se învârt mai puține costuri directe: transport, timp pierdut spre serviciu, dar cresc costurile cu casa, într-un fel sau altul. Adică, deh, până și hârtia igienică e trecută pe listă la ITM. Ai putea să o reclami la serviciu dacă nu o ai. Acasă… totul e de la tine. Evident că, în timp, vor deveni costuri incluse în „prețul timpului tău pentru firmă”.
ice4you a zis
Toate astea intr’un final se pot rezolva tot prin contractul pe care il semnezi, la mine unele cheltuieli de care povestesti au intrat la capitolul „logistica”, capitol alocat si convenit la scrierea si semnarea bugetului. Se pare ca am fost mai vizionar decat multi si poate va dau idei. :))
In rest, da, depinde mult si de individ. Cum am zis, usor nu o fost la inceput, insa m’am adaptat din mers pana am ajuns sa imi doresc tot cam asa sa lucrez… daca m’o mai apuca vreodata cheful, ca deocamdata n’as putea zice, am inceput sa ma invat cu semi-vegetatul ala. :))))))
Marius Cucu a zis
Meh, într-un fel lucrul într-un birou, cu mai multe persoane, îți dezvoltă o comunicare și o atenție distributivă mult mai ok față de cea de acasă. Depinde ce-ți dorești de la viață. 🙂
ice4you a zis
Treaba asta o poti face foarte bine si prin teleconferinta, am exprimentat in toata perioada modul asta de lucru si a functionat mai mult decat ok si aveam de a face cu 90% munca de creatie. Practic, dupa trasarea sarcinilor … intram la treaba si intre timp pastram legatura permanenta prin chat. Ok, daca esti genul ala mai sociabil sa zic asa caruia ii place trancaneala … da, iti poate lipsi, la mine nu e cazul, urasc trancaneala anapoda si nu confund prietenii cu colegi de munca, decat daca aia imi sunt si prieteni vechi cu care ma pot vedea dupa ce terminam treaba, ca aici am o problema. Treaba inainte sa ne scapam de corvoada si restul dupa. :))
camelia a zis
Pt cine poate lucra în in lume, e perfect, pentru restul…pierderi f mari!
Răzvan a zis
Problema cu munca de acasa apare cand ai de facut chestii colaborative… comuniicarea functioneaza mereu mai bine f2f decat online, daca oamenii nu sunt obisnuiti sa lucreze asa.
Dupa ce oamenii adopta solutii de apelare audio/video si se obisnuiesc sa lucreze asa, problema asta dispare sau se diminueaza…
alexje a zis
I-am cerut si eu sefului daca pot face hidraulica de acasa, dar n-a vrut :D. Cica nu am cum sa repar valve sau motoare hidraulice, sau sa fac furtunuri de la distanta. E fraier, dar nu stie ca pot oferi asistenta telefonica de calitate mai ales cand nu ma mai murdaresc de ISO46 pe ghiare :D.
Catalin a zis
Din punctul meu de vedere, ca SysAdmin, frate, as putea lucra oriunde, indiferent de locatie. Treaba buna, e ca oricum mi-am schimbat jobul, si aici muncesc doar de acasa. Inainte, da, munceam de acasa pe weekend, odata la 2 luni, era oarecum greu, ca na.. sotie, care-ti mai zice ceva si nu esti atent, apoi zice ca n-o bagi in seama. Dar cam atat. Se poate spune ca sunt mai productiv de acasa, fiindca la birou, urlau si telefoanele, colegii uneori faceau prea multa zarva, cand eu eram mai focusat si na, cam asta este. Insa, acum cred ca e ok, fiindca, fac acelasi job, numai ca nu am telefoane, nu instalez servere fizice, siii.. nu am telefoane ?
Marius Cucu a zis
Păi și ce mai cauți în România? Bunea mai are servere acolo?! 😀
Catalin a zis
Nu pot pleca, momentan. Si nu cunosc :))
Iulian a zis
La mine nu se aplică. Sau cel puțin nu 100%. Totuși mă gândesc la o reorientare având în vedere contextul actual.
Marius Cucu a zis
Spre ce să te reorientezi?
Mihai Surdeanu a zis
Și eu sunt mai productiv de acasă. De ce? Pentru că sunt mai puțin întrerupt de alți colegi și îmi pot face treaba în liniște.
Totuși, citeam acum câteva luni niște studii care spuneau că, în general, lucratul de acasă înseamnă o productivitate de aproximativ 80% dintr-o zi normală de lucru.
Marius Cucu a zis
Păi da, depinde ce fel de om ești. Unii sunt mai sociabili și au nevoie de refresh, alții pot sta între 4 pereți.