logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Și-a fost și-un telefon :)

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 1 noiembrie 2021 13 comentarii

Au fost mai bine de 4 ani de zile. Cred că-s 4 jumătate. L-am luat resigilat pentru că era o diferență de preț destul de mare pentru vremea aceea. Pentru mine a fost telefonul perfect. Nu făcea poze ok, nu se auzea bine deloc, display-ul era IPS și nu mă ținea bateria. Acum dacă ține jumătate de zi cu datele pornite sunt mulțumit.

Crăpătura pe display și-a luat-o în drum spre serviciu. Mai apoi l-am zburat pe-o masă, pe gresia de la muncă, iar mai apoi n-am ținut cont de căzături. Când coboram din mașină pleca și el din buzunar, dacă îl scăpam pe mochetă îl mai scăpam și eu o dată. Pur și simplu crăpătura n-a vrut să avanseze. L-am aruncat o dată pe-un birou și atunci s-a desprins un pic pe lateral. Dar crăpătura a rezistat. Aceeași, de mai bine de 2 ani de zile.

Am avut o seară mai ciudată și l-am scos din buzunar. Pur și simplu… difuzorul începea să se audă mai tare. S-a rupt protecția și chiar se auzea spart, oribil, dar se auzea. L-am ținut așa până aseară când, probabil, a făcut testul rușinii. A intrat la abur/ apă. Doar ceva umezeală pe mână când am răspuns la telefon. Ce să vezi… microfonul a intrat la apă. E mort d-atunci, umblu pe handsfree.

Am testat jdemii de telefoane. De la diferiți producători. Aș fi așteptat Pixel 2, eram cât pe ce să merg pe S8, aș fi mers și pe P10, dar mi-a dat daună maximă camera. E bună, dar nu stabil pe cât aș vrea. Da, chestii de vacanță, bălării. Nimic complicat.

Ar mai fi și o variantă. Urmăresc și un Xiaomi Mi 6 de la chinezi, dar… e adus în țară doar de Quickmobile și… chiar n-am înnebunit. În plus, mă seacă faptul că e dual sim și n-are cel mai ok ecran.

Totuși, cu toate balele pe care le am pentru telefoanele de mai sus factura pentru mobilă mă cam omoară în perioada asta. Așadar, viața e trist.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Tehnologie Etichete: telefon

Comentarii

  1. ice4you a zis

    17 iulie 2017 la ora 09:04

    Cucule amice, ca mai zicea cineva pe aici cu alte ocazii, esti tare alambicat in scrieri in ultima perioada! 😀 Sa fiu sincer, din titlul am inteles ca ti’ai luat un alt telefon, ca mai apoi sa fiu tot mai incurajat sa cred asta pe parcursul derularii povestilor cu telefonul tau tot mai stricat, ca pe final sa aduci vorba despre vreo doua modele si sa o inchei apoteotic ca e cam mare factura la „mobila”. :)))

    Deci: cam despre ce ai vrut sa scrii pana la urma? :))

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      17 iulie 2017 la ora 09:11

      Pe scurt. Chestia aia de Nexus 5(nu puteam să Îi mai zic că-i telefon) după ce că era spartă i s-a stricat și microfonul. 😀

      Dar tot nu renunț la el. Aseară am găsit utilitatea lui. O să-l fac un mic server php și-o să mă joc remote cu el.

      Răspunde
      • ice4you a zis

        17 iulie 2017 la ora 09:17

        Ei vezi, iti scapasera niste mici detalii! :)))

        Nici eu nu am de gand sa renunt la batranul meu LG L7-II, mai scartaie, mai partaie … dar am fost mereu multumit de fiabilitate (nu s’a blocat niciodata in toti aia 4 ani si ceva de cand il am) si camera care nu e fenomenala, insa am vazut alte telefoane mult mai scumpe cu camere mult mai naspa. 😀 In rest … am avut grija de el, estetic e impecabil cu mici exceptii, dar pentru un telefon de 4 ani si ceva se tine inca bine de tot.
        P.S. Si al meu a fost „resigilat” 😀

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          17 iulie 2017 la ora 09:27

          Nici la mine nu se blochează. Dar… bateria nu mai ține, acum se aude spart rău de tot, dispay crăpat, microfon nu mai există, răspund doar pe handsfree.

          Dar aseară m-am jucat cu el și sper ca azi să-l pun la punct, să îl țin pe post de server „în mișcare” între ai mei și mine. Măcar până reușesc să termin cu mobila pe acolo.

          Răspunde
        • Vasile a zis

          17 iulie 2017 la ora 11:47

          Bravo Stimabile, un LG P500 mai am si eu, merge uns din prima zi, busit, julit nu ca are o guma pe el, a lui originala :))
          Apoi cred ca Marius acum e in faza aia; copil 4 ani are un ursulet jerpelit, vai mama lui, dar fara de care nu poate adormi :)))))

          Răspunde
  2. Dan a zis

    17 iulie 2017 la ora 11:01

    La un OnePlus 3, 3T sau chiar OnePlus 5 te-ai gândit? Nu ne-ai lămurit, ce-au telefoanele dual SIM, de ce te seacă? Și OnePlus 3 este tot dual SIM dar în el țin un singur SIM și se comportă fix ca un single SIM. Ambele sloturi sunt 4G. Nu multe telefoane fac treaba asta când vine vorba de 2 sloturi SIM, majoritatea au 4G pe un singur slot.

    Răspunde
    • ice4you a zis

      17 iulie 2017 la ora 12:20

      Eu inca nu am vazut un dual-sim stabil si ok, mai ales daca ai in el doua SIM’uri. Da ma rog … poate nu le’am nimerit eu pe alea ok.

      Răspunde
      • Dan a zis

        17 iulie 2017 la ora 15:12

        La ce te referi când spui stabil, în ce sens?

        Răspunde
        • ice4you a zis

          18 iulie 2017 la ora 07:23

          Tu ce intelegi prin stabilitate? Mai exact, crapau cat iti era lumea mai draga mai ales daca aveai doua SIM’uri active in ele, singura solutie ramanand sa le scoti bateria ca sa le poti reseta, aveau lag, se comportau ciudat in rest.

          Răspunde
  3. Dan a zis

    18 iulie 2017 la ora 09:47

    Îmi pare rău, sper că nu vorbim despre petardele de Allview, nu?
    Eu nu am avut problema asta pe OnePlus 3 atunci când foloseam două SIM-uri. Ce îmi mai place mie este că în status bar/dreapta sus, dacă folosești un singur SIM și celălalt slot este gol, îți arată doar un singur indicator pentru rețeaua mobilă. La multe am văzut că îți sunt afișate ambele, și pentru SIM-ul prezent, și pentru slot-ul gol. Indicatorul de semnal pentru slot-ul gol fiind reprezentat cu un gri sau un X roșu, etc.

    Răspunde
  4. Vasile a zis

    18 iulie 2017 la ora 11:16

    Nu stiu, la telefonul meu Xaomi S8 cu trei SIM-uri imi arata reteaua pentru fiecare, plus ca e compatibil 5G pe toate si e stabil tare si e si Water Resistant 😉

    Răspunde
    • Dan a zis

      18 iulie 2017 la ora 12:32

      Și la mine arată rețeaua pentru fiecare cartelă SIM. N-ai citit atent. Am scris că nu-mi sunt afișate ambele indicatoare pentru rețeaua mobilă doar în cazul în care nu-s prezente ambele SIM-uri. Dacă e prezent doar un SIM în telefon, îmi este afișat un singur indicator. Dacă sunt prezente ambele SIM-uri, îmi sunt afișate ambele indicatoare. La multe telefoane, chiar dacă este prezent un singur SIM, îți sunt afișate oricum ambele indicatoare de rețea, cel lipsă fiind reprezentat printr-un indicator gri sau X

      Răspunde
  5. Vasile a zis

    18 iulie 2017 la ora 13:25

    De obice citesc atent, titlu’ si Politica de Cookie, mai ma uit si pe statistici trafic asa de invidie 😉

    Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter

Alătură-te celor peste 3.400 de abonați activi

Primești o dată pe săptămână articolele noi de pe blog

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Ăsta este primul ASPIRATOR pe care ÎL TESTEZ 5 noiembrie 2026
  • Astea-s REDUCERILE de până la 51% la Samsung de Black Friday. Se pot cumula 3 vouchere! 5 noiembrie 2026
  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
aspirator pat dreame

Am testat Dreame H15 Mix

spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

aripa wizz air

Când e bine să luați bilete de avion? La ce oră?

Comentarii recente

  • Adi la Lista mea de produse recomandate de pe site-ul Samsung – Uite cum poți obține reduceri de până la 3000 de lei
  • Marius Cucu la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Marius Cucu la Lista mea de produse recomandate de pe site-ul Samsung – Uite cum poți obține reduceri de până la 3000 de lei
  • Adi la Lista mea de produse recomandate de pe site-ul Samsung – Uite cum poți obține reduceri de până la 3000 de lei
  • iolanda la A venit și prima statistică de la eMAG

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026