Dacă reușiți să parcurgeți blogul acesta veți observa că o bună parte din timp o aloc pentru testarea televizoarelor, a aparatelor foto, laptopuri sau telefoane. Încerc să vă ofer noutăți atât în formă de text, cât și pe Youtube. Căutările nu se fac doar de la calculator, ci reușesc să testez și câteva modele de la fiecare brand în parte, anual, fie acasă, fie în deplasare. Ca de exemplu, anul acesta am văzut televizoarele de la Samsung la Frankfurt, pe cele de la Panasonic la Düsseldorf și Berlin, iar pe cele de la Philips în Barcelona.
Puteți susține activitatea blogului prin abonarea la canalul de Youtube de aici. Este complet gratuit. Testez televizoare, testez telefoane, ceasuri și vorbim despre cele mai noi tehnologii ale televizoarelor. Cu cât strâng mai mulți abonați, cu atât voi primi mai repede produsele la teste.
Cel mai bun televizor nu e ușor de ales. Deși sunt foarte multe variante, la o primă căutare avem peste 400 de modele care se lansează anual și tot mai mulți producători încearcă să mănânce din bucata celuilalt. Mai ales dacă urmăm trendul și observăm că lumea preferă să aleagă un TV direct de pe internet. Asta numai în țara noastră, dar sunt o mulțime de alte branduri ce sunt și pe alte piețe. La IFA Berlin am văzut o grămadă de alte branduri necunoscute mie. Mai scumpe, mai ieftine. Și să fim serioși, câți au bani de așa ceva?
Avem mii și mii de modele de televizoare, cum reușim să îl alegem pe cel mai bun?!
Sunt foarte multe informații pe internet referitoare la cumpărarea unui televizor, unele mai tehnice, altele de umplutură. Sunt de părere că înainte de a alege un televizor, un gadget pe care îl vei privi ori de câte ori vrei să vezi un film sau la TV trebuie o documentare în prealabil, eventual nu ar fi rea o tură prin magazine pentru o părere la cald.
Smart TV sau nu?
În trecut discutam dacă să alegem un televizor inteligent sau nu. Cred că vremurile acelea au trecut. Mai toate au așa ceva, doar câteva modele de televizoare ieftine mai sunt fără funcții inteligente. Nu mai are sens să discutăm de variante non smart.
Poate te interesează și
- Soluție pentru curățat display-ul TV-lui
- Diferența dintre LED și OLED
- Diferența dintre OLED și miniLED
- Diferența dintre QD OLED și OLED
- Citește și articolul cu primul televizor 8K testat de mine aici
Ideea este că modelele de buget mic nu au funcții inteligente foarte ok. Am spune: dar de ce nu pun toți android?
Adaosul comercianților pentru televizoarele de buget este mic, așa că o licență de android nu este tocmai ieftină. De aceea, producătorii încep să promoveze tot mai mult televizoare cu sistem de operare proprietar. Simplu, fără prea multe opțiuni.
Ca sisteme de operare avem:
- Tizen OS
- Web OS
- Google TV – un material cu Google TV aveți aici.
- Titan OS
- Fire TV – un material cu acesta aici.
În mintea mea, când zic inteligent ar trebui să facă mult mai multe lucruri. De fapt și de drept, funcțiile smart se rezumă la câteva aplicații de video. Un film pe YouTube, o conectare de pe telefon, eventual un Disney, un Skyshowtime sau Netflix. Atât.
Chiar și conectarea cu android nu este perfectă. Să nu credeți că veți face orice lucru de pe telefon pe televizor, fie că puneți mouse și tastatură.
Cel mai bun smart TV?
E simplu, dacă nu vreți un televizor nou, dar vreți software pentru televizorul actual aveți nevoie de mult mai puține lucruri:
- stick-uri HDMI
- Chromecast – varianta cea nouă de aici.
Cu acestea veți avea cel mai bun televizor smart de pe piață. Nu știu dacă aș vrea, însă, încă o telecomandă, încă un player. În plus, direcția pe care o iau producătorii este de a face ecosistem, să poți controla direct de pe televizor toate cele din casă. Asemenea lucruri am văzut la Samsung, LG. Aceste opțiuni nu vor fi disponibile pe aceste box-uri. Dar prezint toate variantele pentru ca fiecare să decidă ce e mai bun pentru el.
Totuși, în ultima vreme, am testat modelele de top de la cele mai noi televizoare apărute pe piață. Integrarea este din ce în ce mai interesantă, nu mai e lag, nu mai agață niciun sistem de operare. Cu cât avem procesor mai bun, cu atât totul e mai rapid.
Ce este HDR?
Pentru cei care vor să știe mai multe despre ce este HDR pot parcurge articolul de aici. Este foarte util pentru neinițiați.
Trebuie să rețineți doar că zonele foarte luminate au fost foarte greu reproduse corect de televizoare. Eh, HDR, printre altele, ajută la acest lucru.
Practic, se încearcă îmbunătățirea tonurilor, a culorilor, se încearcă a avea o imagine cât mai vibrantă.
De cele mai multe ori, nu este chiar ceea ce trebuie din punctul de vedere al detaliilor. E ok să fie luminos, ca unele detalii să încerce să le reproducă natural, dar de la natural până a ieși în evidență și de a te deranja la ochi…
Diferențele majore sunt pentru produsele de top, în condițiile în care rulăm conținut HDR, rulat de pe un Blu-ray sau cu ajutorul platforme de streaming.
Conexiunea cu telefonul mobil
O perioadă bună de timp m-am jucat doar cu aplicațiile de pe telefonul mobil. Asta pentru că telefonul mi-a permis asta, iar într-un final, dezvoltatorii au permis funcțiile de genul.
Aplicații pentru telefonul mobil am folosit pe următoarele branduri:
- Sony
- Panasonic
- Philips
- LG
- Samsung
Cel mai mult mi-a plăcut cea de la Panasonic. Are extrem de multe funcții, chiar și pentru a retușa culorile, pentru orice dorești. Pentru android, însă, există aplicația Home pe care o promovează Google. Cumva, pare că înlocuiește fiecare aplicație dedicată.
Apropo de conectare și telefoane mobile cu IOS, ideal ar fi să aveți pe televizorul vostru Airplay2.
Telecomandă
Se pune preț mare pe telecomandă. Până la urmă ea este interacțiunea cu televizorul. Eu nu pun atât de mult preț pe aceasta, dar e evident faptul că îmi place să am o telecomandă bună în mână. Ergonomică. Să poți să apeși pe butoane OK, fără să greșești.
Diferențierea se face în câteva moduri, dacă vreți. Spre exemplu:
- LG are magic remote – e foarte utilă pentru cei care vor să navigheze rapid
- Samsung are telecomandă prietenoasă cu mediul – se încarcă de la soare
Mai toți producătorii au integrat butoane pentru:
- Disney+
- Youtube
- Netflix
- Amazon Prime
LED, miniLED, LCD sau plasmă? Tehnologia OLED? sau microLED?
Mulți fac confuzie între LCD și plasmă. Încă sunt foarte multe persoane care cred că e același lucru. Eu sper că prin articolul acesta să vă trasez câteva idei. Diferențele sunt mari, atât ca tehnologie de fabricație, cât și vizual.
Am dezvoltat mai multe aici.
Ar fi bine să plecăm de la următoarea idee:
- tehnologia LCD, la care avem mai multe tipuri de iluminare: LED, miniLED
- tehnologia OLED, la care avem mai multe tipuri de panouri: WOLED sau QD-OLED
- tehnologia microLED, la care încă nu avem acces că este foarte scumpă
LED, de fapt și de drept, este un LCD cu câteva leduri în spate. Aș putea spune că este o evoluție a LCD-ului din punctul de vedere al consumului și al culorilor. Cele cu iluminare LED au culorile un pic mai reci față de LCD-uri.
Viitorul, din punctul meu de vedere, este tehnologia microLED. Este o tehnologie nouă, diferită și ceva mai scumpă. Foarte scumpă!
Cu alte cuvinte, plasmele au fost înlocuite de OLED-uri. Acestea sunt evoluția. Acestea se apropie cât se poate de mult de plasmă. Atenție, plasmele vechi, nu LED-urile.
Încă o asemănare cu plasmele vechi avem atunci când discutăm de microLED. E o tehnologie nouă, ce nu este încă pe piață. A fost prezentată de Sony sub formă de Crystal LED, iar acum Samsung a venit și-a lansat un televizor nou cu microLED. Industria lucrează!
- Citește și: În sfârșit, am văzut și eu televizoarele microLED
- Citește și: Am testat Philips The One 2024, mai exact 55PUS8919
Există și miniLED. Un alt fel de a zice LCD cu mai multe LED-uri. MiniLED-uri. Am vorbit aici despre asta.
Televizor pentru calculator în loc de monitor
Dacă înainte nu eram deloc de acord cu această variantă, iată că în 2024 putem să vorbim despre televizoare ce pot fi monitoare de gaming. Ba chiar sunt unii nișați în direcția aceasta. Televizoarele de 48′ sunt pe piață, inclusiv cele de 42′, dar ceva mai slabe ca performanțe.
Ceea ce vă recomand eu este să vă luați un televizor cu rată de refresh foarte ok pentru că o să vă ajute la ochi. În plus, input lag-ul începe să fie din ce în ce mai bun.
Totuși, alegerea nu trebuie să o faceți pentru modele de buget. Nu sunt de acord cu faptul că un televizor de buget trebuie să fie pus ca monitor. Da, e foarte costisitor să alegi un televizor care să fie bun și pentru buget. Așadar, grijă mare la ceea ce alegeți.
Diagonala televizorului
Și acum îmi amintesc de faptul că aveam niște LCD-uri la care stăteam la un metru distanță de ele. Așa le-au gândit cei dinaintea mea, n-am avut ce face. Erau atât de mari încât vedeam cubulețe, nu oameni. Dacă mă dădeam mai în spate era totul ok.
Nu se mai pune problema în zilele noastre pentru că tehnologia s-a îmbunătățit, DPI-ul a crescut…
De exemplu, la un televizor de 32′(~82 centimetri) distanța de vizionare ar trebui să fie de minim 1,2 m și maxim 3,5 metri.
Dar lucrurile acestea sunt irelevante pentru tehnologiile noi. De exemplu, pe un OLED poți să te uiți și de la 1,5 metri, chiar dacă acesta are diagonală de 65′. Asta pentru că avem o construcție, o tehnologie diferită.
Caracteristici tehnice ale televizorului
Dacă ai ajuns să citești până aici este clar că vrei să te informezi serios în legătură cu alegerea TV-ului și te-am făcut curios prin rândurile de mai sus.
În oferta magazinelor găsim specificații precum:
Rezoluție
Ultra HD sau 4k? Dar 8k? Dacă vă gândiți să vă luați un televizor cu rezoluție ultraHD luați-o pentru că următorul gadget va fi un DSLR sau mirrorless cu rezoluția aceasta sau pentru că telefonul vostru filmează la calitate 8k. Altfel, cu greu veți găsi conținut 8k. Iar diferența între ce avem de la operatorii de cablu și ce pot televizoarele noi… e departe de tehnologia 8K! Nu este cazul!
Lângă această rezoluție marketing-ul ne aduce în față o nouă etapă a imaginii pe televizor. Este vorba despre HDR. Aceasta a tot fost folosită, de-a lungul timpului, de către fotografi. Ușor, ușor, tehnologia s-a îndreptat și spre televizoare.
Tehnicile de marketing au făcut ca producătorii de televizoare să lanseze pe piață HD Ready, FULL HD și mai nou, UHD. Probabil că cele mai ieftine televizoare sunt cele HD Ready care vor dispărea de pe piață odată cu maturizarea tehnologiei UHD(4k).
- HD Ready -> 1280×720 pixeli
- FULL HD -> 1920×1080 pixeli
- Ultra HD 4K -> 3840 x 2160 pixeli
- 8K -> 7680×4320 pixeli
Contrast
Toată lumea a auzit de acest lucru. Ca o definiție simplă ar fi raportul dintre cea mai luminoși pixeli și cei mai întunecați de pe ecran.
Mai nou acesta este de două tipuri: contrast static și contrast dinamic. Cel static este cel real, ascuns de marea majoritate a producătorilor, iar cel dinamic are cifre. Multe. De genul 10 000 000:1.
Procesor video
El este responsabil de procesarea semnalului ce intră în televizor. Cu cât este mai bun acest procesor video, cu atât imaginea redată va fi mai bună. Poate cel mai important lucru alături de panoul televizorului.
În general, despre acest lucru discutăm cel mai mult atunci când se schimbă o generație de televizoare. Fiecare producător lansează un nou procesor grafic.
Cu cât este mai performant procesorul video, cu atât televizorul rezolvă probleme precum:
- upscalling
- aberații cromatice ale diferitelor tehnologii
Ce tip de panel să aleg?
Sunt 2 producători mari și lați:
- Samsung Display
- LG Display
Fiecare producător are mai multe tehnologii în portofoliu ce le vinde brandurilor: Samsung, Philips, Panasonic, LG, Sony, TCL, etc.
Se discută foarte mult despre asta, în fapt cred că despre asta trebuie să se discute tot mai mult. Panourile sunt de 2 tipuri:
- 50 Hz
- 100 Hz
Pe anumite site-uri vedeți marketing la 120 Hz, asta pentru că oamenii nu se pricep, nu fac diferența între America și Europa. În plus, unii vorbesc de conexiunile de intrare, alții de conexiunile de ieșire.
Altfel, la aceste panouri mai avem și:
- panou de tip MVA
- panou de tip IPS
Tehnologiile au avantaje și dezavantaje, unul consumă mai mult, altul are unghiuri de vizualizare mai mici. Da, la bază putem să vorbim despre faptul că VA-urile interpretează diferit umbrele, dar la nivel foarte mic.
Refresh dinamic
Am vorbit și mai sus despre rata de refresh a monitorului. Sunt multe discuții, multe contradicții referitoare la această tehnologie. La fel ca la contrast a devenit o tehnică de marketing importantă.
Aveți o explicați aici foarte bine realizată pentru ce înseamnă refresh-ul dinamic.
Tot aici aș putea să includ și tehnologii precum Clear Motion (Motionflow XR, Perfect Motion, Dynamic MCI).
Conectivitate
Știu persoane care și-au luat LED-uri, dar stau pe SCART cu cablul TV. Ok, nu am nicio problemă, fiecare vede diferit. Dar calitatea semnalului analogic este cu mult mai mică față de calitatea digitală. Așadar încercați să uitați de VGA, încercați să uitați de SCART sau de fel de fel de adaptoare de genul.
Avem carduri CI, CI+, avem HDMI 2.1, avem foarte multe lucruri ce ne-ar putea face imaginea mai clară și mai frumoasă.
Degeaba aveți cel mai bun TV de pe piață dacă nu aveți o conexiune bună cu dispozitivul.
Tot aici vreau să evidențiez faptul că tehnologia 4k are și ceva anomalii. De exemplu hardul extern pe care îl aveam nu făcea față, nu puteam să rulez niciun film UHD, nici măcar cele mici, de 3,4 minute, router-ul wireless nu poate procesa atât de multă informație. Sigurul cu care m-am descurcat a fost un stick USB 3.0.
Evident, un profesionist ar zice să dăm play de pe un Blu-Ray. Total adevărat, calitatea imaginii reproduse de televizor se observă cel mai bine de pe un astfel de dispozitiv.
HDMI 2.1
Strict pentru cei care au cele mai noi versiuni de console. Acolo, dacă vreți puteți să beneficiați cu adevărat de ceea ce știe HDMI 2.1, eARC de VRR și de tot ceea ce înseamnă noile porturi. Altfel, nu cred că sunt justificați banii.
Atenție și că cei de la HDMI au ales să schimbe denumirile și s-ar putea să nu aveți HDMI 2.1 curat pe anumite porturi, ci doar HDMI 2.0. Totuși, aveți nevoie de mai mult de 2 porturi HDMI 2.1?!
Bluetooth
Mai toate au cea mai nouă versiune. Nu trebuie să vă faceți probleme de asta, nu cred că este un criteriu de departajare. Singurul semnal ar fi la drivere, dacă producătorul oferă firmware competitiv și nu sunt probleme pe termen lung.
Sunet
Nu am abordat subiectul pentru că foarte, foarte puține televizoare au sunet ok. Oricât de mult ne-am chinui noi să recomandăm modele ok discutăm despre diferențe extrem de mici. Unde să pună sunetul?!
Așadar, dacă doriți să aveți ceva de calitate trebuie să vă îndreptați spre un soundbar sau sistem de sunet mai OK. Sunet dedicat!
Evident, dacă ne uităm la modelele OLED observăm că tot mai multe au și componentă de sunet tot mai performantă. Sigur că tot nu e chiar perfect, nu poți compara un soundbar cu ceea ce poate scoate o linie a unui televizor. Diferențele sunt mult prea mari.
Negrul complet
Începe să se marketeze tot mai mult de când cu tehnologia OLED de care aminteam mai sus. Este bine ca redarea culorilor să fie cât mai ok. Așadar, trebuie să vă orientați spre un televizor cu negru cât mai bun. Problema este că prea puține informații găsim în specificațiile tehnice despre acest lucru.
Garanție extinsă
Pentru produse ca televizoarele eu recomand garanția să fie cât mai mare. E extrem de multă tehnologie, foarte multă electronică în interior, dar și variații de curent prin casă. Încercați să alegeți un magazin care oferă această opțiune. Merită din plin!
Ambilight
Diferențierea televizoarelor se face mai mult sau mai puțin, în ultima vreme. Cei de la Philips au patent pe ambilight, așadar dacă vreți LED-uri pe spatele televizorului trebuie să vă îndreptați spre un model din oferta lor sau să improvizați, dar cu siguranță nu veți putea să urmăriți video sau audio, așa cum se întâmplă, nativ, pe modelele lor.
Sunt 2 tipuri de ambilight pe piață:
- pe 3 laturi
- pe 4 laturi – > le găsim pe modelele flagship
Mai mult, cei de la Samsung au reușit să cumpere drepturi de folosire a Philips Hue. Este un fel de Ambilight, tot o integrare cu luminițe și control, exact ca în poza făcută de mine la summit-ul de la Frankfurt al celor de la Samsung. Avantajul este că lumina este mai puternică, dezavantajul este că toată integrarea este mai scumpă decât cea de la Philips și nu e tocmai perfectă, dar se poate adăuga și ulterior.
Grosimea televizorului
Încep să devină din ce în ce mai subțiri. Poate chiar prea subțiri dacă ne gândim la modelele de televizoare OLED. E foarte greu să manevrezi un OLED, mi-e tare greu să mă gândesc la cei care au copii mici și vor să își aleagă un astfel de model. Uitați-vă la acesta, e mult mai subțire decât unul dintre cele mai subțiri telefoane.
Așadar, cu cât ridicați bugetul, cu atât aveți șanse să găsiți un model din ce în ce mai subțire.
Cum curățăm televizorul?
Sunt tot felul de variante. Unele mai scumpe, altele mai ieftine. Dacă n-a zburat cola pe el putem să curățăm clasic, cu o cârpă de bumbac.
Dacă sunt probleme mai mari putem să alegem soluții de curățare. Sunt ok, fără doar și poate și acelea.
Nu vă uitați la preț pentru că o sticluță de genul alături de o microfibră ne scapă de griji pentru o lungă perioadă de timp.
V-ați cumpărat deja televizorul? Nu vă place cum se vede?
Greu de crezut că se poate întâmpla asta, dar poate că sunteți pretențioși și vreți mai mult de la un televizor.
Eh, vă propun să-l calibrați corect. În România se caută prea mult promoțiile și prea puțin oamenii de calitate. În cazul de față aceștia se numesc calibratori. Au câteva programe care reglează nivelul de culoare al televizorului. Unele au mai mult alb, altele mai mult roșu sau verde.
Poate albastru?! Cert este că toate aceste lucruri se pot face prin calibrare. Căutați oameni care fac lucrul acesta, în orașul vostru.
Pentru televizoare trebuie să știți că albul este împărțit în 240 de puncte, iar semnalul video este de la 16 la 255 sau 16 – 235. Pe monitoare este full range: 0-255. Fiecare pixel este format din 3 subpixeli. Ați ghicit: RGB, de care vă spuneam în paragraful de mai sus.
În cazul în care toți cei 3 subpixeli sunt aprinși și generează fiecare același nivel de luminozitate maximă(100%) atunci va rezulta o imagine cu un alb curat: R-255 G-255 B-255.
Dacă un televizor nu este calibrat corespunzător acesta va reda artificial nuanțele de alb. Mai multe despre calibrare se discută și aici.
În general, când vorbim despre recomandări, ar trebui să ne trasăm câteva idei precum următoarele:
- televizoare ieftine nu există
- televizoare bune există atât timp cât există buget pentru ele
- televizoare best buy există – în general, în fiecare an, discutăm despre modele care au un raport calitate preț ok
Ca să vă faceți o idee, per ansamblu avem serii:
- entry level
- medii
- high end
Marele avantaj ar fi atunci când un model de serie veche iese la rampă și-l găsim și anul următor la preț mult mai bun.
În prima categorie le-am adăugat pe cele cu tehnologia LCD LED. Practic, vorbim de modele de oarecum de buget, pentru care n-ar trebui să avem foarte mari pretenții. De preferat ar fi o serie mai veche, e posibil să obțineți mai mult. Am încercat să vă pun poze realizate de mine, acolo unde am avut ocazia.
LG 50UT73003LA
- 50 Hz
- ultra HD
- webOS 2024
- 2024
Philips 50PUS8518
- 50 Hz
- ultra HD
- android
- 2023
SAMSUNG 55Q80C
- 100 Hz
- ultra HD
- Tizen 6.0
- 2023
În tabelul de mai jos aveți modele cu 100 Hz. Sunt modele ceva mai pretențioase, dar evident că n-am putut acoperi toate bugetele disponibile. De asta avem zona de comentarii. 🙂
TCL MiniLed 65C855
- Smart Google TV
- 4K Ultra HD
- 100hz
- Clasa G
Sony 55X85L
- 100 Hz
- ultra HD
- android
- 2023
Philips 50PUS8818/12
- 100 Hz
- ambilight
- android
- 2023
3 dintre cele mai bune televizoare OLED
Am decis că este mai bine să diferențiem un pic tehnologia OLED. E clar că este altceva, că sunt modele bune, de luat în seamă. Tocmai de aceea avem și prețuri mult mai mari.
Iar pentru că au apărut suficient de mulți producători care să concureze vreau să adaug un nou tabel cu 3 recomandări de televizoare OLED. Testate de noi, evident!
Philips 65OLED819
- 100 Hz
- ultra HD
- android
- 2024
Sony 55A95K
- 100 Hz
- ultra HD
- android
- heatsink
- 2022
LG OLED 55C41LA
- 100 Hz
- ultra HD
- webOS
- 2024
Câteva sugestii despre televizoarele din 2024
Am zis că trebuie să trasez câteva idei principale referitoare la alegerea unui televizor, dacă cele de mai sus nu au fost suficiente pentru voi. Cumva, să vă trasez câteva așteptări.
Televizoare de 1500 de lei
Dacă veți prinde o ofertă foarte OK aveți șansa să alegeți un model decent și în categoria asta de preț. Este evident că vorbim despre diagonale mici, cu hardware nu tocmai wow. Cu o reducere, cu un voucher s-ar putea să prindeți ceva ofertă.
Televizoare de 2500 de lei
Cred că putem să începem să avem perspective pentru modele ce încep să fie promovate inclusiv de brandurile de televizoare. La diagonale de până în 49′ cred că vom găsi modele chiar foarte OK. Tehnologia miniLED este aici așa că puteți obține lucruri faine în campaniile de reduceri.
Televizoare de 3500 de lei
Am găsit și televizoare OLED în categoria aceasta de preț. Deja mergem spre seria medie sau chiar de top pe anumite tehnologii.
Televizoare de 5000 de lei
Dacă ne referim la diagonale mici s-ar putea să nu reușim să cheltuim tot bugetul, în schimb, dacă mărim diagonala s-ar putea să nu fie suficient. La 5000 de lei reușim să găsim la 55′ mai toate tehnologiile de pe piață. Cu cât televizorul este mai mare, cu atât trebuie suplinit pentru a reuși să găsim variante optime.
M-am gândit că ar fi bine să listez și ceva termeni mai tehnici pentru cei care vor informații suplimentare despre televizoare:
RJ45 este conectorul pentru rețea. Îl găsim la televizoarele SMART, televizoare ce au conexiune la internet.
Același lucru înseamnă și WiFi doar că vorbim despre tehnologia fără cablu.
De multe ori, conexiunea WiFi este mai slabă, dar găsim și situații în care LAN-ul este mai încet decât WIFI, așadar un router bun va face diferența.
DTS înseamnă Digital Theater Systems. Citiți mai multe aici. Este un sistem brevetat de o companie americană pentru a îmbunătăți calitatea sunetului. Unii producători au licență pentru așa ceva, alții nu.
Putem spune că Dolby sunt concurenții direcți ai celor de la DTS. Totuși, în ultima vreme, au câștigat foarte mult teren prin parteneriatele pe care le-au făcut cu serviciile de streaming. Așadar, mai toate televizoarele noi beneficiază de Dolby Vision(imagine) și Dolby Atmos(sunet) cât mai bun, mai spațial.
Concurența celor de la Dolby Vision este formatul HDR10+. Numai că ei sunt pe 10 biți, față de 12 biți cât sunt pe Dolby.
Pe de altă parte, avem puține dispozitive pe 12 biți. Totuși, dacă vrem calitate, ambele standarde trebuie să fie pe televizorul nostru.
Sunt 3 tehnici de a realiza matricea LCD-ului cât mai aproape de un negru perfect, așa cum se întâmplă la televizoarele OLED. Cea mai bună tehnologie dintre cele 3 este Full Array LED sau FALD. O găsim pe seriile superioare de televizoare.
Se vorbește de ceva timp despre miniLED așa cum se vorbește și despre microLED. Pentru pătura de mijloc a consumatorilor miniLED-ul s-ar putea să fie o revoluție în imagine. Cu siguranță sunt evoluție, sunt mult mai luminoase decât generațiile anterioare, dar nu sunt OLED, chiar dacă unele branduri fac marketing pe QNED.
Raiul marketing-ului. Aceeași Mărie, dar cu altă pălărie. LCD-uri cu tot felul de filtre, mai mici sau mai mari. Bleending, clouding sau chiar glowing cu negru mediocru. Sunt perfecte pentru cei care nu vor să își bată capul cu imaginea.
E bine ca în showroom să mergeți să îl vedeți în mărime naturală. Din poze nu îți dai seama dacă este subțire, dacă nu este. Dar să verifici capabilitățile unui TV în showroom este o greșeală majoră! Televizoarele sunt pe modul DEMO. Acolo avem o lumină ambientală puternică, materiale puse de producător fix pentru a evidenția anumite detalii ale TV-ului, lucruri care nu se vor vedea în materialele clasice, de acasă.
Dacă vrei un conținut perfect, cu siguranță trebuie să iei în calcul un BluRay Player. Altfel, variantele cele mai comode sunt serviciile de streaming. Acestea te ajută să fii comod, dar pe scenele cu conținut întunecat vei vedea artefacte pe care pe BluRay nu le vei vedea.
Cred că putem să ajungem ușor la concluzia că un TV OLED nu este ceea ce trebuie. Așadar, pentru astfel de camere avem nevoie de un TV foarte luminos. Samsung face modele foarte ok, din punctul ăsta de vedere.
MLA înseamnă Micro Lens Array. Cei de la LG au realizat tehnologie nouă pentru a contracara puterea QD-OLED-ului de anul acesta. Deocamdată este disponibilă doar pe televizoarele foarte scumpe. Am testat și eu unul aici și pot spune că e senzațional ca imagine. Dacă aveți de spart bani, merită!
Articolul este subțire. Sunt conștient de asta. Dar informația despre televizoare este vastă. Noi învățăm zilnic, mai ales că apar modele tot mai interesante, de fiecare dată.
Totuși, dacă aveți răbdare, avem peste 6000 de comentarii în care discutăm despre televizoare. Și alte mii la alte articole. Totul a început de aici. Te invit să parcurgi informațiile. Sigur vei găsi ceva interesant.
Ghid Alegere Televizor
Branduri de Top
- Philips
- Panasonic
- LG
- Sony
- Samsung
- TLC
- Loewe
Branduri Low Cost
- Vortex
- Horizon
- Akai
- Utok
- Star Light
Informațiile sunt multe. Pot fi sau nu pot fi cuprinzătoare. E loc de mai bine, tocmai de aceea vă invit să ne auzim în secțiunea de comentarii pentru orice nelămurire în legătură cu modelul pe care îl doriți. Este ok să știm cât mai multe detalii despre acesta pentru a putea veni în ajutorul vostru cu alte completări, dacă este cazul.
Costin a zis
Salut! Care ar fi mai ok dintre cele 2 modele: Samsung 43Q67C sau LG QNED 43QNED753RA? Multumesc.
Marius Cucu a zis
Diferențele sunt minime între ele. Vezi ce sistem de operare îți place dintre cele 2, în rest, ambele sunt foarte OK.
Silviu a zis
Salut și sper să îți faci timp să mă luminezi și pe mine.
Am citit articolul tău și consider că ești mai mult decât calificat în a mă ajuta să aleg un televizor, ținând cont de următoarele criterii:
– va fi amplasat într.o sufragerie normală, cu o distanță de vizionare de aproximativ 3 m
– camera este prevăzută cu draperii care reduc foarte mult luminozitatea din exterior, în cazul în care recomandarea ta s.ar „împiedica” de acest aspect (lumina exterioară)
– va fi utilizat cu preponderență pentru vizionare filme si documentare, atât din rețeaua de la operatorul de cablu, cât și cele oferite de diferite platforme (Netflix etc).
– dacă se poate, să se poată viziona filme în format 3D (asta dacă această opțiune nu crește foarte mult pretul de achizitie și sa nu se justifice acest lucru)
– de asemenea, intenționez să conectez la el un sistem PS 5 și, eventual, ochelari VR
– să aibă proprietați foarte bune de conectare la routerul wireless, pentru redarea de calitate a diferitelor materiale (filme etc) online (youtube, netflix etc)
– dacă se poate, să aibă acea lumină ambientală în spate
– preț achizitie: în jur de 5000 lei.
Mulțumesc anticipat și astept raspunsul tău cu cea mai bună recomandare de TV, cu criteriile si prețul indicat.
Marius Cucu a zis
Lumină ambientală ai cu Philips și Samsung. La Philips ai control direct, la Samsung ai control mai puțin, din aplicație ce trebuie cumpărată. Patente mai multe sunt la Philips, iar controlul la telecomandă tot ei îl au.
Eu recomand fir pentru stabilitate, nu wireless.
3D nu mai există de ceva ani de zile.
Ca diagonală eu zic între 55′ și 65′ pentru 3m. Ăsta arată foarte bine la preț acum, dar nu are luminițe.
mircea iesan a zis
Salutare, nu stiu ce sa aleg intre Tcl 745 sau Philips 8518, sunt oferte f bune la amandoua,pret asemanator, ce ai recomanda ? Strict pt imagine Mersi !
Marius Cucu a zis
TCL-ul este peste, dacă vorbim de diagonale mari.
Razvan a zis
Salut, îmi puteți recomanda un televizor de 108 până în 2500?
IonutS a zis
Salutare!Detin un LG – 65NANO916NA 65″ Smart 4K Ultra HD 100hz si as dori sa il schimb cu un alt modem de 75” tot la 100hz.Tv ul de 65” il dau parintilor sa si l puna in living si probabil imi dau pe el 3000ron sa zicem iar eu tre sa pun diferenta sa imi iau ceva mai bun, tv ul este cumparat din UK.l am luat pt 100hz sa il conectez la playstation5.Spre ce modele as putea sa ma indrept intr un buget de pana in 6500ron sa zicem, am sansa sa i au ceva mai bun, ma refer la nonOLED?cumva as vrea sa ii fac un upgrade spre ceva mai nou.
Sau sa imi iau un oled de 65” si sa trec la next level, am o frica de oled pt ca sunt mai fragile?mc
Marius Cucu a zis
Scuze de delay, dar n-am fost în țară. Eu zic că te înțelegi bine cu un model de OLED din 2023. 🙂 Fragil e orice… dacă îl lovești.
Mihu George a zis
Salutare, te rog ajuta-ma cu un sfat. Pt un living cu distanta de vizionare de 7-8 m cam ce diagonala ar fi ok? M-ar ajuta si o recomandare de TV. Multumesc mult.
Marius Cucu a zis
Hmm, păi undeva la 189cm aș zice ca diagonală, dacă sunt 8 metri. Dacă e strict pentru cinefilie mă gândesc că poate ar merge chiar și un proiector la tine. Depinde de buget, de ceea ce dorești de la imagine. 🙂
Buliga Mihai a zis
Salutare , care ar fi mai ok dintre cele două modele :
Samsung 65Q80C sau Samsung QN85C !? Mulțumesc !
Alex a zis
Salut,
Vreau sa imi schimb tv-ul si sunt intr-o oarecare dilema si speram sa ma ajuti…
Plec de la un Samsung curbat de 65″ ce mi se pare mic acum si voiam sa iau tot un Samsung de 85″ (85CU7172 de ex, ce pare ca iese de pe piata) dar m-am pierdut in led oled qled si altele de la alti producatori :))
Am vazut ca apare varianta 2024 dar mi se pare scumpa, la pretul ala pot lua qled v2023 (de ex 85Q60C)
Poate mai ai vreo sugestie te rog.
Buget
M-am uitat la Samsung ca soundbarul,telefoane etc sunt samsung si poate era mai usor de sincronizat.
Marius Cucu a zis
Păi nu are sens să mergi pe varianta 2024 în momentul de față. Alege pe cel din 2023 cât încă sunt pe piață pentru că în perioada asta sunt lichidări de stocuri și prinzi prețuri bune. Ce distanță de vizionare ai? 85′ nu e chiar o diagonală… mică.
Alex a zis
Aprox 2.5/2.8m 🙂
Cand l-am cumparat pe cel de 65 initial voiam 75 si am facut un compromis ca sotia zicea ca e prea mare diagonala si distanta prea mica, iar dupa 1 luna ne parea rau la amandoi ca nu am luat 75.
Marius Cucu a zis
Eu am avut la test un model de 77′ și efectiv era prea mult. Distanța de vizionare era aceeași ca la tine și era cât mai mult de jumătate de perete.
Alex a zis
Peretele are aprox 3m lungime iar tv 2 🙂
Planul e doar tv pe peretele ala
In afara de Samsung 85Q60C as putea sa mai iau ceva in considerare?
Marius Cucu a zis
Am înțeles acum. Nu e vorba de cât de lat e peretele, e vorba că fiind destul de mare TV-ul pentru distanța de vizionare o să vezi pixelii de mai aproape și nu e chiar OLED. Plus că pe colțuri o să îți fie un pic greu să muți gâtul, nu e chiar natural. Ah, încă o chestie, dacă e apartament și… e comunist, mie mi-a încăput la limită cel de 77′, de 85′ nu mi-ar fi încăput pe scară. Plus că a fost cărat de 3 oameni. Ia în considerare și treaba asta. Dacă e casă scapi ușor.
Samsung 85Q60C e o idee OK. Dacă vrei să elimini treaba cu imaginea pixelată pentru ~2m îți va trebui OLED, adică Samsung 95C.
Alex a zis
Da e ap, nu am luat in calcul accesul pe scari :))
Azi pt ~10% cost in plus ar fi OLED Samsung 77S90C cu tehnologie mai buna dar diagonala mai mica, nu? 🙂
Nu e urgent, asa ca incep sa-l urmaresc pe asta poate apare vreo reducere la retaileri si se compenseaza.
Marius Cucu a zis
E o mare problemă treaba cu cutia. Eu aș renunța la 5 inchi pentru OLED, dacă există buget disponibil.
Alex a zis
Dupa ce ai zis, mi-am amintit de un vecin ce a ridicat tv-ul la et 3 pe balcon cu sfori :)))
Bugetul era sub 10k daca e ceva pt care sa fac un efort, sau 6k ish pt tv clasic LED.
Merci de ajutor!
Marius Cucu a zis
E net superior OLED-ul la filme. Am compara mere cu pere. 🙂
roberto sorescu a zis
Salut Marius,
Un sfat te rog pentru un tv de 65″ cu buget de aprx 10-11k intr-un living generos si intunecat, distanta de 3,5m de canapea. Am vizionat multe content-uri si inca nu ma pot decide intre oled vs neo/mini/qled. Am avut un samsung 65QN90C pe care l-am returnat, pur si simplu nu imi placea cum se vede pe programele de cablu oricat am incercat sa-l calibrez, se conecta foarte greu cu telefonul.
Majoritatea timpului il voi folosi pe canalele tv cablu digi 50%, streaming+youtube 30%, ps5 10%. Ma tenteaza un oled insa nu stiu care ar fi cel mai potrivit si fiabil pentru mine, ma sperie efectul de burn-in, investitia e mare.
Multumesc, felicitari pentru munca depusa.
Marius Cucu a zis
Păi conectarea cu telefonul ține și de internet. Router-ul cum este? Televizorul era conectat pe fir sau wireless? Sau te referi la calibrarea cu telefonul?!
Vali a zis
Salut! Imi recomandati un tv cu diagonala de 139 cm la un buget de 2000-22000 lei, sunt foarte multe modele la momentul acesta pe piata si nu stiu ce sa aleg.
folosesc tv-ul pentru vizionare filme folosind aplicatii de streaming si de pe medii de stocare tip USB dar si pentru gameplay – PS 5.
Schimb tv-ul vechi pentru ca nu imi mai recunoaste noul format de filme trase de pe torenti, probabil nu are codecurile necesare.
Iti multumesc frumos
roberto sorescu a zis
Buna ziua, dilema mea este ca am testat la MediaGalaxy 3 modele de top, Sony 65X95L, Philips 65PUS8807, LG 65G33 si toate se vedeau exagerat de prost pe canalele tv HD de la digi cat si pe streaming Netflix, HBO etc. La fel si samsungul 65QN90C pe care l-am returnat.
De oled am fost foarte dezamagit cum se vedeau scenele inchise, nu se mai intelegea nimic oricat au incercat cei din magazin sa-l configureze.
Daca tv-urile aceste noi nu pot reda programele de cablu tv cum trebuie …. la cat costa ele…., explicațiile de genul “semnalul de cablu nu este ce trebuie” nu tine, cel de acasa de 4 ani se vede impecabil dar pt casa am nevoie de unul mai mare. Refuz sa cred ca nu se poate vedea un program tv asa cum trebuie. Pana acum nu am gasit nicio persoana care sa detina un tv premium si care sa-mi confirme cum se vede digi pe ele.
Marius Cucu a zis
Philips 65PUS8807 nu este de top, celelalte 2 modele, într-adevăr, sunt. Problema este că sistemul de transport din România nu a evoluat deloc în ultimii ani. Degeaba investesc anumite televiziuni în imagine pentru că la client nu ajunge informația așa cum o ai pe serviciile de streaming. Dar nici ele nu sunt etalon, calitatea maximă o vei avea pe un HDD extern, pe un BluRay masterizat.
Televiziunea este transmisă la bitrate foarte mic, în plus, se pierde foarte multă informație la transport, la convertirea imaginii, plus că n-ai acces la codecuri foarte bune. Dacă ai avea un Dolby Vision sau HDR10+ poate s-ar schimba situația. Singurul acces este la HLG, dar la felul în care e interpretată imaginea… Trebuie să găsești modelul care ți-e OK pentru nivelul de upscalling. Că, practic, tu iei un TV 4k sau 8K, iar televizorul trebuie să facă upscalling de la FULL HD, în cel mai bun caz.
VALENTIN MARCU a zis
Deci ce TV imi recomanzi la un buget de 2000-2200 lei?
Marius Cucu a zis
Ce diagonală?
VALENTIN MARCU a zis
138-139 cm
Balea Marian a zis
Bună ziua. Am un smart tv LG 4k diagonala de 108cm cu telecomandă Magic la care televizorul nu reacționează mereu.Care pote fi cauza?
Izabella Kornidesz a zis
Buna seara. O recomandare, va rog, pt un tv OLED. Diagonala 136, buget pana la 7000 lei . Multumesc !
Marius Cucu a zis
LG C3 ar trebui să fie OK.
Codru Ionescu a zis
Bună ziua domnule Marius Cucu. Mergând pe principiul sant prea sărac ca să mă îmbrac ieftin am cumpărat prin 2004 un Sony Bravia. Cred că numai ouă ochiuri nu știa să facă. Merge impecabil și acum. Evoluăm totuși. În plaja 10÷15 mii lei puteți să-mi dați un sfat. Numai home cinema, fără jocuri și alte trăznăi.Mulțumesc anticipat și o zi bună în continuare.
Marius Cucu a zis
Păi de ce nu tot un Sony? Dacă este home cinema ori OLED sau poate chiar proiector.
Florin Costache a zis
Salut,
ce recomandare i-mi faci la un buget de 5500 lei si o diagonala de maxim 139?
Marius Cucu a zis
Acesta e foarte interesant.
Alin a zis
Am luat oled uhd google tv de la tcl și sunt foarte mulțumit….hdr11, 164cm la doar 2000 lei de Black friday….când vad preturi la alții numa ca îs brand mi se face scârbă….plus ca are și 5 ani garanție tcl nu ca restul cu 2 ani
Marius Cucu a zis
O singură corecție: HDR10, 11 nu avem încă.
Aurel Rotaru a zis
Să l folosiți cu sănătate .
Alex a zis
Ce televizor recomandati pana în 2000 de lei? Pentru un living de 3 x 4 ?
Marius Cucu a zis
Ce diagonală?
Sorin Racz a zis
Salut,
Foarte interesant articolul tău și sincer prea calificat pentru mine 😁!
Am nevoie de o părere/ sugestie și anume , ce televizor ai recomanda pentru o terasă de 22 mp dar toată închisă în sticlă !
Ideea îi ca trebuie să ne pregătim de Euro , și pentru frigiderul cu bere a fost mult mai ușoară alegerea 😝
Mulțumesc
Marius Cucu a zis
Hmm, păi cu lumina ce faci? Dacă e sticlă nu e soare peste tot?
Mihai D a zis
Salut!
Aș dori o recomandare de TV de buget(maxim 2 000 lei) pentru urmărit filme foarte des din sursă externă(PC, stick) și mai rar un serviciu de streaming. Și evident canale cablu tv.
Diagonala de 50″ ar fi ideal, dar și de 43″ e ok.
Mulțumesc Marius dacă îți poți face timp pentru un răspuns.
Marius Cucu a zis
Dacă poți să faci efort spre ăsta eu zic că e foarte OK.
Ferencz a zis
Salut, pt emisiuni sportive ce modele recomanzi? Am citit ca Hisense e cel mai indicat în astfel de situații?
Marius Cucu a zis
Nu neapărat, Hisense acum are parteneriat la fotbal. De aia e așa de promovat. Însă, recomandările se fac în funcție de buget și de diagonală.
Angela a zis
Buna seara,
As dori sa imi dati o sugestie pentru un tv cu diagonala de 163 cm, distanta de vizionare e de aprox. 5 m, spatiu luminos, un buget mic , max. 3500 lei. Pentru vizionare filme, sport, desene animate si programe de pe canalele tv ( bunici cu nepoti).
Mai am Samsung dar cu diagonala mai mica insa ma deranjeaza la scene intunecate cand aproape nu se desluseste nimic.
Ma gandeam la acest Philips AMBILIGHT tv LED 65PUS8079, 164 cm, Smart TV, 4K Ultra HD, Clasa F (Model 2024) . Ar fi ok pentru ce dorim noi?
Mulțumesc.
Marius Cucu a zis
Dacă vă interesează luminile din spate, ambilight, este OK, dar Titan OS e subțirel în aplicații. În categoria dvs de preț m-aș duce spre ăsta cu un mic efort. E model din 2023, dar are tehnologie mai bună, are imagine mai OK și Google TV.
Marian a zis
Salutare, ce mi-ați recomanda :1. LG Nanocell 86Nano753QA,217 cm smart ,4k ultra Hd la 6841 lei
Sau 2.LG Oled 77B33La ,195 cm ,Smart ,4k ultra hd la 8999 lei
Mulțumesc mult.
Marius Cucu a zis
LG B3.
Adrian a zis
Salut Marius,
Am un buget de aprox. 5000 ron (+/-) pentru TV …. prefer diagonala 152, dar din cautarile mele nu am gasit nimic care sa ma convinga, ca urmare, sunt nevoit sa cobor cu 1 treapta. Prime optiuni ar fi Samsung sau LG pentru telecomanda magic remote, dar daca imi recomanzi alta marca care sa aibe raportul pret/calitate mai bun am sa iau in considerare.
Cu stima, Adrian
Marius Cucu a zis
59′ nu știu să existe. Atât este spațiul disponibil? Avem doar 55′ și 65′.
Adrian a zis
Revin cu actualizari in urma carora pot sa urc cu diagonala pana la 75′. Intre timp am mai citit despre TCL si parca 75C735 pare un model de luat in seama. Desi tot spre LG ma indeamna sufletul.
Mi-ar fi util un sfat de la tine despre optiunile care le-as avea in limita a 5500 lei diagonala 75′.
Multumesc anticipat.
dan a zis
salut, indraznesc sa-ti scriu si eu. nu ma pot hotari intre cele 3 tv-uri de diagonala ~125cm
https://emag.ro/compare/DKVR0GMBM,D73488MBM,DRTVS6MBM/
Multumesc frumos !
Marius Cucu a zis
Mergi pe LG.
Asanache Horia a zis
Salut!As dori o parere despre TV Sony 50 X90 S pe care as dori sa l achizitionez!Dar si o comparatie cu Philips 55 PML 9008!Care ar fi mai optim?
Marius Cucu a zis
Din punctul de vedere al tehnologiei, Philips este cu mult peste, dar sistemul de operare este un pic cam chel la acel model. Ai recenzie video pentru acela, dar dacă folosești Plex sau aplicații conexe e mai greu cu acela. În rest, n-ai probleme.
Cristian a zis
Bună seara, Imi puteți recomanda și mie un TV 75 INCH buget maxim 7500 ron.Tv pt.filme ,sport ,youtube,mai puțin jocuri.Va mulțumesc…
Asanache Horia a zis
Multumesc Marius! Scuze ,am mai trimis un mesaj asemanator! Inteleg ca modelul Philips e mai ok si de luat in considerare fata de modelul Sony!Tv il iau strict pentru imagine!