logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Tot ce trebuie să știi despre televizoare. Discuții de alegere despre fiecare model în parte

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 28 septembrie 2026 6.168 comentarii

Dacă reușiți să parcurgeți blogul acesta veți observa că o bună parte din timp o aloc pentru testarea televizoarelor, aparatelor foto, laptopuri sau telefoane. Încerc să vă ofer noutăți atât în formă de text, cât și pe Youtube. Căutările nu se fac doar de la calculator, ci reușesc să testez și câteva modele de la fiecare brand în parte, anual, fie acasă, fie în deplasare. Ca de exemplu, anul acesta am văzut televizoarele de la Samsung la Frankfurt, pe cele de la Panasonic la Düsseldorf, iar pe cele de la Philips în Berlin.

Puteți susține activitatea blogului prin abonarea la canalul de Youtube de aici. Este complet gratuit. Testez televizoare, testez telefoane, ceasuri și vorbim despre cele mai noi tehnologii. Cu cât strâng mai mulți abonați, cu atât voi primi mai repede produsele la teste.

Cel mai bun televizor nu e ușor de ales. Deși sunt foarte multe variante, la o primă căutare avem peste 400 de modele care se lansează anual și tot mai mulți producători încearcă să mănânce din bucata celuilalt. Dacă urmăm trendul observăm că lumea preferă să aleagă un TV direct de pe internet. Asta numai în țara noastră, dar sunt o mulțime de alte branduri ce sunt și pe alte piețe. La IFA Berlin am văzut o grămadă de alte branduri necunoscute mie. Mai scumpe, mai ieftine. Și să fim serioși, câți au bani de așa ceva?

Avem mii și mii de modele de televizoare, cum reușim să îl alegem pe cel mai bun?!

  • CUPRINS
  • Smart TV sau nu?
  • Conexiunea cu telefonul mobil
  • Caracteristici tehnice ale televizorului
  • Ce tip de panel să aleg?
  • Conectivitate
  • Sunet
  • Câteva sugestii despre televizoarele din 2026
  • Parcurgem forumul?
Philips 50PQS9011
Philips 50PQS9011
Vezi Prețul Zilei Valabil încă 59:00 minute!

Sunt foarte multe informații pe internet referitoare la cumpărarea unui televizor, unele mai tehnice, altele de umplutură. Sunt de părere că înainte de a alege un televizor, un gadget pe care îl vei privi ori de câte ori vrei să vezi un film sau la TV trebuie o documentare serioasă în prealabil.

Smart TV sau nu?

În trecut discutam dacă să alegem un televizor inteligent sau nu. Cred că vremurile acelea au trecut. Mai toate au așa ceva, doar câteva modele de televizoare ieftine mai sunt fără funcții inteligente. Nu mai are sens să discutăm de variante non smart.


Poate te interesează și

  1. Soluție pentru curățat display-ul TV-lui
  2. Diferența dintre LED și OLED
  3. Diferența dintre OLED și miniLED
  4. Diferența dintre QD OLED și OLED
  5. Diferența dintre MLA 2.0 și OLED EVOX
  6. Citește și articolul cu primul televizor 8K testat de mine aici

Ideea este că modelele de buget mic nu au funcții inteligente foarte ok. Mai mult, dacă nu au hardware performant nu putem să amintim de procesare foarte OK.

Mă gândeam la ceva: de ce nu pun toți producătorii android?

Adaosul comercianților pentru televizoarele de buget este mic, așa că o licență de android nu este tocmai ieftină. De aceea, producătorii încep să promoveze tot mai mult televizoare cu sistem de operare proprietar.

Ca sisteme de operare avem:

  • Tizen OS
  • Web OS
  • Google TV – un material cu Google TV aveți aici.
  • Titan OS
  • Fire TV – un material cu acesta aici.

În mintea mea, când zic inteligent ar trebui să facă mult mai multe lucruri. De fapt și de drept, funcțiile smart se rezumă la câteva aplicații de video. Un film pe YouTube, o conectare de pe telefon, eventual un Disney, un Skyshowtime sau Netflix. Bine, în ultima vreme, sunt televizoare care îți mai scot comentariul de la fotbal, îți mai ajustează setări. Dar nu e vreo inteligență artificială, cu adevărat.

Chiar și conectarea cu android nu este perfectă. Să nu credeți că veți face orice lucru de pe telefon pe televizor, fie că puneți mouse și tastatură.

Cel mai bun smart TV?

E simplu, dacă nu vreți un televizor nou, dar vreți software pentru televizorul actual aveți nevoie de mult mai puține lucruri:

  • stick-uri HDMI
  • Chromecast – varianta cea nouă de aici.

Cu acestea veți avea cel mai bun televizor smart de pe piață. Nu știu dacă aș vrea, însă, încă o telecomandă, încă un player. În plus, direcția pe care o iau producătorii este de a face ecosistem, să poți controla direct de pe televizor toate cele din casă. Asemenea lucruri am văzut la Samsung, LG. Aceste opțiuni nu vor fi disponibile pe aceste box-uri. Dar prezint toate variantele pentru ca fiecare să decidă ce e mai bun pentru el.

LG OLED mariuscucu

În ultima vreme, am testat modelele de top de la cele mai noi branduri apărute pe piață. Integrarea este din ce în ce mai interesantă, nu mai e lag, nu mai agață niciun sistem de operare. Cu cât avem procesor mai bun, cu atât totul e mai rapid.

Ce este HDR?

Pentru cei care vor să știe mai multe despre ce este HDR pot parcurge articolul de aici. Este foarte util pentru cei care vor mai mult.

Trebuie să rețineți doar că zonele foarte luminate au fost foarte greu reproduse corect de televizoare. Eh, HDR, printre altele, ajută la acest lucru.

Practic, se încearcă îmbunătățirea tonurilor, a culorilor, se încearcă a avea o imagine cât mai vibrantă. Mai nou, treaba asta se face dinamic.

Diferențele majore sunt pentru produsele de top, în condițiile în care rulăm conținut HDR. Acolo Dolby Vision 2 Max intervine și face diferența cu adevărat. Ideal ar fi ca voi să fiți atenți să cumpărați modele cu Max, nu doar cu Dolby Vision simplu sau chiar versiunea 2. Acolo este, într-adevăr, marea evoluție tehnologică.

Aruncă un ochi și pe canalul meu de Youtube. Link aici.

Conexiunea cu telefonul mobil

O perioadă bună de timp m-am jucat doar cu aplicațiile de pe telefonul mobil. Asta pentru că telefonul mi-a permis asta, iar într-un final, dezvoltatorii au permis funcțiile de genul.

Aplicații pentru telefonul mobil am folosit pe următoarele branduri:

  • Sony
  • Panasonic
  • Philips
  • LG
  • Samsung

Cel mai mult mi-a plăcut cea de la Panasonic. Are extrem de multe funcții, chiar și pentru a retușa culorile, pentru orice dorești. Pentru android, însă, există aplicația Home pe care o promovează Google. Cumva, pare că înlocuiește fiecare aplicație dedicată.

Apropo de conectare și telefoane mobile cu IOS, ideal ar fi să aveți pe televizorul vostru Airplay2.

Telecomandă

Se pune preț mare pe telecomandă. Până la urmă este interacțiunea cu televizorul. Eu nu pun atât de mult preț pe aceasta, dar e evident faptul că îmi place să am o telecomandă bună în mână. Ergonomică. Să poți să apeși pe butoane OK, fără să greșești.

Diferențierea se face în câteva moduri, dacă vreți. Spre exemplu:

  • LG are magic remote – e foarte utilă pentru cei care vor să navigheze rapid
  • Samsung are telecomandă prietenoasă cu mediul – se încarcă de la soare

Mai toți producătorii au integrat butoane pentru:

  • Disney+
  • Youtube
  • Netflix
  • Amazon Prime

Aveți aici o diferențiere între telecomenzi pentru a nu umple și mai mult articolul.

LED, miniLED, LCD sau plasmă? Tehnologia OLED? sau microLED?

Mulți fac confuzie între LCD și plasmă. Încă sunt foarte multe persoane care cred că e același lucru. Eu sper că prin articolul acesta să vă trasez câteva idei. Diferențele sunt mari, atât ca tehnologie de fabricație, cât și vizual.

Am dezvoltat mai multe aici.

Ar fi bine să plecăm de la următoarea idee:

  • tehnologia LCD, la care avem mai multe tipuri de iluminare: LED, miniLED
  • tehnologia OLED, la care avem mai multe tipuri de panouri: WOLED, Primary RGB Tandem sau QD-OLED. Aveți mai multe detalii aici
  • tehnologia microLED, la care încă nu avem acces că este foarte scumpă

LED, de fapt și de drept, este un LCD cu câteva leduri în spate. Aș putea spune că este o evoluție a LCD-ului din punctul de vedere al consumului și al culorilor. Cele cu iluminare LED au culorile un pic mai reci față de LCD-uri.

Viitorul, din punctul meu de vedere, este tehnologia microLED. Este o tehnologie nouă, diferită și ceva mai scumpă. Foarte scumpă!

Cu alte cuvinte, plasmele au fost înlocuite de OLED-uri. Acestea sunt evoluția. Acestea se apropie cât se poate de mult de plasmă. Atenție, plasmele vechi, nu LED-urile.

Încă o asemănare cu plasmele vechi avem atunci când discutăm de microLED. E o tehnologie nouă, ce nu este încă pe piață. A fost prezentată de Sony sub formă de Crystal LED, iar acum Samsung a venit și-a lansat un televizor nou cu microLED. Industria lucrează!

  • Citește și: În sfârșit, am văzut și eu televizoarele microLED

Există și miniLED. Un alt fel de a zice LCD cu mai multe LED-uri. MiniLED-uri. Am vorbit aici despre asta. Mai nou, marketing-ul le zice RGB MiniLED. Sunt mai mulți termeni de marketing, dar ideea este aceeași. Tehnologia e aceeași la toți producătorii.

Televizor pentru calculator în loc de monitor

Dacă înainte nu eram deloc de acord cu această variantă, iată că în 2026 putem să vorbim despre televizoare ce pot fi monitoare de gaming. Ba chiar sunt unii nișați în direcția aceasta. Televizoarele de 48′ sunt pe piață, inclusiv cele de 42′, dar ceva mai slabe ca performanțe.

Ceea ce vă recomand eu este să vă luați un televizor cu rată de refresh foarte ok pentru că o să vă ajute la ochi. În plus, input lag-ul începe să fie din ce în ce mai bun.

Totuși, alegerea nu trebuie să o faceți pentru modele de buget. Nu sunt de acord cu faptul că un televizor de buget trebuie să fie pus ca monitor. Da, e foarte costisitor să alegi un televizor care să fie bun și pentru buget. Așadar, grijă mare la ceea ce alegeți.

Diagonala televizorului

cel mai subțire televizor pe care l-am testat

Și acum îmi amintesc de faptul că aveam niște LCD-uri la care stăteam la un metru distanță de ele. Așa le-au gândit cei dinaintea mea, n-am avut ce face. Erau atât de mari încât vedeam cubulețe, nu oameni. Dacă mă dădeam mai în spate era totul ok.

Nu se mai pune problema în zilele noastre pentru că tehnologia s-a îmbunătățit, DPI-ul a crescut…

De exemplu, la un televizor de 32′ (~82 centimetri) distanța de vizionare ar trebui să fie de minim 1,2 m și maxim 3,5 metri.

Dar lucrurile acestea sunt irelevante pentru tehnologiile noi. De exemplu, pe un OLED poți să te uiți și de la 1,5 metri, chiar dacă acesta are diagonală de 65′. Asta pentru că avem o construcție, o tehnologie diferită.

Caracteristici tehnice ale televizorului

Dacă ai ajuns să citești până aici este clar că vrei să te informezi serios în legătură cu alegerea TV-ului și te-am făcut curios prin rândurile de mai sus.

În oferta magazinelor găsim specificații precum:

Rezoluție

Ultra HD sau 4k? Dar 8k? Dacă vă gândiți să vă luați un televizor cu rezoluție ultraHD luați-o pentru că următorul gadget va fi un mirrorless cu rezoluția aceasta sau pentru că telefonul vostru filmează la calitate 8k. Altfel, cu greu veți găsi conținut 8k. Iar diferența între ce avem de la operatorii de cablu și ce pot televizoarele noi… e departe de tehnologia 8K! Nu este cazul!

Lângă această rezoluție marketing-ul ne aduce în față o nouă etapă a imaginii pe televizor. Este vorba despre HDR. Aceasta a tot fost folosită, de-a lungul timpului, de către fotografi. Ușor, ușor, tehnologia s-a îndreptat și spre televizoare.

Tehnicile de marketing au făcut ca producătorii de televizoare să lanseze pe piață HD Ready, FULL HD și mai nou, UHD. Probabil că cele mai ieftine televizoare sunt cele HD Ready care vor dispărea de pe piață odată cu maturizarea tehnologiei UHD (4k).

  • HD Ready -> 1280×720 pixeli
  • FULL HD -> 1920×1080 pixeli
  • Ultra HD 4K -> 3840 x 2160 pixeli
  • 8K -> 7680×4320 pixeli

Recomand o rezoluție mai mare pentru modelele de peste 75′.

Contrast

Toată lumea a auzit de acest lucru. Ca o definiție simplă ar fi raportul dintre cea mai luminoși pixeli și cei mai întunecați de pe ecran.

Mai nou acesta este de două tipuri: contrast static și contrast dinamic. Cel static este cel real, ascuns de marea majoritate a producătorilor, iar cel dinamic are cifre. Multe. De genul 10 000 000:1.

Procesor video

Este responsabil de procesarea semnalului ce intră în televizor. Cu cât este mai bun acest procesor video, cu atât imaginea redată va fi mai bună. Poate cel mai important lucru alături de panoul televizorului.

În general, despre acest lucru discutăm cel mai mult atunci când se schimbă o generație de televizoare. Fiecare producător lansează un nou procesor grafic.

Cu cât este mai performant procesorul video, cu atât televizorul rezolvă probleme precum:

  • upscalling
  • aberații cromatice ale diferitelor tehnologii

Ce tip de panel să aleg?

Sunt 2 producători mari și lați:

  • Samsung Display
  • LG Display

Fiecare producător are mai multe tehnologii în portofoliu ce le vinde brandurilor: Samsung, Philips, Panasonic, LG, Sony, TCL, etc.

Se discută foarte mult despre asta, în fapt cred că despre asta trebuie să se discute tot mai mult. Panourile sunt de 2 tipuri:

  • 50 Hz
  • 100 Hz

Pe anumite site-uri vedeți marketing la 120 Hz, asta pentru că oamenii nu se pricep, nu fac diferența între America și Europa. În plus, unii vorbesc de conexiunile de intrare, alții de conexiunile de ieșire.

Altfel, la aceste panouri mai avem și:

  • panou de tip MVA
  • panou de tip IPS

Tehnologiile au avantaje și dezavantaje, unul consumă mai mult, altul are unghiuri de vizualizare mai mici. Da, la bază putem să vorbim despre faptul că VA-urile interpretează diferit umbrele, dar la nivel foarte mic.

Refresh dinamic

Am vorbit și mai sus despre rata de refresh a monitorului. Sunt multe discuții, multe contradicții referitoare la această tehnologie. La fel ca la contrast a devenit o tehnică de marketing importantă.

Aveți o explicați aici foarte bine realizată pentru ce înseamnă refresh-ul dinamic.

Tot aici aș putea să includ și tehnologii precum Clear Motion (Motionflow XR, Perfect Motion, Dynamic MCI).

Conectivitate

conexiune hdmi tv
card CI televizor

Știu persoane care și-au luat LED-uri, dar stau pe SCART cu cablul TV. Ok, nu am nicio problemă, fiecare vede diferit. Dar calitatea semnalului analogic este cu mult mai mică față de calitatea digitală. Așadar încercați să uitați de VGA, încercați să uitați de SCART sau de fel de fel de adaptoare de genul.

Avem carduri CI, CI+, avem HDMI 2.2, avem foarte multe lucruri ce ne-ar putea face imaginea mai clară și mai frumoasă.

Degeaba aveți cel mai bun TV de pe piață dacă nu aveți o conexiune bună cu dispozitivul.

Tot aici vreau să evidențiez faptul că tehnologia 4k are și ceva anomalii. De exemplu hardul extern pe care îl aveam nu făcea față, nu puteam să rulez niciun film UHD, nici măcar cele mici, de 3,4 minute, router-ul wireless nu poate procesa atât de multă informație. Sigurul cu care m-am descurcat a fost un stick USB 3.0.

HDMI 2.2

Suportă rezoluția 16K și e gândit pentru viitor. Acolo, dacă vreți puteți să beneficiați cu adevărat de ceea ce știe HDMI 2.2, eARC de VRR și de tot ceea ce înseamnă noile porturi.

Atenție și că cei de la HDMI au ales să schimbe denumirile și s-ar putea să nu aveți HDMI 2.1 curat pe anumite porturi, ci doar HDMI 2.0.

Bluetooth

Mai toate au cea mai nouă versiune. Nu trebuie să vă faceți probleme de asta, nu cred că este un criteriu de departajare. Singurul semnal ar fi la drivere, dacă producătorul oferă firmware competitiv și nu sunt probleme pe termen lung.

Sunet

Nu am abordat subiectul pentru că foarte, foarte puține televizoare au sunet ok. Oricât de mult ne-am chinui noi să recomandăm modele ok discutăm despre diferențe extrem de mici. Unde să pună sunetul?!

Așadar, dacă doriți să aveți ceva de calitate trebuie să vă îndreptați spre un soundbar sau sistem de sunet mai OK. Sunet dedicat!

Evident, dacă ne uităm la modelele OLED observăm că tot mai multe au și componentă de sunet tot mai performantă. Sigur că tot nu e chiar perfect, nu poți compara un soundbar cu ceea ce poate scoate o linie a unui televizor. Diferențele sunt mult prea mari.

Trebuie făcut un compromis între design și calitatea sunetului ori… asta nu prea se întâmplă. Ca idee, dacă e un televizor mai gros probabil că are și sunet mai OK. Dacă este foarte subțire avem reversul.

Negrul complet

Începe să se marketeze tot mai mult de când cu tehnologia OLED de care aminteam mai sus. Este bine ca redarea culorilor să fie cât mai ok. Așadar, trebuie să vă orientați spre un televizor cu negru cât mai bun. Problema este că prea puține informații găsim în specificațiile tehnice despre acest lucru. În contrapartidă, miniLED-ul nu are negrul complet, ci doar… încearcă.

Garanție extinsă

Pentru produse ca televizoarele eu recomand garanția să fie cât mai mare. E extrem de multă tehnologie, foarte multă electronică în interior, dar și variații de curent prin casă. Încercați să alegeți un magazin care oferă această opțiune. Merită din plin! E păcat să iei televizor de mii de lei și să se strice când iese din garanție, nu?

Inteligență artificială

Iată că avem așa ceva din 2025. Fie, putem considera că inclusiv în trecut aveam asta, dar acum avem Gemini pe anumite modele și putem da comenzi. Mai sunt și alte personalizări ce ar trebui să ne ajute. Nu le-aș numi neapărat funcții de inteligență artificială, ci mai degrabă automatizări împachetate bine de marketing.

Ambilight

Diferențierea televizoarelor se face mai mult sau mai puțin, în ultima vreme. Cei de la Philips au patent pe ambilight, așadar dacă vreți LED-uri pe spatele televizorului trebuie să vă îndreptați spre un model din oferta lor sau să improvizați, dar cu siguranță nu veți putea să urmăriți video sau audio, așa cum se întâmplă, nativ, pe modelele lor.

Sunt 2 tipuri de ambilight pe piață:

  • pe 3 laturi
  • pe 4 laturi – > le găsim pe modelele flagship
televizor cu ambilight de la Philips

Mai mult, cei de la Samsung au reușit să cumpere drepturi de folosire a Philips Hue. Este un fel de Ambilight, tot o integrare cu luminițe și control, exact ca în poza făcută de mine la summit-ul de la Frankfurt al celor de la Samsung. Avantajul este că lumina este mai puternică, dezavantajul este că toată integrarea este mai scumpă decât cea de la Philips și nu e tocmai perfectă, dar se poate adăuga și ulterior.

samsung ambilight tv

Grosimea televizorului

Încep să devină din ce în ce mai subțiri. Poate chiar prea subțiri dacă ne gândim la modelele de televizoare OLED. E foarte greu să manevrezi un OLED, mi-e tare greu să mă gândesc la cei care au copii mici și vor să își aleagă un astfel de model. Uitați-vă la acesta, e mult mai subțire decât unul dintre cele mai subțiri telefoane.

Așadar, cu cât ridicați bugetul, cu atât aveți șanse să găsiți un model din ce în ce mai subțire.

suport tv sony

Cum curățăm televizorul?

Sunt tot felul de variante. Unele mai scumpe, altele mai ieftine. Dacă n-a zburat cola pe el putem să curățăm clasic, cu o cârpă de bumbac.

Dacă sunt probleme mai mari putem să alegem soluții de curățare. Sunt ok, fără doar și poate și acelea.

Nu vă uitați la preț pentru că o sticluță de genul alături de o microfibră ne scapă de griji pentru o lungă perioadă de timp.

V-ați cumpărat deja televizorul? Nu vă place cum se vede?

Greu de crezut că se poate întâmpla asta, dar poate că sunteți pretențioși și vreți mai mult de la un televizor.

calibrare TV lg oled

Eh, vă propun să-l calibrați corect. În România se caută prea mult promoțiile și prea puțin oamenii de calitate. În cazul de față aceștia se numesc calibratori. Au câteva programe care reglează nivelul de culoare al televizorului. Unele au mai mult alb, altele mai mult roșu sau verde.

Poate albastru?! Cert este că toate aceste lucruri se pot face prin calibrare. Căutați oameni care fac lucrul acesta, în orașul vostru.

Pentru televizoare trebuie să știți că albul este împărțit în 240 de puncte, iar semnalul video este de la 16 la 255 sau 16 – 235. Pe monitoare este full range: 0-255. Fiecare pixel este format din 3 subpixeli. Ați ghicit: RGB, de care vă spuneam în paragraful de mai sus.

În cazul în care toți cei 3 subpixeli sunt aprinși și generează fiecare același nivel de luminozitate maximă(100%) atunci va rezulta o imagine cu un alb curat: R-255 G-255 B-255.

Dacă un televizor nu este calibrat corespunzător acesta va reda artificial nuanțele de alb. Mai multe despre calibrare se discută și aici.

În general, când vorbim despre recomandări, ar trebui să ne trasăm câteva idei precum următoarele:

  • televizoare ieftine nu există
  • televizoare bune există atât timp cât există buget pentru ele
  • televizoare best buy există – în general, în fiecare an, discutăm despre modele care au un raport calitate preț ok

Ca să vă faceți o idee, per ansamblu avem serii:

  • entry level
  • medii
  • high end

Marele avantaj ar fi atunci când un model de serie veche iese la rampă și-l găsim și anul următor la preț mult mai bun.

În prima categorie le-am adăugat pe cele cu tehnologia LCD LED. Practic, vorbim de modele de oarecum de buget, pentru care n-ar trebui să avem foarte mari pretenții. De preferat ar fi o serie mai veche, e posibil să obțineți mai mult. Am încercat să vă pun poze realizate de mine, acolo unde am avut ocazia.

LG 50NU8E0B3LA

LG LED 50NU8E0B3LA
  • Sistem de operare: webOS
  • Tip procesor: Alpha 7 AI Gen9 Processor
  • Rata de refresh: 50 Hz
  • Consum energie electrica / 1000 ore: 65 kWh
Vezi Detalii

Philips 65PUS8510

televizor philips logo
  • 50 Hz
  • ultra HD
  • android
  • 2025
  • Dolby Vision
Vezi Detalii

SAMSUNG QE50Q7FAA

subtire tv samsung
  • 100 Hz
  • ultra HD
  • Tizen 6.0
  • 2024
Vezi Detalii

În tabelul de mai jos aveți modele cu 100 Hz. Sunt modele ceva mai pretențioase, dar evident că n-am putut acoperi toate bugetele disponibile. De asta avem zona de comentarii. 🙂

TCL 65C6K

  • Google TV
  • 4K Ultra HD
  • 100hz
  • Clasa G

Vezi Detalii

Sony BRAVIA 9

suport tv sony
  • 100 Hz
  • ultra HD
  • Google TV
  • 2026
Vezi Detalii

Philips 55MLED920

ai philips oled
  • 100 Hz
  • ambilight
  • Google TV
  • 2025
Vezi Detalii

3 dintre cele mai bune televizoare OLED

Am decis că este mai bine să diferențiem un pic tehnologia OLED. E clar că este altceva, că sunt modele bune, de luat în seamă. Tocmai de aceea avem și prețuri mult mai mari.

Iar pentru că au apărut suficient de mulți producători care să concureze vreau să adaug un nou tabel cu 3 recomandări de televizoare OLED. Testate de noi, evident!

Philips 65OLED811

quick picture philips oled
  • 100 Hz
  • ultra HD
  • Titan OS
  • 2026
  • are toate codecurile disponibile
Vezi Detalii

Samsung 55S90F

oled sony gros
  • 100 Hz
  • ultra HD
  • Tizen OS
  • 2025
  • lipsă Dolby Vision
Vezi Detalii

LG 55C6ELB

LG OLED mariuscucu
  • 100 Hz
  • ultra HD
  • webOS
  • 2026
  • lipsă DTS
Vezi Detalii

Câteva sugestii despre televizoarele din 2026

Am zis că trebuie să trasez câteva idei principale referitoare la alegerea unui televizor, dacă cele de mai sus nu au fost suficiente pentru voi. Cumva, să vă trasez câteva așteptări.

Televizoare de 1500 de lei

Dacă veți prinde o ofertă foarte OK aveți șansa să alegeți un model decent și în categoria asta de preț. Este evident că vorbim despre diagonale mici, cu hardware nu tocmai wow. Cu o reducere, cu un voucher s-ar putea să prindeți ceva ofertă.

Televizoare de 2500 de lei

Cred că putem să începem să avem perspective pentru modele ce încep să fie promovate inclusiv de brandurile de televizoare. La diagonale de până în 49′ cred că vom găsi modele chiar foarte OK. Tehnologia miniLED este aici așa că puteți obține lucruri faine în campaniile de reduceri.

Televizoare de 3500 de lei

Am găsit și televizoare OLED în categoria aceasta de preț. Deja mergem spre seria medie sau chiar de top pe anumite tehnologii.

Televizoare de 5000 de lei

Dacă ne referim la diagonale mici s-ar putea să nu reușim să cheltuim tot bugetul, în schimb, dacă mărim diagonala s-ar putea să nu fie suficient. La 5000 de lei reușim să găsim la 55′ mai toate tehnologiile de pe piață. Cu cât televizorul este mai mare, cu atât trebuie suplinit pentru a reuși să găsim variante optime.

M-am gândit că ar fi bine să listez și ceva termeni mai tehnici pentru cei care vor informații suplimentare despre televizoare:

Ce este RJ45? Dar WiFi?

RJ45 este conectorul pentru rețea. Îl găsim la televizoarele SMART, televizoare ce au conexiune la internet.
Același lucru înseamnă și WiFi doar că vorbim despre tehnologia fără cablu.
De multe ori, conexiunea WiFi este mai slabă, dar găsim și situații în care LAN-ul este mai încet decât WIFI, așadar un router bun va face diferența.

Ce este DTS?

DTS înseamnă Digital Theater Systems. Citiți mai multe aici. Este un sistem brevetat de o companie americană pentru a îmbunătăți calitatea sunetului. Unii producători au licență pentru așa ceva, alții nu.

Ce este Dolby Vision și Dolby Atmos?

Putem spune că Dolby sunt concurenții direcți ai celor de la DTS. Totuși, în ultima vreme, au câștigat foarte mult teren prin parteneriatele pe care le-au făcut cu serviciile de streaming. Așadar, mai toate televizoarele noi beneficiază de Dolby Vision(imagine) și Dolby Atmos(sunet) cât mai bun, mai spațial.

Ce este HDR10 sau HDR10+?

Concurența celor de la Dolby Vision este formatul HDR10+. Numai că ei sunt pe 10 biți, față de 12 biți cât sunt pe Dolby.
Pe de altă parte, avem puține dispozitive pe 12 biți. Totuși, dacă vrem calitate, ambele standarde trebuie să fie pe televizorul nostru.

Direct LED sau Edge LED sau Full Array?

Sunt 3 tehnici de a realiza matricea LCD-ului cât mai aproape de un negru perfect, așa cum se întâmplă la televizoarele OLED. Cea mai bună tehnologie dintre cele 3 este Full Array LED sau FALD. O găsim pe seriile superioare de televizoare.

miniLED este viitorul?

Se vorbește de ceva timp despre miniLED așa cum se vorbește și despre microLED. Pentru pătura de mijloc a consumatorilor miniLED-ul s-ar putea să fie o revoluție în imagine. Cu siguranță sunt evoluție, sunt mult mai luminoase decât generațiile anterioare, dar nu sunt OLED, chiar dacă unele branduri fac marketing inclusiv pe RGB MiniLED.

Nanocell sau QLED?

Raiul marketing-ului. Aceeași Mărie, dar cu altă pălărie. LCD-uri cu tot felul de filtre, mai mici sau mai mari. Bleending, clouding sau chiar glowing cu negru mediocru. Sunt perfecte pentru cei care nu vor să își bată capul cu imaginea.

Comand online sau din showroom?

E bine ca în showroom să mergeți să îl vedeți în mărime naturală. Din poze nu îți dai seama dacă este subțire, dacă nu este. Dar să verifici capabilitățile unui TV în showroom este o greșeală majoră! Televizoarele sunt pe modul DEMO. Acolo avem o lumină ambientală puternică, materiale puse de producător fix pentru a evidenția anumite detalii ale TV-ului, lucruri care nu se vor vedea în materialele clasice, de acasă.

Unde văd cel mai bun conținut?

Dacă vrei un conținut perfect, cu siguranță trebuie să iei în calcul un BluRay Player. Altfel, variantele cele mai comode sunt serviciile de streaming. Acestea te ajută să fii comod, dar pot apărea și artefacte în anumite situații. De preferat ar fi să alegeți conținut cu bitrate cât mai mare.

TV în cameră luminoasă?

Cred că putem să ajungem ușor la concluzia că un TV OLED nu este neapărat o opțiune. Așadar, pentru astfel de camere avem nevoie de un TV foarte luminos. Mai degrabă, m-aș orienta spre un model cu tehnologia miniLED, dar cu cât de multe miniLED-uri se poate.

MLA sau QD-OLED?

MLA înseamnă Micro Lens Array. Cei de la LG au realizat tehnologie nouă pentru a contracara puterea QD-OLED-ului de anul acesta. Deocamdată este disponibilă doar pe televizoarele foarte scumpe. Am testat și eu unul aici și pot spune că e senzațional ca imagine. Dacă aveți de spart bani, merită!

Articolul este subțire. Sunt conștient de asta. Dar informația despre televizoare este vastă. Noi învățăm zilnic, mai ales că apar modele tot mai interesante, de fiecare dată.

Totuși, dacă aveți răbdare, avem peste 6000 de comentarii în care discutăm despre televizoare. Și alte mii la alte articole. Totul a început de aici. Te invit să parcurgi informațiile. Sigur vei găsi ceva interesant.

Ghid Alegere Televizor

Branduri de Top
  • Philips
  • Panasonic
  • LG
  • Sony
  • Samsung
  • TLC
  • Loewe
Branduri Low Cost
  • Vortex
  • Horizon
  • Akai
  • Utok
  • Star Light

Informațiile sunt multe. Pot fi sau nu pot fi cuprinzătoare. E loc de mai bine, tocmai de aceea vă invit să ne auzim în secțiunea de comentarii pentru orice nelămurire în legătură cu modelul pe care îl doriți. Este ok să știm cât mai multe detalii despre acesta pentru a putea veni în ajutorul vostru cu alte completări, dacă este cazul.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Hardware Etichete: ghid, sfaturi achizitie televizor

Comentarii

  1. Anna Anna a zis

    30 septembrie 2023 la ora 19:53

    Bună seara,
    Un Samsung pentru dormitor de vreo 80-100,un buget de pana în 2500 și care va fi folosit în principal la filme(netflix,disney,prime)îmi puteți recomanda,va rog mult?

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      1 octombrie 2023 la ora 16:50

      Samsung nu e wow în bugetul ăsta, mai degrabă v-ați orienta spre un model cu 100Hz. Eu aș zice modelul acesta: https://mariuscucu.ro/uite/televizor-philips-ambilight-tv-led-43pus8818-108-cm-google-tv-4k-ultra-hd-100-hz-clasa-g-model-2023-43pus8818-12

      Răspunde
      • Mihai D a zis

        2 octombrie 2023 la ora 11:12

        Tocmai am achiziționat eu în acest weekend exact diagonala din link pentru un dormitor. E pentru o persoană mai în vârstă(mama) căreia i-am ales un TV cu iluminare clasică led(nu OLED) pentru ca urmărește în exces canale de știri cu „burtiere” care pot duce ușor la efect de burn-in chiar și pentru modele din gama OLED de vârf.
        Recunosc că am fost fermecat de ce poate acest televizor dacă ai răbdare să faci și câteva reglaje de imagine corespunzătoare. Foarte mulțumit în acest preț de imagine atât pentru filme, cât și pentru canale clasice pe cablu. Pe YouTube, clipurile 4k pur și simplu îți fură privirea pe partea de claritate și chiar culori echilibrate.
        Ambilight-ul face toți banii, e primul TV cu acest sistem de iluminare pe care îl observ pe viu într-un apartament. Chiar e ceva care dă dependență după ce te obișnuiești cu el.
        Eu am avut 10% discount din prețul din link, la prețul final rezultat e imbatabil, nici Samsung, nici LG și niciun alt producător nu oferă ce găsești la acest TV în acești bani.

        Răspunde
      • Anna Anna a zis

        2 octombrie 2023 la ora 17:22

        Mulțumesc mult!o sa verific!

        Răspunde
      • Dorina a zis

        4 noiembrie 2023 la ora 14:20

        Buna ziua,va rog sa-mi recomandati un tv intre Samsung 43Cu8072,LG 43NANO 743QC sau Panasonic TX-50LX65OE.Multumesc!

        Răspunde
  2. Adrian Scutaru a zis

    1 octombrie 2023 la ora 10:40

    Te salut Marius , te rog ajută-mă cu o recomandare pentru un tv cu diagonala de 139 fixat pe perete și camera foarte luminoasă ( vis-a-vis este fereastra la aproximativ 4 m ) . Ca buget nu mi-am impus o limita având în vedere că vreau să fie pe termen lung ( am un Panasonic TX-L35ET5EW de peste 15 ani de care suntem super mulțumiți dar e doar de 108 cm și depășit pe partea de smart , pot să spun că suntem fani Panasonic )
    Îl folosesc doar pentru sport și filme de pe DIGI , Orange tv și aplicații Netflix HBOgo , etc. și să fie compatibil cu IOS .
    Dacă crezi ca poți să-mi recomanzi și un soundbar pentru el ar fi super ok .

    Mersi mult

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      1 octombrie 2023 la ora 16:33

      Eu aș zice să iei același brand de soundbar cu televizorul. Acum depinde și de tine de cât te întinzi cu bugetul. Toate aplicațiile enumerate merg cu orice brand. Dacă ești mulțumit de Panasonic ar merge doar ei, daaaaar trebuie să plecăm de la un buget. Anul ăsta au niște modele cu VA și miniLED interesante.

      Răspunde
      • Adrian Scutaru a zis

        1 octombrie 2023 la ora 16:37

        Bugetul pentru TV si soundbar mă gândesc să fie până 7-8.000 sau cel mult 10.000 lei în situația a ceva deosebit ( de menționat ca nu-l folosesc pentru gaming)

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          1 octombrie 2023 la ora 16:48

          Am scanat un pic oferta și Panasonic nu a adus modelele noi de miniLED de la noi. Fiind cameră luminoasă aș zice că e mult mai OK cu un miniLED față de un OLED deși te încadrezi în buget. Samsung are un model OK, însă nu are Dolby Vision sau DTS: SAMSUNG Neo QLED 55QN90C.

          Răspunde
          • Adrian Scutaru a zis

            1 octombrie 2023 la ora 16:01

            Să înțeleg ca acest model ar fi cel mai ok ,Sau e limitat de buget ?

  3. Radu a zis

    1 octombrie 2023 la ora 20:43

    Salut. Te rog sa ma ajuti si pe mine cu doua recomamdari. Unul pentru dormitor (aprox 12mp) crezi ca este suficient de 108cm? Sau consideri ca trebuie 126cm?
    Si as mai vreaunul pentru living de 139. Ca buget, undeva maxim 4000 ron ambele.

    Răspunde
  4. Laur a zis

    7 octombrie 2023 la ora 22:00

    Salutare, sunt pe punctul de a alege între următoarele 2 modele: LG oled 55B33LA și Sony led 66X75 VL. Ce ma sfătuiești Marius? Multumesc!

    Răspunde
    • ionescu laur a zis

      9 octombrie 2023 la ora 22:31

      LG 55B33LA se merita am acest produs este ceva de vis imagine ,120hz, procesor nou,140 cm ecran .

      Răspunde
      • Marius Cucu a zis

        9 octombrie 2023 la ora 23:39

        Chiar și varianta C, dacă se poate, are mai multe protecții.

        Răspunde
        • ionescu laur a zis

          11 octombrie 2023 la ora 12:08

          LA MODELUL B33 PROCESORUL α7 AI Processor 4K Gen6 ESTE PESTE VARIANTA C PROCESORUL α9 AI Gen5 ,ARE DE 4 ORI MAI MULTE ORI ZONE DE MAMPARE .

          Răspunde
          • Don Adi a zis

            15 octombrie 2023 la ora 21:29

            Salut! Inclinam initial catre QLED de la LG dar acum ma uit si compar 65C31LA cu 65B33LA(diferenta de aprox.1000 lei). Se merita seria B in detrimentul lui C3? Merci!

      • Laur a zis

        11 octombrie 2023 la ora 13:13

        Va mulțumesc, înclin acum spre Samsung qn90c 55″, are preț la oferta și în afara de preț și Tizen (greoi dupa unii) nu am găsit minusuri. Revin după achiziție!

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          17 octombrie 2023 la ora 14:38

          Eu ce am testat de la Samsung până acum mi s-a părut foarte snappy. Mai rapid ca alții… Ce-i drept, nu am avut pe termen lung.

          Răspunde
          • Laur a zis

            17 octombrie 2023 la ora 15:18

            Pana acum sunt mulțumit de achizitie. Cei drept l-am folosit doar pe wifi. Mai revin când îl instalez pe cablu. Dacă aveți întrebări, le aștept.

          • Marius Cucu a zis

            17 octombrie 2023 la ora 15:23

            Pe cablu ar trebui să fie timpul de răspuns mult mai rapid. În rest, n-ar trebui să fie diferențe față de Wifi, mai ales dacă există un router cu procesor OK.

  5. ADI DON a zis

    12 octombrie 2023 la ora 20:56

    Salut!O parere intre 65QNED913QE si 65QNED863QA. Sau o recomandare miniLeD pt.living cu distanta vizionare aprox.4 m la un buget de aprox.6000 lei.Folosit la stiri, Netflix, vizionat sport.Multumesc!

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      17 octombrie 2023 la ora 14:39

      Modelele sunt aproape identice ca imagine. Dacă vrei miniLED, eu aș face un efort spre un model din 2023. Diferența dintre panourile de pe 2022 și 2023 este destul de mare, e vizibilă cu ochiul liber. Te poți uita și la TCL pentru miniLED…

      Răspunde
    • Don Adi a zis

      17 octombrie 2023 la ora 14:45

      Merci pt.raspuns.913QE, conform online e model 2023..sau poate e doar marketing.
      As mari totusi bugetul si compar 65C31LA cu 65B33LA(diferenta de aprox.1000 lei). Se merita seria B ?
      Sau o recomandare in aceasta gama? Multumesc!

      Răspunde
      • Marius Cucu a zis

        17 octombrie 2023 la ora 14:53

        Păi între miniLED și OLED diferențele sunt multiple. De la grija pentru burn in până la calitate a imaginii ce înclină spre OLED.

        Hai să vorbim pe link-uri, vorbești de modelul ăsta, da?

        Răspunde
        • Don Adi a zis

          17 octombrie 2023 la ora 15:00

          913QE e cel pe care l urmaream[este si in discutia de mai sus) . Undeva la 6000 lei gasit la Mobistore

          Răspunde
  6. Ovidiu Stefan a zis

    17 octombrie 2023 la ora 14:30

    Buna ziua. Doresc sa-mi achizitionez un televizor cu diagonala de circa 190cm pentru o camera cu luminozitate medie spre mica. Distanta de la ochi la televizor 5.5-6m. Buget pana in 7-8000 lei. Folosesc televizorul pentru stiri, filme, reportaje, sport (fara jocuri).Sa aiba posibilitatea de a trece repede de pe un program pe altul. Ma puteti ajuta cu „ceva” recomandari? Multumesc.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      23 octombrie 2023 la ora 13:56

      Scuze că am răspuns târziu, dar sunt plin, plin în perioada asta. Ai la banii ăștia miniLED-ul de la TCL. E chiar destul de luminos pentru diagonala asta. Vorbesc de modelul TCL MiniLed 75C835.
      Să știi că, cu cât e mai OK calitatea imaginii crește timpul de tranzit spre celelalte canale. Absolut toate brandurile au problema asta. Pe 4K se va mișca mai greu decât un program TV FULL HD. Asta e tehnologia în momentul de față, toți au problema asta.

      Răspunde
      • Stefan Ovidiu a zis

        23 octombrie 2023 la ora 15:06

        Multumesc. Ce spui de modelul TCL 75C935, este mai performant ca modelul TCL 75C835? dar noul TCL 75C805?

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          23 octombrie 2023 la ora 15:27

          935 e mai OK decât seria 8. Mai degrabă acesta decât TCL 75C805.

          Răspunde
  7. cornek a zis

    17 octombrie 2023 la ora 19:59

    Salut Marius, te rog frumos sa-mi recomanzi si mie cateva modele de tv marca Samsung pentru un living cu latimea de 5 m si din ce am citit pe net as vrea cu diagonala de 165cm. Mentionez ca acum am tot un samsung UE50RU7472U. bugetul ar fi undeva de maxim 6000 ron. Tv il folosim pt netflix,hbogo, filme, documentare. Cablu este pe fibra de la digi. Stima!

    Răspunde
  8. Elena Cirnu a zis

    20 octombrie 2023 la ora 08:52

    Buna, o recomandare de tv cu diagonala de 125 cm economic ?

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      23 octombrie 2023 la ora 13:57

      Ce înseamnă economic? Ce buget?

      Răspunde
  9. Marius a zis

    23 octombrie 2023 la ora 12:05

    Ce îmi recomanzi să aleg din astea 3 modele:
    Televizor Philips AMBILIGHT tv LED 50PUS8818, 126 cm, Google TV, 4K Ultra HD, 100 Hz, Clasa G (Model 2023)

    Televizor LG QNED 50QNED813RE, 126 cm, Smart, 4K Ultra HD, 100 Hz, Clasa E (Model 2023)

    Televizor LG OLED OLED48A23LA, 121 cm, Smart, 4K Ultra HD, Clasa G
    Mulțumesc!

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      23 octombrie 2023 la ora 13:59

      Abia zilele astea am la dispoziție Philips 50PUS8818, dar mi-ai pus 2 LED și un OLED. Nu am cum să „refuz” OLED-ul, chiar dacă e de generație mai veche.

      Răspunde
  10. Cristian Tanase a zis

    23 octombrie 2023 la ora 17:01

    Salutare Marius,

    Intre cele 2 TCL, care ar fi mai bun?

    TCL MiniLed 55C805 sau TCL QLED 55C745

    Vad ca ambele sunt model 2023. As vrea sa fie 4k, Dolby Digital si Atmos, minim 100 Hz.

    C805 are MiniLed, dar am vazut ca nu l-ai recomandat intr-un comentariu mai sus.

    Multumesc

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      23 octombrie 2023 la ora 17:16

      Păi nu l-am recomandat pentru că era vorba de o serie superioară. În cazul tău, seria 8 e superioară. Față de QLED, miniLED-ul câștigă orice ar fi. 🙂

      Răspunde
  11. Alin Azoitei a zis

    23 octombrie 2023 la ora 17:23

    Eu am C835 si recomand. Sunt multumit de el. Azi, maine am 2 ani de cand l-am luat.
    Daca o sa te hotarasti sa cumper, recomand sa iti faci un cont pe telegram si sa intri pe TCL pe canalul lor. Acolo poti sa primesti pe telefon update cand exista firmware etc. Am patit-o in ideea ca chiar daca TV are autoupdate, se pare ca in functie de zona si tara sa nu faca update automat.
    Insa acolo, pe telegram iti arata foarte clar ce model de TV are update. Poti sa faci update sau nu. Finalul era ca esti mai informat. Atat tot.

    Răspunde
    • Cristian Tanase a zis

      23 octombrie 2023 la ora 17:48

      Multumesc pt info, Alin. O curiozitate am, se poate instala Sky Showtime pe Google TV? Din ce am vazut pe site-ul Sky, televizoarele Google TV nu apar in lista. Multumesc

      Răspunde
      • Marius Cucu a zis

        23 octombrie 2023 la ora 17:55

        Se poate instala orice pe Google TV/ android TV. 🙂

        Răspunde
  12. PIRVU MARIAN a zis

    23 octombrie 2023 la ora 19:29

    Salut!! Aștept Black Friday, pana acum nu am gasit o oferta sa ma atragă . Am pus la favorite pe Emag următoarele tv: LG 55G33 si 55C31 , SAMSUNG 55 S90C si S95C si ar mai fi Sony la care încă nu m am decis . Cel mai tare mi se pare la Samsung 55 s95c acum este peste 7808 iar conform site Istoric preț a fost 5799.99 cred ca va fi prima oferta de Black Friday :))).
    Felicitări!!! și sper sa faci cât mai multe videoclipuri pe Youtube despre televizoare,nu avem încă pe cineva care sa prezinte o gama mai variata.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      23 octombrie 2023 la ora 20:23

      E foarte mult de muncă la recenzia unui televizor, de asta nu se face atât de mult. Nici eu nu pot sa fac chiar mereu, o să încerc să mai fac la un alt Philips. Am avut și un Sony la test recent, dar nu am apucat să fac și video, plus că nu îmi permite spațiul.

      Aș pune semnul întrebării pentru ce a raportat istoric preț, nu cred că OLED-ul de la Samsung a fost așa de ieftin anul ăsta. Anul trecut, da, au rupt la vânzări tocmai pentru că au scăzut prețul destul de mult. Nu este un model rău, l-am văzut la Frankfurt și e mult mai OK față de versiunea de anul trecut, însă nu are Dolby Vision. Între seria G și seria C n-aș zice că sunt diferențe uluitoare. Best buy zic că e seria C. În fiecare an au avut prețuri bune de Black Friday și LG-ul.

      Răspunde
      • Pirvu Marian a zis

        23 octombrie 2023 la ora 20:40

        Mulțumesc de răspuns, din ce am observat Netflix folosește Dolby Vision, sunt sezizabile diferențele între un TV care are și altu care nu(Samsung spre exemplu). As putea pune un TV de 65′ la distanta de vizionare 2.8 – 3 metri? Sau sa merg pe 55′ Mulțumesc!!!

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          23 octombrie 2023 la ora 20:59

          Eu zic că odată ce te obișnuiești cu 65′ nu te mai întorci la 55′ :). Pe streaming nu ai probleme cu codecurile, problema e la filmele de la sursele „externe.”

          Răspunde
          • Pirvu Marian a zis

            23 octombrie 2023 la ora 21:12

            Mulțumesc!! În dormitor folosesc 55,la filme folosesc tot ce înseamnă streaming Netflix, hbogo, Disney, Amazon. La altceva extern nu ma uit, abia în fac timp la astea aaa și PS5 pentru fimiu:)) din ce am văzut pe rtings QD oled ar fi mai pretențioase la burnin. Eu am oled dar nici urma de de burn(deocamdată) face 2 ani în decembrie.

    • George a zis

      24 octombrie 2023 la ora 14:51

      The best tv oled LG G3 indiferent de diagonala

      Răspunde
  13. Alin Azoitei a zis

    24 octombrie 2023 la ora 09:25

    Si eu, am fost bucuros de diagonala de 55″ (ptr ca am incadrat in mobila pe care am facut-o) insa dupa ce am mers la sora mea si am vazut tv la 65″ mi-a parut rau de schita de la mobila si mobila produsa apoi. Mi-ar fi placut sa ii dau inapoi si sa iau 65″ desi distanta la care ii vad este de 2.5m
    Nu puteam sa mai schimb nimic din pacate.
    Referitor la rTings sa fii atent pentru ca sunt multe modele, de exemplu, care se vad doar in USA si nu in Europa. Deci daca iti iei analizele de acolo, sa verifici modelul pe care ii propun.

    https://ibb.co/d56x3BT
    https://ibb.co/hfRZNWz

    Răspunde
  14. Nicolae a zis

    31 octombrie 2023 la ora 22:08

    Buna seara , va rog sa mi recomandati si mie un televizor , model 2023 , doresc un televizor la un buget de 3000-4000 lei , insa sunt nehotarat ce sa cumpar , vreau o imagine cat mai clara , timpul de reactie cat mai rapid . Am auzit ceva de un philips aparut luna trecuta .

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      1 noiembrie 2023 la ora 13:43

      Am testat un Philips anul ăsta, mai am acum unul la teste, dar da, cum zice Aurel mai jos, trebuie să vedem și ce diagonală dorești, specificațiile sunt diferite în funcție de diagonală/ model.

      Răspunde
  15. Aurel Rotaru a zis

    1 noiembrie 2023 la ora 13:41

    Totul pleacă de la diagonală

    Răspunde
  16. Nicolae a zis

    1 noiembrie 2023 la ora 13:48

    Buna ziua , 124-125 este diagonala , eu astept sugestia dumneavoastra . Multumesc !

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      9 noiembrie 2023 la ora 18:20

      Urmăriți TCL MiniLed 50C805.

      Răspunde
  17. Zappa a zis

    2 noiembrie 2023 la ora 05:08

    Salut, sunt fan Sony Android. Nimic despre Kodi, Troypoint & Addons. Sunt în acest ‘univers paralel’ de peste 6 ani și aș fi curios cum este perceput acest ‘labirint’ în România. A apărut vreun Forum Kodi?

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      2 noiembrie 2023 la ora 05:24

      Nu cred că există un forum pentru Kodi. Eu unul nu am deschis unul pentru că nu prea folosesc. Am Kodi pe server, se instalează la click însă cu atât de multe servicii de streaming prea puțină lume le acordă atenție. Și nu știu cu ce aș putea să vin în plus ca să fac un articol nou în legătură cu asta. Dacă ai idei sau necesități poate gândim ceva pentru viitor.

      Răspunde
  18. Manta Viorel a zis

    7 noiembrie 2023 la ora 20:54

    Televizor LG OLED Smart TV 55C21LA 139cm 55inch Ultra HD 4K Black sau Televizor LG OLED 55B33LA, 139 cm, Smart, 4K Ultra HD, 100 Hz, Clasa G (Model 2023) multumesc sa imi oferiti opinia dvs cu privire la modelul pe care doresc sa il cumpar (sunt putin derutat de diferenta de pret intre cele 2 – primul 5400 iar al doilea 4600

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      7 noiembrie 2023 la ora 20:57

      Dacă îl luați astăzi eu aș zice LG C2. Însă, din experiența de anii trecuți cred că ori LG C2 ori LG C3 o să fie în lista de reduceri de Black Friday. Doar că nu sunt convins că vor pune la bătaie foarte multe unități.

      Răspunde
  19. Adrian Scutaru a zis

    10 noiembrie 2023 la ora 20:56

    Te salut , ce părere ai de TCL 65C935 ? Eram gata să-l achiziționez dar mi-am adus aminte ca ziceai la un moment dat ca e mare diferență între panoul din 2022 și cel din 2023 si când mai uit la specificații vad ca e model 2022 !

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      10 noiembrie 2023 la ora 21:01

      Este diferență, dar este și diferență mare de preț între competitori. Următorul ca preț la diagonala asta îl văd pe cel de la Panasonic. L-am văzut la Berlin pe Panasonic Mini LED TX-65MX950E, dar au dat-o și ei pe lângă gard când am întrebat de câte zone are de dimming. Cred că nu e o diferență atât de mare pentru 2000 de lei. 🙂

      Ca o paranteză, acuratețea imaginii de pe flagship a unui Panasonic n-o prea ai la alte branduri.

      Răspunde
      • Adrian Scutaru a zis

        12 noiembrie 2023 la ora 14:36

        Nu înțeleg care e flagship pentru TCL ? seria C935 model 2022 ( a apărut model 2023 ? ) sau seria C845 model 2023

        Răspunde
  20. Cristian a zis

    12 noiembrie 2023 la ora 11:06

    Salut Marius!
    Apreciez tot ce faci și as avea nevoie de părerea ta, te rog.
    Am de ales intre un miniLED Philips 55PML9308 din 2023 și un OLED LG OLED55G23LA din 2022. Preturile sunt asemănătoare: 4500 LG și 4200 Philips. Ce recomanzi te rog? TV va fi montat pe perete in dormitor.Mă interesează calitatea imaginii, sunetul dar si sa fie futureproof.
    Mulțumesc mult!

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      12 noiembrie 2023 la ora 11:07

      Philips-ul îmi ajunge săptămâna viitoare la teste, însă, chiar și așa, nu aș da miniLED pe OLED. Mergi pe LG, doar să ai un pic de atenție la burn in. Nu e mare nebunie, însă doar să nu lași imagini statice foarte mult și să nu dezactivezi opțiunile care sunt deja… setate de producător.

      Răspunde
      • Cristian a zis

        12 noiembrie 2023 la ora 23:31

        Multumesc mult Marius! Si eu tot la LG mă gândeam doar că eram in dubiu dat fiind faptul că LG este model din 2022 iar Philips din 2023

        Răspunde
  21. Lili a zis

    12 noiembrie 2023 la ora 17:13

    Buna, Marius!Ce ma sfatuiesti sa aleg intre un Televizor LG LED 50UQ70003LB, 126 cm, Smart, 4K Ultra HD, Clasa G si Televizor Philips AMBILIGHT tv LED 50PUS8118, 126 cm, Smart TV, 4K Ultra HD, Clasa F (Model 2023)? Multumesc.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      12 noiembrie 2023 la ora 18:22

      LG-ul e pe 8 biți, pe 50Hz, pe când Philips e pe 100Hz și 10biți(compuși, ce-i drept). Imaginea e superioară pe Philips.

      Răspunde
  22. Seb a zis

    13 noiembrie 2023 la ora 01:48

    Buna ziua! Mă puteți ajuta și pe mine cu un sfat in legătură cu un tv?
    In principiu folosit pentru filme și jocuri pe PS5.
    In bugetul între 3000-4000 lei aveam aceste modele selectate:

    1. Televizor MiniLED Smart PHILIPS 55PML9008, Ultra HD 4K, HDR10+, 139cm

    2.Televizor LED Smart PHILIPS 55PUS8818, Ultra HD 4K, HDR10+, 139cm

    3.Televizor QLED Smart SAMSUNG 55Q80C, Ultra HD 4K, HDR, 138cm

    4.Televizor QNED Smart LG 55QNED813RE, Ultra HD 4K, HDR, 139cm

    Aveți și alte opțiuni? Nu înțeleg foarte bine toate tipurile de ecrane, am înțeles că OLED este cel mai bun, însă în bugetul asta este cam dificil de atins.
    Mulțumesc frumos!

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      13 noiembrie 2023 la ora 07:48

      Da, OLED-ul e cel mai bun momentan. În mod normal ți-aș fi recomandat Philips, primul miniLED este interesant, însă abia săptămâna asta îmi vine la test. Are un sistem de operare nou și nu știu exact cum se comportă, cât de fâșneț este.
      La banii ăștia ai și TCL ce are Google TV.

      Răspunde
  23. Don Adi a zis

    13 noiembrie 2023 la ora 08:00

    Salut! Bugetul imi permite MiniLED 65PML9008…stiu ca e mai ok LG ul. Este Philipsul o alegere corecta?
    Merci!

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      13 noiembrie 2023 la ora 08:01

      Care LG?! 🙂

      Răspunde
      • Don Adi a zis

        13 noiembrie 2023 la ora 08:06

        Scuze, nu am pus modelul. Este vb.de LG QNED 65QNED913QE(l am urmarit de vreo 2 lunu dar nu a avut nici o scadere) Stiu ca este superior, dar asta i bugetul. Voiam sa stiu daca se merita achizitia Philipsului.

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          13 noiembrie 2023 la ora 10:52

          LG-ul este OK, dar e de anul trecut, cu panoul de anul trecut. Eu știu că sunt îmbunătățiri pe modelul de anul ăsta destul de mari. La Philips discuția este fix cea de mai sus. Miercuri am confirmarea că ajunge Philips-ul. Dacă aștepți până atunci pot să dau OK-ul dacă e ce trebuie sau nu. Ce pot să zic că seriile de anul ăsta, celelalte modele testate chiar au îmbunătățiri față de anul trecut.

          Răspunde
          • Don Adi a zis

            13 noiembrie 2023 la ora 21:57

            Am luat Philips ul 65PML9008, insa este cu mult sub LG LED de prin 2017(imagine, sistem operare, sunet, merge sacadat pe programe tv si pe internet, calitate carcasa indoielnica.telecomanda asemnea si nu mai zic de backlight bleeding care este exagerat pt un tv in 2023. Nu recomand(sau poate am avut ghinion)

          • Marius Cucu a zis

            13 noiembrie 2023 la ora 22:20

            Cum ziceam, aștept să îl văd și eu miercuri. Blending ar trebui să nu fie atât de mult pe miniLED, însă tehnologia cu iluminare întotdeauna va avea un pic de backlight bleeding. Nu ai cum să scapi de ea, din moment ce ți se aprind pixeli luminoși pe lângă. Că mai simulezi să se închidă o parte din ei, că îi faci mai mici, tot nu e ca la OLED să se aprindă doar RGB.

  24. Don Adi a zis

    13 noiembrie 2023 la ora 23:07

    Este adevarat referitor la backlight bleeding, cine are asteptari trebuie sa se indrepte catre OLED.Insa la acest Philips,cel mai deranjant este redarea sacadata(imagine si sunet) de pe orice sursa..canale digitale, Netflix, Youtube.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      14 noiembrie 2023 la ora 02:34

      Înseamnă că undeva este o problema. Ce diagonală are? 55 sau 65, de curiozitate?! Sunt curios de uniformitate. Ați verificat și actualizările?
      Mie asta de 50′ din seria normală, nu miniLED-ul mi s-a părut foarte OK. Nu știu de ce ar cădea pe un model superior.

      Răspunde
      • Don Adi a zis

        14 noiembrie 2023 la ora 08:51

        Salut!este vb.de cel cu diagonala de 65. Dupa montaj si-a facut actualizarile la zi si la fel ruleaza: sacadat..intreruperi de sunet si imagine..(merge in trepte) Semnal la cablu este 100%, la fel si internet(probat si pe wifi/cablu) L am resetat si la fel se manifesta.

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          14 noiembrie 2023 la ora 08:53

          Revin și eu mâine cu info, poate chiar e situație punctuală sau e toată seria așa. Doar că eu voi avea panoul de 55′. Dacă sunt aceleași discuții privind realizarea panoului așa cum erau la primele OLED-uri pe 65’… ar fi trist.

          Între timp, m-au anunțat că mâine se lasă pe săptămâna viitoare…

          Răspunde
  25. Ramona C a zis

    15 noiembrie 2023 la ora 21:41

    Salutare! Ce TV imi recomanzi pentru un birou de design unde vor fi proiectate pe ecran randarile si poate video-uri. Am nevoie de 120-125 diagonala max, iar bugetul meu este pana in 2500 ron :).
    Multumesc frumos

    Răspunde
« Comentarii mai vechi
Comentarii mai noi »

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026