Dacă reușiți să parcurgeți blogul acesta veți observa că o bună parte din timp o aloc pentru testarea televizoarelor, aparatelor foto, laptopuri sau telefoane. Încerc să vă ofer noutăți atât în formă de text, cât și pe Youtube. Căutările nu se fac doar de la calculator, ci reușesc să testez și câteva modele de la fiecare brand în parte, anual, fie acasă, fie în deplasare. Ca de exemplu, anul acesta am văzut televizoarele de la Samsung la Frankfurt, pe cele de la Panasonic la Düsseldorf și Berlin, iar pe cele de la Philips în Barcelona.
Puteți susține activitatea blogului prin abonarea la canalul de Youtube de aici. Este complet gratuit. Testez televizoare, testez telefoane, ceasuri și vorbim despre cele mai noi tehnologii. Cu cât strâng mai mulți abonați, cu atât voi primi mai repede produsele la teste.
Cel mai bun televizor nu e ușor de ales. Deși sunt foarte multe variante, la o primă căutare avem peste 400 de modele care se lansează anual și tot mai mulți producători încearcă să mănânce din bucata celuilalt. Dacă urmăm trendul observăm că lumea preferă să aleagă un TV direct de pe internet. Asta numai în țara noastră, dar sunt o mulțime de alte branduri ce sunt și pe alte piețe. La IFA Berlin am văzut o grămadă de alte branduri necunoscute mie. Mai scumpe, mai ieftine. Și să fim serioși, câți au bani de așa ceva?
Avem mii și mii de modele de televizoare, cum reușim să îl alegem pe cel mai bun?!

Sunt foarte multe informații pe internet referitoare la cumpărarea unui televizor, unele mai tehnice, altele de umplutură. Sunt de părere că înainte de a alege un televizor, un gadget pe care îl vei privi ori de câte ori vrei să vezi un film sau la TV trebuie o documentare serioasă în prealabil.
Smart TV sau nu?
În trecut discutam dacă să alegem un televizor inteligent sau nu. Cred că vremurile acelea au trecut. Mai toate au așa ceva, doar câteva modele de televizoare ieftine mai sunt fără funcții inteligente. Nu mai are sens să discutăm de variante non smart.
Poate te interesează și
- Soluție pentru curățat display-ul TV-lui
- Diferența dintre LED și OLED
- Diferența dintre OLED și miniLED
- Diferența dintre QD OLED și OLED
- Diferența dintre MLA 2.0 și OLED EVOX
- Citește și articolul cu primul televizor 8K testat de mine aici
Ideea este că modelele de buget mic nu au funcții inteligente foarte ok. Mai mult, dacă nu au hardware performant nu putem să amintim de procesare foarte OK.
Mă gândeam la ceva: de ce nu pun toți producătorii android?
Adaosul comercianților pentru televizoarele de buget este mic, așa că o licență de android nu este tocmai ieftină. De aceea, producătorii încep să promoveze tot mai mult televizoare cu sistem de operare proprietar.
Ca sisteme de operare avem:
- Tizen OS
- Web OS
- Google TV – un material cu Google TV aveți aici.
- Titan OS
- Fire TV – un material cu acesta aici.
În mintea mea, când zic inteligent ar trebui să facă mult mai multe lucruri. De fapt și de drept, funcțiile smart se rezumă la câteva aplicații de video. Un film pe YouTube, o conectare de pe telefon, eventual un Disney, un Skyshowtime sau Netflix. Atât.
Chiar și conectarea cu android nu este perfectă. Să nu credeți că veți face orice lucru de pe telefon pe televizor, fie că puneți mouse și tastatură.
Cel mai bun smart TV?
E simplu, dacă nu vreți un televizor nou, dar vreți software pentru televizorul actual aveți nevoie de mult mai puține lucruri:
- stick-uri HDMI
- Chromecast – varianta cea nouă de aici.
Cu acestea veți avea cel mai bun televizor smart de pe piață. Nu știu dacă aș vrea, însă, încă o telecomandă, încă un player. În plus, direcția pe care o iau producătorii este de a face ecosistem, să poți controla direct de pe televizor toate cele din casă. Asemenea lucruri am văzut la Samsung, LG. Aceste opțiuni nu vor fi disponibile pe aceste box-uri. Dar prezint toate variantele pentru ca fiecare să decidă ce e mai bun pentru el.

În ultima vreme, am testat modelele de top de la cele mai noi branduri apărute pe piață. Integrarea este din ce în ce mai interesantă, nu mai e lag, nu mai agață niciun sistem de operare. Cu cât avem procesor mai bun, cu atât totul e mai rapid.
Ce este HDR?
Pentru cei care vor să știe mai multe despre ce este HDR pot parcurge articolul de aici. Este foarte util pentru neinițiați.
Trebuie să rețineți doar că zonele foarte luminate au fost foarte greu reproduse corect de televizoare. Eh, HDR, printre altele, ajută la acest lucru.
Practic, se încearcă îmbunătățirea tonurilor, a culorilor, se încearcă a avea o imagine cât mai vibrantă.
De cele mai multe ori, nu este chiar ceea ce trebuie din punctul de vedere al detaliilor. E ok să fie luminos, ca unele detalii să încerce să le reproducă natural, dar de la natural până a ieși în evidență și de a te deranja la ochi…
Diferențele majore sunt pentru produsele de top, în condițiile în care rulăm conținut HDR, rulat de pe un Blu-ray sau cu ajutorul platformelor de streaming.
Conexiunea cu telefonul mobil
O perioadă bună de timp m-am jucat doar cu aplicațiile de pe telefonul mobil. Asta pentru că telefonul mi-a permis asta, iar într-un final, dezvoltatorii au permis funcțiile de genul.
Aplicații pentru telefonul mobil am folosit pe următoarele branduri:
- Sony
- Panasonic
- Philips
- LG
- Samsung
Cel mai mult mi-a plăcut cea de la Panasonic. Are extrem de multe funcții, chiar și pentru a retușa culorile, pentru orice dorești. Pentru android, însă, există aplicația Home pe care o promovează Google. Cumva, pare că înlocuiește fiecare aplicație dedicată.
Apropo de conectare și telefoane mobile cu IOS, ideal ar fi să aveți pe televizorul vostru Airplay2.
Telecomandă
Se pune preț mare pe telecomandă. Până la urmă este interacțiunea cu televizorul. Eu nu pun atât de mult preț pe aceasta, dar e evident faptul că îmi place să am o telecomandă bună în mână. Ergonomică. Să poți să apeși pe butoane OK, fără să greșești.
Diferențierea se face în câteva moduri, dacă vreți. Spre exemplu:
- LG are magic remote – e foarte utilă pentru cei care vor să navigheze rapid
- Samsung are telecomandă prietenoasă cu mediul – se încarcă de la soare
Mai toți producătorii au integrat butoane pentru:
- Disney+
- Youtube
- Netflix
- Amazon Prime
Aveți aici o diferențiere între telecomenzi pentru a nu umple și mai mult articolul.
LED, miniLED, LCD sau plasmă? Tehnologia OLED? sau microLED?
Mulți fac confuzie între LCD și plasmă. Încă sunt foarte multe persoane care cred că e același lucru. Eu sper că prin articolul acesta să vă trasez câteva idei. Diferențele sunt mari, atât ca tehnologie de fabricație, cât și vizual.
Am dezvoltat mai multe aici.
Ar fi bine să plecăm de la următoarea idee:
- tehnologia LCD, la care avem mai multe tipuri de iluminare: LED, miniLED
- tehnologia OLED, la care avem mai multe tipuri de panouri: WOLED, MLA, Primary RGB Tandem sau QD-OLED
- tehnologia microLED, la care încă nu avem acces că este foarte scumpă
LED, de fapt și de drept, este un LCD cu câteva leduri în spate. Aș putea spune că este o evoluție a LCD-ului din punctul de vedere al consumului și al culorilor. Cele cu iluminare LED au culorile un pic mai reci față de LCD-uri.
Viitorul, din punctul meu de vedere, este tehnologia microLED. Este o tehnologie nouă, diferită și ceva mai scumpă. Foarte scumpă!
Cu alte cuvinte, plasmele au fost înlocuite de OLED-uri. Acestea sunt evoluția. Acestea se apropie cât se poate de mult de plasmă. Atenție, plasmele vechi, nu LED-urile.
Încă o asemănare cu plasmele vechi avem atunci când discutăm de microLED. E o tehnologie nouă, ce nu este încă pe piață. A fost prezentată de Sony sub formă de Crystal LED, iar acum Samsung a venit și-a lansat un televizor nou cu microLED. Industria lucrează!
- Citește și: În sfârșit, am văzut și eu televizoarele microLED
- Citește și: Am testat Philips The One 2024, mai exact 55PUS8919
Există și miniLED. Un alt fel de a zice LCD cu mai multe LED-uri. MiniLED-uri. Am vorbit aici despre asta.
Televizor pentru calculator în loc de monitor
Dacă înainte nu eram deloc de acord cu această variantă, iată că în 2025 putem să vorbim despre televizoare ce pot fi monitoare de gaming. Ba chiar sunt unii nișați în direcția aceasta. Televizoarele de 48′ sunt pe piață, inclusiv cele de 42′, dar ceva mai slabe ca performanțe.
Ceea ce vă recomand eu este să vă luați un televizor cu rată de refresh foarte ok pentru că o să vă ajute la ochi. În plus, input lag-ul începe să fie din ce în ce mai bun.
Totuși, alegerea nu trebuie să o faceți pentru modele de buget. Nu sunt de acord cu faptul că un televizor de buget trebuie să fie pus ca monitor. Da, e foarte costisitor să alegi un televizor care să fie bun și pentru buget. Așadar, grijă mare la ceea ce alegeți.
Diagonala televizorului

Și acum îmi amintesc de faptul că aveam niște LCD-uri la care stăteam la un metru distanță de ele. Așa le-au gândit cei dinaintea mea, n-am avut ce face. Erau atât de mari încât vedeam cubulețe, nu oameni. Dacă mă dădeam mai în spate era totul ok.
Nu se mai pune problema în zilele noastre pentru că tehnologia s-a îmbunătățit, DPI-ul a crescut…
De exemplu, la un televizor de 32′ (~82 centimetri) distanța de vizionare ar trebui să fie de minim 1,2 m și maxim 3,5 metri.
Dar lucrurile acestea sunt irelevante pentru tehnologiile noi. De exemplu, pe un OLED poți să te uiți și de la 1,5 metri, chiar dacă acesta are diagonală de 65′. Asta pentru că avem o construcție, o tehnologie diferită.
Caracteristici tehnice ale televizorului
Dacă ai ajuns să citești până aici este clar că vrei să te informezi serios în legătură cu alegerea TV-ului și te-am făcut curios prin rândurile de mai sus.
În oferta magazinelor găsim specificații precum:
Rezoluție
Ultra HD sau 4k? Dar 8k? Dacă vă gândiți să vă luați un televizor cu rezoluție ultraHD luați-o pentru că următorul gadget va fi un mirrorless cu rezoluția aceasta sau pentru că telefonul vostru filmează la calitate 8k. Altfel, cu greu veți găsi conținut 8k. Iar diferența între ce avem de la operatorii de cablu și ce pot televizoarele noi… e departe de tehnologia 8K! Nu este cazul!
Lângă această rezoluție marketing-ul ne aduce în față o nouă etapă a imaginii pe televizor. Este vorba despre HDR. Aceasta a tot fost folosită, de-a lungul timpului, de către fotografi. Ușor, ușor, tehnologia s-a îndreptat și spre televizoare.
Tehnicile de marketing au făcut ca producătorii de televizoare să lanseze pe piață HD Ready, FULL HD și mai nou, UHD. Probabil că cele mai ieftine televizoare sunt cele HD Ready care vor dispărea de pe piață odată cu maturizarea tehnologiei UHD (4k).
- HD Ready -> 1280×720 pixeli
- FULL HD -> 1920×1080 pixeli
- Ultra HD 4K -> 3840 x 2160 pixeli
- 8K -> 7680×4320 pixeli
Recomand o rezoluție mai mare pentru modelele de peste 75′.
Contrast
Toată lumea a auzit de acest lucru. Ca o definiție simplă ar fi raportul dintre cea mai luminoși pixeli și cei mai întunecați de pe ecran.
Mai nou acesta este de două tipuri: contrast static și contrast dinamic. Cel static este cel real, ascuns de marea majoritate a producătorilor, iar cel dinamic are cifre. Multe. De genul 10 000 000:1.
Procesor video
Este responsabil de procesarea semnalului ce intră în televizor. Cu cât este mai bun acest procesor video, cu atât imaginea redată va fi mai bună. Poate cel mai important lucru alături de panoul televizorului.
În general, despre acest lucru discutăm cel mai mult atunci când se schimbă o generație de televizoare. Fiecare producător lansează un nou procesor grafic.
Cu cât este mai performant procesorul video, cu atât televizorul rezolvă probleme precum:
- upscalling
- aberații cromatice ale diferitelor tehnologii
Ce tip de panel să aleg?
Sunt 2 producători mari și lați:
- Samsung Display
- LG Display
Fiecare producător are mai multe tehnologii în portofoliu ce le vinde brandurilor: Samsung, Philips, Panasonic, LG, Sony, TCL, etc.
Se discută foarte mult despre asta, în fapt cred că despre asta trebuie să se discute tot mai mult. Panourile sunt de 2 tipuri:
- 50 Hz
- 100 Hz
Pe anumite site-uri vedeți marketing la 120 Hz, asta pentru că oamenii nu se pricep, nu fac diferența între America și Europa. În plus, unii vorbesc de conexiunile de intrare, alții de conexiunile de ieșire.
Altfel, la aceste panouri mai avem și:
- panou de tip MVA
- panou de tip IPS
Tehnologiile au avantaje și dezavantaje, unul consumă mai mult, altul are unghiuri de vizualizare mai mici. Da, la bază putem să vorbim despre faptul că VA-urile interpretează diferit umbrele, dar la nivel foarte mic.
Refresh dinamic
Am vorbit și mai sus despre rata de refresh a monitorului. Sunt multe discuții, multe contradicții referitoare la această tehnologie. La fel ca la contrast a devenit o tehnică de marketing importantă.
Aveți o explicați aici foarte bine realizată pentru ce înseamnă refresh-ul dinamic.
Tot aici aș putea să includ și tehnologii precum Clear Motion (Motionflow XR, Perfect Motion, Dynamic MCI).
Conectivitate


Știu persoane care și-au luat LED-uri, dar stau pe SCART cu cablul TV. Ok, nu am nicio problemă, fiecare vede diferit. Dar calitatea semnalului analogic este cu mult mai mică față de calitatea digitală. Așadar încercați să uitați de VGA, încercați să uitați de SCART sau de fel de fel de adaptoare de genul.
Avem carduri CI, CI+, avem HDMI 2.2, avem foarte multe lucruri ce ne-ar putea face imaginea mai clară și mai frumoasă.
Degeaba aveți cel mai bun TV de pe piață dacă nu aveți o conexiune bună cu dispozitivul.
Tot aici vreau să evidențiez faptul că tehnologia 4k are și ceva anomalii. De exemplu hardul extern pe care îl aveam nu făcea față, nu puteam să rulez niciun film UHD, nici măcar cele mici, de 3,4 minute, router-ul wireless nu poate procesa atât de multă informație. Sigurul cu care m-am descurcat a fost un stick USB 3.0.
HDMI 2.2
Suportă rezoluția 16K și e gândit pentru viitor. Acolo, dacă vreți puteți să beneficiați cu adevărat de ceea ce știe HDMI 2.2, eARC de VRR și de tot ceea ce înseamnă noile porturi.
Atenție și că cei de la HDMI au ales să schimbe denumirile și s-ar putea să nu aveți HDMI 2.1 curat pe anumite porturi, ci doar HDMI 2.0.
Bluetooth
Mai toate au cea mai nouă versiune. Nu trebuie să vă faceți probleme de asta, nu cred că este un criteriu de departajare. Singurul semnal ar fi la drivere, dacă producătorul oferă firmware competitiv și nu sunt probleme pe termen lung.
Sunet
Nu am abordat subiectul pentru că foarte, foarte puține televizoare au sunet ok. Oricât de mult ne-am chinui noi să recomandăm modele ok discutăm despre diferențe extrem de mici. Unde să pună sunetul?!
Așadar, dacă doriți să aveți ceva de calitate trebuie să vă îndreptați spre un soundbar sau sistem de sunet mai OK. Sunet dedicat!
Evident, dacă ne uităm la modelele OLED observăm că tot mai multe au și componentă de sunet tot mai performantă. Sigur că tot nu e chiar perfect, nu poți compara un soundbar cu ceea ce poate scoate o linie a unui televizor. Diferențele sunt mult prea mari.
Trebuie făcut un compromis între design și calitatea sunetului ori… asta nu prea se întâmplă. Ca idee, dacă e un televizor mai gros probabil că are și sunet mai OK. Dacă este foarte subțire avem reversul.
Negrul complet
Începe să se marketeze tot mai mult de când cu tehnologia OLED de care aminteam mai sus. Este bine ca redarea culorilor să fie cât mai ok. Așadar, trebuie să vă orientați spre un televizor cu negru cât mai bun. Problema este că prea puține informații găsim în specificațiile tehnice despre acest lucru. În contrapartidă, miniLED-ul nu are negrul complet, ci doar… încearcă.
Garanție extinsă
Pentru produse ca televizoarele eu recomand garanția să fie cât mai mare. E extrem de multă tehnologie, foarte multă electronică în interior, dar și variații de curent prin casă. Încercați să alegeți un magazin care oferă această opțiune. Merită din plin! E păcat să iei televizor de mii de lei și să se strice când iese din garanție, nu?
Inteligență artificială
Iată că avem așa ceva din 2025. Fie, putem considera că inclusiv în trecut aveam asta, dar acum avem Gemini pe anumite modele și putem da comenzi. Mai sunt și alte personalizări ce ar trebui să ne ajute. Nu le-aș numi neapărat funcții de inteligență artificială, ci mai degrabă automatizări împachetate bine de marketing.
Ambilight
Diferențierea televizoarelor se face mai mult sau mai puțin, în ultima vreme. Cei de la Philips au patent pe ambilight, așadar dacă vreți LED-uri pe spatele televizorului trebuie să vă îndreptați spre un model din oferta lor sau să improvizați, dar cu siguranță nu veți putea să urmăriți video sau audio, așa cum se întâmplă, nativ, pe modelele lor.
Sunt 2 tipuri de ambilight pe piață:
- pe 3 laturi
- pe 4 laturi – > le găsim pe modelele flagship

Mai mult, cei de la Samsung au reușit să cumpere drepturi de folosire a Philips Hue. Este un fel de Ambilight, tot o integrare cu luminițe și control, exact ca în poza făcută de mine la summit-ul de la Frankfurt al celor de la Samsung. Avantajul este că lumina este mai puternică, dezavantajul este că toată integrarea este mai scumpă decât cea de la Philips și nu e tocmai perfectă, dar se poate adăuga și ulterior.

Grosimea televizorului
Încep să devină din ce în ce mai subțiri. Poate chiar prea subțiri dacă ne gândim la modelele de televizoare OLED. E foarte greu să manevrezi un OLED, mi-e tare greu să mă gândesc la cei care au copii mici și vor să își aleagă un astfel de model. Uitați-vă la acesta, e mult mai subțire decât unul dintre cele mai subțiri telefoane.
Așadar, cu cât ridicați bugetul, cu atât aveți șanse să găsiți un model din ce în ce mai subțire.
Cum curățăm televizorul?
Sunt tot felul de variante. Unele mai scumpe, altele mai ieftine. Dacă n-a zburat cola pe el putem să curățăm clasic, cu o cârpă de bumbac.
Dacă sunt probleme mai mari putem să alegem soluții de curățare. Sunt ok, fără doar și poate și acelea.
Nu vă uitați la preț pentru că o sticluță de genul alături de o microfibră ne scapă de griji pentru o lungă perioadă de timp.
V-ați cumpărat deja televizorul? Nu vă place cum se vede?
Greu de crezut că se poate întâmpla asta, dar poate că sunteți pretențioși și vreți mai mult de la un televizor.

Eh, vă propun să-l calibrați corect. În România se caută prea mult promoțiile și prea puțin oamenii de calitate. În cazul de față aceștia se numesc calibratori. Au câteva programe care reglează nivelul de culoare al televizorului. Unele au mai mult alb, altele mai mult roșu sau verde.
Poate albastru?! Cert este că toate aceste lucruri se pot face prin calibrare. Căutați oameni care fac lucrul acesta, în orașul vostru.
Pentru televizoare trebuie să știți că albul este împărțit în 240 de puncte, iar semnalul video este de la 16 la 255 sau 16 – 235. Pe monitoare este full range: 0-255. Fiecare pixel este format din 3 subpixeli. Ați ghicit: RGB, de care vă spuneam în paragraful de mai sus.
În cazul în care toți cei 3 subpixeli sunt aprinși și generează fiecare același nivel de luminozitate maximă(100%) atunci va rezulta o imagine cu un alb curat: R-255 G-255 B-255.
Dacă un televizor nu este calibrat corespunzător acesta va reda artificial nuanțele de alb. Mai multe despre calibrare se discută și aici.
În general, când vorbim despre recomandări, ar trebui să ne trasăm câteva idei precum următoarele:
- televizoare ieftine nu există
- televizoare bune există atât timp cât există buget pentru ele
- televizoare best buy există – în general, în fiecare an, discutăm despre modele care au un raport calitate preț ok
Ca să vă faceți o idee, per ansamblu avem serii:
- entry level
- medii
- high end
Marele avantaj ar fi atunci când un model de serie veche iese la rampă și-l găsim și anul următor la preț mult mai bun.
În prima categorie le-am adăugat pe cele cu tehnologia LCD LED. Practic, vorbim de modele de oarecum de buget, pentru care n-ar trebui să avem foarte mari pretenții. De preferat ar fi o serie mai veche, e posibil să obțineți mai mult. Am încercat să vă pun poze realizate de mine, acolo unde am avut ocazia.
LG 50UT73003LA

- 50 Hz
- ultra HD
- webOS 2024
- 2024
Philips 50PUS8518

- 50 Hz
- ultra HD
- android
- 2023
SAMSUNG 55Q80C

- 100 Hz
- ultra HD
- Tizen 6.0
- 2023
În tabelul de mai jos aveți modele cu 100 Hz. Sunt modele ceva mai pretențioase, dar evident că n-am putut acoperi toate bugetele disponibile. De asta avem zona de comentarii. 🙂
TCL MiniLed 65C855

- Smart Google TV
- 4K Ultra HD
- 100hz
- Clasa G
Sony 55X85L

- 100 Hz
- ultra HD
- android
- 2023
Philips 50PUS8818/12

- 100 Hz
- ambilight
- android
- 2023
3 dintre cele mai bune televizoare OLED
Am decis că este mai bine să diferențiem un pic tehnologia OLED. E clar că este altceva, că sunt modele bune, de luat în seamă. Tocmai de aceea avem și prețuri mult mai mari.
Iar pentru că au apărut suficient de mulți producători care să concureze vreau să adaug un nou tabel cu 3 recomandări de televizoare OLED. Testate de noi, evident!
Philips 65OLED819

- 100 Hz
- ultra HD
- android
- 2024
Sony 55A95K

- 100 Hz
- ultra HD
- android
- heatsink
- 2022
LG OLED 55C41LA

- 100 Hz
- ultra HD
- webOS
- 2024
Câteva sugestii despre televizoarele din 2025
Am zis că trebuie să trasez câteva idei principale referitoare la alegerea unui televizor, dacă cele de mai sus nu au fost suficiente pentru voi. Cumva, să vă trasez câteva așteptări.
Televizoare de 1500 de lei
Dacă veți prinde o ofertă foarte OK aveți șansa să alegeți un model decent și în categoria asta de preț. Este evident că vorbim despre diagonale mici, cu hardware nu tocmai wow. Cu o reducere, cu un voucher s-ar putea să prindeți ceva ofertă.
Televizoare de 2500 de lei
Cred că putem să începem să avem perspective pentru modele ce încep să fie promovate inclusiv de brandurile de televizoare. La diagonale de până în 49′ cred că vom găsi modele chiar foarte OK. Tehnologia miniLED este aici așa că puteți obține lucruri faine în campaniile de reduceri.
Televizoare de 3500 de lei
Am găsit și televizoare OLED în categoria aceasta de preț. Deja mergem spre seria medie sau chiar de top pe anumite tehnologii.
Televizoare de 5000 de lei
Dacă ne referim la diagonale mici s-ar putea să nu reușim să cheltuim tot bugetul, în schimb, dacă mărim diagonala s-ar putea să nu fie suficient. La 5000 de lei reușim să găsim la 55′ mai toate tehnologiile de pe piață. Cu cât televizorul este mai mare, cu atât trebuie suplinit pentru a reuși să găsim variante optime.
M-am gândit că ar fi bine să listez și ceva termeni mai tehnici pentru cei care vor informații suplimentare despre televizoare:
RJ45 este conectorul pentru rețea. Îl găsim la televizoarele SMART, televizoare ce au conexiune la internet.
Același lucru înseamnă și WiFi doar că vorbim despre tehnologia fără cablu.
De multe ori, conexiunea WiFi este mai slabă, dar găsim și situații în care LAN-ul este mai încet decât WIFI, așadar un router bun va face diferența.
DTS înseamnă Digital Theater Systems. Citiți mai multe aici. Este un sistem brevetat de o companie americană pentru a îmbunătăți calitatea sunetului. Unii producători au licență pentru așa ceva, alții nu.
Putem spune că Dolby sunt concurenții direcți ai celor de la DTS. Totuși, în ultima vreme, au câștigat foarte mult teren prin parteneriatele pe care le-au făcut cu serviciile de streaming. Așadar, mai toate televizoarele noi beneficiază de Dolby Vision(imagine) și Dolby Atmos(sunet) cât mai bun, mai spațial.
Concurența celor de la Dolby Vision este formatul HDR10+. Numai că ei sunt pe 10 biți, față de 12 biți cât sunt pe Dolby.
Pe de altă parte, avem puține dispozitive pe 12 biți. Totuși, dacă vrem calitate, ambele standarde trebuie să fie pe televizorul nostru.
Sunt 3 tehnici de a realiza matricea LCD-ului cât mai aproape de un negru perfect, așa cum se întâmplă la televizoarele OLED. Cea mai bună tehnologie dintre cele 3 este Full Array LED sau FALD. O găsim pe seriile superioare de televizoare.
Se vorbește de ceva timp despre miniLED așa cum se vorbește și despre microLED. Pentru pătura de mijloc a consumatorilor miniLED-ul s-ar putea să fie o revoluție în imagine. Cu siguranță sunt evoluție, sunt mult mai luminoase decât generațiile anterioare, dar nu sunt OLED, chiar dacă unele branduri fac marketing pe QNED.
Raiul marketing-ului. Aceeași Mărie, dar cu altă pălărie. LCD-uri cu tot felul de filtre, mai mici sau mai mari. Bleending, clouding sau chiar glowing cu negru mediocru. Sunt perfecte pentru cei care nu vor să își bată capul cu imaginea.
E bine ca în showroom să mergeți să îl vedeți în mărime naturală. Din poze nu îți dai seama dacă este subțire, dacă nu este. Dar să verifici capabilitățile unui TV în showroom este o greșeală majoră! Televizoarele sunt pe modul DEMO. Acolo avem o lumină ambientală puternică, materiale puse de producător fix pentru a evidenția anumite detalii ale TV-ului, lucruri care nu se vor vedea în materialele clasice, de acasă.
Dacă vrei un conținut perfect, cu siguranță trebuie să iei în calcul un BluRay Player. Altfel, variantele cele mai comode sunt serviciile de streaming. Acestea te ajută să fii comod, dar pot apărea și artefacte în anumite situații. De preferat ar fi să alegeți conținut cu bitrate cât mai mare.
Cred că putem să ajungem ușor la concluzia că un TV OLED nu este neapărat o opțiune. Așadar, pentru astfel de camere avem nevoie de un TV foarte luminos. Mai degrabă, m-aș orienta spre un model cu tehnologia miniLED, dar cu cât de multe miniLED-uri se poate.
MLA înseamnă Micro Lens Array. Cei de la LG au realizat tehnologie nouă pentru a contracara puterea QD-OLED-ului de anul acesta. Deocamdată este disponibilă doar pe televizoarele foarte scumpe. Am testat și eu unul aici și pot spune că e senzațional ca imagine. Dacă aveți de spart bani, merită!
Articolul este subțire. Sunt conștient de asta. Dar informația despre televizoare este vastă. Noi învățăm zilnic, mai ales că apar modele tot mai interesante, de fiecare dată.
Totuși, dacă aveți răbdare, avem peste 6000 de comentarii în care discutăm despre televizoare. Și alte mii la alte articole. Totul a început de aici. Te invit să parcurgi informațiile. Sigur vei găsi ceva interesant.
Ghid Alegere Televizor
Branduri de Top
- Philips
- Panasonic
- LG
- Sony
- Samsung
- TLC
- Loewe
Branduri Low Cost
- Vortex
- Horizon
- Akai
- Utok
- Star Light

Informațiile sunt multe. Pot fi sau nu pot fi cuprinzătoare. E loc de mai bine, tocmai de aceea vă invit să ne auzim în secțiunea de comentarii pentru orice nelămurire în legătură cu modelul pe care îl doriți. Este ok să știm cât mai multe detalii despre acesta pentru a putea veni în ajutorul vostru cu alte completări, dacă este cazul.
Vă salut domnule Marius. Vă rog să mă ajutați cu un sfat in privința achiziționării unui televizor. Osciez între lg55uk6200pla și LG 55uk 6200plb/plc
Ambele sunt la fel.
Salut,
M-ar interesa un TV 4K de 108cm sau 123cm (inca nu m-am decis) si cu buget de aproximativ 2500-3000Lei.As putea sa merg si putin mai sus, dar as prefera sa nu o fac.In principal ma intereseaza sa il folosesc pentru jocuri pe consola (Playstation), celelalte aspecte ma intereseaza mai putin (posturi TV, filme de pe stick sau hard disk extern).
Daca se poate as vrea niste sugestii, macar ca si producator si eventual serie de produse.
Multumesc.
Pe bugetul tău ai modelul Philips 49PUS7503/12. E ok seria 7 de la Philips.
Va salut,
O recomandare si nu mai deranjez: Panasonic 55FX780 sau LG 55SK8500PLA ?
Pe care il recomandati?
55FX780
salutare! am ales pana la urma LG, intrucat l-am gasit la un pret imbatabil si anume 4000 Ron, intr-un lant de hypermarket-uri de la noi. Sunt foarte multumit de Calitatea imaginii, desi ar trebui o calibrare probabil! In Constanta e posibil?
Multumesc
Buna ziua. Am aceeasi dilema, momentan insa vad o diferenta enorma intre ele, in sensul ca LG-ul e cu 1000 de lei mai scump (4979) la Altex de ex. Modelul de la Panasonic are insa 5 ani garantie fiindca e prins intr-un promo de producator… Imi puteti spune unde l-ati gasit la 4000 ?
Multumesc.
Buna ziua. Vroia sa intreb daca modelul SAMSUNG UE43NU7472 este o alegere buna pentru filme si jocuri? Multumesc.
Ai un timp de răspuns de 75 milisecunde dacă o să te joci. Cam măricel.
Te salut Marius.
O ultima parere de specialist în domeniu…Te rog să mă ajuți in luarea unei decizii.
Sony BRAVIA KD-49XF7077S
Sony BRAVIA KD-49XF7596B
SAMSUNG UE49MU7072
Merita samsung 2017 mai mult decât sony 2018?
Care din ele excelează pe partea de imagine si smart?
Iti multumesc anticipat.
Mentionez ca toate cele 3 tv-uri au pretul apropiat ( in jur de 3000)
Care sa aleg din urmatoarele, pretul in jur de 4000 lei fiecare
-1- Samsung QE55Q6FN la 4000 lei
-2- Panasonic TX55fx700 la 3500 lei
-3- Panasonic TX55fx740 la 3900 lei
-4- Panasonic TX55fx780 la 4000 lei
Ma intereseaza daca Samsung Q-led depaseste chiar Panasonic fx780 la imagine (nerul-negru, luminozitate, contrast, culori) eventual plusuri si minusuri. Ca design amandoua modele sunt frumoase. Am returnat la Emag TX55fx740 avea probleme cu luminile la margine.
Bună seara dl Norbert. Panasonic au trecut pe panel IPS la modelele midle.
Samsungul Q6FN este superior având panel VA și contrast de 4000:1
Daca bine stiu Panasonic foloseste IPS aproape la toate TV-urile si cele premium TX55fx780.
D-v sunteti convinsi ca VA -SAMSUNG e mai bun decat IPS PANASONIC?
Deci Samsung QE55Q6FN la 4000 lei- ar fi cu mult peste PANA?
Samsung QE55Q6FN are contrast 6500
buna seara, As dori parerea dvs. referitoare la achizitia unui TV pt un living apartament cu diagonala de 49inch, pentru vizionare canale tv cat si conexiune cu telefonul si youtube. Modelul acesta este ok sau recomandati si alceva: QLED Smart Samsung, 123 cm, 49Q6FN, 4K Ultra HD
multumesc frumos!
În același buget m-aș orienta spre Sony 49xh9505. E cam la același preț, dar este peste Samsung.
Samsung e 3300 pe emag.
Bună seara!
Eu aș avea o întrebare tehnică.
Dețin un model Samsung 55KU8000,UHD 4K.
Mă interesează dacă tunerul DVB-C integrat poate reda conținut 4k direct pe cablu tv( în cazul în care canalul tv emite în 4k și este necodat) sau este nevoie de un decodor special de la operatorul de cablu pentru a fi recepționat semnalul 4k.
Mulțumesc anticipat și aș fi recunoscător pentru un răspuns lămuritor.
Doar dacă sunt oferite la liber de operator.
Nu despre acest aspect eram nelămurit.
Ci dacă un TV 4k poate recepționa exact semnal 4k prin fibra+cablu cu ajutorul tunnerului digital integrat în televizor,adică dacă acesta redă semnal 4k sau e doar un semnal Full HD upscalat.
Sunt persoane care afirmă că tunerele digitale din televizoare nu redau semnal 4k prin cablu,că nu ar fi capabile de așa ceva,iar eu sunt nelămurit pentru că mi s-ar părea ciudat ca un TV 4k să nu poată reda exact semnal 4k,fie el și prin cablu.
Mulțumesc.
Salut, se poate te rog o parere, ce sa aleg intre aceste tv.uri?
Samsung 55MU6102
Philips 55PUS6412
Lg 55UJ701V
Panasonic TX-55EX600E
Samsung 55NU7102
Samsung 55NU7302
Poti sa imi faci te rog o comparatie scurta si cam ce tv ai alege dintre ele?
Multumesc mult !
Sau poate este un alt tv mai bun ca acestea exemplificate de mine dar pana in 3000 ron, multumesc.
Le puteti introduce pe rind aici: https://www.displayspecifications.com/en
Site-ul are buton de ‘Compare’ unde se vor afisa in paralel toate cele 6 modele iar
asemenarile/deosebirile le puteti vizualiza personal.
multumesc, dar vroiam si parerea unui cunoscator…
Între toate cele de mai sus m-aș orienta spre Philips sau Panasonic, dar pe cel din urmă nu prea l-am mai văzut prin magazine.
Buna seara, as dori sa-mi spuneti daca achizitia televizorului KD55XF8577 4K HDR, este ok?multumesc frumos
Este.
Salut Marius,
Ziua reducerile se apropie si încă nu am ales modelul de tv pe care sa il adaug la favorite…
Am ales pentru urmarire 3 modele de tv de la 3 mari producatori.
1.Panasonic TX-49FX700E
2.Sony 49XF7596
3.Samsung UE49MU7072
Oridinea in care sunt puse nu reflecta optiunea mea.
Te rog sa imi spui care este ordinea in clasament dupa parerea ta?
Care are panel/imagine cel mai ok?
Merita luat modelul care are pretul cel mai mic?
Între sony si samsung ce îmi recomanzi?
Îți multumesc.
Samsung e superior.
Bună, Marius! Ce părere ai despre televizorul Samsung 139 cm (55″) UE55NU7092UXXH? Intenţionez să îl folosesc pentru filme şi YouTube. Diagonala 138. Îmi poţi recomanda şi alte televizoare care redau fidel imaginea şi sunetul? Mulţumesc.
E un preț foarte bun. Totuși, este un model entry level.
Buna ziua,
Am si eu o dilema intre doua modele Sony, 65XF9005 sau 65ZD9 (pretul de achizitie este absolut identic).
Initial am dorit un OLED, insa consider ca pentru un consum mixt de familie cu copii mici, una dintre cele doua variante este mai indicata.
Sun covins ca oricare dintre variante este ok, insa dilema mea este urmatoarea:
– XF9005 pare destul de scumput vs OLED consider eu. Pretul lui XF8577 mi s-ar parea mai indicat. 🙂
– ZD9 odinioara varf de gama, dar discutam de un tv gen 2016. Mai merita oare?
Multumesc anticipat,
Cosmin
In ciuda faptului ca preturile sunt identice, conform
https://www.displayspecifications.com/en/comparison/735e558d5
sunt destui parametrii care-i diferentiaza.
Daca primul are sistemul de operare mai nou, suprafata ecranului raportata la intreaga suprafata si contrastul static putin mai mari, al doilea este 3D, stralucirea mult mai mare si motion flow 1200 in loc de 1000.
Daca greutatea are vreo relevanta, primul are aprox. 25 kg iar 3D-ul 32 kg.
Multumesc frumos!
Sistemul de operare mai nou, straluciera, motion flow sunt aspecte mai importante pentru mine. 3D, greutate, suprafata ecranului, etc; nu neaparat.
Si in final cred ca se rezuma totul la sistemul de operare, care va primii cu certitudine update-uri viitoare. ?
Pai vedeti…3D-ul are motion flow si stralucirea mai mari…
Primul are doar s.o. mai nou si raportul supratata totala la supraf. ecran mai mic…
ZD9? Unde se mai găsește de cumpărat?
Salut Marius, te rog să mă ajuţi să aleg între televizor LED Curbat Smart Samsung, 123 cm, 49NU7302, 4K Ultra HD şi televizor LED Curbat Smart Samsung, 123 cm, 49MU6202, 4K Ultra HD. Ca şi preţ sunt aproximativ la fel! Mulţumesc anticipat, să ai o zi bună!
Mergi pe seria 7, modelul din 2018.
Multumesc mult! Salutare!
Te rog să imi spui dacă televizorul Samsung din seria 7-2018, pe care l am găsit acum la 2100, este bine sa il achiziționez acum, sau sa astept black fridey? Deja are 40% reducere..crezi mai poate fi redus mai mult de atat? Multumesc anticipat, zi frumoasa!
Da, are un preț foarte ok. E de luat.
Multumesc pentru amabilitate si sfaturi! Respect! ?
Buna ziua ,
Va rog mult o recomandare pt un TV diagonala 55,buget max 4500ron.
Va multumesc
Bogdan
Salut Bogdan, eu aș zice ceva de genul Panasonic 55fx700e.
Buna Ziua ,
In primul rand felicitari pt ceea ce faceti,iar in al doilea rand va rog o recomandare pt un Tv diagonala 60-65,ps4 si filme, dar la un buget de doar 4500.
Multumesc
Luiza
Ce ziceți de LG 65uk6470plc?
Buna seara, o recomandare tv full hd, smart cu slot CI+ la diagonala de 102 se poate? Multumesc.
Un buget?
Bugetul sa fie cat mai mic, televizorul o sa stea in bucatarie deci nu vreau sa investesc mult, maxim 1200-1300 lei, multumesc.
Fă un efort până la Samsung Smart TV 40NU7122. O să fii mulțumit 🙂
Salut,
Hai sa pun si eu o intrebare, ca tot este la moda.Dupa 20 de ani a venit timpul sa trec de la un tv LG CRT la un smart tv.
As vrea sa pastrez marca, diagonala intre 126-139 cm,ultra HD(nu ma prea pricep dar am citit ca este recomandabil, cu CI+, se va folosi la Filme+Sport+Documentare, buget in jur de 2500 lei(+/-) si mi-as dori foarte mult sa aiba PIP, dar pot sa renunt daca gasesc ceva bun.
Avand in vedere cele de mai sus ce mi-ati recomanda?
Multumesc.
Seara buna! La bugetul asta cam greu cu calitatea…
Cu o usoara suplimentare poate ar merge asta ?
https://www.displayspecifications.com/en/model/a26711d1
Multumesc, la acela ma gandeam si eu. 🙂
Salut. Eu aș zice că e opțiune bună și Philips 50pus7303. Mare atenție la magazin, să deschizi coletul la livrare.
Multumesc pt. sfat, sunt din Bucuresti si nu o sa ma risc sa-l cumpar online, voi merge la magazin. Am sa iau in considerare si Philips-ul.Majoritatea aparaturii de prin casa este marca LG, sunt fan. 🙂
La 3000 de lei ce mi-ati recomanda?
Acum testez modelul din seria 8, de anul ăsta, de la Philips. E din aluminiu, construcția e foarte bună, android-ul… se poate și mai bine. Dezavantajul este că e ceva mai glossy față de LG. 🙂
Ma atrage f. mult la LG sistemul de operare webOS, am inteles ca este superior celui android.
Da, dă senzația că e mai rapid pe entry level 🙂
@Adrian Ududec – Ca sfat general: un tv se alege in magazin dar se cumpara din online. Motive? Destule. Pretul poate fi si cu un sfert mai mic. Nu va place? Il puteti returna fara explicatii in 14 zile. Cel cumparat din magazin ciuciu retur 🙂
Apropos, LG este o alegere foarte buna.
Multumesc pentru sfat, nu stiam ca daca achizitia se face din magazin pierzi dreptul de retur. Dar ce verificare pot sa fac atunci cand vine prin curier?
Verifici integritatea coletului. Dacă citești părerile de aici observi că au fost și situații în care au fost probleme pe traseu. Cu deschidere la livrare, inspectare vizuală… scapi de orice neplăcere.
Da, dar unii mai cresc pretu’…
Intrebati magazinul daca ofera acest serviciu : „Livrare cu verificare”.
Vezi, de aceea imi place sa vorbesc cu voi, mai invat lucruri noi. 😀
Vă rog să mă ajutați a alege între cele trei TV-uri:
1. PANASONIC TX-55FX620
2. LG 55UK6400PLF
3. SHARP 55UI8652E
Aici : https://www.displayspecifications.com/en/comparison/dad77fbd1
tabloul comparativ.
Buna ziua!
O parere: Lg C8 sau Philips 803? Multumesc!
Philips am testat personal aici, LG n-am avut la test, dar dacă e buget pentru C8 eu aș alege C8. 🙂
Buna ziua,
As vrea sa va rog daca ma puteti ajuta cu un sfat. As vrea sa cumpar un televizor in urmatoarea perioada. Diagonala undeva la 123cm pentru filme de pe stick (am inteles ca trebuie sa aiba DTS), youtube si poate eventual in viitor o consola de gaming. De asemenea as dori sa achizitionez si un sistem audio (evetual soundbar) pentru acest tv – am inteles ca cel mai ok ar fi ceva pe bluetooth (ca sa mai scap de cabluri). TV-ul va fi folosit intr-o camera de la intunecoasa spre foarte intunecoasa. Acum am un samsung vechi la care folosesc modul eco la maxim sau medium pentru a scadea din luminozitate aproape mai tot timpul – de asta ma uitam mult tot catre samsung, dar sunt atat de multe modele ca efectiv nu stiu ce sa aleg. Bugetul ar fi 2500-3000.
Ca sa beneficiati de spatialitatea sunetului conferita de codarea DTS, musai un sistem 5.1.
Adica un receiver + boxele aferente.
Insa, daca doriti ca filmele cu sunet codat doar in DTS sa fie redate cu sonor(dar fara spatialitatea mai-sus pomenita) pe un tv, trebuie sa va convingeti ca player-ul intern al tv-ului ‘stie’ sa redea si aceasta forma de codare. Din acest punct de vedere Samsung produce cele mai versatile aparate.
Buna ziua si multumim pentru toate sfaturile dvs. Acum cu black friday sunt si eu interesat de un TV cu diagonala exact de 123cm (49″). Ce m-ar interesa cel mai mult la el ar fi o calitate a imaginii cat mai superioara avand in vedere ca o sa il folosesc in principal pentru redarea filmelor de pe hdd extern (banuiesc ca ar trebui sa aiba si DTS), in rest pe post de TV si foarte putin smart: web, youtube etc. Mentionez ca dispun de un buget de aproximativ 5.000 ron…plus – minus. Daca mi-ati recomanda 2-3 modele care credeti dvs ca ar merita v-as fi foarte recunoscator. Va multumesc si BAFTA in toate !!!
Bună seara dl MihaI. Cea mai potrivită alegere pentru dvs ar fi un oled 55B8, actualmente fiind în jur de 6650lei. Mare grija la alegere pentru ca anul acesta samsung au renuntat la DTS pt toate modelele la fel ca și panasonic (pt filme de pe HDD extern) Oled-ul însă pe lângă imaginea de top livrată are și toate normele de sunet, nefiind o problema la rularea fișierelor diverse. De BF posibil sa mai scadă prețul la B8 care este un best buy 2018!
Dacă sunteți din București, merita și o calibrare profesională după 200 ore rilate de la achiziție.
Am inteles. In caz ca nu o sa scada pretul la acest oled ce imi puteti recomanda in jur la 5.000 ron si o diagaonala maxima de 49″? Multumesc!
În jur de 5000 de lei ar trebui să fie Sony 49xf9005.