Dacă reușiți să parcurgeți blogul acesta veți observa că o bună parte din timp o aloc pentru testarea televizoarelor, a aparatelor foto, laptopuri sau telefoane. Încerc să vă ofer noutăți atât în formă de text, cât și pe Youtube. Căutările nu se fac doar de la calculator, ci reușesc să testez și câteva modele de la fiecare brand în parte, anual, fie acasă, fie în deplasare. Ca de exemplu, anul acesta am văzut televizoarele de la Samsung la Frankfurt, pe cele de la Panasonic la Düsseldorf și Berlin, iar pe cele de la Philips în Barcelona.
Puteți susține activitatea blogului prin abonarea la canalul de Youtube de aici. Este complet gratuit. Testez televizoare, testez telefoane, ceasuri și vorbim despre cele mai noi tehnologii ale televizoarelor. Cu cât strâng mai mulți abonați, cu atât voi primi mai repede produsele la teste.
Cel mai bun televizor nu e ușor de ales. Deși sunt foarte multe variante, la o primă căutare avem peste 400 de modele care se lansează anual și tot mai mulți producători încearcă să mănânce din bucata celuilalt. Mai ales dacă urmăm trendul și observăm că lumea preferă să aleagă un TV direct de pe internet. Asta numai în țara noastră, dar sunt o mulțime de alte branduri ce sunt și pe alte piețe. La IFA Berlin am văzut o grămadă de alte branduri necunoscute mie. Mai scumpe, mai ieftine. Și să fim serioși, câți au bani de așa ceva?
Avem mii și mii de modele de televizoare, cum reușim să îl alegem pe cel mai bun?!
Sunt foarte multe informații pe internet referitoare la cumpărarea unui televizor, unele mai tehnice, altele de umplutură. Sunt de părere că înainte de a alege un televizor, un gadget pe care îl vei privi ori de câte ori vrei să vezi un film sau la TV trebuie o documentare în prealabil, eventual nu ar fi rea o tură prin magazine pentru o părere la cald.
Smart TV sau nu?
În trecut discutam dacă să alegem un televizor inteligent sau nu. Cred că vremurile acelea au trecut. Mai toate au așa ceva, doar câteva modele de televizoare ieftine mai sunt fără funcții inteligente. Nu mai are sens să discutăm de variante non smart.
Poate te interesează și
- Soluție pentru curățat display-ul TV-lui
- Diferența dintre LED și OLED
- Diferența dintre OLED și miniLED
- Diferența dintre QD OLED și OLED
- Citește și articolul cu primul televizor 8K testat de mine aici
Ideea este că modelele de buget mic nu au funcții inteligente foarte ok. Am spune: dar de ce nu pun toți android?
Adaosul comercianților pentru televizoarele de buget este mic, așa că o licență de android nu este tocmai ieftină. De aceea, producătorii încep să promoveze tot mai mult televizoare cu sistem de operare proprietar. Simplu, fără prea multe opțiuni.
Ca sisteme de operare avem:
- Tizen OS
- Web OS
- Google TV – un material cu Google TV aveți aici.
- Titan OS
- Fire TV – un material cu acesta aici.
În mintea mea, când zic inteligent ar trebui să facă mult mai multe lucruri. De fapt și de drept, funcțiile smart se rezumă la câteva aplicații de video. Un film pe YouTube, o conectare de pe telefon, eventual un Disney, un Skyshowtime sau Netflix. Atât.
Chiar și conectarea cu android nu este perfectă. Să nu credeți că veți face orice lucru de pe telefon pe televizor, fie că puneți mouse și tastatură.
Cel mai bun smart TV?
E simplu, dacă nu vreți un televizor nou, dar vreți software pentru televizorul actual aveți nevoie de mult mai puține lucruri:
- stick-uri HDMI
- Chromecast – varianta cea nouă de aici.
Cu acestea veți avea cel mai bun televizor smart de pe piață. Nu știu dacă aș vrea, însă, încă o telecomandă, încă un player. În plus, direcția pe care o iau producătorii este de a face ecosistem, să poți controla direct de pe televizor toate cele din casă. Asemenea lucruri am văzut la Samsung, LG. Aceste opțiuni nu vor fi disponibile pe aceste box-uri. Dar prezint toate variantele pentru ca fiecare să decidă ce e mai bun pentru el.
Totuși, în ultima vreme, am testat modelele de top de la cele mai noi televizoare apărute pe piață. Integrarea este din ce în ce mai interesantă, nu mai e lag, nu mai agață niciun sistem de operare. Cu cât avem procesor mai bun, cu atât totul e mai rapid.
Ce este HDR?
Pentru cei care vor să știe mai multe despre ce este HDR pot parcurge articolul de aici. Este foarte util pentru neinițiați.
Trebuie să rețineți doar că zonele foarte luminate au fost foarte greu reproduse corect de televizoare. Eh, HDR, printre altele, ajută la acest lucru.
Practic, se încearcă îmbunătățirea tonurilor, a culorilor, se încearcă a avea o imagine cât mai vibrantă.
De cele mai multe ori, nu este chiar ceea ce trebuie din punctul de vedere al detaliilor. E ok să fie luminos, ca unele detalii să încerce să le reproducă natural, dar de la natural până a ieși în evidență și de a te deranja la ochi…
Diferențele majore sunt pentru produsele de top, în condițiile în care rulăm conținut HDR, rulat de pe un Blu-ray sau cu ajutorul platforme de streaming.
Conexiunea cu telefonul mobil
O perioadă bună de timp m-am jucat doar cu aplicațiile de pe telefonul mobil. Asta pentru că telefonul mi-a permis asta, iar într-un final, dezvoltatorii au permis funcțiile de genul.
Aplicații pentru telefonul mobil am folosit pe următoarele branduri:
- Sony
- Panasonic
- Philips
- LG
- Samsung
Cel mai mult mi-a plăcut cea de la Panasonic. Are extrem de multe funcții, chiar și pentru a retușa culorile, pentru orice dorești. Pentru android, însă, există aplicația Home pe care o promovează Google. Cumva, pare că înlocuiește fiecare aplicație dedicată.
Apropo de conectare și telefoane mobile cu IOS, ideal ar fi să aveți pe televizorul vostru Airplay2.
Telecomandă
Se pune preț mare pe telecomandă. Până la urmă ea este interacțiunea cu televizorul. Eu nu pun atât de mult preț pe aceasta, dar e evident faptul că îmi place să am o telecomandă bună în mână. Ergonomică. Să poți să apeși pe butoane OK, fără să greșești.
Diferențierea se face în câteva moduri, dacă vreți. Spre exemplu:
- LG are magic remote – e foarte utilă pentru cei care vor să navigheze rapid
- Samsung are telecomandă prietenoasă cu mediul – se încarcă de la soare
Mai toți producătorii au integrat butoane pentru:
- Disney+
- Youtube
- Netflix
- Amazon Prime
LED, miniLED, LCD sau plasmă? Tehnologia OLED? sau microLED?
Mulți fac confuzie între LCD și plasmă. Încă sunt foarte multe persoane care cred că e același lucru. Eu sper că prin articolul acesta să vă trasez câteva idei. Diferențele sunt mari, atât ca tehnologie de fabricație, cât și vizual.
Am dezvoltat mai multe aici.
Ar fi bine să plecăm de la următoarea idee:
- tehnologia LCD, la care avem mai multe tipuri de iluminare: LED, miniLED
- tehnologia OLED, la care avem mai multe tipuri de panouri: WOLED sau QD-OLED
- tehnologia microLED, la care încă nu avem acces că este foarte scumpă
LED, de fapt și de drept, este un LCD cu câteva leduri în spate. Aș putea spune că este o evoluție a LCD-ului din punctul de vedere al consumului și al culorilor. Cele cu iluminare LED au culorile un pic mai reci față de LCD-uri.
Viitorul, din punctul meu de vedere, este tehnologia microLED. Este o tehnologie nouă, diferită și ceva mai scumpă. Foarte scumpă!
Cu alte cuvinte, plasmele au fost înlocuite de OLED-uri. Acestea sunt evoluția. Acestea se apropie cât se poate de mult de plasmă. Atenție, plasmele vechi, nu LED-urile.
Încă o asemănare cu plasmele vechi avem atunci când discutăm de microLED. E o tehnologie nouă, ce nu este încă pe piață. A fost prezentată de Sony sub formă de Crystal LED, iar acum Samsung a venit și-a lansat un televizor nou cu microLED. Industria lucrează!
- Citește și: În sfârșit, am văzut și eu televizoarele microLED
- Citește și: Am testat Philips The One 2024, mai exact 55PUS8919
Există și miniLED. Un alt fel de a zice LCD cu mai multe LED-uri. MiniLED-uri. Am vorbit aici despre asta.
Televizor pentru calculator în loc de monitor
Dacă înainte nu eram deloc de acord cu această variantă, iată că în 2024 putem să vorbim despre televizoare ce pot fi monitoare de gaming. Ba chiar sunt unii nișați în direcția aceasta. Televizoarele de 48′ sunt pe piață, inclusiv cele de 42′, dar ceva mai slabe ca performanțe.
Ceea ce vă recomand eu este să vă luați un televizor cu rată de refresh foarte ok pentru că o să vă ajute la ochi. În plus, input lag-ul începe să fie din ce în ce mai bun.
Totuși, alegerea nu trebuie să o faceți pentru modele de buget. Nu sunt de acord cu faptul că un televizor de buget trebuie să fie pus ca monitor. Da, e foarte costisitor să alegi un televizor care să fie bun și pentru buget. Așadar, grijă mare la ceea ce alegeți.
Diagonala televizorului
Și acum îmi amintesc de faptul că aveam niște LCD-uri la care stăteam la un metru distanță de ele. Așa le-au gândit cei dinaintea mea, n-am avut ce face. Erau atât de mari încât vedeam cubulețe, nu oameni. Dacă mă dădeam mai în spate era totul ok.
Nu se mai pune problema în zilele noastre pentru că tehnologia s-a îmbunătățit, DPI-ul a crescut…
De exemplu, la un televizor de 32′(~82 centimetri) distanța de vizionare ar trebui să fie de minim 1,2 m și maxim 3,5 metri.
Dar lucrurile acestea sunt irelevante pentru tehnologiile noi. De exemplu, pe un OLED poți să te uiți și de la 1,5 metri, chiar dacă acesta are diagonală de 65′. Asta pentru că avem o construcție, o tehnologie diferită.
Caracteristici tehnice ale televizorului
Dacă ai ajuns să citești până aici este clar că vrei să te informezi serios în legătură cu alegerea TV-ului și te-am făcut curios prin rândurile de mai sus.
În oferta magazinelor găsim specificații precum:
Rezoluție
Ultra HD sau 4k? Dar 8k? Dacă vă gândiți să vă luați un televizor cu rezoluție ultraHD luați-o pentru că următorul gadget va fi un DSLR sau mirrorless cu rezoluția aceasta sau pentru că telefonul vostru filmează la calitate 8k. Altfel, cu greu veți găsi conținut 8k. Iar diferența între ce avem de la operatorii de cablu și ce pot televizoarele noi… e departe de tehnologia 8K! Nu este cazul!
Lângă această rezoluție marketing-ul ne aduce în față o nouă etapă a imaginii pe televizor. Este vorba despre HDR. Aceasta a tot fost folosită, de-a lungul timpului, de către fotografi. Ușor, ușor, tehnologia s-a îndreptat și spre televizoare.
Tehnicile de marketing au făcut ca producătorii de televizoare să lanseze pe piață HD Ready, FULL HD și mai nou, UHD. Probabil că cele mai ieftine televizoare sunt cele HD Ready care vor dispărea de pe piață odată cu maturizarea tehnologiei UHD(4k).
- HD Ready -> 1280×720 pixeli
- FULL HD -> 1920×1080 pixeli
- Ultra HD 4K -> 3840 x 2160 pixeli
- 8K -> 7680×4320 pixeli
Contrast
Toată lumea a auzit de acest lucru. Ca o definiție simplă ar fi raportul dintre cea mai luminoși pixeli și cei mai întunecați de pe ecran.
Mai nou acesta este de două tipuri: contrast static și contrast dinamic. Cel static este cel real, ascuns de marea majoritate a producătorilor, iar cel dinamic are cifre. Multe. De genul 10 000 000:1.
Procesor video
El este responsabil de procesarea semnalului ce intră în televizor. Cu cât este mai bun acest procesor video, cu atât imaginea redată va fi mai bună. Poate cel mai important lucru alături de panoul televizorului.
În general, despre acest lucru discutăm cel mai mult atunci când se schimbă o generație de televizoare. Fiecare producător lansează un nou procesor grafic.
Cu cât este mai performant procesorul video, cu atât televizorul rezolvă probleme precum:
- upscalling
- aberații cromatice ale diferitelor tehnologii
Ce tip de panel să aleg?
Sunt 2 producători mari și lați:
- Samsung Display
- LG Display
Fiecare producător are mai multe tehnologii în portofoliu ce le vinde brandurilor: Samsung, Philips, Panasonic, LG, Sony, TCL, etc.
Se discută foarte mult despre asta, în fapt cred că despre asta trebuie să se discute tot mai mult. Panourile sunt de 2 tipuri:
- 50 Hz
- 100 Hz
Pe anumite site-uri vedeți marketing la 120 Hz, asta pentru că oamenii nu se pricep, nu fac diferența între America și Europa. În plus, unii vorbesc de conexiunile de intrare, alții de conexiunile de ieșire.
Altfel, la aceste panouri mai avem și:
- panou de tip MVA
- panou de tip IPS
Tehnologiile au avantaje și dezavantaje, unul consumă mai mult, altul are unghiuri de vizualizare mai mici. Da, la bază putem să vorbim despre faptul că VA-urile interpretează diferit umbrele, dar la nivel foarte mic.
Refresh dinamic
Am vorbit și mai sus despre rata de refresh a monitorului. Sunt multe discuții, multe contradicții referitoare la această tehnologie. La fel ca la contrast a devenit o tehnică de marketing importantă.
Aveți o explicați aici foarte bine realizată pentru ce înseamnă refresh-ul dinamic.
Tot aici aș putea să includ și tehnologii precum Clear Motion (Motionflow XR, Perfect Motion, Dynamic MCI).
Conectivitate
Știu persoane care și-au luat LED-uri, dar stau pe SCART cu cablul TV. Ok, nu am nicio problemă, fiecare vede diferit. Dar calitatea semnalului analogic este cu mult mai mică față de calitatea digitală. Așadar încercați să uitați de VGA, încercați să uitați de SCART sau de fel de fel de adaptoare de genul.
Avem carduri CI, CI+, avem HDMI 2.1, avem foarte multe lucruri ce ne-ar putea face imaginea mai clară și mai frumoasă.
Degeaba aveți cel mai bun TV de pe piață dacă nu aveți o conexiune bună cu dispozitivul.
Tot aici vreau să evidențiez faptul că tehnologia 4k are și ceva anomalii. De exemplu hardul extern pe care îl aveam nu făcea față, nu puteam să rulez niciun film UHD, nici măcar cele mici, de 3,4 minute, router-ul wireless nu poate procesa atât de multă informație. Sigurul cu care m-am descurcat a fost un stick USB 3.0.
Evident, un profesionist ar zice să dăm play de pe un Blu-Ray. Total adevărat, calitatea imaginii reproduse de televizor se observă cel mai bine de pe un astfel de dispozitiv.
HDMI 2.1
Strict pentru cei care au cele mai noi versiuni de console. Acolo, dacă vreți puteți să beneficiați cu adevărat de ceea ce știe HDMI 2.1, eARC de VRR și de tot ceea ce înseamnă noile porturi. Altfel, nu cred că sunt justificați banii.
Atenție și că cei de la HDMI au ales să schimbe denumirile și s-ar putea să nu aveți HDMI 2.1 curat pe anumite porturi, ci doar HDMI 2.0. Totuși, aveți nevoie de mai mult de 2 porturi HDMI 2.1?!
Bluetooth
Mai toate au cea mai nouă versiune. Nu trebuie să vă faceți probleme de asta, nu cred că este un criteriu de departajare. Singurul semnal ar fi la drivere, dacă producătorul oferă firmware competitiv și nu sunt probleme pe termen lung.
Sunet
Nu am abordat subiectul pentru că foarte, foarte puține televizoare au sunet ok. Oricât de mult ne-am chinui noi să recomandăm modele ok discutăm despre diferențe extrem de mici. Unde să pună sunetul?!
Așadar, dacă doriți să aveți ceva de calitate trebuie să vă îndreptați spre un soundbar sau sistem de sunet mai OK. Sunet dedicat!
Evident, dacă ne uităm la modelele OLED observăm că tot mai multe au și componentă de sunet tot mai performantă. Sigur că tot nu e chiar perfect, nu poți compara un soundbar cu ceea ce poate scoate o linie a unui televizor. Diferențele sunt mult prea mari.
Negrul complet
Începe să se marketeze tot mai mult de când cu tehnologia OLED de care aminteam mai sus. Este bine ca redarea culorilor să fie cât mai ok. Așadar, trebuie să vă orientați spre un televizor cu negru cât mai bun. Problema este că prea puține informații găsim în specificațiile tehnice despre acest lucru.
Garanție extinsă
Pentru produse ca televizoarele eu recomand garanția să fie cât mai mare. E extrem de multă tehnologie, foarte multă electronică în interior, dar și variații de curent prin casă. Încercați să alegeți un magazin care oferă această opțiune. Merită din plin!
Ambilight
Diferențierea televizoarelor se face mai mult sau mai puțin, în ultima vreme. Cei de la Philips au patent pe ambilight, așadar dacă vreți LED-uri pe spatele televizorului trebuie să vă îndreptați spre un model din oferta lor sau să improvizați, dar cu siguranță nu veți putea să urmăriți video sau audio, așa cum se întâmplă, nativ, pe modelele lor.
Sunt 2 tipuri de ambilight pe piață:
- pe 3 laturi
- pe 4 laturi – > le găsim pe modelele flagship
Mai mult, cei de la Samsung au reușit să cumpere drepturi de folosire a Philips Hue. Este un fel de Ambilight, tot o integrare cu luminițe și control, exact ca în poza făcută de mine la summit-ul de la Frankfurt al celor de la Samsung. Avantajul este că lumina este mai puternică, dezavantajul este că toată integrarea este mai scumpă decât cea de la Philips și nu e tocmai perfectă, dar se poate adăuga și ulterior.
Grosimea televizorului
Încep să devină din ce în ce mai subțiri. Poate chiar prea subțiri dacă ne gândim la modelele de televizoare OLED. E foarte greu să manevrezi un OLED, mi-e tare greu să mă gândesc la cei care au copii mici și vor să își aleagă un astfel de model. Uitați-vă la acesta, e mult mai subțire decât unul dintre cele mai subțiri telefoane.
Așadar, cu cât ridicați bugetul, cu atât aveți șanse să găsiți un model din ce în ce mai subțire.
Cum curățăm televizorul?
Sunt tot felul de variante. Unele mai scumpe, altele mai ieftine. Dacă n-a zburat cola pe el putem să curățăm clasic, cu o cârpă de bumbac.
Dacă sunt probleme mai mari putem să alegem soluții de curățare. Sunt ok, fără doar și poate și acelea.
Nu vă uitați la preț pentru că o sticluță de genul alături de o microfibră ne scapă de griji pentru o lungă perioadă de timp.
V-ați cumpărat deja televizorul? Nu vă place cum se vede?
Greu de crezut că se poate întâmpla asta, dar poate că sunteți pretențioși și vreți mai mult de la un televizor.
Eh, vă propun să-l calibrați corect. În România se caută prea mult promoțiile și prea puțin oamenii de calitate. În cazul de față aceștia se numesc calibratori. Au câteva programe care reglează nivelul de culoare al televizorului. Unele au mai mult alb, altele mai mult roșu sau verde.
Poate albastru?! Cert este că toate aceste lucruri se pot face prin calibrare. Căutați oameni care fac lucrul acesta, în orașul vostru.
Pentru televizoare trebuie să știți că albul este împărțit în 240 de puncte, iar semnalul video este de la 16 la 255 sau 16 – 235. Pe monitoare este full range: 0-255. Fiecare pixel este format din 3 subpixeli. Ați ghicit: RGB, de care vă spuneam în paragraful de mai sus.
În cazul în care toți cei 3 subpixeli sunt aprinși și generează fiecare același nivel de luminozitate maximă(100%) atunci va rezulta o imagine cu un alb curat: R-255 G-255 B-255.
Dacă un televizor nu este calibrat corespunzător acesta va reda artificial nuanțele de alb. Mai multe despre calibrare se discută și aici.
În general, când vorbim despre recomandări, ar trebui să ne trasăm câteva idei precum următoarele:
- televizoare ieftine nu există
- televizoare bune există atât timp cât există buget pentru ele
- televizoare best buy există – în general, în fiecare an, discutăm despre modele care au un raport calitate preț ok
Ca să vă faceți o idee, per ansamblu avem serii:
- entry level
- medii
- high end
Marele avantaj ar fi atunci când un model de serie veche iese la rampă și-l găsim și anul următor la preț mult mai bun.
În prima categorie le-am adăugat pe cele cu tehnologia LCD LED. Practic, vorbim de modele de oarecum de buget, pentru care n-ar trebui să avem foarte mari pretenții. De preferat ar fi o serie mai veche, e posibil să obțineți mai mult. Am încercat să vă pun poze realizate de mine, acolo unde am avut ocazia.
LG 50UT73003LA
- 50 Hz
- ultra HD
- webOS 2024
- 2024
Philips 50PUS8518
- 50 Hz
- ultra HD
- android
- 2023
SAMSUNG 55Q80C
- 100 Hz
- ultra HD
- Tizen 6.0
- 2023
În tabelul de mai jos aveți modele cu 100 Hz. Sunt modele ceva mai pretențioase, dar evident că n-am putut acoperi toate bugetele disponibile. De asta avem zona de comentarii. 🙂
TCL MiniLed 65C855
- Smart Google TV
- 4K Ultra HD
- 100hz
- Clasa G
Sony 55X85L
- 100 Hz
- ultra HD
- android
- 2023
Philips 50PUS8818/12
- 100 Hz
- ambilight
- android
- 2023
3 dintre cele mai bune televizoare OLED
Am decis că este mai bine să diferențiem un pic tehnologia OLED. E clar că este altceva, că sunt modele bune, de luat în seamă. Tocmai de aceea avem și prețuri mult mai mari.
Iar pentru că au apărut suficient de mulți producători care să concureze vreau să adaug un nou tabel cu 3 recomandări de televizoare OLED. Testate de noi, evident!
Philips 65OLED819
- 100 Hz
- ultra HD
- android
- 2024
Sony 55A95K
- 100 Hz
- ultra HD
- android
- heatsink
- 2022
LG OLED 55C41LA
- 100 Hz
- ultra HD
- webOS
- 2024
Câteva sugestii despre televizoarele din 2024
Am zis că trebuie să trasez câteva idei principale referitoare la alegerea unui televizor, dacă cele de mai sus nu au fost suficiente pentru voi. Cumva, să vă trasez câteva așteptări.
Televizoare de 1500 de lei
Dacă veți prinde o ofertă foarte OK aveți șansa să alegeți un model decent și în categoria asta de preț. Este evident că vorbim despre diagonale mici, cu hardware nu tocmai wow. Cu o reducere, cu un voucher s-ar putea să prindeți ceva ofertă.
Televizoare de 2500 de lei
Cred că putem să începem să avem perspective pentru modele ce încep să fie promovate inclusiv de brandurile de televizoare. La diagonale de până în 49′ cred că vom găsi modele chiar foarte OK. Tehnologia miniLED este aici așa că puteți obține lucruri faine în campaniile de reduceri.
Televizoare de 3500 de lei
Am găsit și televizoare OLED în categoria aceasta de preț. Deja mergem spre seria medie sau chiar de top pe anumite tehnologii.
Televizoare de 5000 de lei
Dacă ne referim la diagonale mici s-ar putea să nu reușim să cheltuim tot bugetul, în schimb, dacă mărim diagonala s-ar putea să nu fie suficient. La 5000 de lei reușim să găsim la 55′ mai toate tehnologiile de pe piață. Cu cât televizorul este mai mare, cu atât trebuie suplinit pentru a reuși să găsim variante optime.
M-am gândit că ar fi bine să listez și ceva termeni mai tehnici pentru cei care vor informații suplimentare despre televizoare:
RJ45 este conectorul pentru rețea. Îl găsim la televizoarele SMART, televizoare ce au conexiune la internet.
Același lucru înseamnă și WiFi doar că vorbim despre tehnologia fără cablu.
De multe ori, conexiunea WiFi este mai slabă, dar găsim și situații în care LAN-ul este mai încet decât WIFI, așadar un router bun va face diferența.
DTS înseamnă Digital Theater Systems. Citiți mai multe aici. Este un sistem brevetat de o companie americană pentru a îmbunătăți calitatea sunetului. Unii producători au licență pentru așa ceva, alții nu.
Putem spune că Dolby sunt concurenții direcți ai celor de la DTS. Totuși, în ultima vreme, au câștigat foarte mult teren prin parteneriatele pe care le-au făcut cu serviciile de streaming. Așadar, mai toate televizoarele noi beneficiază de Dolby Vision(imagine) și Dolby Atmos(sunet) cât mai bun, mai spațial.
Concurența celor de la Dolby Vision este formatul HDR10+. Numai că ei sunt pe 10 biți, față de 12 biți cât sunt pe Dolby.
Pe de altă parte, avem puține dispozitive pe 12 biți. Totuși, dacă vrem calitate, ambele standarde trebuie să fie pe televizorul nostru.
Sunt 3 tehnici de a realiza matricea LCD-ului cât mai aproape de un negru perfect, așa cum se întâmplă la televizoarele OLED. Cea mai bună tehnologie dintre cele 3 este Full Array LED sau FALD. O găsim pe seriile superioare de televizoare.
Se vorbește de ceva timp despre miniLED așa cum se vorbește și despre microLED. Pentru pătura de mijloc a consumatorilor miniLED-ul s-ar putea să fie o revoluție în imagine. Cu siguranță sunt evoluție, sunt mult mai luminoase decât generațiile anterioare, dar nu sunt OLED, chiar dacă unele branduri fac marketing pe QNED.
Raiul marketing-ului. Aceeași Mărie, dar cu altă pălărie. LCD-uri cu tot felul de filtre, mai mici sau mai mari. Bleending, clouding sau chiar glowing cu negru mediocru. Sunt perfecte pentru cei care nu vor să își bată capul cu imaginea.
E bine ca în showroom să mergeți să îl vedeți în mărime naturală. Din poze nu îți dai seama dacă este subțire, dacă nu este. Dar să verifici capabilitățile unui TV în showroom este o greșeală majoră! Televizoarele sunt pe modul DEMO. Acolo avem o lumină ambientală puternică, materiale puse de producător fix pentru a evidenția anumite detalii ale TV-ului, lucruri care nu se vor vedea în materialele clasice, de acasă.
Dacă vrei un conținut perfect, cu siguranță trebuie să iei în calcul un BluRay Player. Altfel, variantele cele mai comode sunt serviciile de streaming. Acestea te ajută să fii comod, dar pe scenele cu conținut întunecat vei vedea artefacte pe care pe BluRay nu le vei vedea.
Cred că putem să ajungem ușor la concluzia că un TV OLED nu este ceea ce trebuie. Așadar, pentru astfel de camere avem nevoie de un TV foarte luminos. Samsung face modele foarte ok, din punctul ăsta de vedere.
MLA înseamnă Micro Lens Array. Cei de la LG au realizat tehnologie nouă pentru a contracara puterea QD-OLED-ului de anul acesta. Deocamdată este disponibilă doar pe televizoarele foarte scumpe. Am testat și eu unul aici și pot spune că e senzațional ca imagine. Dacă aveți de spart bani, merită!
Articolul este subțire. Sunt conștient de asta. Dar informația despre televizoare este vastă. Noi învățăm zilnic, mai ales că apar modele tot mai interesante, de fiecare dată.
Totuși, dacă aveți răbdare, avem peste 6000 de comentarii în care discutăm despre televizoare. Și alte mii la alte articole. Totul a început de aici. Te invit să parcurgi informațiile. Sigur vei găsi ceva interesant.
Ghid Alegere Televizor
Branduri de Top
- Philips
- Panasonic
- LG
- Sony
- Samsung
- TLC
- Loewe
Branduri Low Cost
- Vortex
- Horizon
- Akai
- Utok
- Star Light
Informațiile sunt multe. Pot fi sau nu pot fi cuprinzătoare. E loc de mai bine, tocmai de aceea vă invit să ne auzim în secțiunea de comentarii pentru orice nelămurire în legătură cu modelul pe care îl doriți. Este ok să știm cât mai multe detalii despre acesta pentru a putea veni în ajutorul vostru cu alte completări, dacă este cazul.
Stefanuca a zis
O parere despre Samsung UE32K5672S? Este la oferta la Altex. Ma intereseaza o opinie avizata 🙂 atat ca televizor cat si ca parte de smart. Multumesc mult!
Marius Cucu a zis
E la reducere tocmai pentru că apare, cât de curând seria 2017. Sunt în precomandă momentan modelele Samsung UE32M5002. Eu unul aș aștepta seria nouă.
Catalin a zis
recomandati, totusi acest model?
Cerea Cosmin a zis
Bună ziua! O părere despre Samsung ue49ku6472uxxh? Mă interesează mai mult de câți hertzi are panelul.
calin_fdx a zis
Buna ziua. 49KU6472 are panel cu refresh nativ de 60Hz (50 pentru europa) Este un 4K mediocru, daca rulati numai materiale 1080i/1080p cu bitrate rezonabil, afiseaza o imagine buna. Peste sunt gamele KS si noile Q-led.
Cerea Cosmin a zis
Mulțumesc!Mă așteptam la mai mult fiind cam ultimul din seria lui cu ecran plat. O recomandare, poate sa fie și alta marca cu toate ca sunt fan SAMSUNG pana în 3000 lei? Găsesc ceva la 120hz? Mulțumesc!
Marius Cucu a zis
O recomandare ar fi și 43W807C, de la Sony.
Cerga Cosmin a zis
Cateva recomandari sau de evitat(anumite modele) daca este cazul?
Sa fie 4k
Diagonala intre 101-130cm(de preferat 123-126cm)
Buget 3000 lei
O sa il folosec mai mult la filme
Si mai putin monitor.
Multumesc!
Stoina Adrian a zis
Buna seara! Va rog sa-mi spuneti daca e ok si merita cumparat: Televizor Smart Android 3D LED Sony Bravia, 108 cm, 43W807C, Full HD. L-am gasit cu 2900 Ron.
Multumesc!
Marius Cucu a zis
Da. Este foarte ok la prețul acela. Probabil pe avstore l-ați găsit, nu?
Claudia a zis
Buna ziua!
Va rog sa imi recomandati si mie un TV ok cu un buget de pana in 4000 RON cu diagonala de 138 cm. Nu tin neaparat sa fie 4KUHD, mai ales ca in acest buget nu ar fi unul din gama de varf …am inteles ca ar exista si FullHD cu 3840×2160 pixeli?Ma gandesc ca pentru mine ar fi suficient avand in vedere ca TV-ul va fi folosit doar pt filme, emisiuni sportive, etc nu si pt jocuri. As vrea sa aiba panou de 100 Hz, Afisaj VA, sistem de operare Android si cred ca si posibilitatea instalarii KODI pentru filme on-line ar fi utila.Vad ca SONY ar fi marca cea mai potrivita la capitolul imagine, dar sunt deschisa si la alte optiuni.
Ca si ex am remarcat urmatoarele:
– Sony55W809C
– Sony Bravia 55XD7005
– Sony 55SD8505
– Panasonic TX 58DX750
– Panasonic C50DSG30E
Dar puteti sa imi recomandati si altele.Multumesc frumos.
Marius Cucu a zis
Nu există FULL HD care să fie și 4k. Dacă este buget pentru 58DX750 mergeți pe acesta. Ca imagine este best buy. Ca sistem de operare mai ok, eu as merge Sony 55W809C. Tare curios sunt să văd unde ați găsit la 4000 de lei Panasonicul. 🙂
Bogdan a zis
Salutare tuturor,
Cum mi-a cedat recent TV – ul din dormitor tot încerc sa ma decid asupra unui model dar pare o decizie foarte grea.
Câteva detalii, camera este destul de întunecată fără ca soarele sa bata în direcția display-ului, distanta de vizualizare 3 – 3,5 metri.
Vreau sa îl folosesc pentru filme, Netflix cat si alt content online și neapărat pentru a obține o experienta cat mai plăcută cu un PS4 pe hdr. ( Am in plan Chiar o consola Ps4 Pro)
M-am oprit la 2 modele, LG B6 și Samsung KS 8000, ambele de 55.
Ca și preț Samsungul e mai accesibil, de asta poate chiar m-aș întinde la cel de 65″
La KS8000 îmi place luminozitate foarte mare și input lag foarte mic însă tot vad o grămadă de cazuri cu paneluri cu probleme. Având în vedere ca vreau sa îl achiziționez pe societate, în cazul unui retur situația de complica mult.
LG-ul în schimb vine cu Dolby Vision și cu ultimul update problema lag-ului pare sa se fi rezolvat însă la 8000 lei, pot sa fiu liniștit ca e cea mai buna opțiune și e cat de cat future proof?
Aștept cu mare drag un răspuns sau poate o părere care sa ma ajute sa ma decid.
Toate bune.
Marius Cucu a zis
LG B6, vă referiți la OLED? Dacă da… ar trebui să fie clară decizia.
Bogdan a zis
Poate fi totuși o alternativa seria Sony XE 900 (sau 9005 pe la noi) dacă îl pot găsi în 5500?
Marius Cucu a zis
Dacă nu e Sony A1, nu. 🙂
Vorbim de 2 tehnologii total diferite. OLED vs LED. E total altă mâncare de pește privind calitatea imaginii.
STEFAN a zis
O intrebare e normal ca atunci când schimbi canalele sa se vadă pe panou lumina de la leduri in jurul ramei si sus si jos putin dar e deranjant mai ales noaptea cand e vizibilă problema ziua nefiinf vizibila mai am 4 tv dar nici la unul nu este aceasta problema e vorba de samsung 49ks 7502 rog un sfat
Marius Cucu a zis
Nu ar trebui să fie ok acest lucru.
Ce conteaza a zis
Si la LG 50UH635 la fel se întâmpla. Cred ca e ceva normal, dată fiind diferența mare de luminozitate intre ceea ce este scris (numarul postului TV, denumire etc.) si un ecran aproape negru.
Alexandru a zis
Salut,
Vreau sa fac o achizitie de TV UHD Smart (4k) diagonala 55 inch, ce va fi amplasat intr-un living la o distanta de aprox. 5m.
Bugetul prevazut pt aceasta achizitie, nu poate depasi 3.500 lei.
Tinand cont de faptul TV-ul va fi folosit cu precadere pt vizualizare continut video de pe stick USB/SSD/PC si Youtube (pe Smart), ce modele mi-ai recomanda? Bineinteles ca vreau ca TV -ul sa fie dotat cu tehnologii Ci+, Wifi, Tuner digital DVB-T2/C/S2 etc.
Ma intereseaza ca TV-ul „sa scoata” imagini cat mai naturale(dupa ce va fi calibrat corespunzator).
Pana in acest moment am gasit urmatoarele modele :
LED-smart-samsung-138-cm-55ku6092-4k-ultra-hd-ue55ku6092uxxh
LED Smart LG, 139 cm, 55UH6157, 4K Ultra HD
led-smart-lg-139-cm-4k-ultra-hd-55uh7507
led-smart-sharp-139-cm-4k-ultra-hd-lc-55cuf8472es
led-smart-android-philips-139-cm-4k-ultra-hd-55pus6501-12
led-smart-panasonic-126-cm-4k-ultra-hd-tx-50dx730e
Multumesc,
Marius Cucu a zis
Cel mai aproape de adevăr este 55UH6157.
Aurelia a zis
Buna ziua.
Spuneti va rog ce ma sfatuiti sa aleg intre LG 43UH668 si SONY 43w756? Ma intereseaza mai mult calitatea imaginei si sunetul, o sa privesc mai mult emisiuni TV, filme TV si uneori filme de pe stick.
Si mai spuneti va rog daca exista diferenta ca, calitate a imaginii intre LG 43UH668 si SONY 43XD8305, ca diferenta de pret este si mar interesa daca se merita.
Va multumesc mult!
Marius Cucu a zis
Mergeți pe Sony FULL HD. Dacă există buget pentru cel 4k, da, e mai ok.
Adrian a zis
Este absolut ridicol unde s-a ajuns cu diagonala televizoarelor in ziua de astazi. 75″ diagonala pentru un apartament normal in care stai la 3,5m distanta de TV este RIDICOL. Cum pot emite o astfel de ineptie companiile producatoare, altfel decat gandindu-se la cresterea profitului lor? Majoriatatea dintre noi locuim in apartamente unde distanta de vizionare este in jur de 3m sau mai mult. Dupa aceasta teorie ar trebui toti sa ne cumparam TV-uri de la 70″ in sus, sau sa punem TV-ul in mijlocul camerei ca sa luam unul mai mic in diagonala.
Marius Cucu a zis
Salut Adrian. Nu știu cine ți-a recomandat să pui 70′ în 3 metri. Calitatea imaginii scade după un LCD de 150-160cm diagonală.
Totuși, există și tehnologii mai noi, precum cea OLED care permite mult mai mult, din punctul de vedere al imaginii. Așa că diagonalele vor putea crește. Unii poate chiar vor face un perete din așa ceva, nu doar proiecta imaginea acolo.
Rămâne de văzut dacă este confortabil să urmărești emisiunea preferată pe un televizor atât de mare, de la o distanță atât de mică. Practic, faci mișcare la gât suficient de multă încât să nu mai ai nevoie de sală.
Adrian a zis
Uite niste exemple gasite pe fuga:
http://www.rtings.com/tv/reviews/by-size/size-to-distance-relationship
Asa este, Samsung recomanda minim 60″ pentru 3,5m distanta de vizionare in caz ca ai camera aglomerata (alta smecherie, ca si cum nu ar fi asa in majoritatea cazurilor), nu 75″ cat recomanda rtings.com. Tot ridicol este.
Si daca exemplele mele nu sunt bune, cum se calculeaza distanta corecta: dupa bugetul fiecaruia, dupa tendintele la un moment dat, sau dupa niste calcule matematice obiective?
Marius Cucu a zis
Eu, la 4m distanță, am testat un model de 165 de centimetri. Nu-mi afecta performanța vizuală. Asta într-un apartament de 2 camere, de 50mp, deloc mare.
Ideea este că toate calculele de pe internet sunt ambiguu făcute. Asta pentru că se schimbă de la an la an, în funcție de fiecare tehnologie în parte.
Uite, acum avem OLED-uri. Păi e diferență majoră ca unghiuri de vizualizare, ca distanță de vizualizare intre un LCD/LED și un OLED. Automat vei putea să te uiți de la distanță mai mică la televizor. Până la urmă ține fix de calitatea imaginii.
Tendința și bugetul n-ar trebui să aibă de-a face cu distanța.
În teorie, graficul acesta ar trebui să te ajute să-ți faci o idee.
Adrian a zis
Raman la parerea ca doar disperarea producatorilor de a avea un castig cat mai mare sta la baza acestor recomandari, in general vorbind. Traim intr-o societate de consum si asta nu este doar o impresie personala. Multumesc pentru comentarii.
Marius Cucu a zis
Indiscutabil că este și marketing la mijloc. N-am contestat niciodată chestia asta. Dar dacă citești comentariile din paginile anterioare vei observa că noi chiar am recomandat să se meargă pe o diagonală mai mică sau chiar pe o rezoluție mai mică pentru o calitate mai bună a imaginii.
Că ne duc producătorii din stânga în dreapta, cu tehnologii care nu merită atenția… pentru asta sunt departamentele de marketing.
Nicu a zis
Buna ziua. As vrea sa achizitionez un TV curbat cu diagonala de 55 inch. Oscilez intre Samsung 55KS7502 si Sony BRAVIA KD-55SD8505. In acest moment am un Samsung UE46F8000,cumparat acum 4 ani, de care sunt foarte multumit. Puteti veni si cu alte sugestii, daca ne incadram intr-un buget de 7.000 de lei. Multumesc frumos.
Marius Cucu a zis
Dacă alegerea este bătută in cuie pentru televizoare curbate atunci D850 de la Sony e alegerea corectă. Atenție că sistemul de operare este total diferit față de cel de la Samsung.
Edi a zis
Va salut. Va rog sa ma ajutati in alegerea unui TV Smart, diagonala mare, in jur de 140 cm. Distanta de vizionare aprox. 5m. Bugetul alocat, maxim 2.500 lei. Va multumesc.
Marius Cucu a zis
Salut Edi. Modele smart rapide și ok pentru imaginea în mișcare nu știu dacă găsești la diagonala asta. În plus, la bază, vei găsi modele cu procesor dual core. Fiind un buget relativ mic pentru ce dorești tu, eu aș miza pe Sony 55XF7596B.
STEFAN a zis
Rog recomandari tv 49 inch buget 4000 am probat 2 samsung ks 7502 ambele partea procesare agata si cu amp oprit iar unul avea un clouding f.f.pronuntat doresc o recomandare apropiata ca si calitate luminozitate .Ms.
Marius Cucu a zis
Păi luminozitate și saturație excesivă ca la Samsung nu prea găsiți la alții. 🙂
Vlad a zis
Buna ziua, am un tv led de la LG ce tocmai s-a stricat si as dori sa achizitionez un nou tv. De 2 saptamani ma tot invart prin magazine pt a alege un tv cat mai ok, si am vazut zilele trecute la cei de la media galaxy la reducere modelul KD-49XD8305B de la Sony. Va rog sa ma ajutati cu o parere legata de acest tv sau cu o recomandare tv tot de 124 cm diagonala, avand in vedere faptul ca, tv-ul va fi folosit foarte mult impreuna cu o consola PS4 pt gaming si pentru filme la rezolutie maxima. Bugetul este de maxim 3500- 4000 Ron
Marius Cucu a zis
Sony 49WE755 este alternativă interesantă, în cazul de față. E din seria 2017. Nu știu dacă a ajuns peste tot, în magazine.
Cât despre X8305 avem de-a face cu un IPS pe 10 biți destul de ok. Dacă aș fi să le aleg pe cele 2 aș miza pe cel din urmă.
Radulescu Mircea a zis
Bună seara,
Vă rog o recomandare : tv.samsung 55MU 9002 sau
tv.sony Bravia 55XE 9005
Pe când și un review la tv.sony Bravia 55XE 9005?
O seară făină și scuze pentru deranj.
Vă mulțumesc.
Marius Cucu a zis
Când îl primim la test. Sau poate un coleg îl calibrează pentru cineva. 🙂 Eu, din ce am văzut, imaginea mai ok, mai naturală, rămâne pe Sony.
Alex a zis
Buna, ce parere aveti despre Televizor LED Smart Ultra HD, Android, Ambilight, 164cm, PHILIPS 65PUS6521/12
2 si Televizor LED Smart Ultra HD 3D, 165cm, PANASONIC VIERA TX-65DX750E se merita preturile ? la philips ma atrage f mult ambilight
Marius Cucu a zis
M-am jucat cu ambele serii. Eu aș merge pe Panasonic. Philips, în afară de ambilight, care, după mine, nu e wow, practic sunt niște led-uri în spate… Ca imagine, ca posibilități de a te juca cu aceasta… Panasonic e din altă clasă.
Radulescu Mircea a zis
Mulțumesc
Alex a zis
Va multumesc pentru raspuns
Gănilă a zis
Buna seara! Ajutați-mă va rog ce sa aleg intre Samsung 49ku6472-2850ron și LG 49uh7707.
Cerga Cosmin a zis
Gasesti mai ieftin, Samsung 49ku6472: 2700ron.
Nu sunt sigur dar LG cred ca are panel de 120hz.
Samsung sigur il are de60hz, pentru Europa 50hz.
Gănilă Iulian a zis
Și cu cât este mai mic cu atât mai bn?
În concluzie sa aleg Samsung?
Calin_fdx a zis
Cu cat diagonala este mai mica, cu atat PPI-ul este mai mare si perceptual este mai condensata imaginea. Cam greu in buget de 2700lei sa fie si VA si sa aiba 100Hz
marius a zis
salut marius,ce sfat ai pt mine,pt parinti vreau un tv diagonala 100”,,,,,ce sa aleg intre LG sau samsung,buget maxim1300 ron,mi s a recomandat samsung j5100,astept parerea ta,msc!!!
Marius Cucu a zis
Nu e cazul de Samsung în categoria asta de preț. LG e mult mai ok. Bănuiesc că nu au nevoie de funcții smart, nu?
marius a zis
ok marius dar am vazut comentarii ca generatzia 2016 de lg uri e f proasta,pe cand acest samsung 40j5100 101cm e foarte laudat,asamblat la unguri…
Marius Cucu a zis
Cine a comentat că sunt slabi?! 🙂
Edi a zis
Bună ziua, va rog mult un sfat, nu știu ce sa aleg între Panasonic 58dx750 și Samsung 55KS7002. Ambele au preț apropiat, VA si 100 Hz.
Va mulțumesc mult, Edi
Marius Cucu a zis
Panasonic.
Cristian Stefanescu a zis
Buna ziua,
As vrea sa achizitionez urmatrul televizor :Smart Android LED Sony Bravia, 139 cm, 55XD7005, 4K Ultra HD.
Comparativ cu
-LED Smart Samsung, 138 cm, 55KU6402, 4K Ultra HD si
-LED Smart LG, 139 cm, 55UH668V, 4K Ultra HD
ce ma sfatuiesti?
Multumesc frumos pentru timpul pe care il dedici solicitarilor noastre.
Marius Cucu a zis
Salut. Rămâi la Sony.
Daniel Pruna a zis
Sony este mai performant si calitatea imaginii este net superioara! Detin :Sony .Panasonic .Samsung!
dodan gelu a zis
buna seara ! as dori si eu sa achizitionez un tv 4k ultra hd ,sunt fan LG nu ma pot hotara care model sa l aleg dintre acestea
Televizor Smart LED LG, 109 cm, 43UF7787, 4K Ultra HD
Televizor LED Smart LG, 108 cm, 43UH664V, 4K Ultra HD, Wi-Fi
Televizor LED Smart LG, 108 cm, 43UH661V , 4K Ultra HD
Televizor LED Smart LG, 108 cm, 43UH668V, 4K Ultra HD
oscilez mai mult intre primul si ultimul model va multumesc!
Marius Cucu a zis
Diferența este mică între ele. Sunt modele pe 50 Hz, nu foarte performante pe imaginea în mișcare.
Dan a zis
Buna seara Marius,
Te rog sa-mi dai un sfat.
Am o colectie foarte mare de filme pe DVD, DVD 5 si DVD 9, pe care le revad de cate ori am timp liber.
Ce solutie tehnica exista , sau mai bine spus ce echipament imi trebuie pentru a le reda la o calitate cat se poate de buna pe un SONY KD 49XD8305 ?
Te rog si o parere despre KD49XD8305
Multumesc !
Marius Cucu a zis
Laptop/PC cu conectare prin HDMI sau DVD Player. Nu am testat însă foarte multe modele. E posibil ca dual layer-e să nu suporte toate.
Dan a zis
Un Blu-Ray Player Sony cu conversie extinsa ar rezolva problema ?
Te rog si o parere despre KD49XD8305
Multumesc !
Marius Cucu a zis
Da-ți-mi link exact cu BluRay Player-ul. Despre Sony am tot discutat și l-am tot recomandat în comentariile mai vechi. E de luat. 🙂
Dan a zis
Multumesc !
sony bluray player bdps6700
sony-bluray-playe-uhph1b-hi-res-super-audio-cd-dvd–1374
Marius Cucu a zis
Toate fac treabă. Totuși… nu știu dacă merită să investești atât. Calitatea DVD-ului ține strict de bitrate-ul la care este tras.
Dan a zis
DVD copii dupa cele originale, NTSC 720×480 29,970 fps, 4842 Kbps si PAL 720×576 , 25,000 fps, 6299 Kbps
Alin a zis
La un buget pana in 3500 lei si o dorința de diagonală de min 125 cm, ce tv 4k recomandați. Un Best buy, dacă există!
Înclinat către calitatea imaginii.
Costin a zis
La diagonala dorita, 4K pina-n 3500 lei buget, nu exista calitate a imaginii. Bine-ar fi ca toti cei ce-si doresc un tv nou dar nu sunt hotariti ce si cum, sa-si arunce privirile aici:
http://www.displayspecifications.com/
Daca au pretentia ca au habar ce zic cifrele alea, norocul lor, daca nu…exista forumuri, nu ?