Dacă reușiți să parcurgeți blogul acesta veți observa că o bună parte din timp o aloc pentru testarea televizoarelor, a aparatelor foto, laptopuri sau telefoane. Încerc să vă ofer noutăți atât în formă de text, cât și pe Youtube. Căutările nu se fac doar de la calculator, ci reușesc să testez și câteva modele de la fiecare brand în parte, anual, fie acasă, fie în deplasare. Ca de exemplu, anul acesta am văzut televizoarele de la Samsung la Frankfurt, pe cele de la Panasonic la Düsseldorf și Berlin, iar pe cele de la Philips în Barcelona.
Puteți susține activitatea blogului prin abonarea la canalul de Youtube de aici. Este complet gratuit. Testez televizoare, testez telefoane, ceasuri și vorbim despre cele mai noi tehnologii ale televizoarelor. Cu cât strâng mai mulți abonați, cu atât voi primi mai repede produsele la teste.
Cel mai bun televizor nu e ușor de ales. Deși sunt foarte multe variante, la o primă căutare avem peste 400 de modele care se lansează anual și tot mai mulți producători încearcă să mănânce din bucata celuilalt. Mai ales dacă urmăm trendul și observăm că lumea preferă să aleagă un TV direct de pe internet. Asta numai în țara noastră, dar sunt o mulțime de alte branduri ce sunt și pe alte piețe. La IFA Berlin am văzut o grămadă de alte branduri necunoscute mie. Mai scumpe, mai ieftine. Și să fim serioși, câți au bani de așa ceva?
Avem mii și mii de modele de televizoare, cum reușim să îl alegem pe cel mai bun?!
Sunt foarte multe informații pe internet referitoare la cumpărarea unui televizor, unele mai tehnice, altele de umplutură. Sunt de părere că înainte de a alege un televizor, un gadget pe care îl vei privi ori de câte ori vrei să vezi un film sau la TV trebuie o documentare în prealabil, eventual nu ar fi rea o tură prin magazine pentru o părere la cald.
Smart TV sau nu?
În trecut discutam dacă să alegem un televizor inteligent sau nu. Cred că vremurile acelea au trecut. Mai toate au așa ceva, doar câteva modele de televizoare ieftine mai sunt fără funcții inteligente. Nu mai are sens să discutăm de variante non smart.
Poate te interesează și
- Soluție pentru curățat display-ul TV-lui
- Diferența dintre LED și OLED
- Diferența dintre OLED și miniLED
- Diferența dintre QD OLED și OLED
- Citește și articolul cu primul televizor 8K testat de mine aici
Ideea este că modelele de buget mic nu au funcții inteligente foarte ok. Am spune: dar de ce nu pun toți android?
Adaosul comercianților pentru televizoarele de buget este mic, așa că o licență de android nu este tocmai ieftină. De aceea, producătorii încep să promoveze tot mai mult televizoare cu sistem de operare proprietar. Simplu, fără prea multe opțiuni.
Ca sisteme de operare avem:
- Tizen OS
- Web OS
- Google TV – un material cu Google TV aveți aici.
- Titan OS
- Fire TV – un material cu acesta aici.
În mintea mea, când zic inteligent ar trebui să facă mult mai multe lucruri. De fapt și de drept, funcțiile smart se rezumă la câteva aplicații de video. Un film pe YouTube, o conectare de pe telefon, eventual un Disney, un Skyshowtime sau Netflix. Atât.
Chiar și conectarea cu android nu este perfectă. Să nu credeți că veți face orice lucru de pe telefon pe televizor, fie că puneți mouse și tastatură.
Cel mai bun smart TV?
E simplu, dacă nu vreți un televizor nou, dar vreți software pentru televizorul actual aveți nevoie de mult mai puține lucruri:
- stick-uri HDMI
- Chromecast – varianta cea nouă de aici.
Cu acestea veți avea cel mai bun televizor smart de pe piață. Nu știu dacă aș vrea, însă, încă o telecomandă, încă un player. În plus, direcția pe care o iau producătorii este de a face ecosistem, să poți controla direct de pe televizor toate cele din casă. Asemenea lucruri am văzut la Samsung, LG. Aceste opțiuni nu vor fi disponibile pe aceste box-uri. Dar prezint toate variantele pentru ca fiecare să decidă ce e mai bun pentru el.
Totuși, în ultima vreme, am testat modelele de top de la cele mai noi televizoare apărute pe piață. Integrarea este din ce în ce mai interesantă, nu mai e lag, nu mai agață niciun sistem de operare. Cu cât avem procesor mai bun, cu atât totul e mai rapid.
Ce este HDR?
Pentru cei care vor să știe mai multe despre ce este HDR pot parcurge articolul de aici. Este foarte util pentru neinițiați.
Trebuie să rețineți doar că zonele foarte luminate au fost foarte greu reproduse corect de televizoare. Eh, HDR, printre altele, ajută la acest lucru.
Practic, se încearcă îmbunătățirea tonurilor, a culorilor, se încearcă a avea o imagine cât mai vibrantă.
De cele mai multe ori, nu este chiar ceea ce trebuie din punctul de vedere al detaliilor. E ok să fie luminos, ca unele detalii să încerce să le reproducă natural, dar de la natural până a ieși în evidență și de a te deranja la ochi…
Diferențele majore sunt pentru produsele de top, în condițiile în care rulăm conținut HDR, rulat de pe un Blu-ray sau cu ajutorul platforme de streaming.
Conexiunea cu telefonul mobil
O perioadă bună de timp m-am jucat doar cu aplicațiile de pe telefonul mobil. Asta pentru că telefonul mi-a permis asta, iar într-un final, dezvoltatorii au permis funcțiile de genul.
Aplicații pentru telefonul mobil am folosit pe următoarele branduri:
- Sony
- Panasonic
- Philips
- LG
- Samsung
Cel mai mult mi-a plăcut cea de la Panasonic. Are extrem de multe funcții, chiar și pentru a retușa culorile, pentru orice dorești. Pentru android, însă, există aplicația Home pe care o promovează Google. Cumva, pare că înlocuiește fiecare aplicație dedicată.
Apropo de conectare și telefoane mobile cu IOS, ideal ar fi să aveți pe televizorul vostru Airplay2.
Telecomandă
Se pune preț mare pe telecomandă. Până la urmă ea este interacțiunea cu televizorul. Eu nu pun atât de mult preț pe aceasta, dar e evident faptul că îmi place să am o telecomandă bună în mână. Ergonomică. Să poți să apeși pe butoane OK, fără să greșești.
Diferențierea se face în câteva moduri, dacă vreți. Spre exemplu:
- LG are magic remote – e foarte utilă pentru cei care vor să navigheze rapid
- Samsung are telecomandă prietenoasă cu mediul – se încarcă de la soare
Mai toți producătorii au integrat butoane pentru:
- Disney+
- Youtube
- Netflix
- Amazon Prime
LED, miniLED, LCD sau plasmă? Tehnologia OLED? sau microLED?
Mulți fac confuzie între LCD și plasmă. Încă sunt foarte multe persoane care cred că e același lucru. Eu sper că prin articolul acesta să vă trasez câteva idei. Diferențele sunt mari, atât ca tehnologie de fabricație, cât și vizual.
Am dezvoltat mai multe aici.
Ar fi bine să plecăm de la următoarea idee:
- tehnologia LCD, la care avem mai multe tipuri de iluminare: LED, miniLED
- tehnologia OLED, la care avem mai multe tipuri de panouri: WOLED sau QD-OLED
- tehnologia microLED, la care încă nu avem acces că este foarte scumpă
LED, de fapt și de drept, este un LCD cu câteva leduri în spate. Aș putea spune că este o evoluție a LCD-ului din punctul de vedere al consumului și al culorilor. Cele cu iluminare LED au culorile un pic mai reci față de LCD-uri.
Viitorul, din punctul meu de vedere, este tehnologia microLED. Este o tehnologie nouă, diferită și ceva mai scumpă. Foarte scumpă!
Cu alte cuvinte, plasmele au fost înlocuite de OLED-uri. Acestea sunt evoluția. Acestea se apropie cât se poate de mult de plasmă. Atenție, plasmele vechi, nu LED-urile.
Încă o asemănare cu plasmele vechi avem atunci când discutăm de microLED. E o tehnologie nouă, ce nu este încă pe piață. A fost prezentată de Sony sub formă de Crystal LED, iar acum Samsung a venit și-a lansat un televizor nou cu microLED. Industria lucrează!
- Citește și: În sfârșit, am văzut și eu televizoarele microLED
- Citește și: Am testat Philips The One 2024, mai exact 55PUS8919
Există și miniLED. Un alt fel de a zice LCD cu mai multe LED-uri. MiniLED-uri. Am vorbit aici despre asta.
Televizor pentru calculator în loc de monitor
Dacă înainte nu eram deloc de acord cu această variantă, iată că în 2024 putem să vorbim despre televizoare ce pot fi monitoare de gaming. Ba chiar sunt unii nișați în direcția aceasta. Televizoarele de 48′ sunt pe piață, inclusiv cele de 42′, dar ceva mai slabe ca performanțe.
Ceea ce vă recomand eu este să vă luați un televizor cu rată de refresh foarte ok pentru că o să vă ajute la ochi. În plus, input lag-ul începe să fie din ce în ce mai bun.
Totuși, alegerea nu trebuie să o faceți pentru modele de buget. Nu sunt de acord cu faptul că un televizor de buget trebuie să fie pus ca monitor. Da, e foarte costisitor să alegi un televizor care să fie bun și pentru buget. Așadar, grijă mare la ceea ce alegeți.
Diagonala televizorului
Și acum îmi amintesc de faptul că aveam niște LCD-uri la care stăteam la un metru distanță de ele. Așa le-au gândit cei dinaintea mea, n-am avut ce face. Erau atât de mari încât vedeam cubulețe, nu oameni. Dacă mă dădeam mai în spate era totul ok.
Nu se mai pune problema în zilele noastre pentru că tehnologia s-a îmbunătățit, DPI-ul a crescut…
De exemplu, la un televizor de 32′(~82 centimetri) distanța de vizionare ar trebui să fie de minim 1,2 m și maxim 3,5 metri.
Dar lucrurile acestea sunt irelevante pentru tehnologiile noi. De exemplu, pe un OLED poți să te uiți și de la 1,5 metri, chiar dacă acesta are diagonală de 65′. Asta pentru că avem o construcție, o tehnologie diferită.
Caracteristici tehnice ale televizorului
Dacă ai ajuns să citești până aici este clar că vrei să te informezi serios în legătură cu alegerea TV-ului și te-am făcut curios prin rândurile de mai sus.
În oferta magazinelor găsim specificații precum:
Rezoluție
Ultra HD sau 4k? Dar 8k? Dacă vă gândiți să vă luați un televizor cu rezoluție ultraHD luați-o pentru că următorul gadget va fi un DSLR sau mirrorless cu rezoluția aceasta sau pentru că telefonul vostru filmează la calitate 8k. Altfel, cu greu veți găsi conținut 8k. Iar diferența între ce avem de la operatorii de cablu și ce pot televizoarele noi… e departe de tehnologia 8K! Nu este cazul!
Lângă această rezoluție marketing-ul ne aduce în față o nouă etapă a imaginii pe televizor. Este vorba despre HDR. Aceasta a tot fost folosită, de-a lungul timpului, de către fotografi. Ușor, ușor, tehnologia s-a îndreptat și spre televizoare.
Tehnicile de marketing au făcut ca producătorii de televizoare să lanseze pe piață HD Ready, FULL HD și mai nou, UHD. Probabil că cele mai ieftine televizoare sunt cele HD Ready care vor dispărea de pe piață odată cu maturizarea tehnologiei UHD(4k).
- HD Ready -> 1280×720 pixeli
- FULL HD -> 1920×1080 pixeli
- Ultra HD 4K -> 3840 x 2160 pixeli
- 8K -> 7680×4320 pixeli
Contrast
Toată lumea a auzit de acest lucru. Ca o definiție simplă ar fi raportul dintre cea mai luminoși pixeli și cei mai întunecați de pe ecran.
Mai nou acesta este de două tipuri: contrast static și contrast dinamic. Cel static este cel real, ascuns de marea majoritate a producătorilor, iar cel dinamic are cifre. Multe. De genul 10 000 000:1.
Procesor video
El este responsabil de procesarea semnalului ce intră în televizor. Cu cât este mai bun acest procesor video, cu atât imaginea redată va fi mai bună. Poate cel mai important lucru alături de panoul televizorului.
În general, despre acest lucru discutăm cel mai mult atunci când se schimbă o generație de televizoare. Fiecare producător lansează un nou procesor grafic.
Cu cât este mai performant procesorul video, cu atât televizorul rezolvă probleme precum:
- upscalling
- aberații cromatice ale diferitelor tehnologii
Ce tip de panel să aleg?
Sunt 2 producători mari și lați:
- Samsung Display
- LG Display
Fiecare producător are mai multe tehnologii în portofoliu ce le vinde brandurilor: Samsung, Philips, Panasonic, LG, Sony, TCL, etc.
Se discută foarte mult despre asta, în fapt cred că despre asta trebuie să se discute tot mai mult. Panourile sunt de 2 tipuri:
- 50 Hz
- 100 Hz
Pe anumite site-uri vedeți marketing la 120 Hz, asta pentru că oamenii nu se pricep, nu fac diferența între America și Europa. În plus, unii vorbesc de conexiunile de intrare, alții de conexiunile de ieșire.
Altfel, la aceste panouri mai avem și:
- panou de tip MVA
- panou de tip IPS
Tehnologiile au avantaje și dezavantaje, unul consumă mai mult, altul are unghiuri de vizualizare mai mici. Da, la bază putem să vorbim despre faptul că VA-urile interpretează diferit umbrele, dar la nivel foarte mic.
Refresh dinamic
Am vorbit și mai sus despre rata de refresh a monitorului. Sunt multe discuții, multe contradicții referitoare la această tehnologie. La fel ca la contrast a devenit o tehnică de marketing importantă.
Aveți o explicați aici foarte bine realizată pentru ce înseamnă refresh-ul dinamic.
Tot aici aș putea să includ și tehnologii precum Clear Motion (Motionflow XR, Perfect Motion, Dynamic MCI).
Conectivitate
Știu persoane care și-au luat LED-uri, dar stau pe SCART cu cablul TV. Ok, nu am nicio problemă, fiecare vede diferit. Dar calitatea semnalului analogic este cu mult mai mică față de calitatea digitală. Așadar încercați să uitați de VGA, încercați să uitați de SCART sau de fel de fel de adaptoare de genul.
Avem carduri CI, CI+, avem HDMI 2.1, avem foarte multe lucruri ce ne-ar putea face imaginea mai clară și mai frumoasă.
Degeaba aveți cel mai bun TV de pe piață dacă nu aveți o conexiune bună cu dispozitivul.
Tot aici vreau să evidențiez faptul că tehnologia 4k are și ceva anomalii. De exemplu hardul extern pe care îl aveam nu făcea față, nu puteam să rulez niciun film UHD, nici măcar cele mici, de 3,4 minute, router-ul wireless nu poate procesa atât de multă informație. Sigurul cu care m-am descurcat a fost un stick USB 3.0.
Evident, un profesionist ar zice să dăm play de pe un Blu-Ray. Total adevărat, calitatea imaginii reproduse de televizor se observă cel mai bine de pe un astfel de dispozitiv.
HDMI 2.1
Strict pentru cei care au cele mai noi versiuni de console. Acolo, dacă vreți puteți să beneficiați cu adevărat de ceea ce știe HDMI 2.1, eARC de VRR și de tot ceea ce înseamnă noile porturi. Altfel, nu cred că sunt justificați banii.
Atenție și că cei de la HDMI au ales să schimbe denumirile și s-ar putea să nu aveți HDMI 2.1 curat pe anumite porturi, ci doar HDMI 2.0. Totuși, aveți nevoie de mai mult de 2 porturi HDMI 2.1?!
Bluetooth
Mai toate au cea mai nouă versiune. Nu trebuie să vă faceți probleme de asta, nu cred că este un criteriu de departajare. Singurul semnal ar fi la drivere, dacă producătorul oferă firmware competitiv și nu sunt probleme pe termen lung.
Sunet
Nu am abordat subiectul pentru că foarte, foarte puține televizoare au sunet ok. Oricât de mult ne-am chinui noi să recomandăm modele ok discutăm despre diferențe extrem de mici. Unde să pună sunetul?!
Așadar, dacă doriți să aveți ceva de calitate trebuie să vă îndreptați spre un soundbar sau sistem de sunet mai OK. Sunet dedicat!
Evident, dacă ne uităm la modelele OLED observăm că tot mai multe au și componentă de sunet tot mai performantă. Sigur că tot nu e chiar perfect, nu poți compara un soundbar cu ceea ce poate scoate o linie a unui televizor. Diferențele sunt mult prea mari.
Negrul complet
Începe să se marketeze tot mai mult de când cu tehnologia OLED de care aminteam mai sus. Este bine ca redarea culorilor să fie cât mai ok. Așadar, trebuie să vă orientați spre un televizor cu negru cât mai bun. Problema este că prea puține informații găsim în specificațiile tehnice despre acest lucru.
Garanție extinsă
Pentru produse ca televizoarele eu recomand garanția să fie cât mai mare. E extrem de multă tehnologie, foarte multă electronică în interior, dar și variații de curent prin casă. Încercați să alegeți un magazin care oferă această opțiune. Merită din plin!
Ambilight
Diferențierea televizoarelor se face mai mult sau mai puțin, în ultima vreme. Cei de la Philips au patent pe ambilight, așadar dacă vreți LED-uri pe spatele televizorului trebuie să vă îndreptați spre un model din oferta lor sau să improvizați, dar cu siguranță nu veți putea să urmăriți video sau audio, așa cum se întâmplă, nativ, pe modelele lor.
Sunt 2 tipuri de ambilight pe piață:
- pe 3 laturi
- pe 4 laturi – > le găsim pe modelele flagship
Mai mult, cei de la Samsung au reușit să cumpere drepturi de folosire a Philips Hue. Este un fel de Ambilight, tot o integrare cu luminițe și control, exact ca în poza făcută de mine la summit-ul de la Frankfurt al celor de la Samsung. Avantajul este că lumina este mai puternică, dezavantajul este că toată integrarea este mai scumpă decât cea de la Philips și nu e tocmai perfectă, dar se poate adăuga și ulterior.
Grosimea televizorului
Încep să devină din ce în ce mai subțiri. Poate chiar prea subțiri dacă ne gândim la modelele de televizoare OLED. E foarte greu să manevrezi un OLED, mi-e tare greu să mă gândesc la cei care au copii mici și vor să își aleagă un astfel de model. Uitați-vă la acesta, e mult mai subțire decât unul dintre cele mai subțiri telefoane.
Așadar, cu cât ridicați bugetul, cu atât aveți șanse să găsiți un model din ce în ce mai subțire.
Cum curățăm televizorul?
Sunt tot felul de variante. Unele mai scumpe, altele mai ieftine. Dacă n-a zburat cola pe el putem să curățăm clasic, cu o cârpă de bumbac.
Dacă sunt probleme mai mari putem să alegem soluții de curățare. Sunt ok, fără doar și poate și acelea.
Nu vă uitați la preț pentru că o sticluță de genul alături de o microfibră ne scapă de griji pentru o lungă perioadă de timp.
V-ați cumpărat deja televizorul? Nu vă place cum se vede?
Greu de crezut că se poate întâmpla asta, dar poate că sunteți pretențioși și vreți mai mult de la un televizor.
Eh, vă propun să-l calibrați corect. În România se caută prea mult promoțiile și prea puțin oamenii de calitate. În cazul de față aceștia se numesc calibratori. Au câteva programe care reglează nivelul de culoare al televizorului. Unele au mai mult alb, altele mai mult roșu sau verde.
Poate albastru?! Cert este că toate aceste lucruri se pot face prin calibrare. Căutați oameni care fac lucrul acesta, în orașul vostru.
Pentru televizoare trebuie să știți că albul este împărțit în 240 de puncte, iar semnalul video este de la 16 la 255 sau 16 – 235. Pe monitoare este full range: 0-255. Fiecare pixel este format din 3 subpixeli. Ați ghicit: RGB, de care vă spuneam în paragraful de mai sus.
În cazul în care toți cei 3 subpixeli sunt aprinși și generează fiecare același nivel de luminozitate maximă(100%) atunci va rezulta o imagine cu un alb curat: R-255 G-255 B-255.
Dacă un televizor nu este calibrat corespunzător acesta va reda artificial nuanțele de alb. Mai multe despre calibrare se discută și aici.
În general, când vorbim despre recomandări, ar trebui să ne trasăm câteva idei precum următoarele:
- televizoare ieftine nu există
- televizoare bune există atât timp cât există buget pentru ele
- televizoare best buy există – în general, în fiecare an, discutăm despre modele care au un raport calitate preț ok
Ca să vă faceți o idee, per ansamblu avem serii:
- entry level
- medii
- high end
Marele avantaj ar fi atunci când un model de serie veche iese la rampă și-l găsim și anul următor la preț mult mai bun.
În prima categorie le-am adăugat pe cele cu tehnologia LCD LED. Practic, vorbim de modele de oarecum de buget, pentru care n-ar trebui să avem foarte mari pretenții. De preferat ar fi o serie mai veche, e posibil să obțineți mai mult. Am încercat să vă pun poze realizate de mine, acolo unde am avut ocazia.
LG 50UT73003LA
- 50 Hz
- ultra HD
- webOS 2024
- 2024
Philips 50PUS8518
- 50 Hz
- ultra HD
- android
- 2023
SAMSUNG 55Q80C
- 100 Hz
- ultra HD
- Tizen 6.0
- 2023
În tabelul de mai jos aveți modele cu 100 Hz. Sunt modele ceva mai pretențioase, dar evident că n-am putut acoperi toate bugetele disponibile. De asta avem zona de comentarii. 🙂
TCL MiniLed 65C855
- Smart Google TV
- 4K Ultra HD
- 100hz
- Clasa G
Sony 55X85L
- 100 Hz
- ultra HD
- android
- 2023
Philips 50PUS8818/12
- 100 Hz
- ambilight
- android
- 2023
3 dintre cele mai bune televizoare OLED
Am decis că este mai bine să diferențiem un pic tehnologia OLED. E clar că este altceva, că sunt modele bune, de luat în seamă. Tocmai de aceea avem și prețuri mult mai mari.
Iar pentru că au apărut suficient de mulți producători care să concureze vreau să adaug un nou tabel cu 3 recomandări de televizoare OLED. Testate de noi, evident!
Philips 65OLED819
- 100 Hz
- ultra HD
- android
- 2024
Sony 55A95K
- 100 Hz
- ultra HD
- android
- heatsink
- 2022
LG OLED 55C41LA
- 100 Hz
- ultra HD
- webOS
- 2024
Câteva sugestii despre televizoarele din 2024
Am zis că trebuie să trasez câteva idei principale referitoare la alegerea unui televizor, dacă cele de mai sus nu au fost suficiente pentru voi. Cumva, să vă trasez câteva așteptări.
Televizoare de 1500 de lei
Dacă veți prinde o ofertă foarte OK aveți șansa să alegeți un model decent și în categoria asta de preț. Este evident că vorbim despre diagonale mici, cu hardware nu tocmai wow. Cu o reducere, cu un voucher s-ar putea să prindeți ceva ofertă.
Televizoare de 2500 de lei
Cred că putem să începem să avem perspective pentru modele ce încep să fie promovate inclusiv de brandurile de televizoare. La diagonale de până în 49′ cred că vom găsi modele chiar foarte OK. Tehnologia miniLED este aici așa că puteți obține lucruri faine în campaniile de reduceri.
Televizoare de 3500 de lei
Am găsit și televizoare OLED în categoria aceasta de preț. Deja mergem spre seria medie sau chiar de top pe anumite tehnologii.
Televizoare de 5000 de lei
Dacă ne referim la diagonale mici s-ar putea să nu reușim să cheltuim tot bugetul, în schimb, dacă mărim diagonala s-ar putea să nu fie suficient. La 5000 de lei reușim să găsim la 55′ mai toate tehnologiile de pe piață. Cu cât televizorul este mai mare, cu atât trebuie suplinit pentru a reuși să găsim variante optime.
M-am gândit că ar fi bine să listez și ceva termeni mai tehnici pentru cei care vor informații suplimentare despre televizoare:
RJ45 este conectorul pentru rețea. Îl găsim la televizoarele SMART, televizoare ce au conexiune la internet.
Același lucru înseamnă și WiFi doar că vorbim despre tehnologia fără cablu.
De multe ori, conexiunea WiFi este mai slabă, dar găsim și situații în care LAN-ul este mai încet decât WIFI, așadar un router bun va face diferența.
DTS înseamnă Digital Theater Systems. Citiți mai multe aici. Este un sistem brevetat de o companie americană pentru a îmbunătăți calitatea sunetului. Unii producători au licență pentru așa ceva, alții nu.
Putem spune că Dolby sunt concurenții direcți ai celor de la DTS. Totuși, în ultima vreme, au câștigat foarte mult teren prin parteneriatele pe care le-au făcut cu serviciile de streaming. Așadar, mai toate televizoarele noi beneficiază de Dolby Vision(imagine) și Dolby Atmos(sunet) cât mai bun, mai spațial.
Concurența celor de la Dolby Vision este formatul HDR10+. Numai că ei sunt pe 10 biți, față de 12 biți cât sunt pe Dolby.
Pe de altă parte, avem puține dispozitive pe 12 biți. Totuși, dacă vrem calitate, ambele standarde trebuie să fie pe televizorul nostru.
Sunt 3 tehnici de a realiza matricea LCD-ului cât mai aproape de un negru perfect, așa cum se întâmplă la televizoarele OLED. Cea mai bună tehnologie dintre cele 3 este Full Array LED sau FALD. O găsim pe seriile superioare de televizoare.
Se vorbește de ceva timp despre miniLED așa cum se vorbește și despre microLED. Pentru pătura de mijloc a consumatorilor miniLED-ul s-ar putea să fie o revoluție în imagine. Cu siguranță sunt evoluție, sunt mult mai luminoase decât generațiile anterioare, dar nu sunt OLED, chiar dacă unele branduri fac marketing pe QNED.
Raiul marketing-ului. Aceeași Mărie, dar cu altă pălărie. LCD-uri cu tot felul de filtre, mai mici sau mai mari. Bleending, clouding sau chiar glowing cu negru mediocru. Sunt perfecte pentru cei care nu vor să își bată capul cu imaginea.
E bine ca în showroom să mergeți să îl vedeți în mărime naturală. Din poze nu îți dai seama dacă este subțire, dacă nu este. Dar să verifici capabilitățile unui TV în showroom este o greșeală majoră! Televizoarele sunt pe modul DEMO. Acolo avem o lumină ambientală puternică, materiale puse de producător fix pentru a evidenția anumite detalii ale TV-ului, lucruri care nu se vor vedea în materialele clasice, de acasă.
Dacă vrei un conținut perfect, cu siguranță trebuie să iei în calcul un BluRay Player. Altfel, variantele cele mai comode sunt serviciile de streaming. Acestea te ajută să fii comod, dar pe scenele cu conținut întunecat vei vedea artefacte pe care pe BluRay nu le vei vedea.
Cred că putem să ajungem ușor la concluzia că un TV OLED nu este ceea ce trebuie. Așadar, pentru astfel de camere avem nevoie de un TV foarte luminos. Samsung face modele foarte ok, din punctul ăsta de vedere.
MLA înseamnă Micro Lens Array. Cei de la LG au realizat tehnologie nouă pentru a contracara puterea QD-OLED-ului de anul acesta. Deocamdată este disponibilă doar pe televizoarele foarte scumpe. Am testat și eu unul aici și pot spune că e senzațional ca imagine. Dacă aveți de spart bani, merită!
Articolul este subțire. Sunt conștient de asta. Dar informația despre televizoare este vastă. Noi învățăm zilnic, mai ales că apar modele tot mai interesante, de fiecare dată.
Totuși, dacă aveți răbdare, avem peste 6000 de comentarii în care discutăm despre televizoare. Și alte mii la alte articole. Totul a început de aici. Te invit să parcurgi informațiile. Sigur vei găsi ceva interesant.
Ghid Alegere Televizor
Branduri de Top
- Philips
- Panasonic
- LG
- Sony
- Samsung
- TLC
- Loewe
Branduri Low Cost
- Vortex
- Horizon
- Akai
- Utok
- Star Light
Informațiile sunt multe. Pot fi sau nu pot fi cuprinzătoare. E loc de mai bine, tocmai de aceea vă invit să ne auzim în secțiunea de comentarii pentru orice nelămurire în legătură cu modelul pe care îl doriți. Este ok să știm cât mai multe detalii despre acesta pentru a putea veni în ajutorul vostru cu alte completări, dacă este cazul.
Ovidiu a zis
Buna ziua d-le Calin, apelez la bunavointa si cunostintele dvs ptr a ma ajuta indruma in alegerea a 2 tv (oled lg g6 si samsung ks 9500)am o problema pe care nu o inteleg si va rog sa ma lamuriti, comparativ intre oled Lg b6(Motion resolution =650 with [TruMotion] engaged; 300 otherwise) si Samsung ks 9500(Motion resolution =1080 lines or higher with [Auto Motion Plus] on) sa inteleg ca motion rezolution se refera la calitatea imaginii cand face upscale de la 1080 la 4 k? Deci ar fi mai bun samsung la upscalare? Am citit in review-uri ca la oled Lg b6 are o problema legata de retentia de imagine, va rog daca imi puteti explica ce inseamna concret, sunt informatii care care merita verificate inainte de achizitia unuia dintre modele,eventual daca se poate remedia retentia imaginii la o calibrare profesionala.Va multumesc anticipat si felicitari ptr ceea ce faceti in domeniul tv. O zi buna!
Calin_fdx a zis
Buna dl Ovidiu. Trebuie sa stiti ca imaginea 4K-UHD (3840×2160) este afisata pe un display 3840×2160 doar static. Mai precis, doar cand e filmul pe pauza sau rulati poze-jpeg, atunci semnalul 4K este afisat 4K si vizualizat 4K. In scenele de miscare in afara de vechile plasme care aveau rezolutie 1920×1080 si afisau atat static cat si in miscare 1920×1080, nici un alt display cu exceptia CRT-tv cu tub) nu este capabil sa afiseze rezolutia de pixeli nativa. Daca la un tv fullhd (1080p) avem pe verticala 1080linii iar la un 4K(UHD) avem 2160linii, in miscare aceste linii se vor contopii si vom vedea faptic o rezolutie mult mai mica. Fara interpolare 300linii, cu interpolare 600-800 pana la 1080 (ceea ce ati citit)
Acest fenomen este cunoscut ca blur https://www.youtube.com/watch?v=B_dE6HPIAJM aici aveti detaliat subiectul http://www.rtings.com/tv/tests/motion/motion-interpolation-soap-opera-effect
Pentru a se compensa carenta tehnologiei de afisare “sample and hold” care nu poate afisa in ambele cazuri G6 si KS9500 decat 300linii nativ, se apeleaza la procesarea imaginii si la inserarea de cadre fictive care sa afiseze o imagine perceptual mai fluenta. Din cate se pare KS9500 o face mai bine (cel putin in teste) dar nu este suficient. Ansamblul imaginii de calitate este dat de mult mai multi factori decat rezolutia miscarii http://www.rtings.com/tv/reviews/by-type/oled-vs-led
Un cinefil va alege neconditionat G6-le la fel cum un audiofil va alege vinyl-ul fata de un CD audio. Greii hometheatre-urilor si marii calibratori din UK si SUA, regizorii de film si puristii au toti oled-uri (E6, G6) cu sursa blu-ray 4K nativ OPPO 203. Amatorii de lifestyle gen BOSE si BEATS merg pe samsung, sony la tv. De aceea Sony, Philips, Metz si Loewe anul acesta trec pe oled, sa rupa clienti din nisa hi-class a Lg-ului care a pariat si investit in oled ca “state of the art”
Retentia sau remanenta (burn-in) este un fenomen eradicat pe modelele 2016 (G6) Sporadic pot aparea retentii dar care dispar imediat sau la primul ciclu de compensare. Aici un articol interesant http://televisions.reviewed.com/features/what-to-know-about-oled-screen-burn-in-problems-causes-image-retention Citez: Fortunately, the chance of your new OLED TV suffering permanent damage is extremely low. While we have seen some complaints from people online, we’ve never had an OLED suffer from permanent burn-in under our care Au fost cazuri in showroom-urile romanesti cand rulau samples-uri Lg cu sigla statica cand dupa un an abia au ramas imprimate (la modele 2014-2015)
Stoina Adrian a zis
Buna ziua! Va rog sa-mi spuneti cum e TV-ul: kd43xd8088-televizor-sony-4k-uhd-android-108cm–triluminos–wi-fi–nfc–x-reality-pro–400hz. Dar cel de 800 hz? Merita platita diferenta de aprox 500 Ron. Multumesc!
Marius Cucu a zis
Îmi puteți da un link exact? Par a fi ceva opțiuni de marketing. Unde l-ați găsit disponibil?!
Cornel a zis
Salut!Am nevoie sa ma ajutati in alegerea unui tv bun!Buget de maxim 2000 lei, diagonala 100-108 cm! Vreau sa exceleze pe partea de imagine si sunet,nu tin neaparat la functiile smart, il voi folosi pt posturile tv, meciuri si filme, in special (de pe stick sau conectat la laptop)!
Desi am pornit de la ideea de a-mi lua un TV 4 k, citind parerile avizate de aici, am inteles faptul ca un Full HD de calitate e mai ok pt cerintele mele actuale + buget! M-am orientat la modelele astea, la oferta de acum! Ce-mi recomandati?
Televizor LED Sony Bravia, 102 cm, 40RD450, Full HD
Televizor Smart LED Sony Bravia, 102 cm, 40WD650, Full HD
Televizor LED Smart Samsung, 101 cm, 40KU6072, 4K Ultra HD
Televizor LED Smart Samsung, 101 cm, 40K5502, Full HD
Televizor LED Smart LG, 108 cm, 43UH6107, 4K Ultra HD
Cam astea ar fi favoritele mele din oferta actuala! As merge pe Samsung, nu sunt sigur pe care varianta! Astept sfatul vostru pt cea mai buna alegere, va fi prima experienta cu un astfel de TV si mi-as dori sa fiu multumit 100%! Multumesc mult!
Sau Samsung 43ku6072 4k le bate pe toate din listă? E la preț rezonabil și pare cel mai bine dotat! Vă rog mult să mă ajutați cu o părere avizată!:d
Marian a zis
Salut. As dori sa achizitionez un Tv(in principiu pt a-l folosi pe post de monitor pt laptop, si ca Tv efectiv) si nu stiu ce sa aleg intre cele 2:
Televizor Smart LED Sony Bravia, 102 cm, 40WD650, Full HD
Televizor LED Smart Samsung, 101 cm, 40K5582, Full HD
Multumesc.
Constantin a zis
Buna seara,
Vreau sa imi cumpar un televizor cu diagonala cuprinsa intre 123-140 cm, android,4k (chiar daca nu este nativ din ce am inteles), neaparat peste 100Hz, si direct led. Bugetul este de maxim 3500. Mentionez ca il voi folosi in special pentru filme, vizionare posturi tv si youtube. Singurul model care indeplineste cerintele ar fi acest model http://www.emag.ro/televizor-led-smart-android-philips-139-cm-4k-ultra-hd-55pus6501-12/pd/D5Q5C3BBM/ . Ce parere aveti despre el, se merita? Ce alte televizoare asemanatoare imi recomandati? Multumesc!
Calin_fdx a zis
Buna ziua. Mult mai slab philipsul ca si panasonicul (aceeasi discutie de mai sus) Lipsa contrastului de pe panelui IPS nu va satisface vizionarea de filme iar iluminarea direct led nu poate compensa carentele IPS. Totusi ar fi recomandat o comparare in showroom a celor doua modele, cu un material video 1080p h264 si h265 http://demo-uhd3d.com/categorie.php?tag=hevc
Aici compararea specificatiilor http://www.displayspecifications.com/en/comparison/d09315c6b
Constantin a zis
Multmumesc pentru sugestie, dar din pacate depaseste bugetul meu de 3500, acesta fiind mult peste, intre 4500 si 5700 ron. Ati ptuea recomanda alt televizor care sa se incadreze in buget?
Va multumesc!
Alina a zis
Bună! Aș dori să achiziționez un tv. Habar nu am la ce să mă uit și la ce nu. Aș dori unul între 40-49″ (cred că 49″ ar fi mai bine… Mai mare, cred că ar fi prea mare, că nu e foarte mare distanța de la canapea-tv).
Prețul să fie în jur la 500€. Cel mai mult folosim tv pentru a ne uita la filme online (de pe laptop pe tv).
Vă mulțumesc anticipat!
Calin_fdx a zis
Noaptea alba a reducerilor la Media Galaxy https://www.price.ro/preturi_samsung_55ks9002_1396905.htm Samsung 55KS9002 la doar 5000lei. Se anunta gama noua 2017.
Ce conteaza a zis
As dori o recomandare urgenta va rog! (Deh, promoțiile…) Ce alegeți intre Samsung 50KU6092 si LG 50UH635? Mulțumesc!
calin_fdx a zis
50UH635 e cea mai buna alegere intre cele doua.
Ce conteaza a zis
Mulțumesc foarte mult pentru promptitudine si recomandare!
calin_fdx a zis
L-am testat eu personal in magazin, nu am calibrat profesional nici o unitate, dar pot sa imi dau seama de parametrii basic si fara masuratori. E cam cea mai buna alegere la Lg pana in 4-5mii lei.
Dan C a zis
Buna ziua!
Incerc de cateva zile sa ma hotarasc in alegerea unui tv si dupa informatiile gasite pe net despre raport calitate\pret m-am oprit la LG SUPER UHD TV 49UH8507 si PANASONICTV VIERA TX-50DX780E.(nu cred ca am nevoie de o diagonala mai mare tinand cont de dimensiunile camerei) dar inca nu sunt sigur pe care sa-l aleg.
Care din cele doua modele credeti ca are un plus (daca aveti o alta optiune este binevenita) tinand cont ca tv va fi folosit pentru programe TV(hd si sd cablu rds), Youtube muzica, HBO GO, filme hd de pe HDD si din cand in cand filme 3d tot de pe hd.
Acum folosesc un smart tv LG model 2013 sau 2012( 47LA7400 ) de care sunt multumit si de aceea as inclina tot spre lg. Ce parere aveti?
Multumesc
Calin_fdx a zis
http://www.displayspecifications.com/en/comparison/ba1715de8 eu nu recomand tv cu display IPS si contrast 1400:1 pentru filme. Ambele panasonic sunt bune, dar 50DX780 nu mai apare in stoc la 4000lei , Lg-ul este tot la 4000lei.
Dan C a zis
va multumesc frumos pentru raspuns,
diferenta dintre 50DX780 si 50DX750 din cate am studiat consta in faptul ca dx780 are DVB-S2 dar din cate am inteles este utila numai in cazul in care se foloseste o antena satelit asa-i?, in plus mai are plus PIP si PAP , se justifica diferenta de 800 lei daca toate celelalte caracteristici sunt la fel? eu inclin sa cred ca nu
Calin_fdx a zis
Exact. Avantaje minore, d.p.d.v al imaginii insa acelasi lucru.
Nu stiu daca aveti in zona pe cineva sa va calibreze setarile de imagine https://www.youtube.com/watch?v=M3VX7-MMkp0 (aceasta aduce un aport semnificativ afisarii) in rest e simplu de utilizat, meniul intuitiv si aveti 5 ani garantie. Bafta!
Dan C a zis
Multumesc pentru raspunsurui!
Tocmai ce am comandat varianta 50DX750. Sunt din Ploiesti si sincer nu stiu pe nimeni care sa faca aceasta calibrare,banuiesc ca pot gasi pe net sau daca imi puteti recomanda pe cineva in zone ar fi ok, Toate cele bune!
Calin_fdx a zis
Aici e contactul cu un calibrator certificat ISF (se deplaseaza si in Ploiesti, dar trebuie contactat telefonic sau pe mail)
Dan C a zis
perfect,multumesc frumos
numai bine!
Daniel a zis
Buna ziua,
Ce parere aveti despre LG 42LF652V, are panel de 50 sau 100Hz?
Ma intereseaza pt posturi tv, filme si fotbal.
Multumesc!
Bogdan Savu a zis
Are panel pe 120Hz insa nu ti-l recomand. Am eu acest model si imaginea lasa de dorit ( nu i-am facut calibrare profesionala,nu ma pot pronunta cum ar fi dupa efectuarea acesteia ). Designul este super nice, 3D-ul este ok, mai ales ca este pasiv, sunetul chiar foarte bun pentru un TV dar cam atat. Contrastul este slab, webos 2.0 ( acum este 2.2 ) se misca destul de lent, browserul este slab ( probabil si datorita faptului ca are 2 core si 1.5GB RAM ). De pe HDD reda fara probleme ( am un HDD cu usb 3.0 Samsung de 1TB ).
Pe scurt, din punctul meu de vedere, daca il vrei doar pentru posturi tv ( cele HD au o imagine decenta, cele SD lasa mult de dorit ), filme si fotbal, cu siguranta Calin si Marius iti vor oferi variante mult mai bune in clasa de pret.
Daniel a zis
Dar despre LG 49UH661V, 49 UH668V, 49 UH7707V, ce parere aveti?
Am observat ca unele au panel de 60 Hz… oare se simte diferenta la ceea ce urmaresc eu (posturi tv, filme si fotbal) sau sa aleg unul de 100 Hz?
Bogdan Savu a zis
Din pacate, nu sunt specialist. V-am oferit un raspuns datorita faptului cam detin modelul pe care l-ati specificat anterior, LF652V si nu sunt multumit de el. Cu siguranta moderatorii va vor oferi raspunsuri pertinente, bazate pe experienta lor mult mai vasta, in comparatie cu a mea. Ca idee, in general, orice LG ( exceptie facand varfurile de gama, OLED ), are panel IPS.Ceea ce se traduce intr-un contrast foarte slab dar unghiuri bune de vizualizare…
P.S A nu se intelege ca eu am achizitionat acest LF652V la vreo recomandare facuta de Calin sau Marius. L-am luat de capul meu…din pacate 🙂
Daniel a zis
OK. Multumesc frumos! 🙂
Marian a zis
Buna ziua. Revin cu intrebarea. Ce mi-ati recomanda intre cele doua?
Televizor Smart LED Sony Bravia, 102 cm, 40WD650, Full HD
Televizor LED Smart Samsung, 101 cm, 40K5582, Full HD
Va fi folosit in principal pe post de monitor pt laptop pt a vizualiza filme, si ca TV efectiv.
Sau daca imi recomandati altceva pana in 2000 ron. Va multumesc.
Daniel a zis
Revin si eu cu intrebarea si anume ce recomandati dintre acestea:
LG 49UH661V, 49 UH668V, 49 UH7707V si 49 UF7787.
Multumesc!
calin_fdx a zis
http://www.displayspecifications.com/en/comparison/250a97bb primele doua sunt 3K nu 4K. Nu inteleg de ce ar dori cineva sa isi cumpere un pseudo 4K-WRGB.
LG 4K e peste 3800lei https://www.compari.ro/televizoare-c3164/lg/49uh770v-p334264062/ si e mult mai slab ca si panasonicul mentionat mai sus de mine, 50DX750 la 4000lei, lg-ul fiind si mai mic ca diagonala.
Ma rog, fiecare procedeaza cum crede de cuvinta.
Angel a zis
Buna ziua,
Ce parere aveti despre Sony BRAVIA KD-55SD8505?
Multumesc anticipat pentru raspuns.
Calin_fdx a zis
Bun televizor. Are toate atributele d.p.d.v al unui televizor bun. Ca si caracteristici se apropie de seria 9 http://www.displayspecifications.com/en/model/9aa742d Si pretul este ok la el Sony 55sd8505. Merita achizitionat!
Angel a zis
Multumesc pentru raspuns.
La pretul acesta +/- 500 lei, ati propune ceva care sa fie mai bun, chiar si la o diagonala mai mica (nu mai putin de 130)?
Multumesc din nou.
Calin_fdx a zis
Da. Superior este 58DX750 http://www.displayspecifications.com/en/comparison/cf807fc6
550cd/mp vs 450cd/mp mai ridicat nivelul de luminanta maxima la panasonic
94% vs 86% saturatia maxima a culorilor la panasonic
4000:1 vs 4000:1 contrast (aici egalitate)
Panel VA vs MVA in favoarea panasonic
3D vs No 3D – avantaj panasonic
Ecran curbat sony vs drept panasonic (aici e chestie de preferinta)
Controale de calibrare limitate (CMS presetat) vs controle complexe (CMS-HSL & gama in 10puncte) avantaj panasonic (daca puteti contacta ulterior un calibrator video pentru maximizarea afisarii imaginii)
Android vs Firefox OS (mai versatil sony, cu posibilitate instalare KODI-filme online)
Sistem de operare mai stabil la panasonic.
Sunet cu decodare DTS, aici avantaj sony fata de panasonic.
Ambele sunt o alegere buna, nefiind depasite dacat de oled sau lcdled-uri de peste 10000lei.
Angel a zis
Multumesc
Manu Ionut a zis
Ce tv 4k, diagonala 120-126 cm imi recomandati? Tv o sa fie folosit pt a viziona programe tv, meciuri de fotbal si filme de pe un hdd extern. buget 2000-2700 lei
Calin_fdx a zis
Cel mai bun TV in bugetul alocat de dvs este Lg 50UH650 http://www.displayspecifications.com/en/model/7eff505 Decodeaza pistele de sunet DTS (inclusiv DTS Master Audio 7.1 de pe filmele de 30-40Gb in palyer-ul intern via USB-HDD extern, facand downmix to stereo in difuzoarele tv-ului)
Marius Cucu a zis
Nu e niicun 4k wow în bugetul tău.
Ce conteaza a zis
Te contrazic! LG 50uh635v chiar e un Tv wow in 2550 lei. Are panel de 100 Hz, VA, dar cei mai multi nu stiu.
Ionut a zis
Salut,
Revin cu mesajul din 15.03:Panasonic 50dx750 e super (panel MVA pe 100 Hz) singura problema fiind doar ca are diagonala putin cam mica (distanta vizualizare aprox. 4 m). Vreau neaparat un 55-58. 58dx750 ar fi super ok, dar putin cam scump pentru mine. Am gasit un Sony full HD, model 55W809C, care are specificatii si pret foarte bune (-2000 lei fata de 58dx750) si aproape ma face sa renunt la 4K. Care este parerea ta despre el? In afara ca nu e 4K cred ca se poate compara cu Panasonic 58dx750.
Multumesc pentru raspuns!
Olly a zis
Buna ziua! Am sa te rog sa mai faci un efort pentru mine si sa imi raspunzi la urmatoarea intrebare : Dintre un Sony 55XD7005 si un LG 55UH7707 cam care ar fi cea mai buna optiune per total, calitate imagine, cat de bine isi face treaba in DTS samd?
Dupa cum vezi am fost destul de succint. Chiar nu am vrut sa reintru in detalii. S-a tot comentat si super comentat.. Am gasit sa cumpar Sony-ul la 3400 lei iar Lg-ul la 3700. Din ce am citit si in reviewuri ( rthings in mare parte m-au convins ca sony ar fi mai bun pe imagine chiar daca lg e la 120 Hz, dar doar atat…) Eventual in bugetul asta cam ce alta optiune ar mai fi ptr aceasta diagonala?
Merci anticipat ptr raspuns!
Cătălin a zis
Vă salut.
Domnule Marius, aveți un buget de 3000 de lei și vreți să vă achiziționați…cel mai tare televizor Ultra HD 4K din lume la banii aceștia, care să poată fi folosit inclusiv ca monitor la laptop sau un viitor desktop, plat sau curbat, nu are importanță.
Ce ați alege pentru dvs, având în vedere faptul că știți toate specificațiile firmelor care merită?
Mulțumiri anticipate.
Terecoasa Lorena a zis
Buna ziua.Va rog sa îmi recomandați si mie un tv smart bun,buget 1500-2000lei ca am văzut atâtea păreri pro si contra si nu stiu după care sa ma iau.Il vreau pt filme si net,diagonala in jur de 100 cm.mulțumesc.
Mihai a zis
Buna ziua,
Ce parere aveti de UE49KS9002T Samsung.
Multumesc.
calin_fdx a zis
Eu personal il consider un televizor bun si versatil din punctul de vedere al mai multor factori (inclusiv redarea fluenta a filmelor cu sound DTS de pe hdd extern via usb).
Maine am sa calibrez unul si revin cu impresii. Nu am avut pe mana acasta diagonala ci doar cea de 55″ si 65″http://www.displayspecifications.com/en/model/4d76415 Nu este devansat de nimic, doar 50DX750 la panasonic se apropie sau seria 9 de la Sony il depaseste (mult mai scump) din aria lcd-led. Oled nu intra in discutie.
leonard a zis
Televizor Smart Android 3D LED Sony Bravia, 139 cm, 55W809C. Este acum la oferta pe e mag la pretul de 2999 de ron . imi poate da cineva un sfat bun/sigur … adica daca sa il iau sau nu …chiar sunt foarte nehotarat.multumesc
calin_fdx a zis
E foarte buna alegerea. W809 e cam cel mai bun lcd-led full hd alaturi de DS630 de la panasonic.
Leonard a zis
Nu stiu unde sa ma documentez mai bine legat de acel model. Am vazut ca nuvare o rezolutie f buna zic eu… 1920×1080.
Ma interesa sa stiu cati hertzi are exact… pixeli pe cm patrat… sa ma orientez mai bine spre un tv 4 k dar nu android ???
Calin_fdx a zis
Rezolutia imaginii bune, se traduce in faptul corelarii semnal/matrice pixeli.
-Este buna asocierea semnal 1080i/matrice 4K? Dar 576p/4K?
-Cum e afisata mai corect a imaginea?
-In cazul 1080/1080 sau 1080/2160?
-Cat material 2016p nativ avem deocamdata la indemana?
Aceste intrebari nu si le pune nimeni, sub impulsul achizitiei unui televizor a carui rezolutie a matricei e de 3840×2160. Hertzii de care vorbiti nu sunt nativi, nativ are 120Hz, reusind doar sa dubleze cadrele in cazul unui semnal pe 60fps. Restul sunt obtinuti prin frame repetition (ei nu exista real in filmare ci sunt inserati artificial pentru a induce o afisare fluenta) Acesti algoritmi trebuie setati manual, altfel duc la efect SOE http://www.rtings.com/tv/tests/motion/motion-interpolation-soap-opera-effect Vom obtine pana la 1000Hz procesati dar sacrificand naturaletea miscarii printr-un oribil efect de telenovela ieftina.
Ca si densitate a pixelilor, are 15/cm2 http://www.displayspecifications.com/en/model/9bbe143