Dacă reușiți să parcurgeți blogul acesta veți observa că o bună parte din timp o aloc pentru testarea televizoarelor, a aparatelor foto, laptopuri sau telefoane. Încerc să vă ofer noutăți atât în formă de text, cât și pe Youtube. Căutările nu se fac doar de la calculator, ci reușesc să testez și câteva modele de la fiecare brand în parte, anual, fie acasă, fie în deplasare. Ca de exemplu, anul acesta am văzut televizoarele de la Samsung la Frankfurt, pe cele de la Panasonic la Düsseldorf și Berlin, iar pe cele de la Philips în Barcelona.
Puteți susține activitatea blogului prin abonarea la canalul de Youtube de aici. Este complet gratuit. Testez televizoare, testez telefoane, ceasuri și vorbim despre cele mai noi tehnologii ale televizoarelor. Cu cât strâng mai mulți abonați, cu atât voi primi mai repede produsele la teste.
Cel mai bun televizor nu e ușor de ales. Deși sunt foarte multe variante, la o primă căutare avem peste 400 de modele care se lansează anual și tot mai mulți producători încearcă să mănânce din bucata celuilalt. Mai ales dacă urmăm trendul și observăm că lumea preferă să aleagă un TV direct de pe internet. Asta numai în țara noastră, dar sunt o mulțime de alte branduri ce sunt și pe alte piețe. La IFA Berlin am văzut o grămadă de alte branduri necunoscute mie. Mai scumpe, mai ieftine. Și să fim serioși, câți au bani de așa ceva?
Avem mii și mii de modele de televizoare, cum reușim să îl alegem pe cel mai bun?!
Sunt foarte multe informații pe internet referitoare la cumpărarea unui televizor, unele mai tehnice, altele de umplutură. Sunt de părere că înainte de a alege un televizor, un gadget pe care îl vei privi ori de câte ori vrei să vezi un film sau la TV trebuie o documentare în prealabil, eventual nu ar fi rea o tură prin magazine pentru o părere la cald.
Smart TV sau nu?
În trecut discutam dacă să alegem un televizor inteligent sau nu. Cred că vremurile acelea au trecut. Mai toate au așa ceva, doar câteva modele de televizoare ieftine mai sunt fără funcții inteligente. Nu mai are sens să discutăm de variante non smart.
Poate te interesează și
- Soluție pentru curățat display-ul TV-lui
- Diferența dintre LED și OLED
- Diferența dintre OLED și miniLED
- Diferența dintre QD OLED și OLED
- Citește și articolul cu primul televizor 8K testat de mine aici
Ideea este că modelele de buget mic nu au funcții inteligente foarte ok. Am spune: dar de ce nu pun toți android?
Adaosul comercianților pentru televizoarele de buget este mic, așa că o licență de android nu este tocmai ieftină. De aceea, producătorii încep să promoveze tot mai mult televizoare cu sistem de operare proprietar. Simplu, fără prea multe opțiuni.
Ca sisteme de operare avem:
- Tizen OS
- Web OS
- Google TV – un material cu Google TV aveți aici.
- Titan OS
- Fire TV – un material cu acesta aici.
În mintea mea, când zic inteligent ar trebui să facă mult mai multe lucruri. De fapt și de drept, funcțiile smart se rezumă la câteva aplicații de video. Un film pe YouTube, o conectare de pe telefon, eventual un Disney, un Skyshowtime sau Netflix. Atât.
Chiar și conectarea cu android nu este perfectă. Să nu credeți că veți face orice lucru de pe telefon pe televizor, fie că puneți mouse și tastatură.
Cel mai bun smart TV?
E simplu, dacă nu vreți un televizor nou, dar vreți software pentru televizorul actual aveți nevoie de mult mai puține lucruri:
- stick-uri HDMI
- Chromecast – varianta cea nouă de aici.
Cu acestea veți avea cel mai bun televizor smart de pe piață. Nu știu dacă aș vrea, însă, încă o telecomandă, încă un player. În plus, direcția pe care o iau producătorii este de a face ecosistem, să poți controla direct de pe televizor toate cele din casă. Asemenea lucruri am văzut la Samsung, LG. Aceste opțiuni nu vor fi disponibile pe aceste box-uri. Dar prezint toate variantele pentru ca fiecare să decidă ce e mai bun pentru el.
Totuși, în ultima vreme, am testat modelele de top de la cele mai noi televizoare apărute pe piață. Integrarea este din ce în ce mai interesantă, nu mai e lag, nu mai agață niciun sistem de operare. Cu cât avem procesor mai bun, cu atât totul e mai rapid.
Ce este HDR?
Pentru cei care vor să știe mai multe despre ce este HDR pot parcurge articolul de aici. Este foarte util pentru neinițiați.
Trebuie să rețineți doar că zonele foarte luminate au fost foarte greu reproduse corect de televizoare. Eh, HDR, printre altele, ajută la acest lucru.
Practic, se încearcă îmbunătățirea tonurilor, a culorilor, se încearcă a avea o imagine cât mai vibrantă.
De cele mai multe ori, nu este chiar ceea ce trebuie din punctul de vedere al detaliilor. E ok să fie luminos, ca unele detalii să încerce să le reproducă natural, dar de la natural până a ieși în evidență și de a te deranja la ochi…
Diferențele majore sunt pentru produsele de top, în condițiile în care rulăm conținut HDR, rulat de pe un Blu-ray sau cu ajutorul platforme de streaming.
Conexiunea cu telefonul mobil
O perioadă bună de timp m-am jucat doar cu aplicațiile de pe telefonul mobil. Asta pentru că telefonul mi-a permis asta, iar într-un final, dezvoltatorii au permis funcțiile de genul.
Aplicații pentru telefonul mobil am folosit pe următoarele branduri:
- Sony
- Panasonic
- Philips
- LG
- Samsung
Cel mai mult mi-a plăcut cea de la Panasonic. Are extrem de multe funcții, chiar și pentru a retușa culorile, pentru orice dorești. Pentru android, însă, există aplicația Home pe care o promovează Google. Cumva, pare că înlocuiește fiecare aplicație dedicată.
Apropo de conectare și telefoane mobile cu IOS, ideal ar fi să aveți pe televizorul vostru Airplay2.
Telecomandă
Se pune preț mare pe telecomandă. Până la urmă ea este interacțiunea cu televizorul. Eu nu pun atât de mult preț pe aceasta, dar e evident faptul că îmi place să am o telecomandă bună în mână. Ergonomică. Să poți să apeși pe butoane OK, fără să greșești.
Diferențierea se face în câteva moduri, dacă vreți. Spre exemplu:
- LG are magic remote – e foarte utilă pentru cei care vor să navigheze rapid
- Samsung are telecomandă prietenoasă cu mediul – se încarcă de la soare
Mai toți producătorii au integrat butoane pentru:
- Disney+
- Youtube
- Netflix
- Amazon Prime
LED, miniLED, LCD sau plasmă? Tehnologia OLED? sau microLED?
Mulți fac confuzie între LCD și plasmă. Încă sunt foarte multe persoane care cred că e același lucru. Eu sper că prin articolul acesta să vă trasez câteva idei. Diferențele sunt mari, atât ca tehnologie de fabricație, cât și vizual.
Am dezvoltat mai multe aici.
Ar fi bine să plecăm de la următoarea idee:
- tehnologia LCD, la care avem mai multe tipuri de iluminare: LED, miniLED
- tehnologia OLED, la care avem mai multe tipuri de panouri: WOLED sau QD-OLED
- tehnologia microLED, la care încă nu avem acces că este foarte scumpă
LED, de fapt și de drept, este un LCD cu câteva leduri în spate. Aș putea spune că este o evoluție a LCD-ului din punctul de vedere al consumului și al culorilor. Cele cu iluminare LED au culorile un pic mai reci față de LCD-uri.
Viitorul, din punctul meu de vedere, este tehnologia microLED. Este o tehnologie nouă, diferită și ceva mai scumpă. Foarte scumpă!
Cu alte cuvinte, plasmele au fost înlocuite de OLED-uri. Acestea sunt evoluția. Acestea se apropie cât se poate de mult de plasmă. Atenție, plasmele vechi, nu LED-urile.
Încă o asemănare cu plasmele vechi avem atunci când discutăm de microLED. E o tehnologie nouă, ce nu este încă pe piață. A fost prezentată de Sony sub formă de Crystal LED, iar acum Samsung a venit și-a lansat un televizor nou cu microLED. Industria lucrează!
- Citește și: În sfârșit, am văzut și eu televizoarele microLED
- Citește și: Am testat Philips The One 2024, mai exact 55PUS8919
Există și miniLED. Un alt fel de a zice LCD cu mai multe LED-uri. MiniLED-uri. Am vorbit aici despre asta.
Televizor pentru calculator în loc de monitor
Dacă înainte nu eram deloc de acord cu această variantă, iată că în 2024 putem să vorbim despre televizoare ce pot fi monitoare de gaming. Ba chiar sunt unii nișați în direcția aceasta. Televizoarele de 48′ sunt pe piață, inclusiv cele de 42′, dar ceva mai slabe ca performanțe.
Ceea ce vă recomand eu este să vă luați un televizor cu rată de refresh foarte ok pentru că o să vă ajute la ochi. În plus, input lag-ul începe să fie din ce în ce mai bun.
Totuși, alegerea nu trebuie să o faceți pentru modele de buget. Nu sunt de acord cu faptul că un televizor de buget trebuie să fie pus ca monitor. Da, e foarte costisitor să alegi un televizor care să fie bun și pentru buget. Așadar, grijă mare la ceea ce alegeți.
Diagonala televizorului
Și acum îmi amintesc de faptul că aveam niște LCD-uri la care stăteam la un metru distanță de ele. Așa le-au gândit cei dinaintea mea, n-am avut ce face. Erau atât de mari încât vedeam cubulețe, nu oameni. Dacă mă dădeam mai în spate era totul ok.
Nu se mai pune problema în zilele noastre pentru că tehnologia s-a îmbunătățit, DPI-ul a crescut…
De exemplu, la un televizor de 32′(~82 centimetri) distanța de vizionare ar trebui să fie de minim 1,2 m și maxim 3,5 metri.
Dar lucrurile acestea sunt irelevante pentru tehnologiile noi. De exemplu, pe un OLED poți să te uiți și de la 1,5 metri, chiar dacă acesta are diagonală de 65′. Asta pentru că avem o construcție, o tehnologie diferită.
Caracteristici tehnice ale televizorului
Dacă ai ajuns să citești până aici este clar că vrei să te informezi serios în legătură cu alegerea TV-ului și te-am făcut curios prin rândurile de mai sus.
În oferta magazinelor găsim specificații precum:
Rezoluție
Ultra HD sau 4k? Dar 8k? Dacă vă gândiți să vă luați un televizor cu rezoluție ultraHD luați-o pentru că următorul gadget va fi un DSLR sau mirrorless cu rezoluția aceasta sau pentru că telefonul vostru filmează la calitate 8k. Altfel, cu greu veți găsi conținut 8k. Iar diferența între ce avem de la operatorii de cablu și ce pot televizoarele noi… e departe de tehnologia 8K! Nu este cazul!
Lângă această rezoluție marketing-ul ne aduce în față o nouă etapă a imaginii pe televizor. Este vorba despre HDR. Aceasta a tot fost folosită, de-a lungul timpului, de către fotografi. Ușor, ușor, tehnologia s-a îndreptat și spre televizoare.
Tehnicile de marketing au făcut ca producătorii de televizoare să lanseze pe piață HD Ready, FULL HD și mai nou, UHD. Probabil că cele mai ieftine televizoare sunt cele HD Ready care vor dispărea de pe piață odată cu maturizarea tehnologiei UHD(4k).
- HD Ready -> 1280×720 pixeli
- FULL HD -> 1920×1080 pixeli
- Ultra HD 4K -> 3840 x 2160 pixeli
- 8K -> 7680×4320 pixeli
Contrast
Toată lumea a auzit de acest lucru. Ca o definiție simplă ar fi raportul dintre cea mai luminoși pixeli și cei mai întunecați de pe ecran.
Mai nou acesta este de două tipuri: contrast static și contrast dinamic. Cel static este cel real, ascuns de marea majoritate a producătorilor, iar cel dinamic are cifre. Multe. De genul 10 000 000:1.
Procesor video
El este responsabil de procesarea semnalului ce intră în televizor. Cu cât este mai bun acest procesor video, cu atât imaginea redată va fi mai bună. Poate cel mai important lucru alături de panoul televizorului.
În general, despre acest lucru discutăm cel mai mult atunci când se schimbă o generație de televizoare. Fiecare producător lansează un nou procesor grafic.
Cu cât este mai performant procesorul video, cu atât televizorul rezolvă probleme precum:
- upscalling
- aberații cromatice ale diferitelor tehnologii
Ce tip de panel să aleg?
Sunt 2 producători mari și lați:
- Samsung Display
- LG Display
Fiecare producător are mai multe tehnologii în portofoliu ce le vinde brandurilor: Samsung, Philips, Panasonic, LG, Sony, TCL, etc.
Se discută foarte mult despre asta, în fapt cred că despre asta trebuie să se discute tot mai mult. Panourile sunt de 2 tipuri:
- 50 Hz
- 100 Hz
Pe anumite site-uri vedeți marketing la 120 Hz, asta pentru că oamenii nu se pricep, nu fac diferența între America și Europa. În plus, unii vorbesc de conexiunile de intrare, alții de conexiunile de ieșire.
Altfel, la aceste panouri mai avem și:
- panou de tip MVA
- panou de tip IPS
Tehnologiile au avantaje și dezavantaje, unul consumă mai mult, altul are unghiuri de vizualizare mai mici. Da, la bază putem să vorbim despre faptul că VA-urile interpretează diferit umbrele, dar la nivel foarte mic.
Refresh dinamic
Am vorbit și mai sus despre rata de refresh a monitorului. Sunt multe discuții, multe contradicții referitoare la această tehnologie. La fel ca la contrast a devenit o tehnică de marketing importantă.
Aveți o explicați aici foarte bine realizată pentru ce înseamnă refresh-ul dinamic.
Tot aici aș putea să includ și tehnologii precum Clear Motion (Motionflow XR, Perfect Motion, Dynamic MCI).
Conectivitate
Știu persoane care și-au luat LED-uri, dar stau pe SCART cu cablul TV. Ok, nu am nicio problemă, fiecare vede diferit. Dar calitatea semnalului analogic este cu mult mai mică față de calitatea digitală. Așadar încercați să uitați de VGA, încercați să uitați de SCART sau de fel de fel de adaptoare de genul.
Avem carduri CI, CI+, avem HDMI 2.1, avem foarte multe lucruri ce ne-ar putea face imaginea mai clară și mai frumoasă.
Degeaba aveți cel mai bun TV de pe piață dacă nu aveți o conexiune bună cu dispozitivul.
Tot aici vreau să evidențiez faptul că tehnologia 4k are și ceva anomalii. De exemplu hardul extern pe care îl aveam nu făcea față, nu puteam să rulez niciun film UHD, nici măcar cele mici, de 3,4 minute, router-ul wireless nu poate procesa atât de multă informație. Sigurul cu care m-am descurcat a fost un stick USB 3.0.
Evident, un profesionist ar zice să dăm play de pe un Blu-Ray. Total adevărat, calitatea imaginii reproduse de televizor se observă cel mai bine de pe un astfel de dispozitiv.
HDMI 2.1
Strict pentru cei care au cele mai noi versiuni de console. Acolo, dacă vreți puteți să beneficiați cu adevărat de ceea ce știe HDMI 2.1, eARC de VRR și de tot ceea ce înseamnă noile porturi. Altfel, nu cred că sunt justificați banii.
Atenție și că cei de la HDMI au ales să schimbe denumirile și s-ar putea să nu aveți HDMI 2.1 curat pe anumite porturi, ci doar HDMI 2.0. Totuși, aveți nevoie de mai mult de 2 porturi HDMI 2.1?!
Bluetooth
Mai toate au cea mai nouă versiune. Nu trebuie să vă faceți probleme de asta, nu cred că este un criteriu de departajare. Singurul semnal ar fi la drivere, dacă producătorul oferă firmware competitiv și nu sunt probleme pe termen lung.
Sunet
Nu am abordat subiectul pentru că foarte, foarte puține televizoare au sunet ok. Oricât de mult ne-am chinui noi să recomandăm modele ok discutăm despre diferențe extrem de mici. Unde să pună sunetul?!
Așadar, dacă doriți să aveți ceva de calitate trebuie să vă îndreptați spre un soundbar sau sistem de sunet mai OK. Sunet dedicat!
Evident, dacă ne uităm la modelele OLED observăm că tot mai multe au și componentă de sunet tot mai performantă. Sigur că tot nu e chiar perfect, nu poți compara un soundbar cu ceea ce poate scoate o linie a unui televizor. Diferențele sunt mult prea mari.
Negrul complet
Începe să se marketeze tot mai mult de când cu tehnologia OLED de care aminteam mai sus. Este bine ca redarea culorilor să fie cât mai ok. Așadar, trebuie să vă orientați spre un televizor cu negru cât mai bun. Problema este că prea puține informații găsim în specificațiile tehnice despre acest lucru.
Garanție extinsă
Pentru produse ca televizoarele eu recomand garanția să fie cât mai mare. E extrem de multă tehnologie, foarte multă electronică în interior, dar și variații de curent prin casă. Încercați să alegeți un magazin care oferă această opțiune. Merită din plin!
Ambilight
Diferențierea televizoarelor se face mai mult sau mai puțin, în ultima vreme. Cei de la Philips au patent pe ambilight, așadar dacă vreți LED-uri pe spatele televizorului trebuie să vă îndreptați spre un model din oferta lor sau să improvizați, dar cu siguranță nu veți putea să urmăriți video sau audio, așa cum se întâmplă, nativ, pe modelele lor.
Sunt 2 tipuri de ambilight pe piață:
- pe 3 laturi
- pe 4 laturi – > le găsim pe modelele flagship
Mai mult, cei de la Samsung au reușit să cumpere drepturi de folosire a Philips Hue. Este un fel de Ambilight, tot o integrare cu luminițe și control, exact ca în poza făcută de mine la summit-ul de la Frankfurt al celor de la Samsung. Avantajul este că lumina este mai puternică, dezavantajul este că toată integrarea este mai scumpă decât cea de la Philips și nu e tocmai perfectă, dar se poate adăuga și ulterior.
Grosimea televizorului
Încep să devină din ce în ce mai subțiri. Poate chiar prea subțiri dacă ne gândim la modelele de televizoare OLED. E foarte greu să manevrezi un OLED, mi-e tare greu să mă gândesc la cei care au copii mici și vor să își aleagă un astfel de model. Uitați-vă la acesta, e mult mai subțire decât unul dintre cele mai subțiri telefoane.
Așadar, cu cât ridicați bugetul, cu atât aveți șanse să găsiți un model din ce în ce mai subțire.
Cum curățăm televizorul?
Sunt tot felul de variante. Unele mai scumpe, altele mai ieftine. Dacă n-a zburat cola pe el putem să curățăm clasic, cu o cârpă de bumbac.
Dacă sunt probleme mai mari putem să alegem soluții de curățare. Sunt ok, fără doar și poate și acelea.
Nu vă uitați la preț pentru că o sticluță de genul alături de o microfibră ne scapă de griji pentru o lungă perioadă de timp.
V-ați cumpărat deja televizorul? Nu vă place cum se vede?
Greu de crezut că se poate întâmpla asta, dar poate că sunteți pretențioși și vreți mai mult de la un televizor.
Eh, vă propun să-l calibrați corect. În România se caută prea mult promoțiile și prea puțin oamenii de calitate. În cazul de față aceștia se numesc calibratori. Au câteva programe care reglează nivelul de culoare al televizorului. Unele au mai mult alb, altele mai mult roșu sau verde.
Poate albastru?! Cert este că toate aceste lucruri se pot face prin calibrare. Căutați oameni care fac lucrul acesta, în orașul vostru.
Pentru televizoare trebuie să știți că albul este împărțit în 240 de puncte, iar semnalul video este de la 16 la 255 sau 16 – 235. Pe monitoare este full range: 0-255. Fiecare pixel este format din 3 subpixeli. Ați ghicit: RGB, de care vă spuneam în paragraful de mai sus.
În cazul în care toți cei 3 subpixeli sunt aprinși și generează fiecare același nivel de luminozitate maximă(100%) atunci va rezulta o imagine cu un alb curat: R-255 G-255 B-255.
Dacă un televizor nu este calibrat corespunzător acesta va reda artificial nuanțele de alb. Mai multe despre calibrare se discută și aici.
În general, când vorbim despre recomandări, ar trebui să ne trasăm câteva idei precum următoarele:
- televizoare ieftine nu există
- televizoare bune există atât timp cât există buget pentru ele
- televizoare best buy există – în general, în fiecare an, discutăm despre modele care au un raport calitate preț ok
Ca să vă faceți o idee, per ansamblu avem serii:
- entry level
- medii
- high end
Marele avantaj ar fi atunci când un model de serie veche iese la rampă și-l găsim și anul următor la preț mult mai bun.
În prima categorie le-am adăugat pe cele cu tehnologia LCD LED. Practic, vorbim de modele de oarecum de buget, pentru care n-ar trebui să avem foarte mari pretenții. De preferat ar fi o serie mai veche, e posibil să obțineți mai mult. Am încercat să vă pun poze realizate de mine, acolo unde am avut ocazia.
LG 50UT73003LA
- 50 Hz
- ultra HD
- webOS 2024
- 2024
Philips 50PUS8518
- 50 Hz
- ultra HD
- android
- 2023
SAMSUNG 55Q80C
- 100 Hz
- ultra HD
- Tizen 6.0
- 2023
În tabelul de mai jos aveți modele cu 100 Hz. Sunt modele ceva mai pretențioase, dar evident că n-am putut acoperi toate bugetele disponibile. De asta avem zona de comentarii. 🙂
TCL MiniLed 65C855
- Smart Google TV
- 4K Ultra HD
- 100hz
- Clasa G
Sony 55X85L
- 100 Hz
- ultra HD
- android
- 2023
Philips 50PUS8818/12
- 100 Hz
- ambilight
- android
- 2023
3 dintre cele mai bune televizoare OLED
Am decis că este mai bine să diferențiem un pic tehnologia OLED. E clar că este altceva, că sunt modele bune, de luat în seamă. Tocmai de aceea avem și prețuri mult mai mari.
Iar pentru că au apărut suficient de mulți producători care să concureze vreau să adaug un nou tabel cu 3 recomandări de televizoare OLED. Testate de noi, evident!
Philips 65OLED819
- 100 Hz
- ultra HD
- android
- 2024
Sony 55A95K
- 100 Hz
- ultra HD
- android
- heatsink
- 2022
LG OLED 55C41LA
- 100 Hz
- ultra HD
- webOS
- 2024
Câteva sugestii despre televizoarele din 2024
Am zis că trebuie să trasez câteva idei principale referitoare la alegerea unui televizor, dacă cele de mai sus nu au fost suficiente pentru voi. Cumva, să vă trasez câteva așteptări.
Televizoare de 1500 de lei
Dacă veți prinde o ofertă foarte OK aveți șansa să alegeți un model decent și în categoria asta de preț. Este evident că vorbim despre diagonale mici, cu hardware nu tocmai wow. Cu o reducere, cu un voucher s-ar putea să prindeți ceva ofertă.
Televizoare de 2500 de lei
Cred că putem să începem să avem perspective pentru modele ce încep să fie promovate inclusiv de brandurile de televizoare. La diagonale de până în 49′ cred că vom găsi modele chiar foarte OK. Tehnologia miniLED este aici așa că puteți obține lucruri faine în campaniile de reduceri.
Televizoare de 3500 de lei
Am găsit și televizoare OLED în categoria aceasta de preț. Deja mergem spre seria medie sau chiar de top pe anumite tehnologii.
Televizoare de 5000 de lei
Dacă ne referim la diagonale mici s-ar putea să nu reușim să cheltuim tot bugetul, în schimb, dacă mărim diagonala s-ar putea să nu fie suficient. La 5000 de lei reușim să găsim la 55′ mai toate tehnologiile de pe piață. Cu cât televizorul este mai mare, cu atât trebuie suplinit pentru a reuși să găsim variante optime.
M-am gândit că ar fi bine să listez și ceva termeni mai tehnici pentru cei care vor informații suplimentare despre televizoare:
RJ45 este conectorul pentru rețea. Îl găsim la televizoarele SMART, televizoare ce au conexiune la internet.
Același lucru înseamnă și WiFi doar că vorbim despre tehnologia fără cablu.
De multe ori, conexiunea WiFi este mai slabă, dar găsim și situații în care LAN-ul este mai încet decât WIFI, așadar un router bun va face diferența.
DTS înseamnă Digital Theater Systems. Citiți mai multe aici. Este un sistem brevetat de o companie americană pentru a îmbunătăți calitatea sunetului. Unii producători au licență pentru așa ceva, alții nu.
Putem spune că Dolby sunt concurenții direcți ai celor de la DTS. Totuși, în ultima vreme, au câștigat foarte mult teren prin parteneriatele pe care le-au făcut cu serviciile de streaming. Așadar, mai toate televizoarele noi beneficiază de Dolby Vision(imagine) și Dolby Atmos(sunet) cât mai bun, mai spațial.
Concurența celor de la Dolby Vision este formatul HDR10+. Numai că ei sunt pe 10 biți, față de 12 biți cât sunt pe Dolby.
Pe de altă parte, avem puține dispozitive pe 12 biți. Totuși, dacă vrem calitate, ambele standarde trebuie să fie pe televizorul nostru.
Sunt 3 tehnici de a realiza matricea LCD-ului cât mai aproape de un negru perfect, așa cum se întâmplă la televizoarele OLED. Cea mai bună tehnologie dintre cele 3 este Full Array LED sau FALD. O găsim pe seriile superioare de televizoare.
Se vorbește de ceva timp despre miniLED așa cum se vorbește și despre microLED. Pentru pătura de mijloc a consumatorilor miniLED-ul s-ar putea să fie o revoluție în imagine. Cu siguranță sunt evoluție, sunt mult mai luminoase decât generațiile anterioare, dar nu sunt OLED, chiar dacă unele branduri fac marketing pe QNED.
Raiul marketing-ului. Aceeași Mărie, dar cu altă pălărie. LCD-uri cu tot felul de filtre, mai mici sau mai mari. Bleending, clouding sau chiar glowing cu negru mediocru. Sunt perfecte pentru cei care nu vor să își bată capul cu imaginea.
E bine ca în showroom să mergeți să îl vedeți în mărime naturală. Din poze nu îți dai seama dacă este subțire, dacă nu este. Dar să verifici capabilitățile unui TV în showroom este o greșeală majoră! Televizoarele sunt pe modul DEMO. Acolo avem o lumină ambientală puternică, materiale puse de producător fix pentru a evidenția anumite detalii ale TV-ului, lucruri care nu se vor vedea în materialele clasice, de acasă.
Dacă vrei un conținut perfect, cu siguranță trebuie să iei în calcul un BluRay Player. Altfel, variantele cele mai comode sunt serviciile de streaming. Acestea te ajută să fii comod, dar pe scenele cu conținut întunecat vei vedea artefacte pe care pe BluRay nu le vei vedea.
Cred că putem să ajungem ușor la concluzia că un TV OLED nu este ceea ce trebuie. Așadar, pentru astfel de camere avem nevoie de un TV foarte luminos. Samsung face modele foarte ok, din punctul ăsta de vedere.
MLA înseamnă Micro Lens Array. Cei de la LG au realizat tehnologie nouă pentru a contracara puterea QD-OLED-ului de anul acesta. Deocamdată este disponibilă doar pe televizoarele foarte scumpe. Am testat și eu unul aici și pot spune că e senzațional ca imagine. Dacă aveți de spart bani, merită!
Articolul este subțire. Sunt conștient de asta. Dar informația despre televizoare este vastă. Noi învățăm zilnic, mai ales că apar modele tot mai interesante, de fiecare dată.
Totuși, dacă aveți răbdare, avem peste 6000 de comentarii în care discutăm despre televizoare. Și alte mii la alte articole. Totul a început de aici. Te invit să parcurgi informațiile. Sigur vei găsi ceva interesant.
Ghid Alegere Televizor
Branduri de Top
- Philips
- Panasonic
- LG
- Sony
- Samsung
- TLC
- Loewe
Branduri Low Cost
- Vortex
- Horizon
- Akai
- Utok
- Star Light
Informațiile sunt multe. Pot fi sau nu pot fi cuprinzătoare. E loc de mai bine, tocmai de aceea vă invit să ne auzim în secțiunea de comentarii pentru orice nelămurire în legătură cu modelul pe care îl doriți. Este ok să știm cât mai multe detalii despre acesta pentru a putea veni în ajutorul vostru cu alte completări, dacă este cazul.
marius n a zis
salut, as vrea sa stiu daca display-ul unui model superior poate fi inlocuit cu un display de la un model inferior. adica daca poti sa-ti iei teapa cumparind un sony wd757, sa zicem, care de fapt are un display de la wd705 ori chiar de la wd6xx? sau poti sa iei un samsung j6200 cu display de 5200? unde pot verifica ce display am de fapt? multumesc.
Natalia Onofrei a zis
Buna seara,
Vreau sa-mi cumpar un tv smart dormitor si am nevoie de ajutor. Inclin spre Samsung, dat fiind ca am deja in sufragerie un Sony frumusel. Ce parere aveti despre Samsung 40KU6092 vs Samsung UE40KU6472 (in jur de 2300 RON la Media Galaxy). Precizez ca ma intereseaza atat calitatea imaginii, cat si partea de smart. Apropo de panel, care dintre cele 2 modele are panel de 100 hz? Multumesc anticipat pentru ajutor. Natalia
Marius Cucu a zis
Niciunul nu are.
Calin_fdx a zis
Nici un samsung seria 5 sau 6 nu are panel pe 100Hz. Acesta inseamna seria K sau KU.
Doar seria KS au panel pe 100Hz
Natalia a zis
Multumesc!
Madalina a zis
Buna ziua d-le Marius, vreau sa cumpar pana de Craciun un tv performant, am citit de pe multe siteuri si consider sa aleg 2 variante: LG oled(seriile b,c,e,j,v, g seria noua 2016 una din variante) si Samsung seria KS 9000(9002,9500,9800).Va rog sa imi recomandati ce ar fi ma bun din astea si de ce. Va multumesc mult!
Calin_fdx a zis
Buna ziua d-na Madalina. Ce buget sunteti dispusa sa alocati achizitiei si care este distanta de vizionare? Ca sa avem un punct de plecare al discutiei.
Marin a zis
Buna ziua! Am achizitionat zilele trecute din Carrefour un TV Smart Telefunken de 49″ . Pe el scria ca este 4k functie smart si altele. Baiatul de la raionul de electronice nu mi s-a parut prea bine pregatit asa ca nu prea am avut cui sa cer o parere.Nu am apucat sa-l desfac, ptr.ca a trebuit sa plec cateva zile.Este modelul T48ucx300sdlbposw. Am cautat pe net cateva informatii despre acest model si nu am gasit. Cum pot sa-mi dau seama daca este 4k? Are magazin play? Browser am vazut ca are. Multumesc!
Eugen a zis
Vreau sa achizitionez in aceasta luna un TV smart cu o diagonala intre 126cm si 139 cm (livingul are 4.4×5.3m, cu TV-ul pus pe latura de 4.4m). Ma intereseaza imaginea atat pentru tv-meciuri sau filme pe posturile TV dar si pentru youtube/ Netflix. Buget maxim 3500 lei, daca insa „intra” sub 3000 lei cu atat mai bine.
Eugen a zis
Ce alegere ar fi mai buna intre:
– LED Smart Samsung, 138 cm, 55KU6092, 4K Ultra HD; 2800 lei
– LED Curbat Smart Samsung, 138 cm, 55K6372, Full HD; 3000 lei
– LED Smart Samsung, 138 cm, 55KU6072, 4K Ultra HD ; 3200 lei
– Smart Android LED Sony Bravia, 139 cm, 55W755C, Full HD – 3300 lei
Si inca 3 care imi depasesc un pic bugetul:
– Smart Android LED Sony Bravia, 139 cm, 55XD7005, 4K Ultra HD – 3600 lei
– Smart Android 3D LED Sony Bravia, 139 cm, 55W808C, Full HD – 3600 lei
– Smart Android 3D LED Sony Bravia, 139 cm, 55W807C, Full HD – 3600 lei.
Care ar fi recomandarile pentru cele din prima categorie si care din cea de-a doua categorie?
Multumesc anticipat pentru raspunsuri…as vrea sa apuc sa-l cumpar pana in Craciun.
Marius Cucu a zis
Mergi pe 55XD7005
Angela Iordache a zis
Buna ziua,
Rog un sfat intre Sony 50 W808C si Panasonic 50DS630 ce sa aleg.
Ma interseaza calitatea imaginii, contrast…sony fiind msi subtire imi pare mai fragil la display.Poate gresesc, poate nu are treaba cu calitatea.
Multumesc !
Daniel Pruna a zis
Sfatul meu : Sony 808c ! Detin un Panasonic viera TX40CS630E modelul de anul trecut sunt multumit de el este super in tot ceea ce face !anul acesta am achizitionat si modelul Panasonic Viera Tx40DS630E pe care l am returnat din cauza sonorului(nu se putea compara cu cel de anul trecut ,Testa-Probat) care este diferit de cel de anul trecut si m am hotarat sal returnez si sa iau Sony 43W 808 C de care sunt incanr tat de ceea ce face:imagine superba ,android OS ,cu Kodi vezi filmele online fara probleme HD.se misca mult mai ok pe net ,you tube etc,Opera browser ,daca preferi sa te uiti la fotbal live la Panasonic se vede un picut dar doar un picut mai bine…daca vrei filme ,jocuri ,net,emisuni in general alege Sony !!! Nu v ei regreta …Cu stima Daniel!
Am uitat sa ti spun ambele displayuri sunt pe 100 hz ,au 3D,si vezi ca merg si ochelarii 3D activi de la Hama tastatura wireless Logitech k400,wireless mouse …Panasonicul Nu stie la sonor DTS ,Sony stie DTS!
Dan a zis
Buna ziua,
Am vazut ca aici se vorbeste de televizoare „adevarate” daca pot spune asa, dar am si eu o rugaminte modesta: un sfat pentru un TV de 80 cm, cu buget de aproximativ 800 Ron se poate? Exclus smart (nici nu cred ca exista ceva la banii astia, sau daca este, mai mult te enerveaza decat sa faca treaba de smart).
Multumesc.
Gabi a zis
Salut, la bugetul asta te poti orienta catre Horizon sau Finlux. As inclina catre Finlux, garantie 60 . Smart-ul nu mai este un moft, tv-uri fara smart si ieftine nu prea se mai fac. Deci, stai linistit ca nu platesti in plus pentru ca este smart 🙂
marcel a zis
salut,stiu ca se vorbeste de tv-uri dar la soundbar-uri se pricepe cineva? daca da,as vrea un sfat intre:
Soundbar Samsung Hw-J650/EN
soundbar JBL cinema sb 350
George Matei a zis
Verifica siteurile magazinelor de profil,vei gasi cu siguranta!
Corina a zis
Buna ziua ,
M-ar interesa un TV de 101cm smart full HD la un buget de 1700 – 1900lei.Ce parere aveti despre Samsung UE40K5672S sau Samsung UE40K5502 .Pe net este foarte laudata a 2 varianta .
Multumesc
Marius Cucu a zis
Alegeți a 2 a variantă 🙂
Dana a zis
Buna seara. As dori o informatie de la dvs. Daca ati avea 6000 lei si distanta de 5,6 m in salon catre ce tv v-ati indrepta?Multumesc anticipat
Calin_fdx a zis
Intr-un buget de 6000 lei, acestea doua ar fi cea mai buna alegere Samsung 60KS7000 sau Panasonic TX-58DX750E
Daniela a zis
Mulțumesc mult pentru răspuns !!!!
OTILIA a zis
BUNA ZIUA.
LA UN BUGET DE 4000 RON,DISTANTA DE VIZIONARE DE 4M, DIAGONALA MIN 55, CE SMART TV IMI RECOMANDATI?
VA MULTUMESC
Gabi a zis
Sony 55W808C sau 55W756C. Personal as alege w808C.
OTILIA a zis
SI IN COMPARATIE CU 55XD8505 DACA PRIND O REDUCERE, PE CARE IL RECOMANDATI?
Gabi a zis
Mergeti in magazin sa le vedeti si testati! Lasati specificatiile de pe hartie! Pe hartie 8505 are ecran IPS …daca va place mai mult decat MVA-ul de pe 808… 🙂 . Personal as alege orice altceva , IPS sa nu fie… Mi-a placut foarte mult si Samsung 49ks7502
Dar asta este mai mic. Diagonala asta este perfecta pentru sufrageriile din blocurile comuniste.55″ mi s-a parut mult prea mare si obositor pentru ochii mei ?
Marius Cucu a zis
Gabi, am avut 65′ pe mână. Da, acolo era o problemă. Era mult prea mare. Dar 55′ este ok pentru 4m.
Gabi a zis
Mda,ai dreptate. Depinde de pozitionare. Eu il am pus pe peretele lung, distanta de vizionare cca 3m intr-o sufragerie de 4.5x6m 🙂
Marius Cucu a zis
Automat am pus pe „lung”. A trebuit să îl pun pe o masă de 12 persoane. L-am cărat în 3 persoane 🙂 Pe lat era imposibil de vizionat imaginea ok, pe lung era decent.
Ideea este că te obișnuiești și cu unul mai mare și… incredibil de mici celelalte, de diagonală mică.
Calin_fdx a zis
Toata seria Sony XD8 are panel IPS, in scene intunecate afisare deficitara si lipsa de contrast. Nu as alege personal un IPS. In magazin nu se va observa acesta carenta din cauza reflexiilor. Acolo toate par la fel de conrastante, dar acasa, pe intuneric constati ca negrul de fapt este gri!
OTILIA a zis
BUNA SEARA. V-AM ASCULTAT SFATUL SI AM COMANDAT UN SONY 55W808C.SPER SA FIE OK.
VA MULTUMESC SI VA UREZ SARBATORI FERICITE SI LA MULTI ANI!
Gabi a zis
Nu o sa fiti dezamagita. Sa-l stapaniti si folositi cu placere! Sarbatori fericite si dvs.!
Daniel Pruna a zis
Am Sony 43w808c sunt multumit:Android super ok Filmoteca acasa daca instalezi Kodi,imagine superba Sacadari putine in functie de transmisie ,you tube se incarca instantaneu wi fi merge ipv 6,internet se misca ok merg ochelarii 3D Hama.Panasonic testat .probat OK,imagine putin mai intunecata decat Panasonic dar foarte ok Stie DTS la filme,sonor bun fata de alte Branduri din aceeasi categorie de pret …
Dan a zis
O recomandare pentru un TV cu diagonala maxim 60 cm pentru camera copiilor (distanta de vizionare ~2 m) puteti sa-mi dati si mie va rog? Ca preferinte penru el ar fi player sa pot pune filme de pe stick(HDD), tuner digital si slot CI+ pentru a scapa de alte dispozitive si bineinteles pretul.
Multumesc.
Adi a zis
Caut un televizor pentru un living cu dimensiunile de 5.10×3.60 iar pe latura opusa are 4.60m, camera fiind in format open space impreuna cu bucataria. Televizorul o sa fie pozitionat pe peretele de 3.60m iar pe peretele opus urmeaza sa pun o canapea care are o latime de ~1m.
Am deja un model de TV Samsung mai vechi cu diagonala de 101cm dar mi se pare mic pentru camera respectiva. Bazat pe informatiile pe care am reusit sa le adun pana acum, diagonala asta ar fi ok pentru o distanta de vizualizare de ~2m. Canapeaua inca nu a sosit dar banuiesc ca asta ar cam fi distanta de vizualizare finala.
Televizorul o sa fie folosit in principal pentru emisiuni TV si filme redate prin HDMI de pe laptop.
Mai jos am trecut modelele pe care le urmaresc momentan, dar orice sfat e binevenit.
Televizor Smart Android LED Sony Bravia, 164 cm, 65XD7505, 4K Ultra HD
Televizor LED Smart Samsung, 163 cm, 65JU6000, 4K Ultra HD
Televizor LED Smart Samsung, 163 cm, 65KU6092, 4K Ultra HD
Multumesc.
Marius Cucu a zis
Rețea wireless în casă, alături de Samsung și de Windows 10 și n-aveți nevoie de cablu HDMI. Detalii aici. 🙂
Adi a zis
Multumesc pentru link.
Momentan nu am inca reteaua wireless setata in casa, dar credeti ca merge si pe un model TV Samsung UE40ES5500 care are doar conexiune LAN la retea?
Marius Cucu a zis
Teoretic, n-ar trebui să fie probleme, practic… pe mine m-a interesat să renunț la cablurile din jurul televizorului. N-a fost în interesul meu să testez și conexiunea LAN.
Adi a zis
Ceva sfaturi la alegerea Tv-ului?
Albert a zis
Buna ziua. Ce parere aveti despre Philips 49PFS5301/12
Caut un tv bun sub 2000 pt o distanta de 2,5-3m. Ce-mi sugerati? E prea mult 123 cm?
sau mai bine un LG 43uh603v
Marius Cucu a zis
123 cm e maximul pe care l-aș lua pentru 3m. 4k-urile în bugetul tău sunt foarte, foarte slabe. Eu m-aș orienta spre Sony 49WD757.
Albert a zis
2200 e puțin cam mult. ce ziceți de un LG 43lf603v?
Marius Cucu a zis
Dacă nu este buget… mergeți pe acela. Totuși, diferențele erau mari între cele 2 modele.
Stan Razvan a zis
Salut Marius si Calyn,vreau sa aleg dintre un Lg 24mt47d si Lg29mt48df-pz,sincer m-ar incanta mai mult a doua varianta ca are diagonala mai mare,dar vreau o lamurire de la voi,ma intereseaza imaginea care o are mai buna.Am observat ca a doua varianta are un panou tn,si nu stiu ce sa zic!Sarbatori fericite amandurora!
Revin cu o rugaminte,daca in caz prima varianta este mai buna,sa-mi spune-ti totusi si de cea dea doua daca are o imagine multumitare si un unghi de vizualizare la fel!Va multumesc!
Marius Cucu a zis
Salut. Diferențele sunt insesizabile la aceste modele. Mergi pe cel cu diagonala mai mare.
henrik a zis
buna m-ar interesa sa achizitionez un tv smart samsung 40ku6402 4k uhd hdr merita pretu si raport calitate? multumesc anticipat
Matei a zis
Eu am un 49ku6402 și pot spune că merită!
Henrik a zis
tv smart samsung 40ku6402 4k uhd hdr sau tv lg 43uh604v ultra hd 4k smart tv ?
George Matei a zis
Samsung!
Lorin a zis
Buna seara . Ce parere aveti despre Samsung 40K6372.
Am citit mai sus ca seria 6000 ar fi destul de buna, dar vreau sa ma asigur. Sarbatori fericite!
Marius Cucu a zis
Este destul de ok, deși pe colțuri vei avea ceva culoare neuniformă și unghiuri destul de slabe de vizualizare.
Lucia a zis
Buna seara,
La un buget de 2000-3000 ce tv smart samsung diag 123-125 imi recomandati.
Multumesc.
Marius Cucu a zis
Un Samsung Ok în bugetul ăsta nu prea găsim. Este un curbat pe care îl testez zilele acestea, dar la 4000 de lei. Primele impresii sunt aici.
Gabi a zis
Sony 49 sau 55w755/756 sau w808 ;-). Am Samsung dar recomand Sony la bugetul asta. „Prietenii stiu de ce!” 😉
Daniel Pruna a zis
Opteaza pentru Sony 808C Diferenta mare intre el si 755/756 ca si imagine si altele …
Mihai a zis
M-am hotarat sa achizitionez un LG, 108 cm diagonala, Smart. Am 2 variante : „LED Smart LG, 108 cm, 43UH603V, 4K Ultra HD” – 1800 lei si ” LED Smart LG, 108 cm, 43UH661V, UH UlrtaHD” – 2200lei Ambele au recenzii foarte bune. Diferenta este la pret, 400 lei si la cele 3 cifre 603, respectiv 661. Care ar fi diferenta intre 603 si 661 ? Cineva mi-a zis ca un procesor mai bun in favoarea ultimului. Sincer, ar fi un efort financiar cam mare si daca l-as lua pe cel mai ieftin, daramite pe celalalt. Ce sugestie imi dat ?
Mihaela a zis
Este diferenta mare intre Samsung-ul acesta 49K5502 si Sony 49WD757? Merita cei 200 lei in plus?
sau mai bine un lg 43LH630V? Am vazut ca l-ati tot recomandat.
Mihai a zis
Buna ziua, felicitari pentru blog!In urma cu 10 ani am cumparat un LG 50PX4R-ZB….iar acum ma gandesc sa l schimb desi inca merge destul de bine. Ma gandesc sa fac o ”investitie” pentru inca 10 ani 🙂 Va rog sa-mi spuneti ce ati alege intre :
LG 65EF950V Smart TV OLED 3D, 165 cm, Ultra HD 4K ,
Sony 65XD9305, Smart Android TV LED 3D, 164 cm, 4K Ultra HD
LG, 190 cm,3D, 75UH855V, 4K Ultra HD
Imi doresc un tv mare ,( minim 165cm..de preferat 190cm) 3D si 4K..distanta dintre canapea si locul tv este de 4m. Pretulrile sunt aproximativ la fel insa difera tehnologia si cm in cazul Lg75uh855v.Va multumesc anticipat pentru parerile dvs. Sarbatori fericite!
Marius Cucu a zis
Eu am rămas impresionat de modelul OLED, de 55′, de la LG. Asta ca imagine, ca sunet, ca sisteme de operare cred că se descurcă mai bine Sony cu android-ul lor sau chiar Samsung, dar nu aș pune în aceeași oală având în vedere imaginea nenaturală pe care o au.
Eu aș merge pe LG B8. Totuși, nu poți spune că au chiar aceleași prețuri. Cu tot cu reduceri, tot LG este mai scump. 2017 se anunță a fi anul OLED-urilor. Dar eu unul n-aș fi sigur că prețurile vor fi ok și nu vor fi primele serii slabe. Totuși, LG a trecut prin câteva serii până au scos ceva ok.
Mihai a zis
Multumesc mult pentru raspuns. Cum nu ma grabesc..o sa astept sa vina 2017 si sa vedem atunci..ASTA DACA NU CADE O OFERTA BUNA!Toate cele bune !
Calin_fdx a zis
Dl Mihai, puteti sa achizitionati linistit oled-ul 65EF950v, este un tv care isi meriata banii (cu mult peste lcdled-urile mentionate) Dupa o calibrare profesionala http://www.hdtvtest.co.uk/news/65ef950v-201512284219.htm veti vedea toate detaliile d.p.d.v cromatic asa cum le-a dorit regizorul sa le vedeti. Un singur impediment la acest gen de tv: -are nevoie de sursa/content bun (rezolutie, bitrate, compresie minima) altfel va scoate in evidenta artefacte care pe un banal lcd-led sunt mascate de slaba afisare a contentului video. Dar un cinefil care se respecta, va sti sa faca diferenta la materialele video (ca si benzina buna in masina)
Marius Cucu a zis
Confirm și eu, ideile lui Călin, de mai sus, sunt spuse și în review-ul pentru OLED-ul de 55′ testat de mine.
Reti Mihai a zis
O comparatie intre Sony 43W 808 C si sony 49WD757.
Multumesc frumos.
Sorin a zis
Buna ziua si felicitari pentru tot ce faceti aici. Vreau sa va rog sa-mi recomandati un tv cu diagonala de 65″ dar nu cu preturi foarte mari (ex. OLED). Ma intereseaza in primul rand calitatea imaginii. Va multumesc si va doresc sarbatori fericite.
Marius Cucu a zis
Ce buget aveți?
Sorin a zis
In jur de 7-8000 lei
Marius Cucu a zis
Păi televizorul anului, din punctul meu de vedere și al lui Călin, este acesta. Altceva mai bun, în categoria asta de preț nu există.
Rămâne de văzut ce se va lansa în 2017.
sorin a zis
Perfect de acord, dar diagonala este de 55 si eu vreau de 65…iar pretul la 65 este aproape triplu fata de bugetul meu…o alta parere va rog…Multumesc
Florin a zis
Buna ziua ,
Doresc sa cumpar un televizor diagonala 43 , distanta de vizionare aproximativ 3m . Ma intereseaza in mod special o imagine si un sunet cat mai bun. Va fi folosit in cea mai mare parte ca Tv dar si filme de pe pc sau stick. Bugetul alocat este de maxim 2200-2400 lei . Eu ma gandeam la Sony 43W755C , W756 dar vreau o recomandare avizata.
Multumesc
Marius Cucu a zis
Diferențele sunt nesemnificative între acestea. Altceva mai ok nu este în bugetul dvs.
ionut a zis
Buna seara. Imi puteti spune ceva de bine despre acest televizor: LED Smart LG, 108 cm, 43UH603V , 4K Ultra HD, isi merita banii ??? Cat e bine se vede rezolutia e 3840 x 2160 ???
Marius Cucu a zis
Nu merită, din punctul meu de vedere.