Dacă reușiți să parcurgeți blogul acesta veți observa că o bună parte din timp o aloc pentru testarea televizoarelor, a aparatelor foto, laptopuri sau telefoane. Încerc să vă ofer noutăți atât în formă de text, cât și pe Youtube. Căutările nu se fac doar de la calculator, ci reușesc să testez și câteva modele de la fiecare brand în parte, anual, fie acasă, fie în deplasare. Ca de exemplu, anul acesta am văzut televizoarele de la Samsung la Frankfurt, pe cele de la Panasonic la Düsseldorf și Berlin, iar pe cele de la Philips în Barcelona.
Puteți susține activitatea blogului prin abonarea la canalul de Youtube de aici. Este complet gratuit. Testez televizoare, testez telefoane, ceasuri și vorbim despre cele mai noi tehnologii ale televizoarelor. Cu cât strâng mai mulți abonați, cu atât voi primi mai repede produsele la teste.
Cel mai bun televizor nu e ușor de ales. Deși sunt foarte multe variante, la o primă căutare avem peste 400 de modele care se lansează anual și tot mai mulți producători încearcă să mănânce din bucata celuilalt. Mai ales dacă urmăm trendul și observăm că lumea preferă să aleagă un TV direct de pe internet. Asta numai în țara noastră, dar sunt o mulțime de alte branduri ce sunt și pe alte piețe. La IFA Berlin am văzut o grămadă de alte branduri necunoscute mie. Mai scumpe, mai ieftine. Și să fim serioși, câți au bani de așa ceva?
Avem mii și mii de modele de televizoare, cum reușim să îl alegem pe cel mai bun?!
Sunt foarte multe informații pe internet referitoare la cumpărarea unui televizor, unele mai tehnice, altele de umplutură. Sunt de părere că înainte de a alege un televizor, un gadget pe care îl vei privi ori de câte ori vrei să vezi un film sau la TV trebuie o documentare în prealabil, eventual nu ar fi rea o tură prin magazine pentru o părere la cald.
Smart TV sau nu?
În trecut discutam dacă să alegem un televizor inteligent sau nu. Cred că vremurile acelea au trecut. Mai toate au așa ceva, doar câteva modele de televizoare ieftine mai sunt fără funcții inteligente. Nu mai are sens să discutăm de variante non smart.
Poate te interesează și
- Soluție pentru curățat display-ul TV-lui
- Diferența dintre LED și OLED
- Diferența dintre OLED și miniLED
- Diferența dintre QD OLED și OLED
- Citește și articolul cu primul televizor 8K testat de mine aici
Ideea este că modelele de buget mic nu au funcții inteligente foarte ok. Am spune: dar de ce nu pun toți android?
Adaosul comercianților pentru televizoarele de buget este mic, așa că o licență de android nu este tocmai ieftină. De aceea, producătorii încep să promoveze tot mai mult televizoare cu sistem de operare proprietar. Simplu, fără prea multe opțiuni.
Ca sisteme de operare avem:
- Tizen OS
- Web OS
- Google TV – un material cu Google TV aveți aici.
- Titan OS
- Fire TV – un material cu acesta aici.
În mintea mea, când zic inteligent ar trebui să facă mult mai multe lucruri. De fapt și de drept, funcțiile smart se rezumă la câteva aplicații de video. Un film pe YouTube, o conectare de pe telefon, eventual un Disney, un Skyshowtime sau Netflix. Atât.
Chiar și conectarea cu android nu este perfectă. Să nu credeți că veți face orice lucru de pe telefon pe televizor, fie că puneți mouse și tastatură.
Cel mai bun smart TV?
E simplu, dacă nu vreți un televizor nou, dar vreți software pentru televizorul actual aveți nevoie de mult mai puține lucruri:
- stick-uri HDMI
- Chromecast – varianta cea nouă de aici.
Cu acestea veți avea cel mai bun televizor smart de pe piață. Nu știu dacă aș vrea, însă, încă o telecomandă, încă un player. În plus, direcția pe care o iau producătorii este de a face ecosistem, să poți controla direct de pe televizor toate cele din casă. Asemenea lucruri am văzut la Samsung, LG. Aceste opțiuni nu vor fi disponibile pe aceste box-uri. Dar prezint toate variantele pentru ca fiecare să decidă ce e mai bun pentru el.
Totuși, în ultima vreme, am testat modelele de top de la cele mai noi televizoare apărute pe piață. Integrarea este din ce în ce mai interesantă, nu mai e lag, nu mai agață niciun sistem de operare. Cu cât avem procesor mai bun, cu atât totul e mai rapid.
Ce este HDR?
Pentru cei care vor să știe mai multe despre ce este HDR pot parcurge articolul de aici. Este foarte util pentru neinițiați.
Trebuie să rețineți doar că zonele foarte luminate au fost foarte greu reproduse corect de televizoare. Eh, HDR, printre altele, ajută la acest lucru.
Practic, se încearcă îmbunătățirea tonurilor, a culorilor, se încearcă a avea o imagine cât mai vibrantă.
De cele mai multe ori, nu este chiar ceea ce trebuie din punctul de vedere al detaliilor. E ok să fie luminos, ca unele detalii să încerce să le reproducă natural, dar de la natural până a ieși în evidență și de a te deranja la ochi…
Diferențele majore sunt pentru produsele de top, în condițiile în care rulăm conținut HDR, rulat de pe un Blu-ray sau cu ajutorul platforme de streaming.
Conexiunea cu telefonul mobil
O perioadă bună de timp m-am jucat doar cu aplicațiile de pe telefonul mobil. Asta pentru că telefonul mi-a permis asta, iar într-un final, dezvoltatorii au permis funcțiile de genul.
Aplicații pentru telefonul mobil am folosit pe următoarele branduri:
- Sony
- Panasonic
- Philips
- LG
- Samsung
Cel mai mult mi-a plăcut cea de la Panasonic. Are extrem de multe funcții, chiar și pentru a retușa culorile, pentru orice dorești. Pentru android, însă, există aplicația Home pe care o promovează Google. Cumva, pare că înlocuiește fiecare aplicație dedicată.
Apropo de conectare și telefoane mobile cu IOS, ideal ar fi să aveți pe televizorul vostru Airplay2.
Telecomandă
Se pune preț mare pe telecomandă. Până la urmă ea este interacțiunea cu televizorul. Eu nu pun atât de mult preț pe aceasta, dar e evident faptul că îmi place să am o telecomandă bună în mână. Ergonomică. Să poți să apeși pe butoane OK, fără să greșești.
Diferențierea se face în câteva moduri, dacă vreți. Spre exemplu:
- LG are magic remote – e foarte utilă pentru cei care vor să navigheze rapid
- Samsung are telecomandă prietenoasă cu mediul – se încarcă de la soare
Mai toți producătorii au integrat butoane pentru:
- Disney+
- Youtube
- Netflix
- Amazon Prime
LED, miniLED, LCD sau plasmă? Tehnologia OLED? sau microLED?
Mulți fac confuzie între LCD și plasmă. Încă sunt foarte multe persoane care cred că e același lucru. Eu sper că prin articolul acesta să vă trasez câteva idei. Diferențele sunt mari, atât ca tehnologie de fabricație, cât și vizual.
Am dezvoltat mai multe aici.
Ar fi bine să plecăm de la următoarea idee:
- tehnologia LCD, la care avem mai multe tipuri de iluminare: LED, miniLED
- tehnologia OLED, la care avem mai multe tipuri de panouri: WOLED sau QD-OLED
- tehnologia microLED, la care încă nu avem acces că este foarte scumpă
LED, de fapt și de drept, este un LCD cu câteva leduri în spate. Aș putea spune că este o evoluție a LCD-ului din punctul de vedere al consumului și al culorilor. Cele cu iluminare LED au culorile un pic mai reci față de LCD-uri.
Viitorul, din punctul meu de vedere, este tehnologia microLED. Este o tehnologie nouă, diferită și ceva mai scumpă. Foarte scumpă!
Cu alte cuvinte, plasmele au fost înlocuite de OLED-uri. Acestea sunt evoluția. Acestea se apropie cât se poate de mult de plasmă. Atenție, plasmele vechi, nu LED-urile.
Încă o asemănare cu plasmele vechi avem atunci când discutăm de microLED. E o tehnologie nouă, ce nu este încă pe piață. A fost prezentată de Sony sub formă de Crystal LED, iar acum Samsung a venit și-a lansat un televizor nou cu microLED. Industria lucrează!
- Citește și: În sfârșit, am văzut și eu televizoarele microLED
- Citește și: Am testat Philips The One 2024, mai exact 55PUS8919
Există și miniLED. Un alt fel de a zice LCD cu mai multe LED-uri. MiniLED-uri. Am vorbit aici despre asta.
Televizor pentru calculator în loc de monitor
Dacă înainte nu eram deloc de acord cu această variantă, iată că în 2024 putem să vorbim despre televizoare ce pot fi monitoare de gaming. Ba chiar sunt unii nișați în direcția aceasta. Televizoarele de 48′ sunt pe piață, inclusiv cele de 42′, dar ceva mai slabe ca performanțe.
Ceea ce vă recomand eu este să vă luați un televizor cu rată de refresh foarte ok pentru că o să vă ajute la ochi. În plus, input lag-ul începe să fie din ce în ce mai bun.
Totuși, alegerea nu trebuie să o faceți pentru modele de buget. Nu sunt de acord cu faptul că un televizor de buget trebuie să fie pus ca monitor. Da, e foarte costisitor să alegi un televizor care să fie bun și pentru buget. Așadar, grijă mare la ceea ce alegeți.
Diagonala televizorului
Și acum îmi amintesc de faptul că aveam niște LCD-uri la care stăteam la un metru distanță de ele. Așa le-au gândit cei dinaintea mea, n-am avut ce face. Erau atât de mari încât vedeam cubulețe, nu oameni. Dacă mă dădeam mai în spate era totul ok.
Nu se mai pune problema în zilele noastre pentru că tehnologia s-a îmbunătățit, DPI-ul a crescut…
De exemplu, la un televizor de 32′(~82 centimetri) distanța de vizionare ar trebui să fie de minim 1,2 m și maxim 3,5 metri.
Dar lucrurile acestea sunt irelevante pentru tehnologiile noi. De exemplu, pe un OLED poți să te uiți și de la 1,5 metri, chiar dacă acesta are diagonală de 65′. Asta pentru că avem o construcție, o tehnologie diferită.
Caracteristici tehnice ale televizorului
Dacă ai ajuns să citești până aici este clar că vrei să te informezi serios în legătură cu alegerea TV-ului și te-am făcut curios prin rândurile de mai sus.
În oferta magazinelor găsim specificații precum:
Rezoluție
Ultra HD sau 4k? Dar 8k? Dacă vă gândiți să vă luați un televizor cu rezoluție ultraHD luați-o pentru că următorul gadget va fi un DSLR sau mirrorless cu rezoluția aceasta sau pentru că telefonul vostru filmează la calitate 8k. Altfel, cu greu veți găsi conținut 8k. Iar diferența între ce avem de la operatorii de cablu și ce pot televizoarele noi… e departe de tehnologia 8K! Nu este cazul!
Lângă această rezoluție marketing-ul ne aduce în față o nouă etapă a imaginii pe televizor. Este vorba despre HDR. Aceasta a tot fost folosită, de-a lungul timpului, de către fotografi. Ușor, ușor, tehnologia s-a îndreptat și spre televizoare.
Tehnicile de marketing au făcut ca producătorii de televizoare să lanseze pe piață HD Ready, FULL HD și mai nou, UHD. Probabil că cele mai ieftine televizoare sunt cele HD Ready care vor dispărea de pe piață odată cu maturizarea tehnologiei UHD(4k).
- HD Ready -> 1280×720 pixeli
- FULL HD -> 1920×1080 pixeli
- Ultra HD 4K -> 3840 x 2160 pixeli
- 8K -> 7680×4320 pixeli
Contrast
Toată lumea a auzit de acest lucru. Ca o definiție simplă ar fi raportul dintre cea mai luminoși pixeli și cei mai întunecați de pe ecran.
Mai nou acesta este de două tipuri: contrast static și contrast dinamic. Cel static este cel real, ascuns de marea majoritate a producătorilor, iar cel dinamic are cifre. Multe. De genul 10 000 000:1.
Procesor video
El este responsabil de procesarea semnalului ce intră în televizor. Cu cât este mai bun acest procesor video, cu atât imaginea redată va fi mai bună. Poate cel mai important lucru alături de panoul televizorului.
În general, despre acest lucru discutăm cel mai mult atunci când se schimbă o generație de televizoare. Fiecare producător lansează un nou procesor grafic.
Cu cât este mai performant procesorul video, cu atât televizorul rezolvă probleme precum:
- upscalling
- aberații cromatice ale diferitelor tehnologii
Ce tip de panel să aleg?
Sunt 2 producători mari și lați:
- Samsung Display
- LG Display
Fiecare producător are mai multe tehnologii în portofoliu ce le vinde brandurilor: Samsung, Philips, Panasonic, LG, Sony, TCL, etc.
Se discută foarte mult despre asta, în fapt cred că despre asta trebuie să se discute tot mai mult. Panourile sunt de 2 tipuri:
- 50 Hz
- 100 Hz
Pe anumite site-uri vedeți marketing la 120 Hz, asta pentru că oamenii nu se pricep, nu fac diferența între America și Europa. În plus, unii vorbesc de conexiunile de intrare, alții de conexiunile de ieșire.
Altfel, la aceste panouri mai avem și:
- panou de tip MVA
- panou de tip IPS
Tehnologiile au avantaje și dezavantaje, unul consumă mai mult, altul are unghiuri de vizualizare mai mici. Da, la bază putem să vorbim despre faptul că VA-urile interpretează diferit umbrele, dar la nivel foarte mic.
Refresh dinamic
Am vorbit și mai sus despre rata de refresh a monitorului. Sunt multe discuții, multe contradicții referitoare la această tehnologie. La fel ca la contrast a devenit o tehnică de marketing importantă.
Aveți o explicați aici foarte bine realizată pentru ce înseamnă refresh-ul dinamic.
Tot aici aș putea să includ și tehnologii precum Clear Motion (Motionflow XR, Perfect Motion, Dynamic MCI).
Conectivitate
Știu persoane care și-au luat LED-uri, dar stau pe SCART cu cablul TV. Ok, nu am nicio problemă, fiecare vede diferit. Dar calitatea semnalului analogic este cu mult mai mică față de calitatea digitală. Așadar încercați să uitați de VGA, încercați să uitați de SCART sau de fel de fel de adaptoare de genul.
Avem carduri CI, CI+, avem HDMI 2.1, avem foarte multe lucruri ce ne-ar putea face imaginea mai clară și mai frumoasă.
Degeaba aveți cel mai bun TV de pe piață dacă nu aveți o conexiune bună cu dispozitivul.
Tot aici vreau să evidențiez faptul că tehnologia 4k are și ceva anomalii. De exemplu hardul extern pe care îl aveam nu făcea față, nu puteam să rulez niciun film UHD, nici măcar cele mici, de 3,4 minute, router-ul wireless nu poate procesa atât de multă informație. Sigurul cu care m-am descurcat a fost un stick USB 3.0.
Evident, un profesionist ar zice să dăm play de pe un Blu-Ray. Total adevărat, calitatea imaginii reproduse de televizor se observă cel mai bine de pe un astfel de dispozitiv.
HDMI 2.1
Strict pentru cei care au cele mai noi versiuni de console. Acolo, dacă vreți puteți să beneficiați cu adevărat de ceea ce știe HDMI 2.1, eARC de VRR și de tot ceea ce înseamnă noile porturi. Altfel, nu cred că sunt justificați banii.
Atenție și că cei de la HDMI au ales să schimbe denumirile și s-ar putea să nu aveți HDMI 2.1 curat pe anumite porturi, ci doar HDMI 2.0. Totuși, aveți nevoie de mai mult de 2 porturi HDMI 2.1?!
Bluetooth
Mai toate au cea mai nouă versiune. Nu trebuie să vă faceți probleme de asta, nu cred că este un criteriu de departajare. Singurul semnal ar fi la drivere, dacă producătorul oferă firmware competitiv și nu sunt probleme pe termen lung.
Sunet
Nu am abordat subiectul pentru că foarte, foarte puține televizoare au sunet ok. Oricât de mult ne-am chinui noi să recomandăm modele ok discutăm despre diferențe extrem de mici. Unde să pună sunetul?!
Așadar, dacă doriți să aveți ceva de calitate trebuie să vă îndreptați spre un soundbar sau sistem de sunet mai OK. Sunet dedicat!
Evident, dacă ne uităm la modelele OLED observăm că tot mai multe au și componentă de sunet tot mai performantă. Sigur că tot nu e chiar perfect, nu poți compara un soundbar cu ceea ce poate scoate o linie a unui televizor. Diferențele sunt mult prea mari.
Negrul complet
Începe să se marketeze tot mai mult de când cu tehnologia OLED de care aminteam mai sus. Este bine ca redarea culorilor să fie cât mai ok. Așadar, trebuie să vă orientați spre un televizor cu negru cât mai bun. Problema este că prea puține informații găsim în specificațiile tehnice despre acest lucru.
Garanție extinsă
Pentru produse ca televizoarele eu recomand garanția să fie cât mai mare. E extrem de multă tehnologie, foarte multă electronică în interior, dar și variații de curent prin casă. Încercați să alegeți un magazin care oferă această opțiune. Merită din plin!
Ambilight
Diferențierea televizoarelor se face mai mult sau mai puțin, în ultima vreme. Cei de la Philips au patent pe ambilight, așadar dacă vreți LED-uri pe spatele televizorului trebuie să vă îndreptați spre un model din oferta lor sau să improvizați, dar cu siguranță nu veți putea să urmăriți video sau audio, așa cum se întâmplă, nativ, pe modelele lor.
Sunt 2 tipuri de ambilight pe piață:
- pe 3 laturi
- pe 4 laturi – > le găsim pe modelele flagship
Mai mult, cei de la Samsung au reușit să cumpere drepturi de folosire a Philips Hue. Este un fel de Ambilight, tot o integrare cu luminițe și control, exact ca în poza făcută de mine la summit-ul de la Frankfurt al celor de la Samsung. Avantajul este că lumina este mai puternică, dezavantajul este că toată integrarea este mai scumpă decât cea de la Philips și nu e tocmai perfectă, dar se poate adăuga și ulterior.
Grosimea televizorului
Încep să devină din ce în ce mai subțiri. Poate chiar prea subțiri dacă ne gândim la modelele de televizoare OLED. E foarte greu să manevrezi un OLED, mi-e tare greu să mă gândesc la cei care au copii mici și vor să își aleagă un astfel de model. Uitați-vă la acesta, e mult mai subțire decât unul dintre cele mai subțiri telefoane.
Așadar, cu cât ridicați bugetul, cu atât aveți șanse să găsiți un model din ce în ce mai subțire.
Cum curățăm televizorul?
Sunt tot felul de variante. Unele mai scumpe, altele mai ieftine. Dacă n-a zburat cola pe el putem să curățăm clasic, cu o cârpă de bumbac.
Dacă sunt probleme mai mari putem să alegem soluții de curățare. Sunt ok, fără doar și poate și acelea.
Nu vă uitați la preț pentru că o sticluță de genul alături de o microfibră ne scapă de griji pentru o lungă perioadă de timp.
V-ați cumpărat deja televizorul? Nu vă place cum se vede?
Greu de crezut că se poate întâmpla asta, dar poate că sunteți pretențioși și vreți mai mult de la un televizor.
Eh, vă propun să-l calibrați corect. În România se caută prea mult promoțiile și prea puțin oamenii de calitate. În cazul de față aceștia se numesc calibratori. Au câteva programe care reglează nivelul de culoare al televizorului. Unele au mai mult alb, altele mai mult roșu sau verde.
Poate albastru?! Cert este că toate aceste lucruri se pot face prin calibrare. Căutați oameni care fac lucrul acesta, în orașul vostru.
Pentru televizoare trebuie să știți că albul este împărțit în 240 de puncte, iar semnalul video este de la 16 la 255 sau 16 – 235. Pe monitoare este full range: 0-255. Fiecare pixel este format din 3 subpixeli. Ați ghicit: RGB, de care vă spuneam în paragraful de mai sus.
În cazul în care toți cei 3 subpixeli sunt aprinși și generează fiecare același nivel de luminozitate maximă(100%) atunci va rezulta o imagine cu un alb curat: R-255 G-255 B-255.
Dacă un televizor nu este calibrat corespunzător acesta va reda artificial nuanțele de alb. Mai multe despre calibrare se discută și aici.
În general, când vorbim despre recomandări, ar trebui să ne trasăm câteva idei precum următoarele:
- televizoare ieftine nu există
- televizoare bune există atât timp cât există buget pentru ele
- televizoare best buy există – în general, în fiecare an, discutăm despre modele care au un raport calitate preț ok
Ca să vă faceți o idee, per ansamblu avem serii:
- entry level
- medii
- high end
Marele avantaj ar fi atunci când un model de serie veche iese la rampă și-l găsim și anul următor la preț mult mai bun.
În prima categorie le-am adăugat pe cele cu tehnologia LCD LED. Practic, vorbim de modele de oarecum de buget, pentru care n-ar trebui să avem foarte mari pretenții. De preferat ar fi o serie mai veche, e posibil să obțineți mai mult. Am încercat să vă pun poze realizate de mine, acolo unde am avut ocazia.
LG 50UT73003LA
- 50 Hz
- ultra HD
- webOS 2024
- 2024
Philips 50PUS8518
- 50 Hz
- ultra HD
- android
- 2023
SAMSUNG 55Q80C
- 100 Hz
- ultra HD
- Tizen 6.0
- 2023
În tabelul de mai jos aveți modele cu 100 Hz. Sunt modele ceva mai pretențioase, dar evident că n-am putut acoperi toate bugetele disponibile. De asta avem zona de comentarii. 🙂
TCL MiniLed 65C855
- Smart Google TV
- 4K Ultra HD
- 100hz
- Clasa G
Sony 55X85L
- 100 Hz
- ultra HD
- android
- 2023
Philips 50PUS8818/12
- 100 Hz
- ambilight
- android
- 2023
3 dintre cele mai bune televizoare OLED
Am decis că este mai bine să diferențiem un pic tehnologia OLED. E clar că este altceva, că sunt modele bune, de luat în seamă. Tocmai de aceea avem și prețuri mult mai mari.
Iar pentru că au apărut suficient de mulți producători care să concureze vreau să adaug un nou tabel cu 3 recomandări de televizoare OLED. Testate de noi, evident!
Philips 65OLED819
- 100 Hz
- ultra HD
- android
- 2024
Sony 55A95K
- 100 Hz
- ultra HD
- android
- heatsink
- 2022
LG OLED 55C41LA
- 100 Hz
- ultra HD
- webOS
- 2024
Câteva sugestii despre televizoarele din 2024
Am zis că trebuie să trasez câteva idei principale referitoare la alegerea unui televizor, dacă cele de mai sus nu au fost suficiente pentru voi. Cumva, să vă trasez câteva așteptări.
Televizoare de 1500 de lei
Dacă veți prinde o ofertă foarte OK aveți șansa să alegeți un model decent și în categoria asta de preț. Este evident că vorbim despre diagonale mici, cu hardware nu tocmai wow. Cu o reducere, cu un voucher s-ar putea să prindeți ceva ofertă.
Televizoare de 2500 de lei
Cred că putem să începem să avem perspective pentru modele ce încep să fie promovate inclusiv de brandurile de televizoare. La diagonale de până în 49′ cred că vom găsi modele chiar foarte OK. Tehnologia miniLED este aici așa că puteți obține lucruri faine în campaniile de reduceri.
Televizoare de 3500 de lei
Am găsit și televizoare OLED în categoria aceasta de preț. Deja mergem spre seria medie sau chiar de top pe anumite tehnologii.
Televizoare de 5000 de lei
Dacă ne referim la diagonale mici s-ar putea să nu reușim să cheltuim tot bugetul, în schimb, dacă mărim diagonala s-ar putea să nu fie suficient. La 5000 de lei reușim să găsim la 55′ mai toate tehnologiile de pe piață. Cu cât televizorul este mai mare, cu atât trebuie suplinit pentru a reuși să găsim variante optime.
M-am gândit că ar fi bine să listez și ceva termeni mai tehnici pentru cei care vor informații suplimentare despre televizoare:
RJ45 este conectorul pentru rețea. Îl găsim la televizoarele SMART, televizoare ce au conexiune la internet.
Același lucru înseamnă și WiFi doar că vorbim despre tehnologia fără cablu.
De multe ori, conexiunea WiFi este mai slabă, dar găsim și situații în care LAN-ul este mai încet decât WIFI, așadar un router bun va face diferența.
DTS înseamnă Digital Theater Systems. Citiți mai multe aici. Este un sistem brevetat de o companie americană pentru a îmbunătăți calitatea sunetului. Unii producători au licență pentru așa ceva, alții nu.
Putem spune că Dolby sunt concurenții direcți ai celor de la DTS. Totuși, în ultima vreme, au câștigat foarte mult teren prin parteneriatele pe care le-au făcut cu serviciile de streaming. Așadar, mai toate televizoarele noi beneficiază de Dolby Vision(imagine) și Dolby Atmos(sunet) cât mai bun, mai spațial.
Concurența celor de la Dolby Vision este formatul HDR10+. Numai că ei sunt pe 10 biți, față de 12 biți cât sunt pe Dolby.
Pe de altă parte, avem puține dispozitive pe 12 biți. Totuși, dacă vrem calitate, ambele standarde trebuie să fie pe televizorul nostru.
Sunt 3 tehnici de a realiza matricea LCD-ului cât mai aproape de un negru perfect, așa cum se întâmplă la televizoarele OLED. Cea mai bună tehnologie dintre cele 3 este Full Array LED sau FALD. O găsim pe seriile superioare de televizoare.
Se vorbește de ceva timp despre miniLED așa cum se vorbește și despre microLED. Pentru pătura de mijloc a consumatorilor miniLED-ul s-ar putea să fie o revoluție în imagine. Cu siguranță sunt evoluție, sunt mult mai luminoase decât generațiile anterioare, dar nu sunt OLED, chiar dacă unele branduri fac marketing pe QNED.
Raiul marketing-ului. Aceeași Mărie, dar cu altă pălărie. LCD-uri cu tot felul de filtre, mai mici sau mai mari. Bleending, clouding sau chiar glowing cu negru mediocru. Sunt perfecte pentru cei care nu vor să își bată capul cu imaginea.
E bine ca în showroom să mergeți să îl vedeți în mărime naturală. Din poze nu îți dai seama dacă este subțire, dacă nu este. Dar să verifici capabilitățile unui TV în showroom este o greșeală majoră! Televizoarele sunt pe modul DEMO. Acolo avem o lumină ambientală puternică, materiale puse de producător fix pentru a evidenția anumite detalii ale TV-ului, lucruri care nu se vor vedea în materialele clasice, de acasă.
Dacă vrei un conținut perfect, cu siguranță trebuie să iei în calcul un BluRay Player. Altfel, variantele cele mai comode sunt serviciile de streaming. Acestea te ajută să fii comod, dar pe scenele cu conținut întunecat vei vedea artefacte pe care pe BluRay nu le vei vedea.
Cred că putem să ajungem ușor la concluzia că un TV OLED nu este ceea ce trebuie. Așadar, pentru astfel de camere avem nevoie de un TV foarte luminos. Samsung face modele foarte ok, din punctul ăsta de vedere.
MLA înseamnă Micro Lens Array. Cei de la LG au realizat tehnologie nouă pentru a contracara puterea QD-OLED-ului de anul acesta. Deocamdată este disponibilă doar pe televizoarele foarte scumpe. Am testat și eu unul aici și pot spune că e senzațional ca imagine. Dacă aveți de spart bani, merită!
Articolul este subțire. Sunt conștient de asta. Dar informația despre televizoare este vastă. Noi învățăm zilnic, mai ales că apar modele tot mai interesante, de fiecare dată.
Totuși, dacă aveți răbdare, avem peste 6000 de comentarii în care discutăm despre televizoare. Și alte mii la alte articole. Totul a început de aici. Te invit să parcurgi informațiile. Sigur vei găsi ceva interesant.
Ghid Alegere Televizor
Branduri de Top
- Philips
- Panasonic
- LG
- Sony
- Samsung
- TLC
- Loewe
Branduri Low Cost
- Vortex
- Horizon
- Akai
- Utok
- Star Light
Informațiile sunt multe. Pot fi sau nu pot fi cuprinzătoare. E loc de mai bine, tocmai de aceea vă invit să ne auzim în secțiunea de comentarii pentru orice nelămurire în legătură cu modelul pe care îl doriți. Este ok să știm cât mai multe detalii despre acesta pentru a putea veni în ajutorul vostru cu alte completări, dacă este cazul.
Octavian a zis
M-ar interesa un televizor de 46-50 cu urmatoarele caracteristici:
– conteaza mult imaginea clara pana la margine, luminoasa, culori frumoase si sunetul
– sa pot sa vad clar la el intre 1,2 m si 3,2 m
– unghi cat mai larg
– ma intereseaza f mult albul (mai putin negrul), sa fie uniform distribuit pe ecran, fara colturi/margini intunecate, pe care nu prea pot sa le suport
– sa schimbe rapid posturile tv
– sa fie f cursiva imaginea, sa nu sacadeze nici la miscari incete, nici rapide
– tuner dvb-t2
Dintre recomandarile pe care le-am vazut pe aici as fi mers pe Samsung h6400, dar are pete de alb mai intunecat prin colturi, multe dintre Sony la fel, iar Panasonic-urile au marginile mai intunecate, chiar si titratul 50cx700. Nu sunt sigur la 50cs520, insa am citit ca se misca putin greu. Asa ca nu stiu ce sa aleg…
Parca mi s-a parut ca Samsung j6300 avea un ecran uniform, insa nu prea as vrea curbat, ii scade unghiul de vizualizare, plus ca-mi pareau cam mari pixelii. Mi-a mai placut cat de cursiva am vazut miscarea imaginii pe un LG lf630 de 55, insa pe variantele de 32 si de 43 parca nu era la fel, era putin mai sacadata. Sa fie doar o impresie?
Niste sugestii in 3000-3500 lei, sau cu mari eforturi ceva mai mult?
calin_fdx a zis
Dacă ai așa pretenții d.p.d.v al uniformitatii (și mi se pare normal mie cel puțin) vezi aici un top al modelelor structurat pe acest criteriu. In frunte se afla OLED-urile de la Lg. Există unul de vânzare 55EG910v calibrat ISF (unic in România) vezi aici discuții despre tehnologia emisiva http://forum.softpedia.com/topic/1039659-mini-recenzie-oled-lg-ec930v-vs-panasonic-55vt60/page__st__54 si numele meu scris cu caractere roșii e trimiterea spre ceea ce presupune calibrarea ISF de care vorbesc.
http://www.rtings.com/tv/reviews/by-test-results/gray-uniformity-dirty-screen-effect-dse
Florin a zis
Îmi puteți spune va rog, ce ați alege între un TV Samsung KU 6092, 4K, Ultra HD cu diagonala de 101 cm si Sony Bravia 43W755C, full HD cu diagonala de 108 cm? Mulțumesc anticipat!
criss a zis
PANASONIC TX-40CS630E este un SMART TV cu o imagine naturala, mult peste alte firme sau modele de TV. Are si 3D care se vede excelent si 400 Hz !
Adi a zis
Buna
Care este diferenta intre XE8005 si XE8077. Singura diferenta,observata e de ,motionflow 400 hz in favoarea lui XE8077.La pret sunt identice modelele.Multumesc.
Alexander a zis
Eu unul n-am inteles un lucru esential. Am un televizor Full HD non-smart LG acum. Cu player multimedia integrat. Bag eu un stick cu un mkv de 9Gb Desigur se vedea super si ma loveste cu „audio not supported” A trebuit sa privesc acelasi film intr-o versiune mp4. Planuiesc sa iau un smart si uitandu-ma la detaliile de pe magazinele online sincer….cum stiu eu daca merg mkv-urile?
Si apropo de smarturile cu android, vad ca lumea le face cu ou si cu otet prin review-urile produselor.
Mihai a zis
Buna Marius,
Vroiam sa achizitionez un tv samsung curbat cu diagonala de 152 cm si vad ca nu exista in oferta magazinelor de la noi. acum, am urmatoarea dilema: sa-l cumpar cu diagonala de 138 sau 163 cm? cam de la ce distanta e recomandat cel de 163 cm? modelul era Samsung UE65JU7500. ce parere ai de el? a aparut/apare ceva nou de la samsung in perioada urmatoare (model 2016) sa merite sa stept sau sa il cumpar acum?
Multumesc anticipat,
Mihai
calin_fdx a zis
Mergi cu incredere pe 65JU7500 este un model reusit cu tot ce ai nevoie. Distanța minimă de vizionare este de 2.5m conform acestui link http://www.rtings.com/tv/learn/size-to-distance-relationship dar cu luminozitatea adaptată corect acestei distanțe. Aici este recenzia din UK unde este cotat ca Highly Recommended 9/10 http://www.hdtvtest.co.uk/news/ue48ju7500-201504074038.htm
Mihai a zis
multumesc frumos. exista dezavantaje ale ecranului curbat fata de flat? am citit pe undeva ca daca unghiul de vizionare la ecranul curbat nu e cel corect atunci se pierde mult din calitatea imaginii.
Multumesc inca o data
calin_fdx a zis
Poziția optimă de vizualizare in cazul ecranelor curbate este in momentul când privirea este perpendiculara pe mijlocul ecranului la o treime de baza acestuia si la două treimi din înălțime. Ca si distanță de vizualizare acesta este determinată de curbura ecranului care ar trebui să fie înscrisă in acrul de cerc descris de privire. Complicat de explicat dar din orice punct al pupilei ar trebui sa fie relativ aceeasi distanță până in oricare punct de pe suprafata ecranului. Ca si focalizarea la foto. Cel din centru va fi intotdeauna avantajat față de cei din lateral. In cazul ecranelor plate se realizează o medie, vizualizarea calitativă fiind mai tolerantă d.p.d.v al poziției.
Ambrus Gyozo a zis
Buna, acum cateva zile am intrebat ce televizor i-mi recomanda dl. Marius. Loc este in living, distanta mare. De la 40 inch am trecut la una mai mare 49 inch. Televizor LED 49 Philips 49PUH6400 UHD. Este idee mai buna sau nu ?
Multumesc.
Marius Cucu a zis
Este relativ ok Philips-ul. La o astfel de diagonală ar trebui, totuși, un buget mai mare pentru o calitate bună.
Flo a zis
La multi ani, tuturor celor ce activati si sustineti acest minunat ghid.
Un vechi si modest CRT si-a dat obstescul sfarsit si doresc sa-l inlocuiesc.
Va fi folosit de o persoana mai in varsta, deci clar un non-smart. Buget pana in 1100.
Ceea ce doresc este o imagine „corecta”, culori naturale si functii (atat cat ofera) bine implementate sau altfel spus un raport pret/calitate optim.
In acest segment de pret am gasit urmatoarele:
Philips 32PFH4100 – Full HD (sau varianta PFT cu DVB-T2)
Samsung UE32J4100 – HD
LG 32LF510U – HD
LG 32LF561 – Full HD
Marius, ai zis mai sus ca HD Ready-ul se va ingropa usor (corect); atunci as merge pe Philips, dar te rog si pe tine, facand apel la informatiile/statisticile tale sa-mi spui pentru care ai opta (nu neaparat din modelele amintite).
Multumesc!
Marius Cucu a zis
Eu aș zice să mergeți pe Samsung 32J5100.
Mariana a zis
Buna ziua Marius. Doresc sa achitionez un televizor Samsung T24C300EW Full HD. As vrea sa stiu daca are Slot CI+, pentru ca din specificatia tehnica pe care am gasit-o nu imi dau seama, si totodata ce parere ai de acest televizor.
Iti multumesc anticipat.
Marius Cucu a zis
Nu are slot CI+.
Dan a zis
Buna ziua,
AS vrea sa achizitionez un Smart Tv de 28 inch(nu intra un tv cu diagonala mai mare mai mare in spatiul in care doresc sa-l pozitionez).Caut de o luna de zile si nu gasesc nimic la dimensiunea aceasta. Ma puteti ajuta sa gasesc un model? Buget maxim 2000 lei. Va multumesc anticipat.
Marius Cucu a zis
Nu veți găsi așa ceva. Cel mult un monitor și combinat cu un box…
mircea a zis
Salut
Am rugamintea sa-mi spui daca acest Panasonic VIERA TX-40CX700E Televizor LED, Televizor LCD la 2800 lei este ok. Ma intereseaza la un tv sa aiba imagine clara si sa mearga bine partea de smart. Multumesc
Marius Cucu a zis
Eu aș alege Sony BRAVIA KDL-43W756C.
Gabriela a zis
Buna seara,
As dori sa cumpar un TV pe care-l voi folosi intr-un dormitor de apx. 10 mp (apx 4 m de la pat la tv). Il voi folosi doar ca tv, deci nu-mi trebuie smart. Din ce-am citit (fara sa am pretentia c-am inteles prea mult … din pacate nu ma prea pricep), oscilez intre LG LED 32LF561V, Sony Bravia KDL-32R400C si Phillips 32PFH4100/88, Phillips 40R450C.
Toate costa apx la fel … 1160-1200 lei(cu exceptia ultimului, care are diagonala mai mare).
As vrea sa fie usor de folosit (cu telecomanda simpla, etc.).
In sufrageria am un smart LG de 117 cm si sunt f multumita de el, ca tv. Aveti dreptate, n-am folosit functia smart decat in primele saptamani…. oricum mufa de internet e in dormitor si semnalul e slab, cu router cu tot ….asa ca am renuntat sa ascult muzica pe youtube … la televizor….
Ce-ati alege intre cele trei modele enumerate mai sus?
Va multumesc anticipat,
Gabriela
Marius Cucu a zis
Bună ziua. Eu aș merge pe LG 32LF561V.
Adrian a zis
Ciao, am citit toate comentariile utilizatorilor plus că m-am informat in rete și am ajuns la concluzia că e inutil un tv in 4k dacă majoritatea canalelor de transmisie sunt în SD, pentru că preluarea acestora in format 4k e o imagine de redare dezastru. Așadar reformulez: un tv in full HD smart/non smart 49″ pentru transmisiile sportive și filme care mi l-aţi recomanda, indiferent de buget?! Multumesc anticipat
Si un 50″ se poate lua în calcul.
chico a zis
Acum depinde ce buget ai tu, in functie de asta iti putem face recomandari. Dar tu trebuie sa fii constient, calitatea costa.
Adrian a zis
Ciao CHICO, indiferent de buget, doar de calitate să fie.
Multumesc.
Gabriela a zis
Buna seara,
Multumesc pentru raspuns si promptitudine.
Am vazut acum( pe cel.ro) ca si LED Samsung, 80 cm, 32J5100, Full HD e la acelasi pret cu LED LG, 80 cm, 32LF561V, Full HD. intre cele doua ce ati alege, daca ati dori doar un tv bun (pt. filme, travel, paprika….) si ale carui setari sa fie usor de facut ?
Varianta de 80 cm e mai potrivita pt o distanta de 4 m (de la pat la tv) decat cea de 106?
Multumesc inca odata!
chico a zis
Amandoua tv-urile au panel IPS de la LG, asa ca indiferent ce vei lua va fi un lg in alte haine….
Cat despre diagonala de 32” de la 4m cred ca glumesti. Pai de la 4m nici nu vezi tvpul bine, dar sa mai citesti sau sa observi detalii.
CUmpara un minim 40”, terminati cu prostiile de 32”.
Robert a zis
Mersi mult pentru raspuns. Inseamna ca specificatiile Televizor LED Sony Bravia, 102 cm, 40R450C, Full HD nu sunt tocmai corecte – aici apare MotionFlow XR 100.
Vreo parere legata de narrow viewing axis?
Andi Pavel a zis
Nu, specificatiile sunt corecte, deoarece acel Motionflow nu este o caracteristica tehnica a panoului, ci un indice de miscare (practic mai mult un termen de marketing) inventat de Sony. Din pacate in cazul de fata este egal cu zero, deoarece panoul are nativ doar 50 hz (adica vechiul refresh rate de pe vremea bunicilor).
Legat de cealalta problema, este vorba de un unghi de vizualizare slab. Nu stiu cum sta acest model de Sony cu unghiurile de vizualizare, insa din experienta mea aceasta problema este mult exagerata de cele multe ori si in realitate lucrurile nu sunt atat de grave.
Oricum, personal nu recomand acest Sony din cauza panoului de slaba calitate. Pt panouri de calitate buna la Sony, doar incepand cu seria 755.
Robert a zis
Mersi mult din nou.
Bugetul meu este de 1500 – 2000 de lei pentru un tv non smart, deci seria 755 nu este o optiune din pacate :). Ai putea sa imi recomanzi un brand/model bun in bugetul asta?
Andi Pavel a zis
Bun, trebuie sa stii ceva: de cativa ani incoace, nicio firma, dar absolut niciuna nu mai pune componente de calitate (de exemplu panou, nu mai vorbesc de procesor de imagine) pe modele non-smart. In prezent, modelele non-smart sunt cele foarte entry-level, dotate cu cele mai ieftine si mai slabe componente. Aproximativ 80 la suta dintre modelele non-smart de pe piata europeana sunt produse in Turcia. De evitat.
Pot sa-ti recomand cateva modele mai ieftine, care insa au calitate foarte buna, in special panou de calitate foarte buna de 100 hz. Aceste modele au raport pret-calitate foarte bun, acuma depinde la ce pret le poti tu gasi. Deci ai asa: de la Panasonic, as640 si cs630. De la Samsung, orice model din seria H care incepe cu cifra 6. Tot de la Samsung, orice model full hd (atentie, nu 4k) din seria 6 pe 2015.
Robert a zis
Mersi mult de ajutor Andi Pavel!
dan a zis
Buna ziua ,doresc sa ma ajutati in cumpararea unui tv full hd cu diagonala de la 100 cm pina in 109 cm,sa fie compatibil rcs-rds ,as dori sa aiba minim 200 hz ,la un buget de pina in 2000 lei .poate sa fie si smart dar nu tin neaparat ,ma intereseaza sa se vada bine meciurile de fotbal
Andi Pavel a zis
🙂 Cam greu cu 200 hz la preţul ăla. În primul rând, panourile de 200 hz sunt din ce în ce mai rare, deoarece cu ultimele avansuri tehnologice în ceea ce priveşte procesarea mişcării, ceea ce se poate implementa pe panou de 200 hz se poate implementa şi pe 100 hz, deci nu se mai justifică panou de 200 hz din punct de vedere al costurilor de producţie. În al doilea rând, panourile de 200 hz care se mai folosesc, le găseşti doar pe modele foarte scumpe. Ai nevoie de panou de 100 hz, mai ales dacă te uiţi des la meciuri de fotbal. Uită-te la modelele pe care le-am recomandat eu mai sus userului Robert, deoarece sunt cele mai ieftine modele cu panou de 100 hz pe care le poţi găsi.
Marian a zis
Eu cred ca fiecare dintre cei de aici care doresc sa-si cumpere un tv. ar trebui isi cunoasca nevoile,sa stie daca au nevoie cu adevarat de un model sau altul,fiecare cu nu stiu ce facilitati si nu si-l cumpere doar pentru ca asa e moda,sai ai un smart,sau pentru ca vecinul sau prietenul au si ei.Oricum,asa cum ai subliniat,tehnologia smart este inca in perioada de pionerat,asa ca daca ai calculator sau tableta la ce iti mai trebuie un smart tv.?Eu unul sunt convins ca am cumparat ce imi trebuia,cu sau fara componente mediocre asa cum afirma cineva mai jos,presupun ca stie ce vorbeste,nu pretul a fost etalon pentru mine.In sfarsit,fiecare stie sau ar trebui sa stie ce este mai bine pentru el.As mai avea o intrebare:acest tv SONY 40R450C poate si daca da,merita sa fie calibrat pentru performante maxime?Inteleg ca este greu,avand un serviciu solicitant,sa raspunzi tuturor celor care iti cer sfatul,este admirabil ceea ce faceti tu si Calin asa ca multumesc inca o data.Nu este nici o graba,astept un raspuns cand se va putea.
Andi Pavel a zis
Părerea mea e că orice televizor merită calibrat, mai ales dacă l-ai şi cumpărat deja.
calin_fdx a zis
Calibrarea display-ului aliniază imaginea livrată de acesta la un standard. Acest standard actual se numeste Rec.709 https://en.m.wikipedia.org/wiki/Rec._709 (undeva similarul in foto sRGB) A fost conceput in concordanță cu posibilitatea la limită sau limitată a vechilor si convenționalelor display-uri, uzualele paneluri pe 8bit. Este standardul in care sunt masterizate materialele video HD. El acoperă undeva la 30-35% din spectrul de culoare vizibil de ochiul uman. In cinematografele spre exemplu se folosește un alt standard DCI care e mai extins si acoperă cam 50% din spectrul vizibil de om, proiectoarele digitale cu trei cipuri DLP fiind capabile sa il redea http://www.dcimovies.com/ Va apare in curand un nou standard pentru 4K pe televizoare numit Rec.2020 care va acoperii 75% din spectrul văzut de ochiul uman https://en.m.wikipedia.org/wiki/Rec._2020 Problema e ca trebuie imperecheate aceste standarde o dată cu sursa video si a doua oară cu display-ul pe care se va afișa această sursă. De aceea este incompletă tehologia de afisare 4k până la apariția contentului nativ 4k. Ca exemplu in meniul Sony 2015 respectiv 65X8509 un aparat calibrat recent de mine, apare la spatiul de culoare pe lângă Rec.709/sRGB , DCI si Rec.2020. Acest lucru sugerează ca este pregătit display-ul pentru redare de conținut extins. Dar degeaba bifezi DCI că nu se va vedea ca la cinema fără o sursă masterizată in DCI. Dacă ii dai Rec.709 (actualul blu-ray) si ai setat Rec.709 ești pe aproape dar tot nu exact. Pentru perfectiune trebuie material video bun, player video bun (calibrat sau verificat dacă redă semnalul basic corect) si display-ul televizorului verificat/calibrat dacă redă corect acest Rec.709 (in modul dinamic sau stralucitor sigur nu va reda ceea ce e pe disc fizic/hdd/tv) Calibrarea se face individual pe fiecare display in parte prin masuratori optice cu fotospectrometrul si colorimetrul. Dacă ar exista o modalitate universală de afisare a imagini calibrate, producatorii de tv-uri ar fi primii care ar trâmbița -ACEST TELEVIZOR ESTE CALIBRAT DIN FABRICA dar nu veți găsi acest lucru (cel putin la device-urile homeuse) Revenind la Sony in cauză o calibrare a display-ului va aduce o imagine corectă reflectând exact viziunea celui care a produs matetialul video respactiv. Standardul de care vorbeam, cu toate că incepe să fie insuficient pentru noile display-uri pe 10bit …chiar si triluminos si SUHD, este de foarte multe ori de neatins pentru ecranele conventionale. Cu alte cuvinte televizoarele uzuale nu reușesc să redea capeții de culoare, primarele RGB pe 100% din punct de vedere al saturației. Rezultând din acesta că niciodată un display calibrat individual cu aparatură certificată si metrologizată, nu va afișa culori spălăcite atât timp cât conținutul video are culori saturate sau nu este comprimat barbar. Cei care sunt interesați sa aprofundeze subiectul pot sa intre pe un forum dedicat calibrarilor video (click pe numele meu) si/sau să întrebe unde pot găsi calibratori video in România in zona orașului lor.
Marian a zis
Multumesc mult Marius si pentru promptitudine si pentru informatiile oferite,voi cauta forumul dedicat calibrarilor video.
remus a zis
Salutare,
Vreau sa achizitionez un TV diagonala 40″, nu ma intereseaza functia smart dar stiu ca un tv smart are un panel mai bun. Il vreau pt programele hd sport mai mult (fotbal) + xbox (deci o imagine cat mai clara). Buget 2500 ron
Recomandari?
Multumesc
Marius Cucu a zis
Am înțeles. Eu v-aș recomanda modelul Sony Bravia 43W756C, dar depășește un pic bugetul dumneavoastră.
Solomon Radu a zis
Am pus ochii pe PHILIPS 48PUS7600/12 , bineinteles ca o sa astept sa mai scada pretul.
Ai idee Marius cand este cel mai bine sa achizitionez acest TV.
Mai exact cand apare o generatie mai noua la PHILIPS. Si bineinteles daca acest TV se merita?
Bugetul meu este 3500-4000 RON. Momentan acest TV este 5000. Pot sa mai astept, dar se merita?
Multumesc!
chico a zis
Dupa cum stii acel tv este castigatorul EISA 2015, este un tv bun pe partea de imagine, dar cam scump..Nu stiu daca va scadea prea mult pretul la el pentru ca este o serie mai scumpa si nu prea o gasesti prin Romania la multe magazine. Daca mai astepti pana prin primavara cu siguranta il vei prinde pe la 4000, dar mai jos nici gand…
Gigi a zis
Am achizitionat de curand un tv smart Samsung 43 J5600. Problema care mi se pare este ca este cam mare diagonala pentru distanta de la care ma uit eu la tv, aprox. 2.5 m. O sa am probleme pe viitor? Sau trebuie sa umblu pe la setari pentru a nu afecta vederea. Mentionez ca inainte aveam un Samsung de 32 inch F6500.
Marius Cucu a zis
E greu până vă obișnuiți cu el. La ochi n-are ce să facă. Discuția se pune pentru claritatea imaginii. Dacă vi se pare ok nu are ce să se întâmple. Sigur, nu vă recomandă nimeni să stați 24/24 cu ochii in el.
Calin_fdx a zis
Distanta de 2.5m este considerata la limita de sus, optim fiind intre 1.7 – 2.4m dupa acest site http://www.rtings.com/tv/learn/size-to-distance-relationship Nu prea este specificata corelatia dintre diagonala/distanta de vizualizare/luminanta maxima a panelului la 100IRE. Cea din urma poate fi determinata doar prin masuratori specifice calibrarii video. Targetul pentru vizializari seara/noaptea cu becul stins este de 120cd/m iar ziua fara draperii este de 175cd/m. La setari basic din controlul backlight se reduce sau se mareste acesta luminozitate in corelare cu contrastul.
gigi a zis
Multumesc pt raspunsuri. Unde pot gasi si eu niste valori pt setare imagine care sa fie cat de cat ok eventual site-uri. Am tot cautat si nu am gasit despre calibrare imagine. Multumesc
Calin_fdx a zis
Valorile se determina individual pe display-ul in cauza in urma unor masuratori de spectrometrie (transfer electro-optic) Si in cazul cand gasesti setari, acelea sunt valabile pentru display-ul pe care s-au identificat. Copierea de pe un tv si aplicarea valorilor pe alt tv poate sa faca mai mult rau decat bine. De ex default vin pe 0 si dupa efectuarea lecturilor cu fotospectrometru trebuie sa scazi la -3 dar in lipsa unei calibrarii profesionale copiezi setarea care este data la +5. Rezulta ca setarea default facuta de producator e mai aproape de imaginea corecta (de referinta) iar cea copiata se va indeparta cu 3+5 adica cu 8 click-uri fata de referinta si doar cu 3 click-uri fata de setarea de fabrica. De aceea spun unii ca nu le place imaginea calibrata (pentru ei tv calibrat inseamna copy-paste de pe net) Porobabilitatea ca aceste setari portate sa fie corecte e de 4% Ceea ce afirm aici sustin in deplina cunostinta de cauza, lovindu-ma de zeci de televizoare.
george a zis
buna. pentru parintii mei o recomandare de tv samsung. nu stiu ce diagonala sa aleg. distanta pana la tv este in jur de 2-2.5 m. care diagonala este mai ok pentru ei de 32 inch, 40 sau 43. mie persoanal imi place Samsung 43J5500, dar nu stiu daca este in regula cu distanta de vizualizare. parerile sunt impartite. o recomandare
Marius Cucu a zis
Eu zic că ar trebui să rămână pe 32′, maxim 40′. Eu aș alege Samsung 40J5100.
mirea adrian a zis
Va salut, ce ati alege intre Televizor Smart LED LG, 123 cm, 49UF6907, 4k Ultra HD si Televizor LED Smart Panasonic, 126 cm, TX-50CX670E, 4K Ultra HD. Am 3 metri pana la tv ar fi mai bun unul de 109 cm.Astept raspunsul , va multumesc.
gabriela a zis
Multumesc pentru raspuns.
Mai am o intrebare (asa… de blonda…). Am verificat distanta TV – canapea/pat si este de 3 m. Sa iau LED LG, 81 cm, 32LF561V, Full HD sau LED Philips, 102 cm, 40PFH4200/88, Full HD. Intreb, fiindca ambele sunt recomandarile Dvs. la variantele non-smart si nu stiu pe care sa-l aleg.
Necesitati: imagine si sunet optime pentru raportul calitate/pret, setari simple/usor de efectuat, vizionare programe TV/ filme . Sunt abonata RCS-RDS.
Multumesc si-mi cer scuze asemenea intrebari, puse pe un site dedicat (mai mult) cunoscatorilor.
Andi Pavel a zis
Sfatul meu e să-ţi iei cea mai mare diagonală pe care ţi-o permiţi, mai ales că e vorba de o sumă destul de mică, deci un panou de 100 hz şi un procesor video dedicat par excluse. O distanţă de 3 metri este prea mare pentru un panou de doar 32 inchi.
MARIAN a zis
PANASONIC TX-40CS630E are display edge LED iar SAMSUNG LED SMART 40j5510 are display Direct LED…..daca punem cap la cap aceste informați despre tipul de display si cele mai sus menționate de tine….. .tu ce ai alege ptr tine ?
Calin_fdx a zis
Am sa incerc sa explic diferenta dintre cele doua feluri de panel, cu care sunt echipate cele 2 televizoare. Pe amandoua sunt 1080 pixeli pe verticala deci 1080 linii. In scena statica, stop cadru sau jpeg (16;9) ambele display-uri redau la fel, d.p.d.v al claritatii. Adancimea in imagine va face doar diferenta in favoarea televizorului cu nivel de negru mai bun. Lipsit de interpolare, samsung-ul nu va afisa mai mult de 300 linii insa panasonicul avand aceasta functie (IFC – inteligent frame creation) va afisa peste 400-600 linii. Tradus in practica, intr-un meci de fotbal cand filmeaza camera (fixa) trerenul (fix si el) pe ambele televizoare se va vedea detaliat iarba si jucatorii care stau. Cand incep sa fuga (filmati tot de camera fixa) terenul se va vedea clar pe ambele dar pe panasonic se vor vedea mai detaliat si jucatorii. Cand e si camera mobila si jucatorii fug, terenul pare ca se misca, si nu mai intelegi nimic, nici ce e in tribune nici mingea sutata ..etc. Acolo realizezi adevarata diferenta intre cele doua feluri de panel, respectiv televizoare. Deci e de inteles care l-as alege. In alta ordine de idei samsung stie sunet DTS de pe USB/HDD si are un player integrat bun, daca primeaza pentru tine.
MARIAN a zis
Samsung Smart tv 40J5510 are optiunea Clear Motion Rate 100 Hz (neclaritatea in miscare)….cred ca rezolvà aceasta problema……?!
robert a zis
Salut, ce mi-ati recomanda dintre Panasonic TX-40CS620E vs Sony 756C?
Stiti pe cineva care se ocupa de calibrare la Cluj? Multumesc!
calin_fdx a zis
Vezi aici diferența intre cs620 (vizat de tine) si cs630 recomandat ca best-buy pe 2015 http://www.kagoo.co.uk/TVs-Monitors-Projectors/TVs/906870/Panasonic-TX-40CS620-vs-Panasonic-TX-40CS630.html sau cs630 vs 756 http://stimply.it/televisore/p/panasonic-tx-40cs630/13785/ Cat despre calibrare nu stiu sa fie in Cluj vreun calibrator de televizoare (e total diferită calibrarea tv față de monitoare PC) atât ca și complexitate cât si aparatură hard&soft. Cu toate acestea au ca țintă comună alinierea dupa un standard bine determinat. Sunt doar in București si Arad. Dintre cele două mergi pe Panasonic daca vrei filme si contrast nativ bun sau pe sony (console) si imagine mai procesată (dar nu ai 3d)
Vlad a zis
Salut. As vrea sa-mi cumpar un TV, am un buget de pana la 4000 lei. Diagonala as vrea sa fie de peste 130 cm. Mentionez ca il cumpar doar pentru filme nu voi avea cablu in el. Ce TV imi recomandati care sa se conecteze prin wifi la laptop fara sa trebuiasca sa leg laptopul la TV si asa mai departe.
calin_fdx a zis
Valabile discuțiile de mai sus, exact in bugetul tau (5 ani garantie) Panasonic TX-55CS630E