logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

De ce ar scădea prețurile apartamentelor?

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 29 aprilie 2025 5 comentarii

Când scad prețurile apartamentelor? Aud frecvent treaba asta de când mă uit pe piață să văd dacă reușesc să aleg câte ceva. Momentan, am lăsat-o baltă cu licitațiile, nu merge bătaia de cap cu așa ceva. Sunt pui de incubator, nu mă bag la înaintare.

Mă uit pe grupurile de Facebook că poate găsesc câte ceva interesant și scap de intermediari. Pe ăsta în care stau l-am găsit la nimereală totală, un vecin i-a povestit lui taică-miu că vinde un alt vecin că pleacă din oraș, la țară.

A fost super noroc, din punctul meu de vedere, atât ca preț, cât și ca poziționare, dar și vecini. Bine, au fost câteva clinciuri de bun venit, dar deh.

Eh, revenind la grupuri, oamenii au impresia că prețurile mai revin ca altă dată. Cu o inflație de aproape 8% oamenii tot speră că ceva se va întâmpla și le vor tăia prețurile de la apartamente.

M-aș mira să vină o astfel de criză, așa cum e proaspătă cea din 2008. Din toate necunoscutele, pare că ne vom îndrepta spre inflație tot mai mare și pe lipsă de produse/ stocuri, nu spre o criză ca în 2008.

Altfel, dacă e oraș în dezvoltare, așa cum sunt cele mari: București, Cluj, n-aș zice că vom vedea vreo scădere de prețuri prea curând. Vedeți voi altfel lucrurile?

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Casa Etichete: apartament

Comentarii

  1. Redoo a zis

    2 decembrie 2021 la ora 06:12

    De ce ar scadea prețul apartamentelor?
    -pt a avea și iancu guda dreptate odata…
    ps.#atâtsaputut

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      2 decembrie 2021 la ora 06:26

      Îl citești și pe el sau doar i-ai cumpărat cartea?

      Răspunde
      • Redoo a zis

        2 decembrie 2021 la ora 09:14

        Mai citesc uneori… că e bine să citesti.

        Răspunde
  2. Cosmin Dumitru a zis

    2 decembrie 2021 la ora 10:04

    Nu cred ca exista cineva care mai crede ca de maine se va ieftini energia, de exemplu, sau ca de poimaine painea o sa fie mai ieftina.
    Odata ce preturile au crescut si inca este cerere destul de mare pe piata, cu siguranta ca preturile nu se vor duce decat in sus.

    Daca va uitati in Bucuresti veti vedea ca sunt apartamente ce se vand cu sute de mii de euro. Cine prinde sa cumpere acum e ok, cine nu, o sa se chinuiasca in viitor. Vin fondurile de investitii si nu mai prinzi nimic.

    Răspunde
  3. Perfu a zis

    2 decembrie 2021 la ora 19:49

    Preturiile din ce am vazut cam urca , nu scad

    Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter

Alătură-te celor peste 3.400 de abonați activi

Primești o dată pe săptămână articolele noi de pe blog

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Ăsta este primul ASPIRATOR pe care ÎL TESTEZ 5 noiembrie 2026
  • Astea-s REDUCERILE de până la 51% la Samsung de Black Friday. Se pot cumula 3 vouchere! 5 noiembrie 2026
  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
aspirator pat dreame

Am testat Dreame H15 Mix

spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

aripa wizz air

Wizz Air adaugă internet prin StarLink, din 2027, în avioanele sale

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Puteți lua Voyo cu 2 euro pe lună
  • Adrian Bolocan la V-au ajuns coletele de Black Friday?
  • Adrian Bolocan la Puteți lua Voyo cu 2 euro pe lună
  • Daniel la V-au ajuns coletele de Black Friday?
  • Marius Cucu la O treabă pe care ar trebui să o învețe și poliția locală de la noi

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog