logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Să Discovery, să nu Discovery

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Scris pe 31 octombrie 2024 14 comentarii

Astăzi e despre fiare. Bine, a fost mai mult zilele trecute, dar voi acum citiți asta. Am niște prime impresii despre un nou cheltuitor: Land Rover.

Știți că nu sunt un fan al mașinilor și prefer să merg cât mai puțin cu ele. De altfel, anul ăsta s-au făcut niște mișcări pe 4 roți. Sau 8, sau 12. Depinde câte vrei să numeri.

Deși Loganul încă mai e prin familie, am reușit să-l zbor din parcarea mea. Să colinde alte parcări după 10K kilometri în 4-5 ani de zile. Raportat la orice altă mașină avută, căruța asta n-a avut probleme decât de mașină ce a stat în parcare. Când vedeți unul pe stradă gândiți-vă că ăluia nici consumabilele nu îi pică. Dar eu-s OK cu asta. Mă descurc și fără. Eu îl țineam pentru mers la aeroport, dar am găsit alternative.

Vara asta Santa Fe-ul (2009) a avut necaz mare la motor. De vreo 2 ori a fost luat pe platformă, o dată de pe autostradă. Deja nu mai prezenta încredere, plus că s-a încercat un soi de segmentare, umblat la chiulasa, etc. Într-un final, chiar și de la sfaturile de aici, s-a folosit OLX. În nici o lună de zile s-a vândut la cineva dispus să investească în mentenanța ei. Pardon, să cheltuiască!

Asta și pentru că nici n-a mai contat cu cât, ci mai degrabă… să nu pice și mai multe.

Contextul a fost împins și de un Land Rover Discovery din 2015, întreținut de o bătrânică. Glumesc, a fost luată de la niște amici care-au întreținut-o bine. Doh, cu 15K făceam 3 luni de Asia Sud Est! 6 ani distanță față de Santa Fe, o mașină mai aproape de crossover decât de SUV, cu aerodinamică mult mai bună, antifonată și mai comodă (scaunele mai bune). Mai mică un pic comparativ cu Santa Fe, dar mai înfiptă la 2.2L, 190 iepe și stă mult mai bine pe curbe. Ar fi fost evoluție dacă nu era Diesel.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging Etichete: masina

Comentarii

  1. Necula Costin a zis

    31 octombrie 2024 la ora 10:52

    Salutari Marius. Si felicitari pentru „noua” achizitie.
    Nu ramane decat sa speri ca nu ai sa te lovesti de problemele specifice si mult prea cunoscute ale modelelor Land Rover / Range Rover.
    La cat mai multi km fara probleme si fara sa vezi … o platforma in preajma masinii tale !

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      31 octombrie 2024 la ora 10:54

      Deocamdată, mecanicii nu au zis nimic.

      Răspunde
  2. Necula Costin a zis

    31 octombrie 2024 la ora 10:55

    Doamne ajuta ! Cred eu ca titlul articolului tau ar trebui sa fie : „Sa stau linistit, sau sa nu stau linistit” ?

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      31 octombrie 2024 la ora 10:56

      Eh. A fost doar un joc de cuvinte, așa cum a fost și poza aleasă intenționat. ?

      Răspunde
  3. Necula Costin a zis

    31 octombrie 2024 la ora 11:04

    Am inteles. Adevarul ca intre trotinetele Mi – de la Xiaomi si Range Rover, chiar NU este nici-o legatura !

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      31 octombrie 2024 la ora 11:06

      Eh, e mai nuanțat pentru că pe aici promovez mersul alternativ: tren, avion, transport in comun, nu dieselurile.

      Răspunde
  4. ice4you a zis

    31 octombrie 2024 la ora 23:43

    Sa’ti faci o cruce mare si bucurati’va de ea pana incep sa pice pe ea diverse, si lista e lunga, iar abia atunci o sa intelegi sensul cuvantului „cheltuiela”, iar de SantaFe o sa iti aduci aminte cu nostalgie.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      1 noiembrie 2024 la ora 07:34

      Când pică, pică. Schimbi cu alta. N-o fi un capăt de țară, e fier, nu e dragoste. :))

      Răspunde
      • ice4you a zis

        1 noiembrie 2024 la ora 08:24

        Pai nah, gandire de sarak. Rog a imi fii iertata, uneori uit cu cine vorbesc!

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          1 noiembrie 2024 la ora 08:26

          Păi cum s-a trecut de la Santa Fe se poate trece la altceva dacă nu e piața blocată. Nu mă așteptam să se vândă in nici măcar o lună.

          Răspunde
          • ice4you a zis

            1 noiembrie 2024 la ora 08:44

            Deci tu compari cerea pe piata de SantaFE cu cererea pe piata de Land Rover?! E bun atunci, eu de un an ma chinui sa vand un Land Rover Discovery 4 impecabil, si ghici?! :)))

          • Marius Cucu a zis

            1 noiembrie 2024 la ora 08:45

            Impecabil e și ăsta. ? Momentan. ? Repet, ăla vechi murea de cutie și motor. Orice ar fi fost mai OK.

          • ice4you a zis

            1 noiembrie 2024 la ora 08:48

            Deci tu practic ai vandut un fier cu pret de dumping si zici ca ai fost uimit ca s’a dat atat de repede?! :))

            In fine, sa aveti parte cu sanatate! 🙂

          • Marius Cucu a zis

            1 noiembrie 2024 la ora 08:51

            Păi da, chiar credeam că rămâne de gard. Bine că s-a dus, iar cu o diferență modică de aproape 10K s-a luat asta.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

display telefoane banda

Am testat Samsung Fold 8, zis și pașaportul

perna 2 lorgar

Am testat Lorgar PRO CHA41

Ce am vizitat

cartela digi 2 euro

Cartelă internet Thailanda

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Niciodată nu știi ce se poate întâmpla cu trenul, în România
  • Kronwurst la Niciodată nu știi ce se poate întâmpla cu trenul, în România
  • Marius Cucu la În sfârșit, am actualizat și tema blogului
  • Daniel la Știrile zilei – 25 septembrie 2026
  • Marius Cucu la O săptămână cu telefon de buget. Mai mult n-am putut!

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026