logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

România rurală, pas cu pas

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 11 noiembrie 2022 21 comentarii

Am ieșit un pic din casă și-am nimerit un pic pe la satele de pe dealurile de pe lângă Ploiești, să vizităm în stânga și în dreapta.

Și n-a fost rău deloc, s-au adus îmbunătățiri zonei, au venit maică cu asfaltul la poartă. Și e frumos să ai așa ceva, dar niciun sistem de drenaj al apei.

Nu zice nimeni de canalizare, dar măcar un șanț pe care să circule apa, pe lateralul străzii, ca să preia apa de la ploi. E evident că am nimerit acolo pe ploaie măricică, dar oamenii n-au găsit soluții decât să deschidă porțile și să lase apa să treacă prin curte la ceva ploaie un pic mai serioasă.

Nu știu cât se înțelege din poza de mai jos, dar „scurgerea” apei era pe toată strada.

Dar lumea așteaptă de la primărie, primăria probabil doarme și așteaptă de la ei să facă măcar un șanț.

Altfel, în tot circuitul ăsta am nimerit și locuri foarte bine aranjate, probabil ține și de cât de dornici sunt proprietarii să-și întrețină zona. Nu știu dacă trebuie mereu să ai pretenția să facă statul.

Și una poză cu poziție de pițipoancă.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging

Comentarii

  1. ice4you a zis

    28 iunie 2021 la ora 08:56

    Ca sa iti faca tie santul/rigola aia, acum iti trebuie aprobari de la mediu ca apa aia colectata nu poate ajunge oriunde …. si alte balarii, d’aia in multe locuri vezi lucruri de genul ala, multi primari alegand ca macar sa asfalteze.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      28 iunie 2021 la ora 09:29

      Păi și e mai bine să stai în loc să rezolvi o chestie care e permanentă la fiecare ploaie?!

      Răspunde
      • ice4you a zis

        28 iunie 2021 la ora 09:31

        De unde banii aia? Pe bune acum? Investiile sunt enorme si trebuie sa corespunda cu #greendealul sufletului, ca nu mai merge sa directionezi nici macar apa de ploaie inspre un rau colector! Stai sa vezi ce subdezvoltare ne paste in urmatorii ani odata cu implementarea tuturor cacaturilor de mediu ce urmeaza sa ne fie bagate pe gat. Cand imi fac timp o sa scriu pe tema asta ca cei mai multi habar nu au despre ce ne asteapta daca idiotenia asta o sa mearga inainte.

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          28 iunie 2021 la ora 09:36

          Păi pare să meargă înainte. În plus, eu aș lega treaba asta de știrile de genul ăsta: https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/germania-va-intrerupe-gazele-venite-prin-nord-stream-2-daca-rusia-abuzeaza-de-gazoduct-spune-candidatul-cdu-la-functia-de-cancelar-1576855

          Chiar pare că apasă pe accelerație. Mă gândesc că oamenii vor să scape de anumite dependențe.

          Păi și dacă faci un șanț pe lateral, să poți să direcționezi, să nu-ți mai intre în curte izvor?! 🙂

          Răspunde
          • ice4you a zis

            28 iunie 2021 la ora 10:24

            Vorbim de colectarea apei la nivel de canalizare si nu de directionarea ei pe vreun camp de fiecare om in parte.

        • dam167 a zis

          28 iunie 2021 la ora 12:24

          Nu sunt investiții enorme și nici nu ne paște nici o sub dezvoltare. E foarte normal să nu descarci apele alea direct în râuri pentru că sunt ape ce conțin hidrocarburi. În râuri se descarcă ape convențional curate, iar cele de pe carosabil sau din parcări nu sunt. Străzile de genul nu sunt asfaltate printr-un proiect de drumuri (ci pe fonduri de reparații sau intervenții) și de asta reușesc încă să evite prevederile specifice.

          Răspunde
    • Vasi a zis

      28 iunie 2021 la ora 10:21

      Atâta timp cât alte sate și comune au reușit, altele nu au nici o scuză.

      Răspunde
      • Marius Cucu a zis

        28 iunie 2021 la ora 10:32

        Vasi, depinde și de relief foarte mult. Unde e câmpie probabil că nici nu-și pun probleme de genul, unde e un pic deal și mai dai de câțiva leneși… 🙂

        ice, păi acum oamenii se lăudau că: lasă, la vecinul e mai nasol, eu-s mai sus, el la vale.

        Logic că ar trebui să se facă centralizat treburile, nici nu mă gândeam că vor avea canalizare pe acolo.

        Răspunde
  2. Redoo a zis

    28 iunie 2021 la ora 09:54

    Daca n-am vrut sate ca-n olanda….

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      28 iunie 2021 la ora 10:00

      Dar nici tu nu mergi cu barca, ci cu duba…

      Răspunde
  3. dam167 a zis

    28 iunie 2021 la ora 12:33

    Relieful ca relieful, dar la sistemtizare nu s-a gândit nimeni de zeci de ani. Sunt multe sate unde toate curțile sunt la marginea drumului, practic nu ai loc să faci nimic. Prima condiție ca administrația să poată construi ceva e să dispună de teren, ori fără o legislație care să-i ajute nu pot construi pe proprietate privată. Problema terenurilor e altă treabă veche de zeci de ani și e la nivel național, e una dintre principalele cauze pentru care investițiile de infrastructură merg atât de greu.

    Pe scurt, oamenii oricum n-au voie să facă șanțuri, iar amenzile pot fi mari – și mai trebuie să și aduci la starea inițială după.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      28 iunie 2021 la ora 12:53

      Probabil că da, satele astea vor fi depopulate natural și oamenii își vor găsi loc în alte părți. Altfel, nu poți să pui totul la punct dacă nu te duci să te impui ca stat. Dar asta chiar implică și costuri mari. Plus că fiecare fură fiecare părticică de teren pentru că nici naiba nu aplică legea. Ba ia din stradă, ba ia din grădină și așa mai departe. Ca o paranteză, erau niște niște semi apartamente construite la parterul blocului, fiecare și-a mai făcut câte o cameră pe unde a putut, cu ideile pe care le-a avut. Sunt convins că nici vorbă de autorizație. 🙂

      Răspunde
      • dam167 a zis

        28 iunie 2021 la ora 16:09

        Aia cu blocurile se rezolvă cu o reclamație la inspectoratul în construcții. Dacă n-au autorizație bravo lor, înseamnă că sunt bine integrați în comunitate, de nu-i reclamă nimeni – amendă, apoi văd ei dacă îi lasă să intre în legalitate sau li se micșorează apartamentul.

        La terenuri e mai complicat, pentru că nu tot timpul se știe cum sunt parcelele – la cadastru nu se știe – și practic se rezolvă când încep să se facă ridicări topografice și să se întabuleze lumea. Depinde și cine e primul, poți fi ăla care a câștigat 5 m că ai mutat gardul și nu poate demonstra nimeni că nu e unde trebuie, sau poți fi ăla care a pierdut 5 m pentru că îți faci actele după primul. Dacă în schimb situația terenurilor e clară, la următoarea investiție unde vor fi făute ridicări topo vizate de cadastru se va sparge buba și își mută respectivii gardurile.

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          28 iunie 2021 la ora 16:35

          Păi din câte știu, s-au tot făcut cadastrări în ultima perioadă(probabil cerute de la UE pentru subvenții). Nu știu dacă s-au terminat măsurătorile.

          Răspunde
  4. Costin a zis

    28 iunie 2021 la ora 13:29

    Intr-un sat din Covasna, deoarece se-nmultise tribul de suedeji, intr-o noapte au mutat parul cu numele localitatii vreo 15 metri. Doar ca sa-si mai poata trinti o casa lipita de cea a fratelui. Primarul? Era ruda cu ei, nici nu s-a pus problema maririi intravilanului. Adicatelea se poate.
    Deci cu multa sudoare, truda, competenta, lacrimi, singe, rivna si determinare, rezultatele nu pot intirzia altfel… iti intra apa-n casa! 😀

    Răspunde
    • dam167 a zis

      28 iunie 2021 la ora 16:28

      La modul serios mie mi-e greu să cred ce spui tu acolo. Nu contează parul cu tabla, ci baza de date de la cadastru. Zic că mi-e greu să cred că cineva ar face așa ceva pentru că o casă neîntabulată n-o mai vinzi și, poate pare că ai scăpat o perioadă, dar la un moment dat se sparge buba. Primarul nu numai că nu e pe viață, dar când vine vorba de terenuri nu prea are ce să facă dacă există dovezi – de obicei când vrea altul să construiască se sparge buba.

      Chiar și tu ai putea să te apuci să-ți faci casă într-un câmp, iar dacă pe acolo nu trece nimeni des cu tractorul sunt șanse mari să nu te întrebe nimeni de sănătate o perioadă, dar asta nu înseamnă că la un moment dat nu dai socoteală.

      Da’ e o poveste faină de spus la bere, fără context, fără să se priceapă nimeni la trebile astea.

      Răspunde
      • Marius Cucu a zis

        28 iunie 2021 la ora 18:48

        Sunt convins că sunt atât de multe „particularități” în țară încât nu mă miră că ar putea să fie și așa ceva, undeva în România. 🙂

        Răspunde
      • Costin a zis

        29 iunie 2021 la ora 11:16

        @dam167 – Mint ceva mai rar pe forumuri… ce mi-ar iesi din treaba asta?
        Povestea s-a intimplat in localitatea Albis/Covasna, undeva la mijlocul anilor ’90 in vremea cind cuvinte grele ca „entabulare” „casă neîntabulată” sau „cadastru” erau valabile in alta lume.
        Daca totusi ai dubii si vrei sa te convingi (si cunosti maghiara 😉 ) ai putea da o fuga pina acolo spre confirmare ca vorba aia, stie tot satul.

        P.S. Intre timp am aruncat o privire cu Google Maps, parul cu placa localitatii au disparut cu totul… ce sa-i faci, daca erau din fer…

        Răspunde
        • dam167 a zis

          29 iunie 2021 la ora 16:32

          Nu zic că minți, dar genul ăla de giumbușlucuri nu-mi par vreo realizare. Măgăriile alea funcționează cât ți-e norocul, la un moment dat apare unu’ mai tare în zonă, iar cei cu măgăriile sunt buni de plată – dar na, pot fi 5 ani, pot fi 30.

          Zic de întabulare și cadastru pentru că ideea e să fii proprietar, că altfel puteam cumpăra și eu 3 case cu 10 mii de dolari și tot rupt în fund ajungeam la un moment dat. Discuții/procese pe teme de terenuri am văzut inclusiv în familii, iar amenzile pentru cei ce nu așteaptă să le facă statul (cum zice Marius în postare) atârnă greu la buzunar – de exemplu cineva s-a gândit că ar fi bine să repare un trotuar pe banii lui, we can’t have that aici între Carpați. Normal că a fost pus să-l strice la loc, ce întrebare e asta?!

          Răspunde
  5. Pato Basil a zis

    28 iunie 2021 la ora 23:04

    Eu nu pot să zic nimic că am luat teren la „țară” și nu au canalizare, dar există promisiuni că se va face…cred că sunt promise dinainte să mă nasc eu.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      28 iunie 2021 la ora 23:06

      La tine acolo e diferit un pic ? aici era zona de deal.

      Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter

Alătură-te celor peste 3.400 de abonați activi

Primești o dată pe săptămână articolele noi de pe blog

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Ăsta este primul ASPIRATOR pe care ÎL TESTEZ 5 noiembrie 2026
  • Astea-s REDUCERILE de până la 51% la Samsung de Black Friday. Se pot cumula 3 vouchere! 5 noiembrie 2026
  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
aspirator pat dreame

Am testat Dreame H15 Mix

spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

apus malta valleta

Aplicații de navigare. Cu ce vă mișcați ok în vacanță?

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Valy la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Marius Cucu la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Viorel la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Marius Cucu la Unde se mănâncă bine în Mallorca?

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog