logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

realme face parteneriat cu Kodak pentru camerele foto

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 11 noiembrie 2022 2 comentarii

realme GT cred că este telefonul cel mai căutat în perioada asta. Este și normal, chiar au reușit să facă un best buy. Nu excelează la camera foto și telefonul, deși se aude tare, nu e chiar wow pe sunet, dar pe ansamblu e foarte bun pentru un telefon pe care îl găsești la sub 3000 de lei. Nou. Pe OLX am văzut că e mult mai jos.

Pe lângă GT mai sunt și alte modele de buget destul de interesante. Dacă mă uit la strategia pe care au ales-o ceilalți care au intrat în România, ei par a avea cea mai OK strategie. vivo pune cameră bună de selfie, stabilizare, dar nimic wow. Oneplus cumva încep să schimbe strategia și aleg să lanseze mai des telefoane, iar OPPO par a avea ceva avans pe offline și pe la operatori. Se vede că o parte din echipa locală de la Huawei a migrat pe acolo cu know how-ul.

Când vorbim despre cele 4, vorbim despre BBK. Oficial, vivo zice că nu stau la aceeași masă, iar din punctul de vedere al interfeței le-aș da dreptate.

Revenind la Realme, ei au avut mereu camera foto destul de slăbuță. Acum vor să facă parteneriat cu Kodak pe partea de camere foto.

Am mai vorbit despre parteneriate, până acum nu am văzut utilitatea lor. Da, Huawei a fost șef și, probabil, ar fi fost foarte, foarte mișto să îi vedem dezvoltați pe mai departe. Samsung și Oneplus abia i-au bătut anul ăsta la camere foto, dar la Dynamic Range n-aș zice că e diferență mare.

Kodak au fost mari pe camerele pe film, dar acum nu văd care pe care ajută pe treaba asta. Da, sunt ferm convins că varianta nouă de GT o să fie și mai bună, mă gândesc că Realme 8 Pro chiar făcea diferența în categoria de buget, dar nu știu cât aport o să aibă Kodak în treaba asta.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Tehnologie Etichete: Realme, telefon

Comentarii

  1. Petre a zis

    3 iulie 2021 la ora 10:52

    Kodac mai exista doar in patente … daca nu le-au vandut sau n-au expirat, in rest sunt cam istorie.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      3 iulie 2021 la ora 10:54

      Oricum, s-a văzut de la Oneplus că mare lucru n-a adus parteneriatul cu Hasselblad, probabil că și aici o să fie la fel 🙂

      Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

telefon xiaomi 15t pro

Ați folosit Viator în vacanță?

Comentarii recente

  • dam167 la Singurul lucru bun de la inflația asta
  • Marius Cucu la Nu mi-aș mai pune MDF înfoliat în casă
  • Bruno la Nu mi-aș mai pune MDF înfoliat în casă
  • Marius Cucu la Singurul lucru bun de la inflația asta
  • Marius Cucu la Nu mi-aș mai pune MDF înfoliat în casă

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026