logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
grosime tv sony

Primele impresii despre Sony Bravia 9 II

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Scris pe 16 iunie 2026 2 comentarii

Huston, probleme. Problemeee.

Mi-a ajuns Bravia 9 II după ce am lăsat să se ducă Bravia 7 II. Dacă nu întârzia Sony Bravia 9 II vreo 2 zile chiar puteam să am și conținut în paralel cu ele. N-a fost să fie!

Scriu primele impresii la o oră după ce am instalat televizorul. Doamne, ce experiență. Bine, a fost mult mai fain și asta pentru că din punct de vedere tehnic: suport, cutie, ambalat, sunt identice și nu m-am chinuit deloc cu el. Dar are folie exact ca la OLED-uri, nu doar pe margine, așa cum am avut la 7. Are sunet mai bun, rupe pe bass și pe medii. Chiar dacă setup-ul este același, au schimbat sunetul din interior. E altceva!

Programasem să îmi aducă Samsung Micro RGB 65R95H și să le pun așa, inopinat în paralel. Doar că am deschis Philips-ul meu de acum 2 ani și… probleme. Negrul e apropiat, corecțiile sunt acolo, iar pe HDR mi-l cam bate. Tehnologia a evoluat și acolo, evident. Plus că eu n-am maximul de la ei, ar fi o diferență de aproape 1000 în peak. Și nu e doar despre asta, culorile sunt acolo pe Sony, plus că e mat, nu îți reflectă lumina.

Sper să pot să fac rocadă și să îmi aducă OLED-ul. Să pun un QD-OLED sănătos lângă. Să văd ce au acolo.

Nu știu, dar în momentele astea chiar e entuziasm. Mamă, dacă avea și Dolby Vision 2.

sarpe oled miniled
oled vs sony

Cum filmez eu Bravia 7 II știind că sunt diferențe așa de mari între ele?

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging Etichete: Sony, televizor

Comentarii

  1. Ionut Niculita a zis

    17 iunie 2026 la ora 10:56

    Astept cu nerabdare my brother parerea ta.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      17 iunie 2026 la ora 11:02

      E cel mai bun LCD testat vreodată. 🥹

      Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter

Alătură-te celor peste 3.400 de abonați activi

Primești o dată pe săptămână articolele noi de pe blog

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

marea neagra bulgaria

Cele mai populare stațiuni din Bulgaria

Comentarii recente

  • Pheno la O idee foarte mișto pentru plajele de la noi
  • Marius Cucu la Cardurile noastre nu vor fi în siguranță cu odată cu AI-ul
  • Iulian M la Cardurile noastre nu vor fi în siguranță cu odată cu AI-ul
  • Marius Cucu la Clasicul articol despre Black Friday. Ce aveți în plan să luați?
  • Nicu la Clasicul articol despre Black Friday. Ce aveți în plan să luați?

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026