logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
spital reteta

Platforma aia de sănătate sper să debirocratizeze lucrurile

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Scris pe 5 august 2026 Comentează

Am fel de fel de experiențe din perioada asta cu medicii, cu consultațiile. Cred că, cu ocazia asta, am învățat o grămadă de lucruri legate de medicină, dar și de proceduri.

Cred că aș putea să număr zilele în care n-am fost la un control sau nu am făcut un drum pentru prin spitale sau pe la cabinete.

Deh, trebuie să facem RMN, trebuie să fie luat în evidență de fiecare medic, trebuie să valideze totul medicul de familie și pare că trebuie să își dea OK-ul.

Chiar acum am vorbit la neuro că trebuie o parafă fix în dreptul medicației ca să poată să îi deconteze pe termen lung medicamentele. La fel, trebuie specificat în clar cât trebuie dată medicația deși e o tâmpenie că e AVC, efectiv iei pe viață anumite pastile ca să trăiești. În fine, oamenii au fost super de treabă, au zis că rezolvă rapid.

Dar ar trebui să fie totul centralizat, să știi că îți scrie cineva un pomelnic la ieșirea din spital, iar apoi tu doar îți adaugi sau scoți tratamentul sau să faci recomandări punctuale. Acum, efectiv suntem în anii 2000, se vine cu externarea în format fizic, iar fiecare cabinet, fiecare specializare copiază din externare și apoi își pune manual recomandările. D-aia ne pregăteau ăia în școală pentru dictare și… copiat.

Culmea e că sunt și tone de clinici private și fiecare are platforma ei digitală. Asta dacă o are. Și, efectiv, faci asta de fiecare dată, la fiecare în parte.

Chiar aștept să văd cum o să fie situația, dacă chiar o să fie digitalizat pe bune sistemul ăsta. La rețete începe să aibă un pic de sens, e mult mai bine ca în trecut. Acum se scanează un cod QR și pac, ai toate cele acolo.

Dar lucrurile trebuie să fie clare și simple, după CNP. Să ai o platformă unică în care toată lumea să pună informațiile pacientului.

Până acum eu aveam un dosar mic pentru ale mele, un ochi, o mică intervenție, dar acum efectiv mi-aș putea deschide o arhivă.

Da, știu, bătrânii nu știu să folosească, dar… vom fi și noi bătrâni și până atunci vom învăța. Plus că s-ar mai termina din birocrația și ștampila pusă acolo, la virgulă.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging Etichete: spital

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter

Alătură-te celor peste 3.400 de abonați activi

Primești o dată pe săptămână articolele noi de pe blog

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Ăsta este primul ASPIRATOR pe care ÎL TESTEZ 5 noiembrie 2026
  • Astea-s REDUCERILE de până la 51% la Samsung de Black Friday. Se pot cumula 3 vouchere! 5 noiembrie 2026
  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
aspirator pat dreame

Am testat Dreame H15 Mix

spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

kotor

Un popas în Kotor

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Nicolae la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Costin la Eu nu știu cum ajută astfel de știri
  • Marius Cucu la Cum facem cu notificările pentru comentarii de pe blog?
  • Radu la Nu înțeleg reticența asta în a plăti cu cardul, în 2026

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog