O rudă a venit prin țară. O viață întreagă a lucrat în casino, iar acum lucrează tot în domeniu, dar în altă țară mai comunistă. Nu e încă America acolo.
Pe lângă mine am și oameni cu dependențe. O bună perioadă de timp am cam ajutat la dependență. Involuntar. Dar acolo e clar o problemă și când mi-am dat seama… am zis OK, hai să o lăsăm mai ușor. Încă mi-a rămas în minte faza în care îi tremura mâna că n-am vrut să îi dau 20 de euro. Îi blocam adrenalina… sau ce substanțe i se activează acolo.
Am discutat cu ambii despre situație, în ideea în care poți avea perspective diferite ale problemei. De la omul care e dependent, e conștient de asta, la omul care lucrează acolo și are un venit din asta. Angajat, nu business man.
Discuția a fost simplă: la noi, oamenii vin de plăcere. Vin ca la un teatru: bagă 20 de dolari, iau o cafea și pleacă acasă după ce îi pierd. Un stil de viață.
La noi, în Ploiești, încă mai sunt rămășițe de păcănele. Adică primarul le-a mutat în afara orașului, dar încă au rămas la vedere. De fapt, de acolo a pornit toată discuția că au observat și ei că sunt mult prea multe în oraș. La noi s-a făcut extrema.
În plus, mi-a zis că a dat o tură în București, că mai sunt 2 casino-uri fizice, că majoritatea jocurilor sunt închise doar pentru că ar trebui să plătească taxe pentru ele. Ca om care a lucrat în domeniu pentru mulți ani i s-a părut ciudat.
Eu am zis doar că am ajuns la extreme. Fiind prea multe, era normal să fie curățate.
Pe de altă parte, colegul cu dependența niciodată n-a călcat într-un casino fizic. Le are la purtător. Un telefon normal, unul cu păcănele și pariuri.
Probabil că dacă aveam un stat mai bun nu se ajungea la interzicere aproape… completă.
Dependența de chestii de-asta e și o problemă psihică. Țin minte că eram în MApN angajat și mi-a trimis superiorul un coleg la psiholog pentru că a jucat la păcănele.
În Constanța este jale. Farmacii și păcănele. Lângă școli, lângă spitale…
Așa a fost și la noi.
Mostenire Mazare + Chitac = pac, pac, pac!