Am venit din Italia acum o săptămână. Bologna. Vor apărea și articole de acolo, împărțite pe orașe, așa cum ați vrut voi. Fac și un articol mai mare, general, în care povestesc despre toate cele vizitate, deși sunt convins că va fi greu să facă cineva fix același traseu, dar poate va găsi informații utile despre anumite zone.
Revenind. Am zburat acasă cu Wizz Air, dacă nu mă înșel. Dacă la dus am stat, în Genoa, aproape 2 ore ca să intru în Italia cu 4 case deschise, la întoarcere ne-am îmbarcat în o oră. Cu o zi înainte, amicul care a plecat spre Londra din Bologna a plecat după 2 ore. Nu știu ce motive au fost la el, dar la mine a fost clar o lipsă de personal. O singură persoană de la Wizz îmbarca 3 avioane. Avea 3 porți pe care le controla. Am rămas prost și ne-am organizat cum s-a putut.
Eh, de câte ori pleci spre casă auzi în 90% din situații vorbe în română. Grupuri, grupuri, mai ales când e companie locală(mă refer la faptul că, de exemplu, la Pegasus mă aștept să fie mulți turci, nu români). Eh, grupurile de români erau relativ puține. Minoritari, oricum. Nu știu dacă era vreun zbor de legătură pentru alte direcții, dar cert e că am zburat spre casă cu foarte puțini români.
Apropo de noile sondaje care spun că până în 2050 n-o să fim prea mulți români pe aici, oare nu cumva o să fie unii din Sri Lanka, din Vietnam sau alte zone cu care UE va avea acorduri? OK, 15 milioane de români, dar câte milioane de alți oameni?!
Cred că am mai zis pe aici, înainte, în Ploiești erau puțini străini și ăia la facultate trimiși de țări pentru facultăți la petrol. Acum sunt la shaormerii nepalezi, am văzut indieni la KFC și mai peste tot sunt importați oameni din alte zone mai ieftine. Românii din Italia anilor 2004. Ah, iar noi când ne plângem că ne e greu, că ne cresc dările, gândiți-vă că în Sri Lanka nu au curent electric. Oamenii ăia sunt disperați, chiar încep să caute de muncă prin toate mediile posibile.
Care este problema dacă avem unul mai colorat sau cu ochii diferiți pe lângă noi, la anumite munci?
Costin a zis
Daca-i bine spalat, nici una.
Marius Cucu a zis
Mai vin și uscături, dar deh, unde nu sunt?
Iulian a zis
Să nu ne batem joc de ei, asta este important.
Ciurcas dan gabriel a zis
Foarte bun articolul. Si ai pus o intrebare buna. Care va fi problema? Momentan, nici una. In viitor? Posibil sa da. Nu ca as fi mare patriot, naționalist, pe aici… Dar, e posibil sa fie o problema. Atunci cand intr-o tara, sunt mai multe natii iar acea tara e condusa de cozi de topor… Apar probleme. Cazul republicii moldova, chiar si al nostru in zona din centrul tarii (mai exact, recent, cazul din hochei cu natio a romaniei).
Marius Cucu a zis
Nici eu nu sunt patriot, dar când vor veni tot mai mulți care nu au aceeași religie cu noi, cu alte tradiții, da, chiar vor fi probleme.
Legat de treaba cu hocheiul eu zic că e și alimentată artificial de câte unii.