Ani de zile am ignorat partea cu razele soarelui. Am lucrat ani de zile în televiziune, cu ochii în monitoare, apoi am continuat din fața unui calculator. De ceva ani de zile am fost diagnosticat cu Keratoconus și de atunci lucrurile s-au schimbat un pic. Cu alte cuvinte, înainte de operație aveam dureri de cap(frunte, stări de vomă în momentele în care ochii îmi oboseau fie de la lumina albastră, fie de la soare sau chiar neoanele din supermarket). Un fel de fotofobie, dar mult, mult mai sensibilă.
[Citeşte mai departe…]Când ajung coletele de pe eBAY?
Am scris acum o săptămână de ebay. A fost prima mea comandă de pe ebay.de și-am vrut să fiu sigur că nu sunt probleme. A fost ceva de test pentru că doar pe aliexpress și pe ebay erau produsele de care aveam nevoie.
Între timp, nevoia s-a mai mărit pentru că am rupt de tot mufa de la laptop.
[Citeşte mai departe…]Și dacă nu vor fi rețele sociale atunci ce vor fi?
Este scandal mare cu datele utilizatorilor în zilele noastre. Ca o paranteză, vorbeam zilele trecute cu cineva la masă despre un anume brand căruia nu i-am dat like, nu am interacționat pe Instagram. Știam că n-am permisiuni de locație, de nimic. Într-un final, am văzut că am uitat permisiunile pentru microfon. Cum a auzit de brand, cum mi-a dat push și vedeam toate lucrurile lor. Web 3.0.
În 2018 nu mai e funny să ai cont de Facebook. Există deja foarte multe campanii de ștergere a contului. Dacă până acum lumea te îndruma spre Facebook acum lumea migrează în altă parte.
[Citeşte mai departe…]Cele mai citite cărți de economie
Sunt interesant să citesc cât mai multe despre economie. Recunosc, acum câțiva ani nu eram în postura în care sunt acum, să învăț să investesc. Nici la momentul ăsta nu cred că sunt foarte avansat, dar îmi place să învăț, îmi place să discut despre asta. Așadar, avem secțiunea de comentarii în care putem porni discuții interesante, poate chiar despre investiții.
[Citeşte mai departe…]Da, mașină de spălat vase
Am făcut triplu salt, dublu șurub și atunci când mi-am luat mașină de spălat vase. Burlac, cu mâncat jumătate din timp prin oraș, cu plită și cuptor mai mult de decor. Sigur, zic mereu că încep să mai fac câte una câte alta, dar momentan e mai simplu și mai rapid să mă deconectez de calculatoare.
[Citeşte mai departe…]Și? Sunteți productivi 8 ore pe zi?
Cred că fac un an jumătate de când lucrez de acasă. Pot considera și ultima perioadă de pe acolo lucrat pentru mine că nu mă mai implicam deloc. Eram tot cu ale mele. Singura diferență era făcută de un traseu de o oră dus întors pe care îl pierdeam câștigam pe drum. Abia după mi-am dat seama că era o oră de mișcare câștigată. Era deconectarea totală, mă uitam pe pereți, prin jur.
Gata? Putem juca serios pe GPU extern?
Sigur că este o struțocămilă, dar lumea vrea performanțe și pe laptop. Sigur, cu o cutie ca asta nu prea ai cum să vorbești de portabilitate. Totuși, există cerere, iar oamenii vor să își pună o placă video externă pentru ca laptopul lor să funcționeze mai bine.
Bine, dacă mergem un pic mai departe observăm că cei de pe la noi se duc la 2000-3000 de lei când vorbim de un laptop. N-ai nicio șansă să te joci pe așa ceva la nivelul de mai jos. Tot un PC e mai accesibil.
[Citeşte mai departe…]O băgăm p-aia cu browser-ul?
Piața e încă acaparată de Chrome. Google au știut să își facă cele mai importante servicii gratuite ca să învețe de la ele. Google Photos, Gmail, Google Chrome, etc.
Învață pe zi ce trece de la noi, din comportamentul nostru.
[Citeşte mai departe…]Mi-am tras Raspeberry PI de pe eBay. Să sperăm că ajunge anul ăsta
Știți că voiam să fac treaba aia cu serverul. Bine, improvizație. M-am gândit, m-am răzgândit, iar m-am gândit și… n-am făcut nimic până acum.
Bine, nici acum când scriu articolul n-am dat decât 2 click-uri și acum aștept. Am comandat miercuri de pe eBAY bateria pentru laptop, iar aseară deja mă băga GLS în seamă dacă nu cumva vreau să schimb adresa de livrare.
[Citeşte mai departe…]Steelseries Rival 110 – mouse ce merge și pe suprafețe mai lucioase
În ultimele zile am tot citit despre mouși, despre senzori, despre click-uri, că pot să îmi schimb la vechiul mouse click-ul și toate tâmpeniile posibile și imposibile.
[Citeşte mai departe…]

