Am avut pe mână cam tot ceea ce înseamnă telefon de top din anul ăsta. Fiecare a pus opțiuni care mai de care, au încercat să ia fața fie prin cameră, fie prin display, fie prin opțiuni sau viteză. Cumva, pentru utilizatorul de rând, care nu le are pe fiecare în mână, nu prea poate să facă diferența între ele. Pe acolo a ajuns tehnologia. Era și normal, sunt părți componente cu software propriu. Avantaj au cei care produc și componente. Dar și acolo ar putea să fie o paranteză referitoare la cum le promovează. Îmi amintesc de Sony, de exemplu, care nu știu dacă vor rezista în piață, ci vor rămâne la componente. Samsung pare că-și face treaba diferit.
[Citeşte mai departe…]Am testat OPPO Find X5 Pro
Deși unele dintre cele mai citite articole sunt despre telefoanele OPPO am testat mult prea puține, de-a lungul timpului. Mereu am fost atent la tot ceea ce înseamnă flagship-uri de la ei, dar pentru prima dată am pus mâna pe unul. Mi-ar fi plăcut să testez, la un moment dat și pliabilul lor, dar n-a fost să fie. Oricum, nu a fost în magazine. Astăzi vorbim despre OPPO Find X5 Pro, telefonul lor premium. Mi-ar fi plăcut să îl testez undeva în vacanță pentru că promite destul din punctul de vedere al camerelor și opțiunilor de personalizare, dar poate data viitoare.
[Citeşte mai departe…]Tenerifeeee!
Pentru că unii au început să se dea pe OnlyFans am zis că este cazul să îmi schimb conținutul pe care îl urmăresc. Am descoperit, din greșeală, pe niște oameni pe Youtube cu conținut relativ de travel, familie, insulă.
[Citeşte mai departe…]Și străinii ăștia sunt nașpa. Needucați!
Am salvat poza de mai jos în Malta, atunci când am nimerit în insula Gozo și autobuzele pur și simplu erau rare spre feribot. Parcă undeva la interval de o oră, iar eu unul am preferat să îmi folosesc picioarele, în plus, estimarea Google Maps îmi dădea mai mult de-o oră. Nu era niciun avantaj.
[Citeşte mai departe…]Am plătit cu cardul la curier
Am comandat niște ochelari de pe Trendhim și au venit cu Cargus. Să fie câteva luni bune sau chiar mai mult de când nu am mai folosit Cargus. În general, lucrez cu Fan Curier și cu Sameday sau direct la easybox, dacă sunt produse la test.
[Citeşte mai departe…]Încă o plecare în Italia
Acum câteva săptămâni am făcut o mică documentare pentru o plecare în Roma pentru un amic. Cumva, de când am început să călătoresc prin Europa am o idee de ansamblu asupra zborurilor mai ieftine, asupra destinațiilor cu aeroport plecând din Otopeni. Eu am plecat în Roma cu ~200 de lei, el a plecat acum cu aproape 800 de lei de persoană pentru că a fost constrâns de date.
[Citeşte mai departe…]Comparație între Samsung S22 Ultra, Oneplus 10 Pro și Huawei P50 Pro
În comparația asta am zis să vorbesc despre 4 telefoane: Samsung S22 Ultra, Huawei P50 Pro, Oneplus 10 Pro și Realme GT2. Eh, ultimul nu a mai ajuns în timp util, așa că am zis că este suficient să merg pe 3 telefoane, primele 3 din listă. Între timp, au ajuns inclusiv OPPO Find X5 Pro sau chiar Motorola Edge 30 Pro la test și cumva am reușit să îmi fac o părere și despre acesta, chiar dacă nu am poze comparative, 1 la 1, ca la acestea.
[Citeşte mai departe…]Xiaomi lansează un televizor OLED interesant
A trecut o viață și eu nu am reușit să testez până acum televizoare de la Xiaomi. Nici nu am auzit de prieteni care să aibă așa ceva. Cine să cumpere așa ceva? Am testat, în schimb, stick-urile acelea pe HDMI și faci treabă cu ele. Sau telefoane. De televizoare încă nu știu nimic, nu sunt convins de cum le funcționează android-ul, dacă e snappy sau trebuie să facă vânzare și la stick-uri.
[Citeşte mai departe…]Sony a lansat obiectivul 24-70mm v2
La Sony cred că este o problemă mare cu leak-urile. Bine, au ei și probleme că nu știu să își vândă telefoanele. Primul obiectiv Sony pe care am pus mâna a fost un 24-70mm, F2.8. Cred că nu știam să îl folosesc prea bine, dar am rămas uimit de cât de bine punea în valoare A7III-ul la momentul acela. Era un tanc, iar mai apoi am descoperit obiectivele fixe și abia la final am mers și pe un Sigma 24-70mm, ca alternativă mai ieftină la prima variantă de G master de 24-70mm.
[Citeşte mai departe…]Am testat Huawei P50 Pro
După 15 milioane de ani a venit la test și Huawei P50 Pro. Eu am fost leneșul și nu l-am cerut în timp util la test. Dar nici nu a fost suficient timp pentru el. Inițial, am vrut să îl pun doar în comparativul cu cele 3 telefoane, dar m-am gândit că ar fi mai util să îl pun și singur, într-o recenzie separată. Chiar dacă le-au scăzut serios vânzările de când au rămas fără servicii Google, telefonul continuă să fie unul de top și, probabil, unul dintre cele mai bune din punctul de vedere al camerei foto.
[Citeşte mai departe…]




