logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Oneplus 8, a?

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 1 noiembrie 2021 5 comentarii

De mai bine de 2 săptămâni mă joc cu un Huawei P30 Pro. E primul telefon cu camera trântită pe mijloc pe care-l testez. Nu am testat foarte multe telefoane în ultima vreme, dar am zis că, dacă tot vreau să fac upgrade și acolo, iar sor mea voia să se joace cu ceva Huawei și Samsung mai noi am zis că e ok unul. Treaba este că nu mă pot obișnui nici cum cu camera centrală.

Poate că și managementul este ciudat, nu am buton de notificări, dacă dau full screen, am o ditamai gaura pe lateral, iar notificările sunt cel puțin ciudate.

Mi-a plăcut ideea de la Oneplus 7 Pro când era ecranul curat, fără camere de selfie, fără nimic, dar nu îmi place ideea de sistem de pop up al camerei. Nu pe termen lung.

Eh, după ce treci de pe Oneplus pe EMUI te scarpini bine. Am avut gliciuri pe interfață, erori de stabilitate doar pentru că urcam ceva pe WiFi și-am îndrăznit să mai deschid și o altă aplicație, lucruri care n-ar trebui să se întâmple pe hardware lansat de un an de zile care se presupune a fi matur.

Au apărut ceva leak-uri cu Oneplus 8 cu camera într-un colț. Singurul lucru bun este că nu e centrală, în rest… pare la fel.

Aruncă un ochi și pe canalul meu de Youtube. Link aici.

Altfel, nu înțeleg de ce bagă băieții leak-uri, de ce se vorbește de un telefon nou când abia s-a lansat Oneplus 7T Pro, telefon care n-aduce inovație, nu face revoluție. Încă aștept momentul în care vor avea doar 1 lansare pe an.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Tehnologie Etichete: OnePlus, telefon

Comentarii

  1. Cosmin Dumitru a zis

    19 octombrie 2019 la ora 05:21

    Erori de stabilitate la P30 Pro?! Pe bune? Nu că e cel mia bun, dar din aprilie-mai, până acum, l-am testat de l-a luat dracu, fără niciun fel de problemă de acest gen. Am varianta de 8 GB RAM și 256 GB memorie internă. L-am luat cum a apărut la Vodafone, de vreo săptămână. Vrei bug-uri? Ia uită-te la noile Samsung. S10 e praf.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      19 octombrie 2019 la ora 07:44

      Yup, emui mi a făcut figuri. Ba îmi clipacea partea stângă, zona cu ceasul, ba lag din senin, ba treabă cu upload și a funcționat f greu. Asta după 2 săptămâni de folosire. O să încerc să iau și Samsung la rost, să văd ce e cu ele.

      Răspunde
      • Postolachi Dumitru a zis

        20 octombrie 2019 la ora 07:22

        Aveai totul actualizat la zi? Du-l la reparat dacă chiar are probleme de genul… dar vezi că EMUI are o perioadă de acomodare în care îți învață stilul de utilizare și până îți intră în ritm poate dura ceva timp. Iar dacă nu ai fost constant în utilizarea zilnică e posibil ca AI să nu știe ce vrei de la el de fapt…

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          20 octombrie 2019 la ora 07:24

          Da, totul la zi. E luat în teste de la evomag pentru vacanță, oricum va primi retur. 🙂

          Răspunde
  2. Iulian a zis

    20 octombrie 2019 la ora 01:13

    Cu Oneplus nu am avut probleme. Tin minte ca l-am folosit pentru cam o saptamana cand s-a defectact iPhone 5 si se misca super-bine. 8 GB RAM totusi.
    Acesta e si motivul pentru care in lipsa de iPhone as trece pe Oneplus din nou.

    Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

cheile gradistei

Ne-am dat și pe roller coaster, la Cheile Grădiștei

Comentarii recente

  • Revann87 la Quickmobile pare că nu mai e
  • Sorin la O idee după o lună de vibe coding. Bine, s-au adunat mai multe între timp!
  • Marius Cucu la Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?
  • Ionut Niculita la Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?
  • Postolachi Dumitru la Satul românesc nu mai e ăla idilic

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026