Nu stiu daca am fost intotdeauna asa, dar unii au observat ca prin online incerc sa glumesc mai mult. Sau sa trollez cand e cazul sau nu. Mai mult sau mai putin. Dar na, am o vorba, nu intotdeauna ies glumele si nu intotdeauna se inteleg asa cum vreau eu sa le comunic. Este normal, n-ai cum sa fii perfect, n-ai cum sa comunici perfect. E treaba cu 2 taisuri.
Eh, cred ca am accentuat un pic treaba asta in anul 1 de pandemie, cand au fost lucruri mai putin OK acasa si incercam sa exteriorizez cum puteam treburile. Efectiv, voiam sa schimb subiectul. Apropo de asta, am cativa oameni care sper sa citească si bloguri vechi si sa nu bage: mark as read all care intreaba din cand in cand: bai, dar mai poti, esti OK? E un exercițiu bun pentru apropiații de care va pasa, mai ales dupa pandemie. Nu pun la socoteala treaba cu scumpirile, sunt de acord ca trebuie sa fie criza, sa fie un moment 0 inainte de a se pune rotile in miscare. Asa a fost si ultimile dati.
Apropo, am facut niste poze pe ascuns la cazare unor asiatici. N-as vrea sa gresesc, erau in grup si nu ma bag in seama chiar cu oricine. Mi se pare ca ei nu rad niciodata si tipa de fiecare data. S-ar putea ca limba sa fie de vina, nu stiu.
La polul opus, spaniolii cand iti zic ceva parca iti canta. Asa de misto iti zic. O fi limba de vina, o fi senzatia mea ca imi place sa ascult spaniola, om fi noi spalati pe creier de la atatea telenovele de cand eram mici, dar raportat la multe lucruri observ ca suntem bine. Avem unele obiceiuri frumoase, avem anumite avantaje pe care le observi doar daca pleci in afara. De la un banal internet, pana la caldura sufleteasca(nici vorba de căldura adevărată in Ploiesti 🙂 )
Bai, dar noi suntem incruntati, nu comunicam, abia comunicam esentialul. In Spania oamenii rad, zambesc, se bucura de viata. La noi totul parca e un calvar. Mai mult, daca cineva indrazneste sa faca un pas gresit la coada de la supermarket parca i se taie capul. Ca de exemplu, ma uitam pe pereti recent si era o gramada de timp liber pana ar fi incasat banii de la celalalt din fata si un batranel din spate: „domnule, nu mai sta pe telefon, pune pe masa, tineretul din ziua de azi!”
In Italia, nu doar ca stai la coada, ci sunt la extreme. Oamenii efectiv isi povestesc viata, dupa ce ai incasat vorbesc de ce au mancat la mic dejun, ce au facut la pranz si uite ca trece si ziua asta. Coada in spate?! Asa si?!
Eu, initial, am avut probleme cu platile in Spania, cu ceasul. Deh, nu am platit inainte, tot incercam sa vad ca e faza. Absolut, dar absolut toata lumea era cu zambetul pe buze, nu schitau nimic, doar asteptau frumos sa termin eu. M-am panicat, n-am mai incercat cu ceasul, am bagat direct telefonul si dus am fost. Probabil un spaniol ar fi incercat si incercat, dar eu am zis: WTF, daca vine vreun roman sa imi taie capul ca i-am furat 3 secunde din scrollat pe Facebook sau de butonat telecomanda acasa, la o bere, dupa serviciu. Ca doar nu arde de nerabdare sa se informeze de undeva sau sa citeasca o carte.
Oare in cate generatii ne vom educa, vom invata sa avem rabdare?!
De altfel, diferentele sunt mari si in tara. In Ploiesti, mai zambesti, mai dai un buna ziua, cand ma duc in Bucuresti parca nimic, nimic nu e OK.
Ejti tu timorat când ajungi la București… incearcă să fii relaxat, nu mâncăm pe nimeni.
Sunt, altfel ma uitam pe tavan și nu observam diferentele.
Asa se intampla cand folosesti pocnitori de ceasuri. In rest, sa fim sanatosi ca unii vor prinde glumele, altii nu.
‘Oare putem sa ii schimbam pe ai nostri?’ – peste o anumita virsta, doar de pampersi…
Oamenii nu se schimba … doar se cizeleaza.
Nu avem nici o sansa cu cei mai in varsta sa ii aducem in pas cu moda, tehnologia si gandirea.
Din pacate si cei tineri sunt gaunosi, rosi de temeri, frici, bani, timp, job, masini, case, distractie etc
In incheiere, ca o concluzie: „NU NE MAI FACEM BINE!”
Din păcate, cam ai dreptate. Eu mă lupt cu babele mele să le bag în cap că-și ușurează viața și mai pun puțin capul la contribuție. Mie mi-e frică de neamțul ăla…știți voi care :))). Frate, nu vor și pace! Sunt unele care încă așteaptă poștașul, altora le-au făcut copiii card și îi roagă pe ei să le scoată banii. Nu vor smartphone și stau cu telefoane din alea cu taste, dar se vaită că se plictisesc.
Pentru că ingineria făcută de mine nu se mai poartă, am făcut și eu la bătrânțe facultatea de contabilitate…la zi :)).
La bazele informaticii ne lăsa cu caietul în examen, iar eu am exclamat că toată lumea va lua notă mare. Profesorul a zâmbit și m-a avertizat că voi avea surprize. Și așa a fost.
Ai mei s-au obișnuit de nevoie, la 65-70. Acum cu pandemia s-au dus la țară, fără televizor, au început să consume youtube. Cu cardul erau obișnuiți deja.
Una e sa aduci in pas cu moda si alta e educatia. Cei mai „in pas cu moda” sunt greu de educat (chiar imposibil cateodata) de catre cei mai in varsta dar educati si poate dezinteresati de noile tehnologii. Degeaba ai O.Z.N.-uri daca nu stii sa te semnezi, sa dai buna ziua, sa spui multumesc (din convingere), sa nu mai urezi oricand si oricui, indiferent de ora locala „o zi buna” fara sa specifici macar ca e vorba de „va doresc”,nu „va urez”, fiindca nu e vorba de ziua cuiva, etc., etc. Cine a apucat sa se educe, bine, cine nu, nici nu va mai apuca. Daca ma intrebati de ce? Fiindca tehnologia le ocupa tot timpul. Cartile sunt doar pentru prosti, ar spune vre-un manelist. Bunul simt, rabdarea, deschiderea, intelegerea celorlalti, fac parte din natura umana si nu sunt facultative. Unui om ii poti lua cu forta aproape orice, dar nu poti sa-i dai cu forta fiindca arunca… La fel si cu educatita.
Ține de educația din zona aceea geografică. De exemplu, recent, am fost la un meci de baschet și domnul de la control corporal: „aveți sticlă”, în timp ce domnul care a stat câțiva ani în Anglia: „bună seara, nu, nu avem sticle”. Mai era și o doamnă acolo și a simțit un pic ironia și a fost mai caldă în conversație.
Evident, pentru anumite clase sociale, nu am pretenții la nuanțe de genul.
Cucule m-ai rupt cu articolul asta! 😀
Si-mi place marimea fontului la comenturi cand scrii, asta asa ca de la chior la chior! 😉
Sigur ai scris tu asta?
„Oare in cate generatii ne vom educa, vom invata sa avem rabdare?!”
Fac briefinguri in fiecare dimineata, imi place sa ma aud vorbind, plus ca exersez si franceza 🙂 Sunt toti pana in 40 si absolut toti spun je comprends, apoi se intreaba unul pe altul! 🙂
Acolo discuția e mai extinsă, mai ales dacă ești în poziție să îi înveți câte ceva. E de abordat într-un articol separat.
Am fost sef o viata intreaga de aia se pare ca am si timp… cateodata! 😉
Cat despre asiatici mi-au parut de treaba dupa vizita in Vietnam din primavara.
Cu multa rabdare, poate pentru ca eram eu european, cine mai stie?
Cat despre limba portugheza imi pare cea mai cantata cum zici tu! 🙂
Da, da, e mai melodioasă, dar asta nu înseamnă că îmi place. 🙂
Pfai, și pe mine mă trec toate căldurile când nu îmi ia din prima NFC-ul de pe telefon, sau ceva. Pentru că toți se uită urât.
Aveam și pantalonii ăia strâmți de pe Facebook. Îți dai seama dacă ziceam că ceasul e de la Samsung? Făceam revoluție!
„In Ploiesti, mai zambesti, mai dai un buna ziua, cand ma duc in Bucuresti parca nimic, nimic nu e OK.” – treaba e ca acolo este un oras mai mic – aici in Bucuresti nu prea se cunoaste om cu persoana. Si asa este in orice oras / comuna / sat. Interactiunile cresc pe masura ce se micsoreaza comunitatea.
Cat despre schimbat … e treaba grea. Poate doar de pampers cum spunea cineva mai sus.