logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
trenuri germania statie

Oare nu e de vină și scăderea consumului? De ce să mai mergi pe Valea Prahovei?

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Scris pe 11 august 2026 Comentează

Am mai zis-o în trecut, ca să mergi cu trenul îți trebuie un pic de antrenament, ca să nu îți iei glorie. Sau țeapa neinițiatului, să îi zicem.

Așa se întâmplă la noi. Cu CFR, deși biletul poate să fie 30 de lei, poți să dai 45 de lei doar pentru că n-ai știut regula că dacă e ghișeu în gară tu plătești suprataxă în tren.

Mai mult, strict pe Ploiești București nu ai de ce să alegi InterCity. Oamenii îl aleg crezând că e mai bun. În momentul de față, pe ruta asta număr pe degete trenurile care sunt vechi. Poate să mai fie un vagon prost și vreo 2-3 de la privat proaste, dar aș da un 90% procent ca trenuri noi. Repet, nu mă refer la mizeriile de la RegioTrans sau de la TFC. Nu-i mai ridic la nivel de artă nici pe cei de la Softrans, deși ultimele bârfe zic că vor primi și ei niște PESA-uri d-astea „d-ale lui Miriuță”.

Totuși, cică trenul pierde teren, dacă dăm crezare celor de la ZF. Mie mi se pare, însă, că scumpirile chiar au contat. Gândiți-vă că pentru 60 de km poți da 45 de lei de persoană. Aproape 9 euro. Mi se pare destul de mult.

De altfel, trec 3-4 Interregional zilnic prin Ploiești. Efectiv, circulă goale. Oamenii nu știu să cumpere bilete de la ei, e mult prea puțină informare.

În altă ordine de idei, nici pe la alții nu e chiar roz. Mi-a atras atenția articolul ăsta și asta pentru că pe Facebook oamenii efectiv o dădeau în politică și înjurau România. De fapt, problemele cu toaletele erau în altă țară. Și la noi e nașpa, dar și oamenii abia au venit de pe câmp.

PS O altă știre amuzantă aici. Efectiv, la noi se face româneasca: să demontăm ce nu ne trebuie!

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging Etichete: Valea Prahovei

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

Ce am vizitat

wizz air avioane

Ați recuperat banii de la zborurile anulate sau au invocat condiții meteo nefavorabile?

Comentarii recente

  • Viorel la Prețul de livrare al televizoarelor încă rămâne unul subvenționat
  • Postolachi Dumitru la HAI că vine AI-ul cu token-ul
  • Marius Cucu la Oare funcționează suplimentele pentru hipertensivi?
  • Ciprian la Am făcut abonament la YOXO direct din aplicație
  • Marius Cucu la HAI că vine AI-ul cu token-ul

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026