Cei de la BoardingPass au făcut teasing încă de ieri pentru o companie românească care… are probleme. Nu era DanAIR, ci era vorba despre cei de la AnimaWings.
Acum, în Budapesta, discutam despre ei și oamenii erau foarte mulțumiți de serviciile lor. N-am zburat, dar față de ATR-ul pe care l-am avut noi la Tarom aș fi preferat Wizz. Nu știu, cu toate întârzierile lor, sunt OK cu ei. Și cu Ryanair cu care voi zbura, da, la sfârșitul lunii.
Toate semnele m-am dus la BlueAir. Din fericire, acum nu mai sunt implicat, pe atunci, însă, aveam niște zboruri în Israel luate cu ei și tot încercam să îmi recuperez banii.
Înțeleg de pe grupuri că nici banii înapoi pe vechile anulări nu prea îi dau. Mulți zic însă că dacă e vorba de chartere… banii sunt plătiți înainte, adică n-ar avea probleme cei care iau pachete de la Christian Tour.
Totuși, Hotnews spune că sunt peste 10 000 de procese împotriva lor. Urât. Tare urât. De exemplu, cursa de mâine spre Stockholm e anulată. Urât să anulezi de pe zi pe alta.
Chiar da, auzisem că oamenii sunt OK ca servicii pe… avion. Bine, pe mine dacă mă duce un avion din A în B sunt OK. N-am stres.


Adaugă un comentariu