logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Ne mutăm cu cortul

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 31 decembrie 2022 9 comentarii

Mi-am făcut un birou improvizat. O masă lungă și lată. În dormitor, nu pe hol, nu pe balcon cum voiam în trecut. Acum am găsit meșterii, schimbăm instalația electrică și-am fugit de acolo, la ai mei.

Nu mai e de stat acolo, așa că m-am dus cu cortul la ai mei. Cu calculator, cu 3 laptopuri, cu tot echipamentul foto și cu toate cele pe care le-am luat între timp. Evident că și ei au mai făcut achiziții și nu mai e loc și de ale mele. E ca și cum m-am mutat pe un hol.

Acum încerc să mă readaptez la biroul mic, să îngrămădesc monitoarele și să stau la distanță mică de ele. Avantajul este că pot folosi 100% zoom, nu 125% cât foloseam la mine că aveam distanța mai mare.

Tastatura Microsoft pe care am luat-o și căreia tot încerc să îi fac recenzie ocupă jumătate din vechiul birou. N-aș fi cumpărat-o niciodată.

În altă ordine de idei, e genial să ai biroul mare, să poți să îți pui ce dorești lângă tine. Ice a avut dreptate și de data asta.

Probabil că, după ce termin cu electricul și zugrăvitul o să încerc să îmi fac pe comandă un birou la fel de mare.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Casa Etichete: apartament

Comentarii

  1. ice4you a zis

    20 februarie 2017 la ora 11:28

    Doua chestii:

    1. Ce povestesti tu acuma a patit un bun prieten de al meu, care s’a decis el sa se mute la camin cand a intrat la o facultate. L’am ajutat sa se mute, alea alea, la vreo saptamana m’a rugat sa mai dau cu el o tura pana acasa la ai lui sa mai luam cate ceva din ce nu a apucat. Cand am ajuns, camera din care a stat era frumos renovata, aranjata tot frumos, iar toate lucrurile lui erau pe hol in vremea in care ai lui plecasera intr’o vacanta pe afara. =)))

    2. Vezi ca e bine sa asculti de aia trecuti deja prin ele? 😀 Eu oricum, intotdeauna am dreptate, multam doar ca imi confirmi! :))))))

    Spor si succes sa ai!

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      20 februarie 2017 la ora 11:40

      Mho, e bine că suntem aproape și imediat am fugit de acolo. Am incercat să lucrez vineri cu ei, să mai rezist acolo câteva zile. Nicio șansă.
      Așa că, în weekend, am lăsat cârciuma și muntele și-am rupt spinarea: cărat parchet vechi la țară, cărat înapoi lucrurile, la ai mei, lăsat spațiu de filmat laptopurile.

      Am 2 băieți pe electric, 2 pe zugravit. Sper să fie un minim de stat acolo în vreo 2,3 săptămâni.

      Răspunde
      • Vasile a zis

        20 februarie 2017 la ora 11:53

        2 pe electric, :))) imi amintesc ca odata am citit o stire:

        „Isi castiga existenta din a-i ajuta pe altii sa fure energie electrica. Este vorba despre electricienii care, in special in perioada rece, monteaza in contoare dispozitive ilegale pentru a diminua indicii. Astfel, oamenii platesc facturi cu mult mai mici decat consumul real.”

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          20 februarie 2017 la ora 11:55

          Păi săptămâna trecută a bubuit singur. A văzut că nu mai termină și-a chemat backup. Găuri sunt până la glezne așa că… îl înțeleg. 🙂

          Răspunde
          • Vasile a zis

            20 februarie 2017 la ora 12:19

            Sper ca am inteles eu bine, e un apartament de bloc cu doua camere, de vreo 50 mp?!

          • Marius Cucu a zis

            20 februarie 2017 la ora 12:20

            Tot apartamentul are ~50 mp. Camerele cam cât e aia din poză. 🙂

          • Vasile a zis

            20 februarie 2017 la ora 12:36

            Zici ca a „bubuit”, pai in maxim doua zile „dezgropa” instalatia veche, apoi pe traseele vechi o poza pe cea noua, eventual mai facea cateva trasee noi pentru AC si alti consumatori specifici, centrala, etc. o saptamana maxim, asta cu program de seara, 16 – 21 😉

    • Vasile a zis

      20 februarie 2017 la ora 11:46

      Deci a fost cumva pe ideea; bine ca am scapat dracului de el sa ne vedem si noi de viata :)))))))))

      Răspunde
  2. Alexandru Ciocan a zis

    21 februarie 2017 la ora 16:05

    asta mă enervează și pe mine la actualul birou, e prea mic… nu am loc să mai pun un monitor pe el

    Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter

Alătură-te celor peste 3.400 de abonați activi

Primești o dată pe săptămână articolele noi de pe blog

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Ăsta este primul ASPIRATOR pe care ÎL TESTEZ 5 noiembrie 2026
  • Astea-s REDUCERILE de până la 51% la Samsung de Black Friday. Se pot cumula 3 vouchere! 5 noiembrie 2026
  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
aspirator pat dreame

Am testat Dreame H15 Mix

spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

ciucas sus

Am urcat pe vârful Ciucaș

Comentarii recente

  • Nicolae la Un televizor Samsung cu Neo QLED, din 2026, e astăzi la cel mai mic preț
  • Cosmin la O treabă cu competitorii eMAG
  • Marius Cucu la O treabă cu competitorii eMAG
  • iolanda la O treabă cu competitorii eMAG
  • Marius Cucu la A venit și prima statistică de la eMAG

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog