Ciudate sunt căile DN-ului. Săptămâna trecută am dat o tură la Mălăiești pe același DN1, spre munte. Plecat duminică dimineață și drumul a fost… aproape perfect. Foarte puține ambuteiaje la dus, în schimb, la întoarcere… să zic că am stat de la Predeal la Bușteni în coloană, dar… se mergea.
Mi-a dat tupeul să mai fac asta o dată, dar cu vreo 30 de minute mai târziu. Lunea. Adică la Nistorești am ajuns la aproape 9, nu la 8.30. „Greșeala” asta ne-a costat vreo 2 ore bune de trafic bară la bară. Am ajuns să cred că noi eram bine pentru că pe contrasens efectiv, nu se mișca nicio mașină. De la Sinaia până la Predeal era totul blocat și a continuat până la primul semafor de lucrări de la Râșnov…
M-am mirat, dar ajunși pe la Bran am înțeles cât de aglomerat era, cât de mulți turiști erau. Am ani buni de când n-am mai trecut pe acolo în perioada turistică. Arată foarte, foarte bine zona. Foarte turistică și chiar puteai să pui Trieste în loc de Bran fără probleme. Ușor renovat, terase pline, de sezon. Chiar mi-a plăcut. Mi-aș fi dorit să pot să fac cu trenul traseul ăsta, să pot coborî în Brașov și să am condiții bune de mers acolo.
Noi am făcut oprirea în zona Fundata, la Cheile Grădiștei. Pentru a 3 a oară deja. De data asta am fost să ne dăm în Alpine Coaster. Dacă data trecută a fost cu tiroliana acum ne-am dat în acel mic roller coaster. Zic mic pentru că nu e atât de înalt pe cât pare prin filmări și… sunt multe familii cu copii mici care merg foarte, foarte încet. La final ne-am dat seama că ar fi fost bine să lăsăm spațiu între noi și cei din față cât să prindem o urmă de viteză.
Altfel, organizarea acolo e un pic cam proastă. La primele activități, când am fost cu grupul de la Samsung a fost OK. Ei s-au ocupat de tot, aveam români prin jur, era mișto. Eh, acum n-a fost brumă de român să îți explice ce și cum. Efectiv, de la parcare până la cel care îți explica cum să folosești frâna era expat. Și n-am o problemă cu oamenii, pot veni oricând să muncească aici, dar oamenii nu rup nici engleza, dar nici româna. Pune și un om care să se descurce cât de cât în punctele principale de interes. Plus că, din parcarea mare, semnele sunt puse la mișto, efectiv eram 20 de oameni care ne uitam unii la alții unde ar putea să fie zona Alpine Coaster. Poate că eram eu mai prost și mă organizam aiurea, dar când ai încă 3-4 mașini… la fel de dezorientate cred că e o problemă de organizare.
Plus că afișele erau strict în română. Puteau să pună și ei măcar în nepaleză să înțeleagă și angajații, că deh, engleza oricum nu era.
Dar da, merită de 2 ori să te dai și să ai noroc să nu prinzi copii foarte mici ca să ai un pic de adrenalină. Nu multă, nu vă gândiți că e chiar așa ca în filmările de pe internet. Dacă țintesc public român și nu turiști străini… prețul e ușor piperat. 70 de lei tura de persoană și 30 parcarea. Bam 170 de lei. Tura se face în câteva minute. Practic, ne-a luat mai mult să găsim intrarea. Ar fi fost și alți 30 de lei parcă, pentru o poză de pe traseu, doar că a ieșit doar domnița, nu și eu. Cred că era loc și de filmat cu telefon ceva, dar na, n-am avut suficient de multă experiență, nu m-am înțeles cu Gigel expatul unde e garderoba… am rămas cu ghiozdanul în brațe, a fost o experiență așa și așa.
Dar frumos ce au făcut acolo. Bun business.
Întoarcerea am făcut-o prin Brașov. A fost pentru prima dată când am dat de A3-ul din zona Brașovului. Decent, dar parcă e mai frumos pe A7, pare că are alt material rulant. Ne-am întors pe Cheia(de Prahova – ieri am descoperit că mai este o Cheia lângă Fundata) și am avut norocul să prind 2 bariere pentru același tren și accident la Măgurele. Un Gigel cu un camion a picat în șanț și-a blocat tot drumul. Am ajuns pe DN1B, pe Drumul Vinului, că deja coada era de 11 km și nu dădea semne de mișcare. Cred că au fost 8 ore de condus în total? E tot ce îmi doresc în viață, să stau în trafic și să conduc. Dar da, în stilul ăsta cred că încep să iau și mașini în teste. Măcar mai produc un articol dacă tot stau blocat pe drumuri. Cucu recenzorul de pe DN1. Deși, da, în cele 7-8 ore de stat în mașină pe Valea Prahovei sigur ajungeam în orice colț al Europei și mai trăgeam și un pui de somn în avion.


Noroc cu turiștii (din București), că mai vin cu bani prin Poiană, Bran, lugu-lugu. Brașovenii preferă străinătatea aia mai săracă (Ungurimea). 🙂
Mi se pare că sunt preturi de București. Chiar ziceam că nu e diferența între ce e acolo și la București în ceva mediu, nu foarte scump.
In Poiana nu am mai fost de… 2-3 ani.
Ah, da, am plecat luni tocmai că amândoi puteam să facem asta și credeam că evităm aglomerația. 😄
Am nimerit mai rău ca în weekend. 🥹