logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Mișto cu Schengen, da

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Scris pe 18 mai 2024 3 comentarii

În martie am avut primul zbor ce credeam eu că o să fie în Schengen.

Dar nu, eu am zburat la începutul lunii, iar noi am intrat, oficial, la sfârșitul lunii.

O lună și ceva mai târziu am avut și eu un prim zbor. De fapt, 4 zboruri: cu Austrian, Lauda și Lufthansa.

Nu știam exact cum stă treaba, așa că am venit un pic mai devreme. Tren la 4 și 20, autobuz la 5 și imediat am pus piciorul pe Otopeni. Credeam că sunt schimbări majore și deh, să nu fiu pe fugă ca de obicei.

Am luat lozul câștigător: am prins atât testele aleatorii, cât și s-au speriat băieții de telefoanele mele. Am plecat cu temele făcute și am luat vreo 6 telefoane la mine. S-a speriat băiatul de la securitate, m-am speriat și eu că după nu mai găseam un Motorola. Asta pe Otopeni. Acolo mi-am permis să le las în ghiozdan.

S-a rezolvat într-un final cu telefonul, l-am găsit în buzunarul secret.

Acum, după Schengen, avem de trecut doar de securitate. Atât. OK, vei scana biletul înainte de securitate, iar apoi la porțile de îmbarcare. Atât. Dar nimeni nu te mai legitimează. Nu te mai stresezi să scoți pașaportul sau buletinul. Pac, pac. Atât de simplu se urcă într-un avion acum.

Bine, citeam pe grupurile de călătorii că Wizz Air încă cere act de identitate. Cu ce am zburat eu până acum nu a întrebat nimeni de altceva.

Sigur, la noi e aeroport mic, dar în afară ești în rând cu lumea, ai acces și tu la toate opțiunile, nu mai stai să te duci la coada aeroportului, la mama naibii.

Se putea să fie mai fain și să intrăm terestru: cu siguranță. Dar deh, cândva o să se întâmple și asta.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging Etichete: aeroport

Comentarii

  1. Daniel Bis a zis

    18 mai 2024 la ora 14:11

    „Dar deh, cândva o să se întâmple și asta.” … da, la Sfantul Asteapta, asa ca de vreun deceniu

    Răspunde
  2. Iolanda a zis

    18 mai 2024 la ora 17:31

    Eu am zburat pe 2 aprilie București Treviso și pe 9 aprilie invers. Totul a mers șnur. Am zburat cu Wizz și la îmbarcare am dat biletul și CI. La întors, ne-am umplut de nervi pentru că pe Treviso nu prea funcționau scanerele pentru bilete.
    De la Mestre am mers cu Flixbus până la Fiume (Rijeka) în Croația. La dus am mers șnur, dar la întoarcere ne-au controlat actele și la trecerea din Croația în Slovenia și la trecerea din Slovenia în Italia.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      18 mai 2024 la ora 18:56

      Am și eu Treviso in 2 săptămâni. Dacă ai informații suplimentare chiar m-ar ajuta. ?

      Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter

Alătură-te celor peste 3.400 de abonați activi

Primești o dată pe săptămână articolele noi de pe blog

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Ăsta este primul ASPIRATOR pe care ÎL TESTEZ 5 noiembrie 2026
  • Astea-s REDUCERILE de până la 51% la Samsung de Black Friday. Se pot cumula 3 vouchere! 5 noiembrie 2026
  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
aspirator pat dreame

Am testat Dreame H15 Mix

spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

apus venetia xiaomi 14 ultra

Cazare în Veneția. Ce trebuie să știi înainte să cumperi cazare

Comentarii recente

  • Cosmin la V-au ajuns coletele de Black Friday?
  • Costin la Când n-ai carte, dar ai parte?
  • Dănuț la V-au ajuns coletele de Black Friday?
  • Cosmin la V-au ajuns coletele de Black Friday?
  • Postolachi Dumitru la V-au ajuns coletele de Black Friday?

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog