Mișto cu Schengen, da

În martie am avut primul zbor ce credeam eu că o să fie în Schengen.

Dar nu, eu am zburat la începutul lunii, iar noi am intrat, oficial, la sfârșitul lunii.

O lună și ceva mai târziu am avut și eu un prim zbor. De fapt, 4 zboruri: cu Austrian, Lauda și Lufthansa.

Nu știam exact cum stă treaba, așa că am venit un pic mai devreme. Tren la 4 și 20, autobuz la 5 și imediat am pus piciorul pe Otopeni. Credeam că sunt schimbări majore și deh, să nu fiu pe fugă ca de obicei.

Am luat lozul câștigător: am prins atât testele aleatorii, cât și s-au speriat băieții de telefoanele mele. Am plecat cu temele făcute și am luat vreo 6 telefoane la mine. S-a speriat băiatul de la securitate, m-am speriat și eu că după nu mai găseam un Motorola. Asta pe Otopeni. Acolo mi-am permis să le las în ghiozdan.

S-a rezolvat într-un final cu telefonul, l-am găsit în buzunarul secret.

Acum, după Schengen, avem de trecut doar de securitate. Atât. OK, vei scana biletul înainte de securitate, iar apoi la porțile de îmbarcare. Atât. Dar nimeni nu te mai legitimează. Nu te mai stresezi să scoți pașaportul sau buletinul. Pac, pac. Atât de simplu se urcă într-un avion acum.

Bine, citeam pe grupurile de călătorii că Wizz Air încă cere act de identitate. Cu ce am zburat eu până acum nu a întrebat nimeni de altceva.

Sigur, la noi e aeroport mic, dar în afară ești în rând cu lumea, ai acces și tu la toate opțiunile, nu mai stai să te duci la coada aeroportului, la mama naibii.

Se putea să fie mai fain și să intrăm terestru: cu siguranță. Dar deh, cândva o să se întâmple și asta.