Anul ăsta am zis că sunt mai organizat și încerc să fac lucrurile la timp. Mi-am setat limite și așteptări. Încă am dependențe pentru rețelele de socializare. După ce am returnat Honor, zic și aici: probabil cel mai mișto telefon de anul ăsta m-am întors la vivo. Ce diferențe!
Butonând telefonul mi-am dat seama că are opțiune foarte interesantă de restricționat accesul la aplicații. Și am făcut revoluție, mi-am pus 15 minute de Instagram, 15 minute de Twitter, 15 minute de TikTok pe zi. Practic, ar fi o oră de rețele de socializare, nu câte 40 de minute cât îmi zicea pe zi. OK, pe Twitter și Facebook mai împing lucruri, mai ajută să aduc oameni noi pe blog, dar pe video intri și pierzi timp. Long story short, lumii îi este greu să se dezobișnuiască cu faptul că cineva care era constant pe rețelele de socializare nu mai răspunde pe acolo. Mai mult, Truecaller face minuni în perioada asta. Ești în agendă poate răspund, nu ești… ne mai auzim noi pe mail.
Acum am organizat plecarea în Berlin. OK, nu mă duc la plimbare, dar dacă tot ies din casă, din oraș, am o altă perspectivă, fac alte poze prin simplul fapt că e alt decor. Eu oricum rar am lucruri faine de pozat în Ploiești. Sigur, nici Berlin nu e ceva extraordinar, dar… e diferit.
Tot am încercat să fac lucruri, să mă organizez atât de bine încât să pot să fac și Youtube constant. Deocamdată, n-am reușit să am un avans suficient de mare. Am 4-5 materiale care ar putea fi făcute acolo, am 4 produse noi despre care aș putea vorbi. Ar fi undeva la 2 luni de materiale, în ideea în care ar fi un Youtube pe săptămână, așa cum tot plănuiesc. De blog nu mă plâng pentru că a ajuns o rutină pe care o rezolv prin articole programate. Sigur, interacțiunea scade, nu mai răspund atât de des la comentarii, însă noroc că mai pocnește câte un articol și vine trafic cât să compenseze lipsa mea.
Apropo de organizare și lucruri de genul, încă mă minunez cum fac unele agenții lucrurile, pe cât hate am dat eu de-a lungul timpului, pe cât se dau unii oameni să rezolve lucruri, să te ajute. Sigur, este și în interesul lor să raporteze lucruri, dar când vedeți un banal trimis de colet nu aveți idee câtă organizare trebuie să fie în spate. Când ai un pachet de ambalat e simplu, când ai 10… ferească timpul meu. Trebuie să ajung să îmi fac un workflow că e groasă!
Cu Fan Curier lucrez senzațional, tipul nu a luat 1 leu șpagă de la mine(mereu se plătește înainte, cu cardul) însă îi știu ora, îmi știe nevoile, nota 10. Când procedura se schimbă, când mă mut la un Sameday sau la un DPD… ferească sfântul. Am avut de primit un Huawei… DPD-ul mi l-a trimis în Pitești. S-a pitit de Ploiești..
Mai mult, a început sezonul de nunți, există și acolo niște montaje de făcut, pur și simplu nu merg toate. Nu e suficient de mult timp pentru tot. Nu am vrut să mai iau evenimente anul ăsta, dar efectiv am zis să ajut, să rămân atârnat de domeniu în cazul în care se arde zona asta. Și… n-am mai vorbit de afiliere. Care?!
Iolanda a zis
Organizare? De 60 de ani încerc și îmi propun să mă organizez și nu reușesc :))). Ascultă aici la o femeie „bătrână cu brâul de lână”…Am ajuns la concluzia că organizarea provoacă stress suplimentar. Așa în mare fac niște liste, dar nu bătute în cuie.