logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

M-am jucat cu 24-105 mm de la Sony

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Scris pe 2 mai 2023 Comentează

Cât am avut aparatul foto în service a trebuit să suplinesc cu aparate în teste. Întâi am folosit un Fuji XT2, iar apoi am avut un Panasonic GH5 la teste, ca într-un final să rămân pe un Sony A7IV până ajunge al meu în țară. Combinații!

Dar au fost extrem de utile combinațiile astea ca să îmi dau seama că tehnologia a evoluat și că e bine că am investit la timpul potrivit în anumite scule. Mai mult, vreau să urc pe FX în momentul în care lucrurile vor începe să meargă și la mine, pe video.

Deși am cerut doar body, cei de la Sony mi-au pus Sony 24-105mm OSS pe mână. Știam obiectivul, l-am folosit pe un A7sIII acum câțiva ani, dar dacă tot a fost acolo am zis că e OK să îmi fac treaba cu el, mai ales că aveam ceva poze de realizat și mi s-a părut că muncesc mai puțin cu un obiectiv de zoom.

Așa a și fost, dar obișnuința mea de la obiectivele fixe și-a lăsat amprenta. Multe aberații cromatice, multe distorsiuni, mai puțin sharpness.

De fapt, lucrurile astea se corectează în post procesare, însă cel mai dureros a fost că eram limitat la F4, iar în anumite situații ajungeam cu aparatul foto la ISO 12800.

Cu toate că este Sony, cu toate că este marketat că poate duce la ISO foarte mare, în practică, nu ai imagine curată la 12800, ba chiar e cu foarte mult zgomot de imagine.

Este o soluție foarte interesantă. Nu e foarte mare ca lentilă, nu e foarte grea, raportându-mă la întreaga plajă focală. Îmi place. Mai puțin șnurul cu care vine, by default, și efectiv se agață în orice. Dar îl tai dacă e al tău și nu este în teste.

La cât de mult m-am obișnuit eu cu obiectivele fixe cred că o soluție mult mai interesantă ar fi 24-70mm și câștigi ceva lumină care chiar te ajută în multe situații, nu numai în zonele întunecate.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Hardware Etichete: obiectiv foto

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter

Alătură-te celor peste 3.400 de abonați activi

Primești o dată pe săptămână articolele noi de pe blog

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Ăsta este primul ASPIRATOR pe care ÎL TESTEZ 5 noiembrie 2026
  • Astea-s REDUCERILE de până la 51% la Samsung de Black Friday. Se pot cumula 3 vouchere! 5 noiembrie 2026
  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
aspirator pat dreame

Am testat Dreame H15 Mix

spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

masina stradute inguste gallipoli

Tu ai călători cu… autostopul?

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Un televizor Samsung cu Neo QLED, din 2026, e astăzi la cel mai mic preț
  • PELMUS VASILE la Un televizor Samsung cu Neo QLED, din 2026, e astăzi la cel mai mic preț
  • Marius Cucu la Știrile zilei – 10 noiembrie 2026
  • Ionut Niculita la Știrile zilei – 10 noiembrie 2026
  • Marius Cucu la Știrile zilei – 10 noiembrie 2026

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog