Am fost de 3 ori în Roma. Nu este o destinație ieftină, mai ales dacă mergi în sezon. Dacă ne raportăm la Germania, însă, putem spune că este foarte ieftin în Italia.
Dacă mergem pe buget în Italia probabil că vom căuta și locuri în care să mâncăm mai ieftin. Sunt și localuri în care este mâncarea ieftină în Roma. Nu trebuie să uităm și de cazare. Culmea, cazarea în locuri mai puțin turistice înseamnă economii, iar compromisul ăsta înseamnă, de cele mai multe ori, ocazia pentru a avea chiar experiențe diferite.
În orașele mari, foarte turistice, pe lângă lucrurile plătite se fac chiar tururi gratuite sau chiar activități pentru studenți, activități ce nu înseamnă neapărat turism de masă, în care plătești mai scump pentru orice.
În plus, dacă vorbim strict de Roma, orașul este incredibil și dacă îl bați la pas. Nu îți trebuie să vizitezi neapărat toate obiectivele turistice dacă nu ești fanul istoriei.
Ce faci fără bani în Roma?
- Vizitați Piața Navona – această piață istorică este plină de clădiri frumoase și de fântâni celebre, cum ar fi Fântâna celor Patru Râuri.
- Vizitați Piața San Pietro – această piață se află în fața Bazilicii Sfântul Petru și este un loc popular pentru turisti și localnici.
- Explorați cartierele istorice – cartierele Trastevere și Monti sunt pline de străzi și clădiri istorice și sunt o adevărată incursiune în istoria Romei.
- Vizitați Pantheonul – această clădire istorică este una dintre cele mai bine păstrate din Roma și poate fi vizitată gratuit.
- Vizitați Vaticanul – accesul la Piața San Pietro și la Bazilica Sfântul Petru este gratuit, iar puteți admira frumusețea arhitecturii și a decorațiunilor interioare.
- Vizitați Fontana di Trevi – această celebră fântână barocă este o adevărată bijuterie și poate fi admirată gratuit.
- Plimbați-vă prin parcuri – Roma are multe parcuri frumoase, cum ar fi Villa Borghese, unde puteți face o plimbare și admira natura și peisajele.


Am fost 4 zile in ianuarie, am zburat cu Wizz pe Fiumicino, am gasit bilete cu 250 lei dus-întors, doar cu bagaj de mana.
Zbor de dus la 7:40, de întors la 22:10, ca sa valorificam toate cele 4 zile cat am stat acolo.
Cazarea am avut-o in Trastevere, chiar lângă podul Sant Angelo, într-un apartament cu mai multe camere și baie la comun, dar a fost OK și curat. Am dat aproape 1200 RON pe 4 nopți. Dacă vrei mai spre centru e mai scump. Noi am fost 2 persoane, pentru 3 poți să cauți pe booking sau pe Airbnb și sigur găsești opțiuni rezonabile.
Din Fiumicino până la Termini am luat trenul, Leonardo Express, 14 euro o călătorie. Ne-am depozitat bagajele la un centru de bagaje lângă gară, sunt destul de multe la tot pasul și au prețuri similare. Am dat cam 13 euro pe toată ziua pentru 2 rucsaci.
Pe urmă am plecat la pas spre centru, am vizitat Santa Maria Maggiore si de acolo am continuat plimbarea spre Vila Borghese.
Este cel mai frumos muzeu de artă din Roma, biletul costă 18 euro de persoană și l-am cumpărat online. Mai mult despre asta mai târziu. Vila Borghese are și un parc imens și superb, iar străzile din jur sunt foarte frumoase. De la Villa Borghese, am plecat pe jos spre Villa Medici, este un balcon în drum și multe puncte de panoramă de unde ai priveliște frumoasă asupra orașului.
Am mers până aproape de scările Trinita dei Monti (cele din piata Spaniei), dar am coborât pe alta parte și am mers spre gară. A doua zi am avut bilete la muzeul Vaticanului, luate tot online, 25 de euro de persoana. Am petrecut câteva ore bune în Vatican, muzeul este imens, recomand să luați interval cat mai de dimineață ca să aveți timp.
De acolo am plecat spre basilica San Pietro, am prins coadă mică pentru ca era după amiaza. Cozile mari sunt dimineața. Se poate urca pe cupola pentru priveliște, biletul era 18 euro, noi nu am mai urcat pentru ca deja era seara și am ales să mergem la Castel Sant Angelo în loc. Și acolo tot 18 euro, bilet luat online. A treia zi am mers la Colosseum, am luat biletul clasic cu acces la primele 2 nivele și Dealul Palatin și forul Roman.
Există mai multe categorii de bilete, cel care include și underground costă 24 de euro. Colosseum, dealul Palatin și forul va iau o zi intreaga, situl este imens și ai multe de văzut. De acolo am plecat spre Columna lui Traian, care e în zona, o poți vedea de sus gratuit, și spre monumentul lui Vittorio Emanuele, altarul patriei sau mașina de scris ori tortul de nunta, cum îl alinta italienii.
Am urcat până sus și ne-am plimbat pe unde era gratuit, în interior este un mic muzeu și se poate urca cu liftul sus pe acoperis, muzeu + lift costă tot 18 euro. Noi am sărit peste asta. Apoi am plecat în plimbare spre Fontana di Trevi si Pantheon, care sunt și ele destul de aproape, și am luat-o pe jos pe străduțe spre cazare.
Ultima zi am lăsat-o pentru plimbare lejeră prin centru, ne-am depozitat din nou bagajele în locker și am plecat pe jos spre Fontana di Trevi, piața Spaniei și am urcat din nou spre Villa Medici, pe care am și vizitat-o, 14 euro, bilet luat online. Apoi, am coborât scările spre Pantheon, pe care nu am mai ajuns să îl vizităm pentru ca era sold out. Intrarea costă 5 euro. De acolo, am plecat să vedem Colosseum-ul seara, luminat frumos, și apoi am luat autobuz spre gară, ne-am ridicat rucsacii și am plecat spre aeroport. Călătoria cu autobuzul costă 1.50, se poate lua din aplicație sau plăti cu cardul direct în autobuz. Recomand să mergeți în timpul săptămânii și să evitați weekendurile, pentru ca atunci este cel mai aglomerat.
La toate muzeele din Roma trebuie să îți iei bilet dinainte online, peste tot au băgat intervale orare de vizitare. Dacă nu iei online, riști să stai la cozi imense și să nu prinzi bilet. Villa Borghese are sloturi orare de 2h de vizita, se fac anunțuri și se respectă cu strictețe treaba asta pentru a preveni supraaglomerarea. Eu am luat biletele pentru toate muzeele, exceptând Villa Medici, cu vreo săptămână înainte ca să prind loc. Villa Medici se vizitează doar cu tur ghidat, tot pe intervale orare.
Studenții au reduceri la toate obiectivele. Există nspe mii de site-uri pentru bilete, majoritatea la suprapreț, eu l-am pus pe ChatGPT să îmi dea site-urile oficiale de bilete. Noi am stat de miercuri până sâmbătă.
Recomand să vă organizați singuri, nu prin agenție. Cu mâncarea am căutat pe ChatGPT opțiuni convenabile la preț, nu restaurante turistice. Pentru mic dejun am fost la market și ne-am cumpărat provizii pentru toate zilele și mâncam doar cina în oraş. Poți să cauți pizza a tavola, este pizza la felie pe care o plătești la 100 de grame, panini- recomand măcar odată la Antico Vinaio, e un pic piperat dar la câte ingrediente sunt în ditamai pâinea aia chiar merită.
Toate salumeriile fac panini și găsești chiar și în unele supermarketuri. Mai sunt localuri cu paste, unde îți alegi tu pastele și ți le fac cum vrei, cum este Il Pastaio di Roma, foarte bun, prețuri rezonabile. În Trastevere am găsit un local mic, unde merg doar localnicii, cu mâncare bună și prețuri rezonabile- Antica Osteria da Giovanni. Noi când călătorim de obicei preferam să evităm capcanele pentru turiști și localurile din centru cu meniu în 100 de limbi