Că tot ziceam că nu îmi iau nimic de Black Friday, în afară de câteva cursuri și ceva reînnoiri de servere care, oricum, se fac la Black Friday-ul american, nu la cel românesc, iată că m-a agățat o reclamă, mai mult sau mai puțin directă.
Mă și bufnește râsul, dar până la urmă e utilă.
Aseară m-am uitat la filmulețul ăsta de la Las Fierbinți în care ăștia se prosteau cu irigatoarele bucale.
Dentistul mi-a zis acum câteva dăți să iau ceva de genul, au mai recomandat și câțiva medici pe Youtube și cred că ăsta e pasul următor după periuța electrică. Apropo de asta, de când am întrebat p-aici și am luat un model de la Panasonic parcă e totul mai OK după spălatul dinților. Bine, n-am reușit să scap de petele alea, o să merg cât de curând la un control extins să văd dacă sunt și alte analize de făcut pentru asta, dacă nu, o să rămân la clasicul detartraj. Ne-au dat un voucher la deschidere și să vedem ce-i p-acolo, dacă descoperă ceva mai mult.
Altfel, mă gândesc să iau un irigator bucal. Aveți un punct de plecare? Model?
Deyu23 a zis
Si eu am nevoie de niste cursuri de LINUX, Intro Linux 1 si Intro Linux 2 de la Savnet, dar momentan nu-mi permit. Mi le-a recomandat cineva pe LinkedIn, cand am intrebat de un loc de munca disponibil prin TM . . .
Marius Cucu a zis
Face Cristian Dascălu niște cursuri bune de tot. Tot pe Linkedin.
Adrian Bolocan a zis
Ce cursuri cumperi? 😀
Marius Cucu a zis
Eu vreau pentru investiții la bursă. 🙂
Pheno a zis
Bunica mea, femeie de la tara, a murit la 96 de ani cu toti dintii si toate maselele intregi. Ce noroc pe ea, ca pe vremea ei, nu aparusera astfel de „tehnologii”, detartraj, ate pentru dinti, etc., ca altfel murea stirba… Pentru ea, sarea gema era suprema.
Marius Cucu a zis
Aș vrea să am și eu genă bună, dar meh, chiar dacă am grijă mare de dinți tot am probleme, ba chiar am o bacterie care mă umple de tartru în 3-4 luni. Oricine și-ar dori să nu ia toate tâmpeniile sau să stea la încărcat cu ele.