logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
suport tv tcl

Încă o dată mi se demonstrează că unii o duc bine

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 22 februarie 2026 6 comentarii

Încă o dată mi se demonstrează că oamenii nu au deschidere, nu au un orizont. La criza precedentă, din 2009, eram cu toții săraci. Sau majoritatea dintre noi.

Dar, între timp, în orașele mari lucrurile nu mai sunt așa. Este o parte a privatului care câștigă destul de bine, sunt foarte multe companii în zona medie care o duc bine.

Sigur că da, mulți ne-am luat-o și o să fie grea perioada următoare. E imposibil să nu fie așa. Dar cu toate problemele lumea consumă. Că se întâmplă să se curețe un pic bugetarii… hai să o vedem și p-asta. Există, însă un privat care consumă. Ce-i drept, observ că lumea zilele astea consumă un pic mai activ să prindă „promoția” de TVA micșorat. Altfel, văd că fix acum combustibilul s-a ieftinit pe internațional, dar reglează băieții din acciză imediat. Cred că și ei se oftică, puteau să pună o taxă și mai mare.

Altfel, aveam salvat TV-ul ăsta că urmează să scriu despre fiecare în parte. Ce să vezi, deja a dispărut din stocuri. Unul dintre cele mai scumpe TV-uri miniLED din piață. Să fi fost 5, să fi fost 10 în stoc, habar n-am. Dar nici n-am apucat să scriu bine despre ele că au zburat din stoc.

Ai zice că oamenii sunt panicați, că nu consumă. În fapt, încă sunt bani în piață.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging Etichete: televizor

Comentarii

  1. Postolachi Dumitru a zis

    29 iulie 2025 la ora 14:45

    Dacă nu puneai link de afiliat mă uitam și eu la televizorul acela dar așa… la 5.000 de euro bucata… mai bine îl cumpăr când mai avem campionate de fotbal și-l returnez după 60 de zile 🙂

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      29 iulie 2025 la ora 14:52

      Păi când nu au fost link-uri de afiliat pe blog?

      Răspunde
      • Postolachi Dumitru a zis

        29 iulie 2025 la ora 15:00

        Hai mă că din blog faci bani de semințe cu afilierea…

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          29 iulie 2025 la ora 15:44

          Rezultatele astea sunt in mână, nu e minciună.

          Răspunde
          • Postolachi Dumitru a zis

            30 iulie 2025 la ora 08:12

            Da, da, da… știu, știu… tu ești acela cu 6 case din afiliere… dar nu-mi spune că din blogul acesta, domeniul acesta… știu c-aveai alte chestii mai targetate… aici mi se pare un fel de… shaorma cu de toate… sincer, fără supărare… e OK conținutul dar mi se pare greu de crezut că rata de conversie e atât de bună…

          • Marius Cucu a zis

            30 iulie 2025 la ora 08:19

            E la nivel de cont, mai sunt și alea 12-15 site-uri. Nici nu mai știu exact câte sunt.
            Prima e luată exclusiv din afiliere. 😁

            Undeva la 2.5 era rata de conversie aici. În alte părți e mai mică pentru că nu e atâta încredere, e și PPC.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

Ce am vizitat

avion pista otopeni

A zburat cineva cu Vueling Airlines?

Comentarii recente

  • Postolachi Dumitru la Viața în China e mai digitalizată decât credeam
  • Marius Cucu la Știrile zilei – 7 octombrie 2026
  • Dan la Știrile zilei – 7 octombrie 2026
  • Marius Cucu la Viața în China e mai digitalizată decât credeam
  • Adi la Viața în China e mai digitalizată decât credeam

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026