logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Încă mai e pasiune…

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Scris pe 30 octombrie 2025 Un comentariu

În 2010, fix de ziua mea, mi-am luat job în presă. E ceva cu data asta că și primul apartament a fost luat tot de ziua mea.

Țin minte că pe atunci m-au luat băieții ca din oală și nu pricepeam nimic. Nu aveam nici înclinație spre zona creativă, eram 2 linii paralele. Înainte de asta, am mai mâncat câte o sămânță când se montau emisiuni de la alții.

Mânuță, unul dintre șefii editării de pe atunci, mi-a zis la un moment dat ceva de genul: „bă, pare că îți place”. În mintea mea de atunci: „lasă-mă să fiu inginer”. Abia aștept să fac automatizări.

Ce bine că n-am practicat niciodată în domeniu!

Ușor-ușor, am tot făcut pași spre zona creativă. Presă, pe tehnic, apoi freelance, presărat cu evenimente. Unde erau ciubucuri de făcut eram și eu.

Am avut câteva săptămâni departe de editarea video și mi-am dat seama că încă îmi place să fac creație acolo. Că pornesc cu drag programul ăla și încă văd o grămadă de tutoriale. Mi-am amintit de articolul ăsta scris, mai degrabă, ca o agendă online, pentru mine. Să îmi pun acolo resursele pe care le găsesc despre colorizare. E din 2017.

Nu înțelegeam nimic pe vremea aia, dar acum la ani distanță lucrurile sunt mult, mult mai așezate.

Și am tot avut discuții recent cu oamenii legate de plafonare, de constanță. De multe ori, banii în mod direct sunt puțini și unii poate ar renunța. Dar e și pasiune.

Adică, tot am idei să îmi externalizez niște activități ca să mai ies din ele. Nu știu dacă aș putea să „scap” de editarea video, lucru care a fi la îndemână cumva.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging

Comentarii

  1. Iolanda a zis

    30 octombrie 2025 la ora 16:04

    Bravo! La întâlnirea de 25 de ani de la terminarea facultății, am constatat că rămăsesem puțini care încă mai practicau meseria pentru care s-au pregătit.
    Toți au virat către pasiuni pe care le-au înăbușit până în 89 și au reușit, au reușit chiar foarte bine.

    Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

Ce am vizitat

mancare bergamo restaurant

Unde se mănâncă bine și ieftin în Milano?

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Ați folosi un ceas care măsoară tensiunea arterială?
  • Daniel Bis la Ați folosi un ceas care măsoară tensiunea arterială?
  • Marius Cucu la Ați folosi un ceas care măsoară tensiunea arterială?
  • dam167 la Ați folosi un ceas care măsoară tensiunea arterială?
  • Marius Cucu la Ați folosi un ceas care măsoară tensiunea arterială?

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026