Știu că m-am dus în Budapesta și-am rămas șocat de cât de mult sport se face acolo. Am fost în Praga, la fel, oamenii ieșeau și se mișcau. Spania? Peste tot.
Malta, la fel, fiecare în zona lui, pe promenadă, își făcea treaba dimineața. Eh, acolo ieșeam pentru că, de cele mai multe ori voiam să profit de răsărit și de apus, iar pe timpul zilei o tăiam din fața soarelui. De asta nici nu sunt fanul călătoriilor pe timpul verii pentru că nu profit de toată ziua, trebuie să stau ascuns de soare.
Sunt câteva săptămâni de când am zis: băi, dar dacă stau toată ziua în scaun și meșteresc la site-uri, oricum nu sunt la fel de productiv tot timpul. Hai să-mi iau o oră și să plec la plimbare.
Ora asta, în timp, a devenit jumătate pentru că am ales să mă trezesc înaintea traficului. Așa că am avut o noapte ciudată, în care m-am trezit la 2:00 și n-am mai putut adormi și-am zis: băi, dar hai să mă mișc. La 5:30 am ieșit din casă și credeam că-s singur.
Nup, erau oameni la alergat.
Am mai ieșit de atunci și oamenii aleargă fie în parc, fie direct pe pista de alergare, exact ca în afară. Și, deh, nu mai arăt cu degetul: „uite, băi, cum e la ăia”, oameni educați, aleargă, încearcă să fie mai sănătoși. Tineri, femei mai plinuțe, bătrâni de 60+. De fapt, eu eram de vină, nu ieșeam odată cu ei, nu știam când să-i caut.
Da, e genial să poți să alergi pe o promenadă, lângă o mare, un râu, așa cum ai în multe zone din Europa, dar poți să o faci și la noi, dacă vrei. Și cum toată lumea știe Ploieștiul, mai avem și-un pic de benzen, un pic de deșeuri de la fabrica de Dero și tot ce-a mai gândit ceașcă să facă în interiorul orașului.
ice4you a zis
Ce nu intelegi tu e ca orasul s’a extins peste zona industriala, pentru ca atunci cand acele fabrici au fost facute, acolo in mare parte erau maidane.
Costin a zis
Exista multe alte moduri de-a face miscare si fara alergat.
S-au facut studii nenumarate, s-a demonstrat si stiintific, cei ce alearga nu-s cu o ioata mai sanatosi fata ce cei pasivi. Ba din contra, se pare ca practicind mult timp alergatul inima creste in volum, oboseste mai repede iar batrinetile se scurteaza.
Alergatul deja nu mai face din modul nostru de viata natural, firesc, mai mult a devenit o marota placebo a unei vieti sanatoase.
S-au cam dus de multisor vremurile alea cind trebuia sa ne salvam pielea (sau blana) de tigrul cu dinti sabie.
Marius Cucu a zis
Să mă mut pe yoga? ? Sau e suficient să nu merg la maraton, doar să ies așa pentru mine?!
Costin a zis
Bicla, inotul, spalierul sau chiar trasul oleaca de fiare se presupune ca-s o alternativa mult mai ok decit alergatul dupa sanatatea de miine.
Marius Cucu a zis
Pai cu bicla mă duc la alergat și acolo sunt și niște fiare pe care le folosesc rar. Practic, 20 de minute de bicicleta, 10-15 de alergat și rar și fiarele alea. Vreau întreținere, nu performanță ?
Pheno a zis
Intretinerea personala nu se face fiindca asa e moda peste tot, ci doar atunci cand organismul simte nevoia. De fapt sanatatea individuala nu este intretinuta neaparat prin eforturi fizice suplimentare, alimentatie mai mult sau mai putin rationala, vegana, bio, poli-vitamine si care or mai fi. Sanatatea tine doar de metabolismul individual, care la randul sau este influentat direct de regimul alimentar, de o hidratare mai mult sau mai putin adecvate, perioade de odihna activa/pasiva. Din momentul nasterii, toate organismele vii indeplinesc toate conditiile pentru a trai. La fel si organismul uman care este cea mai complexa masinarie existenta pe Terra. Daca de la nastere ni s-ar da o lista „obligatorie” de ingrediente pe care daca nu le-am folosi, ne-am pune sanatatea si viata in pericol, ar insemna ca suntem posesorii unor corpuri/organisme imperfecte, care trebuiesc ajutate artificial ca sa supravietuim. Din fericire nu se intampla asta. Cel mai bun adjuvant (medicament) este chiar creierul. Intr-adevar autosugestia (pozitiva) ne scapa de belele. De aici pleaca toate neplacerile. Unii dintre noi ne lasam prea usor influentati de tot felul de sfaturi date de „specialisti” care traiesc din asta, ca si cum noi, n-am fi capabili sa decidem pentru noi insine, sau fiindca asa e moda, asa fac toti si daca fac toti, inseamna ca e bine, suntem in trend. Dar ne-am intrebat organismul daca si el isi doreste asta? Se spune ca ceea ce nu te omoara, te intareste. Traim intr-o lume poluata. Oricat ne-am proteja tot acolo ajungem, dar asta nu e o noutate. Apropos de Yoga. Practicarea tehnicilor Yoga din zilele noastre, sunt cu totul altceva decat filosofia milenara care a stat la baza acestor tehnici. Yoga a devenit ceva comercial si nu mai are nicio legatura cu practicile antice din varful muntilor, in natura (lipsa poluarii). Si „marii Guru” ai zilelor noastre trebuie sa traiasca din ceva, ca si instructorii de fitness. Una e sa vrem sa fim sportivi de performanta si alta e sa vrem sa avem o sanatate normala, asa cum ne-a creat natura. Deci, cred ca cel mai bine ar fi sa ne observam instinctele, reflexele, reactiile si sa procedam in consecinta. Personal n-am auzit vreodata vreun yoghin care sa alerge pe strazi, ci din contra, relaxându-se, meditand sau folosind proceduri specifice. Desi fac parte din categoria de varsta 65+, am aceeasi greutate pe care o aveam in liceu, plus/minus 2-3 kg., fumez cam un pachet de tigari pe zi (inca de pe la 6 ani am facut cunostinta cu tigara, iar pe la 10 ani deja aveam ratia de 10-12 tigari/zi) si nu sufar de nicio boala „a secolului”. Recunosc ca beau o bere sau un pahar de vin natural, doar la evenimente si niciodata singur intr-un local sau acasa, fiinca nu am motiv. In tinerete am practicat tot felul de sporturi extreme de pe urma carora am avut 11 fracturi cu ghips intre 3 luni si 6 luni (maini, picioare, clavicula, mandibula, dizlocare de vertebra) de-a lungul timpului, pentru care am avut nevoie de recuperari si gimnastica medicala si nu ma resimt, nu sunt meteosensibil. Cateodata aud cum oameni cu activitati normale, obisnuite, se plang de diverse probleme de sanatate si nu am cum sa nu ma intreb, de ce? Cred ca singura explicatie poate fi bagajul genetic mostenit, dar si in aceste cazuri, tot creierul rezolva mare parte din problemele de sanatate. Atat timp cat psihicul este ok, organismul, fizicul poate fi controlat, iar viata individuala (sau de cuplu) poate fi mai buna, mai frumoasa. Legea compensatiei spune ca viata si sanatatea sunt invers proportionale cu starea materiala. Cred ca cea mai buna varianta este intotdeauna calea de mijloc in tot ce intreprindem. Va urez tuturor sanatate maxima si nu in ultimul rand, distrati-va cat mai puteti, indiferent de varsta si statutul social pe are il aveti.
Costin a zis
De citit T. Colin Campbell – Studiul China, una dintre cele mai complete lucrari publicate vreodata in ceea ce priveste o nutritie sanatoasa.