logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

În Turcia doar cu buletinul

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Scris pe 21 mai 2024 2 comentarii

Din iunie.

Pașaportul, în 2018, l-am făcut pentru prima ieșire în Turcia. De atunci, oricât de mult am vizitat eu, nu prea l-am folosit. Adică ștampila o am de la ei, am mai avut nevoie de ea prin Transnistria și cam atât. Bine, acum dacă plec în UK o să am nevoie de pașaport.

Cert e că l-am folosit foarte mult la automatele de prin aeroporturi. A meritat. În rest, 20+ țări sunt vizitate strict în UE. Cu buletinul.

Ei bine, acum se rezolvă cu Turcia, în special pentru sezonul estival. Până acum aveai nevoie de un pașaport valabil >150 de zile.

„Cetățenii români posesori ai unui document național de identitate beneficiază de scutire de vize pentru călătoriile turistice și tranzitare în Turcia, cu o ședere maximă de 90 de zile în decursul unei perioade de 180 de zile, în conformitate cu articolul 18 din Legea nr. 6458 privind regimul străinilor și protecția internațională”, prevede decretul semnat de președintele turc, potrivit presei din Turcia.

Liber la Antalya. Vă dați seama că o să mai pună încă o cărămidă peste litoralul românesc. Pac-pac, Grecia, Turcia, Bulgaria.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging Etichete: Turcia

Comentarii

  1. Daniel a zis

    21 mai 2024 la ora 13:33

    Am fost o singura data la turci – ultra super mega all inclusive.
    M-am facut muci in a doua seara (nah, bautura buna de toate natiile) si dupa aia nu mi-a mai trebuit nimic, am ars-o pe apa.
    Singura si ultima data cand ii vizitez. Nici nu suntem genul de legume care stau doar pe plaja.
    Prefer sa imi cheltui banii la greci sau in alte tari din europa.

    Răspunde
  2. Mălin a zis

    24 mai 2024 la ora 15:30

    De ce ai vrea să mergi într-o țară de semi-sălbatici condusă de un dictator? Să faci trei poze la chestii pe care oricum le găsești pe net?

    Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter

Alătură-te celor peste 3.400 de abonați activi

Primești o dată pe săptămână articolele noi de pe blog

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Ăsta este primul ASPIRATOR pe care ÎL TESTEZ 5 noiembrie 2026
  • Astea-s REDUCERILE de până la 51% la Samsung de Black Friday. Se pot cumula 3 vouchere! 5 noiembrie 2026
  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
aspirator pat dreame

Am testat Dreame H15 Mix

spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

tarragona plaja

4 zile la plajă, în Tarragona

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Xiaomi lansează cel mai interesant telefon: Xiaomi 18 Pro
  • Kronwurst la Xiaomi lansează cel mai interesant telefon: Xiaomi 18 Pro
  • Marius Cucu la De ce cred că proiectul cu plata CASS n-o să treacă
  • Postolachi Dumitru la SSD extern: s-a dublat prețul
  • Postolachi Dumitru la De ce cred că proiectul cu plata CASS n-o să treacă

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog