Am avut puțin de montat anul ăsta. M-am bucurat pentru că anii trecut nu făceam față. Mereu zic că e ultimul an în care bag nunți. Să fie 5 bucăți de la alții și vreo 2 ale mele. Nu sunt multe, nu sunt wow, dar sunt conectat la fenomen și încă îmi place să montez, să bibilesc. Față de zeci montate anii trecuți acum… e parfum!
Așa, editarea nunții în sine nu îmi aduce nicio satisfacție, consider că mi s-a terminat creativitatea, mai ales la evenimentele ce nu sunt ale mele. Revenind, că astea sunt detalii tehnice.
Am avut un eveniment cu în care actorii secundari au fost niște norvegieni. Mirii, probabil că sunt de prin zona aceea, iar ei și-au invitat prietenii de acolo, să vină să vadă și ei o nuntă românească.
Nici n-ai cum să nu îi recunoști, deși colegul care a filmat a venit și mi-a zis: hai să vezi că-s niște norvegieni p-aici. Eu, stai calm, i-am identificat deja la petrecere.
Pare că oamenii s-au distrat, deși… ritmul lui Babasha n-au cum să îl prindă. E exotic. De altfel, pe Babasha l-am auzit la altă nuntă, semn că intră ușor, ușor în folclor. Trist, dar da.
Cât terminam cu ultimele evenimente, mi-am dat seama că e una dintre cele mai mari curiozități să vezi cum e o nuntă într-o țară diferită de a ta. OK, probabil în Balcani lucrurile sunt asemănătoare, însă am văzut nunți la austrieci, am văzut ceremonii la suedezi și curiozitatea era maximă.
Bine, au fost doar ceremonii pentru că nu știu dacă se face ceva după și, oricum, cea de la suedezi nu a explicat-o cineva, doar observam de la distanță. Te uitai ca la maimuțe.
Dar da, să fii acolo o zi întreagă, să îți explice cineva lucrurile cred că ar fi chiar interesant.
Adaugă un comentariu