Nu îmi amintesc când am interacționat ultima dată cu un operator pentru o comandă online, dar s-ar putea să fi fost atunci când am încercat să dau de cineva de la Altex, să îmi aducă cumva comanda. La ce timpi mari de livrare aveau, mă mir că reușeam să obțin o promisiune de livrare.
Am semnalat mai de fiecare dată că nu înțelegeam de ce naibii te sună unii după ce ai comandat X produs și l-ai plătit deja. Eu sunt antisocial la d-astea, efectiv cred că știu să îmi aleg produsele iar dacă nu știu, mă documentez, nu sun pentru ele.
- Citește și: Cum iei legătura cu un om pe chat-ul Emag
Am exemple în familie care dau și numărul de cod la telefon și fac comandă telefonică. Departe de mine așa ceva, până nu văd eu că am pus ceva în coș, să știu că e ceea ce vreau eu… nu, nu. Ba chiar am o problemă și cu comenzile de pe telefon. Rar le fac, dar acolo sunt alte probleme la creieraș, mă mișc foarte repede pe PC, am un mic istoric de preț al meu, am autocompletări, prefer să fac totul instant, nu să butonez câteva minute de pe telefon.
Când vine vorba de probleme prefer să dau mail, să am ceva scris în caz de ANPC. Hai că poate am nevoie de un Call Center pentru un operator de telefonie, dar atât. Sau când nu voia să dea banii înapoi BlueAir. Dar culmea, tot pe mail am rezolvat și p-aia.
Eu nu folosesc serviciile de Call Center mai deloc. Evit pentru că, de cele mai multe ori, problemele mi se pare că le găsesc la o căutare pe Google, nu la zeci de minute în așteptare.
Sau poate că cei de la Emag doar testează lucrurile pentru Black Friday și revin după. Cine știe!?
Nu mai există un număr de telefon pentru a intra în contact cu cei de la Emag.
Costin a zis
O singura data am sunat și eu la Altex făcusem plata cu cardul și nu mai aveau produsul in stoc efectiv m am rugat de ei aproape zilnic sa mi returneze banii bani ce mi au intrat după vreo 10 zile iar la telefon in Call center minim 1 oră așteptam, NU mai plătesc cu cardul in veci la Altex, nu ca nu îți dau banii înapoi dar ți dau când vor ei,practic degeaba suni.
Marius Cucu a zis
Eu nu am mai deschis Altex de ceva timp.
Adrian Bolocan a zis
Eu le dau mesaj pe facebook, wapp și toate alea, să le zic să nu mă sune pentru confirmarea comenzii. `or fi și d-ăștia care se răzgândesc repede, cine știe?
Marius Cucu a zis
Dar în aplicație am văzut că poți anula comanda, să o modifici după bunul plac, de ce să mai ai nevoie de ei?
Adrian Bolocan a zis
Nu de eMAG vorbesc. Zic în general de magazinele mici care te sună pentru a confirma comanda. Îi anunț eu dinainte că da, vreau produsul comandat.
Marius Cucu a zis
Asta dacă știi deja că magazinul sună. Mi se pare că la Vexio te sunau pentru orice.
Iolanda a zis
Eu apelez destul de des la call center, în general pentru verificarea anumitor situații. Așa am rezolvat o problemă la eMag cu mașina de spălat vase incorporabilă. A venit puțin lovită la partea de sus. Nu afecta funcționarea mașinii, dar am sunat la ei și în jumătate de oră am avut un voucher în valoare de 300 lei, voucher cu care am rezolvat cadourile de Crăciun pentru nepoți.
Daniel Bis a zis
Nu urasc botii, ci integrarea lor defectuoasa.
Le spui ceva si ei iti zic altceva.
Iar cand nu ai posibilitatea sa intri in discutie cu o persoana reala …
Prefer sa rezolv pe mail, dar sunt cazuri cand ai nevoie de ceva urgent si atunci sa vezi ce tragedie este.
Marius Cucu a zis
Eu, ultima dată, am anulat de vreo 5 ori comanda la ei, până am reușit să fac totul. Dar da, înțeleg când e vorba de defecte sau situații neprevăzute și trebuie să dai de un om, nu de un AI.
Iulian a zis
A renunțat demult. E mai convenabil probabil așa. Iar unele operatoare sau operatori erau paraleli cu call centerul. Te lua la per-tu.
Vali Dragu a zis
Suntem in 2022, sa stii :))
Lucrez pentru eMAG, e total normal sa porti o discutie la per-tu si chiar e super confortabil pentru client, cat si pentru agent. Rar intalnim oameni deranjati, exceptie facand batranii.
Root a zis
Prietene, tine de cei sapte ani de acasa sa utilizezi pronumele de politete in relatia cu ceilalti (in special cu clientii). Respectul (inclusiv fata de tine insuti) pleaca de aici. Daca ma ia vreun copil d-asta de 20-30 de ani la per tu, il trag de mineca pe seful sau: “- Vere, prislea asta al tau se trage de sireturi cu mine pe banii mei ?!”. Eu vorbesc cu clientii mei cu deferenta, chiar daca angajatii lor sint tineri, indiferent de valoarea contractului (mica, mare, mi-e totuna), nu conteaza, asta e tipicul. Esti la munca, nu in curtea scolii. Te obliga meseria. Corporatismul de la noi, asa cum e el perceput de generatia asta mai tinara, a devenit un melanj intre ce s-a adus din afara si s-a interpretat dupa ureche (apropo, in limba engleza exista pronume de politete ?) si fermentul in ghilimele autohton.
Voi chiar credeti ca renuntind la factorul uman, creste productivitatea muncii, ori restul personalului se va eficientiza ?! Scazind cheltuielile cu personalul, scazi implicit si calitatea serviciilor prestate. Clientii nemultumiti vor pleca la concurenta, veniturile vor scadea, iar angajatii vor fi concediati. Natural, fostii angajati vor pleca la concurenta unde vor avea aceeasi abordare de 2lei50. Eu as investi in cursuri de perfectionare ale angajatilor (de exemplu cum sa se comporte/vorbeasca cu clientii, ori sa se documenteze inainte de a spune ineptii la telefon); teste psihologice, de inteligenta si cultura generala la angajare.
Toate automatismele care in general au legatura cu interfata cu clientul converg catre indepartarea clientului. Renuntind la call-center, o firma renunta sa mai discute cu mine – aflat in postura clientului (adica sint la mina lor) si zice “aproximativ pe data de xx.xx.xxxx va sosi coletul.”. Numai ca respectivul colet s-ar putea sa intirzie. Ce faci ? Simplu, suni la telefon. Oops… nu mai exista call-center… Chat cu bot-ul ? Completezi un form cu post catre site-ul lor, iar raspunsul iti va parveni in 3-4 zile ?! Nu, merci.
Lzz a zis
Serios?? Tine de bun simt, indiferent de varsta. Si cand ai de-a face cu un adolescent,. tot politicos trebuie sa ii zici, nu la per tu. Regulile astea nu se schimba ca ai tu un pseudo-argument atat de ridicol… ca e 2022, lol :)))
Nu ii cunosti, nu ai facut in viata cat au facut ei, nu ai educatia lor… asa ca stai chill si vorbeste cum trebuie, nu fi comunist ca numai aia nu aveau respect.
Iolanda a zis
Îmi aduc aminte de profesorul de franceză din liceu. În ciuda faptului că se folosea apelativul „tovarăș”, el s-a adresat elevilor cu „domnule” și „domnișoară”. Aflați că la ora lui nu mișca nimeni și toată lumea învăța pe rupte. Asta se întâmpla la sfârșitul anilor 70, în secolul trecut.
Denis a zis
Aiurea rau. Pe mine Tanti Dana nu ma ajuta cu nimic. Sper sa rezolv pron formulare acum
Perfu a zis
Eu nu folosesc deloc servicii de livrare , prefer sa imi cumpar produsul pe care mi-l doresc din magazin , asa il testez , il probez si daca nu imi convine nu il iau .
Faza e ca eu de fel nu suport sa stiu ca am platit un produs si trebuie sa astept cateva zile sau saptamani sa imi vina acel produs , sau sa ma anunte dupa cateva zile ca acel produs nu mai este in stoc sau ca are pe alta culoare sau la livrare sa ma trezesc altceva si dupa aia tot eu trebuie sa suport nervi si alte cheltuieli de livrare si returnare
Kite Surfers a zis
eMag s-a dus – am facut o comanda de la un tert care nu raspundea la nr de pe factura si trimisese incompleta comanda, cu toate ca factura era intreaga. Am incercat sa dau de cei de la eMag – NIMIC. Am mai incercat la astia si pana la urma au raspuns si au trimis si diferenta cu scuzele de rigoare.
Astazi – 4.11.2022 – la 1 saptamana distanta ma suna UNA de la eMag la PER-TU – parca pascusem vacile impreuna – si imi spune ca ea se va ocupa de solicitarea mea.
corny a zis
Am comandat un card de memorie pe Emag. Livrat de Emag, din depozitul lor, dar vandut de o firma terta. Pana aici nimic dubios.
Vine cardul, il introduc in GoPro, zice ca e slow, trebuie inlocuit cu un model V30. Stiam ca comandasem un card V30, brand si model recomandat de GoPro.
Verific inca o data ambalajul si produsul si incep sa inteleg. Ambalajul era dubios, testele de viteza sunt aproape cu 50% mai jos la scriere. Caut pe internet si gasesc exact comparatie pe modelul meu, intre unul fake si unul original. Al meu arata identic cu cel fake.
Incerc sa sun la Emag. Nu mai functioneaza nr de telefon. Incerc sa dau de un operator pe chat.. imposibil. Le-am lasat un mesaj prin contact form, dar nu pot adauga poze sau alte dovezi. Probabil o sa ajung pe ANPC.
Mi se pare jalnic noul suport Emag
Marius Cucu a zis
Așa cum a zis Adrian mai sus, încearcă pe suportul de pe Facebook, poate e mai rapid acolo. Asta dacă ai cont, evident.
Iolanda a zis
Astăzi am avut și eu prima experiență pe chat, cu Dana de la eMag. În cele din urmă am intrat în legătură cu un operator. Nu am rezolvat nimic. Mi-a spus că a trimis o solicitare cu problema mea și o să primesc mail.
Azi au avut probleme cu My Wallet. Am 2 carduri înrolate la ei și îmi afișa un card din care nu voiam să plătesc. Cu toate că celălalt card era bifat ca principal, îl bifam pentru plată și când să dau continuare mi-l lua pe celălalt. În cele din urmă am portat banii dintr-un card în altul și am luat ce aveam nevoie.
Marius Cucu a zis
Cel mai probabil sunt erori pentru că se pregătesc de Black Friday.
Dapyx a zis
AI-ul lor este cel putin jalnic, nu o data am avut probleme sa rezolv o situatie,iar atunci cand am reusit sa intru in legatura cu un operator, imi cere date despre comanda,ce sa vezi, aplicatia pe android nu ma lasa sa pun in bara chatul si sa dau un copy/paste macar la comanda, deci…o implementare pe genunchi…KK.
Voi renunta la serviciile lor, de data asta definitiv.
Marius Cucu a zis
Probabil îl vor îmbunătăți în timp, dar da, e un pic ciudat momentan.
Ana a zis
Mare mizerie chat-ul acesta. Lipsa de respect pentru clienți !!!
Stanciu Ioan a zis
Cât de curând să mă bucur de produsele mele , că a trecut mai mult de o lună de când am primit doar o parte din comanda 343757999 , din data de 26 Noiembrie , comandă care con?inea un încărcător ?i doi acumulatori , ?i eu am primit doar încărcătorul ?i un acumulator la easybox Peny Buftea . Când primesc cel de al doilea acumulator , la anul ?i la mul?i ani ?
Marius Cucu a zis
Salut Ioan, îți recomand să îi cauți pe canalele lor oficiale, aici nu te va ajuta reclamația. Eventual, poți să le dai mesaj privat pe Linkedin, Twitter, Facebook sau ce rețea socială folosești tu.