logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

E bine și cu blog câteodată… :)

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 1 noiembrie 2021 7 comentarii

Ieri am depănat amintiri. Și ieri am realizat încă o dată cât de bun este blogul și că merită să ai așa ceva. Merită să ai un colț al tău la care să revii câteodată.

Vorbeam azi noapte cu Gabi și din diverse am ajuns să discutăm despre CS GO, ca mai apoi să ajungem, inevitabil, la CS 1.6 și la vremurile în care pierdeam timpul pe acolo.

Mă uitam la articolul ăsta ce a fost scris în 2010, la ceva timp după ce am renunțat la serverul de Counter-Strike. Am avut o comunitate extraordinară, ne-am împrietenit cu oameni de peste tot din țară sau chiar din afară.

A fost o perioadă frumoasă, perioadă în care eram puștani și nu știam de capul nostru. Pe vremea aia nu era Youtube la putere, nu era trendul video, dar ne întâlneam. Am luat ceva orașe la rând și-am reușit să facem gașcă mare.

Ieri am reușit să ne întâlnim online și să ne uităm la ce-a mai făcut fiecare, în ultima vreme. Oameni cu copii, însurați, oameni plecați în afară. Chiar a fost frumos să mai râdem unul de altul.

Probabil că dacă nu era blogul ăsta, probabil dacă nu era Facebook să ne țină la curent pe câțiva… n-am fi reușit să ne amintim unii de alții. Și așa, încă mai sunt lacune pentru mulți care n-au apucat să treacă pe Facebook pe vremea aceea.

Domeniul este pe viață luat, sper ca hosting-ul să reușesc să îl mențin pe undeva, dacă schimb direcția vreodată. E interesant să vezi cum gândeai, ce spuneai cu ani în urmă. 2007

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging

Comentarii

  1. Gabi Miron a zis

    17 decembrie 2016 la ora 16:33

    Dacă se nu vei mai ține blogul, vei putea accesa web.archive.org dar și așa, eu nu mai pot accesa primul meu blog, pentru că era pe blogspot 🙁

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      17 decembrie 2016 la ora 16:34

      Am ceva articole pe un blogspot ce nu sunt p acolo. Nu risc 🙂
      Ma oftic ca am șters si forumul de la server. Erau niste discuții foarte mișto, la nivelul nostru…p atunci 🙂

      Răspunde
  2. ice4you a zis

    17 decembrie 2016 la ora 22:01

    Nu mai tare ca mine care a pierdut in 2008 un blog pe blogspot de 3275 de articole si 28.645 de comentarii. A durut da … aia e. 😀

    E bun un blog, d’aia il tin si eu! Mi’ar fi placut sa am arhiva de pe blogspot pe care o pot accesa dar nu importa … culmea e ca atunci scriam mai misto ca acum si nu invers! :))))

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      18 decembrie 2016 la ora 00:59

      P-atunci nu era cloud-ul. Acum salvez în 2 locuri diferite+pe laptop și PC. 🙂

      Răspunde
  3. Delia a zis

    19 decembrie 2016 la ora 10:52

    E bine cu blog, dar este, totusi, si bataie de cap daca vrei sa ai cititori 🙂

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      19 decembrie 2016 la ora 11:00

      Eu zic că trebuie constanță, în primul rând. Apoi… intri într-un ritm din care nu prea poți ieși.
      Am tot mai multe discuții cu sor mea când îi tot spuneam: „hai acasă că trebuie să scriu un articol urgent”.

      Răspunde
  4. rivi a zis

    20 decembrie 2016 la ora 18:22

    si acum ma oftic ca am pierdut munca de vreo 4 ani de zile de pe blog (server prajit, fara backup). ma oftic de mor.

    Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter

Alătură-te celor peste 3.400 de abonați activi

Primești o dată pe săptămână articolele noi de pe blog

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Ăsta este primul ASPIRATOR pe care ÎL TESTEZ 5 noiembrie 2026
  • Astea-s REDUCERILE de până la 51% la Samsung de Black Friday. Se pot cumula 3 vouchere! 5 noiembrie 2026
  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
aspirator pat dreame

Am testat Dreame H15 Mix

spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

rasarit bari

Unde vă plimbați anul ăsta?

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Valy la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Marius Cucu la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Viorel la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Marius Cucu la Unde se mănâncă bine în Mallorca?

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog