logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Mai merită încă o aplicație precum Disney+

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 11 noiembrie 2022 5 comentarii

Acum câțiva ani, când nu era pandemie, se făceau conferințe pe afară. Se discuta, prin Amsterdam, despre faptul că Disney+ va intra pe piața europeană. Noi fiind mai de la coadă abia acum se vorbește despre el.

Eu consum foarte rar Netflix, asta pentru că nu am timp. Sau poate nu era o prioritate. Cel puțin, pe timpul verii. În schimb, iarna mai consum câte ceva.

În rest, pe al 2 lea monitor circulă câte un vlog, câte un podcast că tot sunt la modă, conținut ușor care rulează în fundal sau în paralel cu alte activități. Deja mi se pare că trendul cu podcasturile se duce. Sau nu mai sunt pe placul meu pentru că am urmărit cam tot ceea ce se putea. Mă oftic că, în ultima perioadă, am tras un pic pe bară tutoriale, pur și simplu n-am avut timp să mai învăț și lucruri noi. Dar vine primăvara!

Revenind la Disney+, tot mai mulți discută și întreabă despre acesta. Oare mai e loc de încă un serviciu de streaming la noi?

Cât timp liber să ai să consumi atâta conținut de pe toate platformele existente?

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging Etichete: Disney, servicii streaming

Comentarii

  1. ice4you a zis

    21 noiembrie 2021 la ora 08:56

    Cat de mult timp ai pentru 200 de canale TV?

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      21 noiembrie 2021 la ora 08:59

      Cine mai deschide CATV? Dar acolo e un abonament cu toate incluse, aici sunt servicii separate.

      Răspunde
      • ice4you a zis

        21 noiembrie 2021 la ora 10:57

        Cum adica cine mai deschide CATV? Eu nu stiu pe unde umbli tu sau cat vezi afara de pe balconul bulei tale, dar eu nu stiu casa pe unde sa nu mearga macar un TV, fie si ca zgomot de fond. In rest, in afara bulei tale, operatorii CATV incep sa ofere deja canalele de streaming incluse in pachete, Vodafone a dat startul si la noi alaturi de un box pentru streaming si trendul e doar la inceput pentru ca unificarea platformelor e doar o directia naturala a acestor operatori care prin incheierea de contracte cu mai multe canale de streaming vor putea sa ofere pachete mult mai avantajoase decat daca le’ai lua bucata cu bucata … cam cum e azi cu televiziunea clasica. Asta’i viitorul.

        Răspunde
  2. Andrei Cioată a zis

    21 noiembrie 2021 la ora 10:10

    Cine mai urmărește conținut plătit, când există atât de multe lucruri gratis? :)) Glumesc – eu nu mă uit la TV; în schimb, citesc.

    Răspunde
  3. Adrian Bolocan a zis

    21 noiembrie 2021 la ora 14:54

    Eu unul sunt entuziast ori de câte ori apare o platforma noua la noi și, după cum am zis și în articolul meu, abia aștept sa apară Disney plus și la noi.

    Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

canale amsterdam

Unde se mănâncă bine și ieftin în Amsterdam?

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Acum chiar că puteți scăpa de reclamele de pe televizoare foarte simplu
  • g3# la Acum chiar că puteți scăpa de reclamele de pe televizoare foarte simplu
  • Marius Cucu la Știrile zilei – 28 octombrie 2026
  • Adrian Bolocan la Știrile zilei – 28 octombrie 2026
  • Marius Cucu la Știrile zilei – 28 octombrie 2026

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026